Home » scandal

Tag: scandal

Toți monştrii umblă cu trenul!

Circulă pe net ştirea plecată de la o postare a unei fete care spune că a asistat la o scenă în care o altă fată împreună cu iubitul ei au trăit nişte clipe de coşmar într-un tren. Fata spune că de la un banal sărut un bărbat s-a enervat şi a început să îi jignească pe cei doi, susținând că nu e normal ca aceştia să se sărute în fața copilului său de 13 ani. Si de aici lucrurile au degenerat, a fost chemata si poliția, care a rezolvat cazul prin a-i muta pe cei doi îndrăgostiți. Si fata aceasta a postat pe facebook şi s-a declarat dezgustată.

Toată lumea a dat share la postarea ei, iar televiziuni importante au facut ştiri cu acest caz. Acum am citit si eu întreaga poveste si stăteam aşa şi mă miram. Nu, nu sunt mirat de reacțiile oamenilor. Mă miră un singur lucru. Păi doar în urmă cu vreo 2-3 săptămâni apăruse un alt scandal într-un tren. Acolo era un adevărat monstru ni se spunea. L-a făcut toată lumea varză pe omul ăla căruia i se dăduse si poza. Ca apoi să citim si părerea lui şi să constatăm că povestea nu era chiar aşa cum susținea victima. Ba chiar persoanele implicate se cunoşteau şi aveau treburi mai vechi nerezolvate. Cât mai repetăm aceleaşi greşeli? Oare nu mai caută nimeni si părerile polițistului, ale bărbatului “alcoolic”?

Dacă aflam că nu consumase nimic si că un banal sărut a fost de fapt ceva mult mai mult, ceva chiar “nepotrivit”? Suntem prea dornici de a face dreptate unei victime încât uităm să îi mai acordăm un proces corect suspectului. On and on and on.

Să fim serioşi, de câte ori nu am trecut şi noi pe lângă un cuplu de tineri şi în capul nostru nu ne-a venit în gând expresia “get a room”? Eu pot ignora, dar de fiecare mă gândeam cum aş reacționa la o scenă deplasată în cazul în care aş avea un copil de mână. Cred că m-ar fi acuzat şi pe mine lumea că duhnesc a alcool. Iar eu nu beau decât whiskey din an în paşte.

Marcel, prins în Iureșul toleranței!

A lucrat la Hollywood cu George Clooney, Nicole Kidman, Bruce Willis, Collin Farrel, Tom Cruise sau Brad Pitt. A câștigat si nişte premii si aprecieri. În 2007 chiar s-a implicat intr-un proiect prin care îndemna românii să planteze copaci pentru a proteja mediul înconjurător. Bă, dar până aici i-a fost. Degeaba e cel mai bine cotat român de la Hollywood. A îndrăznit să-şi spună omu’ parerea despre cum vede el o familie. Si a zis “Pai nu e normal? Între un bărbat şi o femeie!“. Gata, game over. Un actor mediocru rămas în urmă cu lumea în care trăiește. Ce libertate de expresie? Nu există, cu aşa ceva nu te joci, poți spune orice dar nu că locul bărbatului e lângă o femeie. E clar că omul a profitat de o conjunctură favorabilă de a ajuns la Hollywood. Oricum roluri modeste, în Piratii din Caraibe abia dacă apare. Trebuie să facem şi o petiție prin care regizorii să conștientizeze că îşi fac un deserviciu de imagine dacă îl mai aleg pe Iureș în producțiile lor! Pentru aşa ceva nu trebuie să existe toleranță! A mai primit şi o stea pe aleea celebrităților din Sibiu. Sper că deja s-au făcut demersurile ca ea să dispară sau măcar să aruncăm cu ceva cerneală! Lucrurile nu pot rămâne aşa!

Pentru cei care nu și-au dat seama, puțini, sunt sigur, textul meu de mai sus conține o doză mare de ironie și sarcasm. Mai sunt unii care mă ceartă uneori, deși le susțin chiar punctul lor de vedere 🙂 Asta ca să clarificăm lucrurile.

 

Suntem 10. Omorâți 2, 8 să trăiască! E ok!

Hexi-Pharma

 

“Rezultatele analizelor asupra produselor Hexi Pharma nu sunt tocmai aşa cum se vehiculase iniţial. Unele probe sunt conforme, a confirmat chiar procurorul General al României.”

Basescu se întreabă dacă nu a fost totul o campanie pentru a împinge medicii să plece afară, Mircea Badea îl ia la mișto pe Tolontan. În toată presa apare titlul “Dezifectanții Hexi Pharma diluați în limite normale”. Deci toți văd conspirații și nereguli indiferent din ce tabără sunt. Asta după ce au venit rapoartele de analiză ale mai multor loturi de dezinfectanți. Și cică unele sunt ok.

Pai? Nu știu cu care neregula să încep, toate-mi par la fel de grave. E ok să omorâm un om dacă salvăm 9? Cum adică “unele probe sunt în normele legale”? Pai nu interesează pe nimeni de cele în normele legale. Răspundeți de ce există altele care nu sunt în norme legale! Chiar și una din 1000 daca e, tot crimă cu premeditare îmi pare.

De asemenea, de ce trebuie să diluăm dezinfectantul, chiar și în limitele normale?! E un lucru acceptat? Lasă-l să-și facă treaba așa cum e el în STAS. Dacă există așa ceva.

Apoi, cât durează un asemenea raport? Deja sunt fix 3 luni de când a murit Condrea. Întregul scandal a izbucnit la finalul lui aprilie. Un asemenea caz trebuia grăbit, trebuia sărită coada așa cum face Tăriceanu la Permise. Sau poate tocmai, că interesul era ca știrea asta să apară după ce se răcește totul, când lumea se ia cu Euro, cu Jocurile Olimpice, cu concediile.

De ce nu se mai intreabă nimeni ce se întâmplă cu prejudiciul moral și financiar? Au murit oameni din cauza dezinfectanților! Ne place să călcăm pe cadavre, ce mai contează încă o dată.

Cineva la o televiziune de știri îl plângea pe Condrea pentru că, iată, omu s-a sinucis nevinovat fiind. De ce nu-i vedem arestați pe ceilalti implicați? Inclusiv portarul instituției dacă bănuia ceva, trebuie să meargă la zdup.

Oricare ar fi raspunsurile la aceste întrebări, larvele vor duce o viață liniștită în continuare.