BBC a făcut un top al țărilor unde e cel mai bine să-ți crești copilul.
Înainte să citesc mi-am zis „sigur Finlanda e printre ele”. Si topul arată așa: Japonia, Estonia, Spania, Finlanda și Olanda. Deci am avut dreptate.
Și sunt luate în considerare calitatea aerului, puterea financiară, câte zile de concediu sunt oferite pe an sau faptul că nu sunt mulți copii obezi pe acolo. Contează, ok, dar…
Nimic de suflet, nimic de legătura cu tradiția, familia, nimic de prieteni, nimic de siguranța că nu te ia nimeni din sânul familiei, nimic de alienarea partentală care se practică la nivel de societate.
Parcă nu mai creștem ființe, ci avem niște plante în geam pe care le udăm zilnic să crească.
În ciuda lipsei de educație acută pe care o vedem tot mai des și tot mai grav, nu știu de ce încă România e un loc bun unde să-ți crești copilul. Dar poate pntru că n-am vizitat decât două din țările de mai sus și nu sunt obiectiv.