Home » razboi

Tag: razboi

Cele mai bune 10 filme de război. Top subiectiv :)

Am fost zilele trecute să văd ultimul film al lui Christopher Nolan. De fapt, ca să fiu sincer, abia la final am realizat că filmul pe care tocmai îl vizionasem era regizat de cel care s-a aflat în spatele filmului meu preferat, The Prestige. Sunt un fan Nolan, tot el a realizat şi Memento, Interstellar sau Inception. De seria Batman nu spun nimic, o văd ca un compromis pentru succesul comercial, aşa cum fac unele artiste care-şi dezgolesc buricul şi alte părţi pentru ca piesa lor să prindă mai repede.

De fiecare dată, după ce urmăresc un film care-mi place, obişnuiesc să caut informaţii despre el, despre actori sau care a fost ideea din spatele lui. Aşa şi acum. Am găsit ca site-ul cotidianului britanic The Daily Telegrapf şi cel al revistei americane Rolling Stone îl consideră pe Dunkirk cel mai bun film de război din istorie. M-a pus pe gânduri acest lucru, aşa că am realizat topul personal cu cele mai bune 10 filme cu şi de război.

10. The Imitation Game (2014, regizor Morten Tyldum)
The Imitation Game Trailer

9. Braveheart (1995, regizor Mel Gibson)
Braveheart Trailer

Aveam vreo 13 ani când l-am văzut prima oară. A fost primul şoc pe care l-am trăit uitându-mă la un film, nu mai văzusem niciodată ca eroul să moară. Copilul din mine se uita în stânga şi în dreapta şi nu înţelegeam unde e happy-end-ul cu care eram obişnuit până atunci 🙂 Iar atunci habar n-aveam eu cine e Mel.

8. Enemy at the Gates (2001, regizor Jean-Jacques Annaud)
Enemy at the Gates Trailer

7. Saving Private Ryan (1998, regizor Steven Spielberg)
Saving Private Ryan Trailer

6. The Book Thief (2013, regizor Brian Percival)
The Book Thief Trailer

5. Allied (2016, regizor Robert Zemeckis)
Allied trailer

4. Schindler’s List (1993, regizor Steven Spielberg)
Schindler’s List Trailer

3. Inglorious Bastards (2009, regizor Quentin Tarantino)
Inglorious Bastards Trailer

Sunt fan şi Tarantino, aşa că l-am urcat 2-3 poziţii mai sus, bonus 😛

2. Dunkirk (2017, regizor Christopher Nolan)
Dunkirk Trailer

1. Hacksaw Ridge (2016, regizor Mel Gibson)
Hacksaw Ridge Trailer

Englezii au spus ca Dunkirk e mai bun ca Hacksaw, eu sunt de altă părere. Totuşi mă simt şi prost că susţinând asta nu-i acord, astfel, toate meritele lui Nolan, dar pentru mine, capodopera lui Mel Gibson rămâne pe primul loc în top. Mai multe despre el am scris aici Hacksaw Ridge, un film nebun!

A fost filmul după care, la mall fiind, mă uitam în stânga şi în dreapta să nu apară vreun japonez kamikaze. Mi-a confirmat că războiul e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei naţiuni, iar noi cei care trăim aici prin Bucureşti, Oradea, Timişoara sau Iaşi, ar trebui să apreciem mult mai mult aceste condiţii de pace care, din fericire, încă sunt la noi. Au murit sute de mii de oameni în conflictele armate din ultimii ani pe tot globul. Groaza pe care o simţim noi prin intermediul ecranului, unii o trăiesc în viaţa reală. Ar trebui poate să fim totuşi mai recunoscători cu această ţară. Nu e chiar atât de rahat precum susţin unii în fiecare zi.

Cel mai probabil, mulţi nu sunteţi de acord cu lista mea, poate că o vedeţi altfel, poate unii preferaţi filmele cu război din anii 60-70, multe devenite clasice, sau poate că unii nici nu sunteţi atraşi de genul acesta. Aşa că mai fac încă o dată un disclaimer, e doar un top personal 🙂 Nu avea rost să scriu despre fiecare în parte, sunt filme cunoscute, nominalizate şi chiar premiate la Oscar.

PS: Dacă nu aţi văzut încă Dunkirk, mergeţi la el, rulează în cinematografele din toată ţara şi lăsaţi Transformerşii ăia deoparte 😀