Home » primarie

Tag: primarie

Discriminare în Sovata! Cei 4 P: parcare, poliţişti, primărie, patroni.

“Ai număr de Bucureşti, plăteşti toată ziua. Ai număr de Mureş, plăteşti o oră!”

Cam asta e rezumatul pe scurt al unui incident avut în concediu. Evident că nu am stat cu mâinile în sân la o asemenea discriminare aşa că am făcut plângere la Poliţia Locală şi la Primaria oraşului 😛 Mai jos o puteţi citi dacă aveţi răbdare.

Ce e interesant e că Primăria nu mi-a dat niciun răspuns, nici măcar “nu e de competenţa noastră”, nimic. Poliţia mi-a răspuns că “trebuie să ne daţi datele dumneavoastră de identificare” pentru a înregistra plângerea. Le-am trimis CNP-ul şi adresa şi le-am spus că aştept cu interes răspunsul lor.

Partea şi mai interesantă vine acum. Azi, marţi, am primit un mail de la patronul firmei care se ocupă de parcarile din oraş. “Înţeleg că aţi avut o neînţelegere cu unul dintre angajaţii mei. Îmi pare foarte rău şi vă cer numărul de telefon pentru mai multe clarificări”

Deci Poliţia din Sovata i-a dat mailul meu patronului firmei, iar el spune UNUL când eu mă plângeam de o problemă generală. Apoi, ce clarificări să fac? Am spus tot ce aveam de spus in textul iniţial. Că bănuiesc că poliţiştii i-au dat forward şi la mail, nu? :))

Dar i-am dat numărul de telefon deşi i-am scris că nu înţeleg de ce şi nu mi se pare normal. M-a sunat după jumătate de oră să-şi ceară scuze personal şi să spună că unul dintre cei doi băieţi a fost dat afară deja, iar celuilalt oricum îi expira zilele acestea contractul.  Mi-a spus că a fost chemat să dea declaraţii la poliţie împreună cu soţia, în calitate de administratori ai firmei.  I-am spus că nu asta a fost intenţia mea ci doar am vrut să trag un semnal de alarmă :)) A spus că va avea o nouă discuţie cu angajaţii săi şi m-a asigurat de toată bună voinţa.

Ideea e că lucrurile se pot schimba dacă ne ţinem de capul lor 🙂 Măcar să încercăm.

——————————————————————

Buna ziua,

Ieri, duminica 28 august, am vrut sa parchez pentru o ora in centrul statiunii Sovata. Vis-a-vis de biserica, acolo unde si ma astepta sotia. In locul indicat de poza nr 1. Am fost abordat de tanarul cu vesta reflectorizanta si mi s-a cerut 12 lei. Pentru ca trebuie sa platesc o zi intreaga indiferent cat stau. Asa mi-a spus. Aici nu am comentat nimic, pentru ca nu cunosteam exact zonaa.

1

Am decis sa o mut cam 150 de metri mai in fata. Acolo am vazut semnul de parcare si informatiile, asa cum arata in poza 2.  Aici am fost abordat de tnaarul in vesta reflectorizanta din poza 3, acolo unde am si dorit sa parchez. I-am explicat ca doresc sa stau o ora si acesta mi-a spus ca nu se poate plati o ora ci doar jumatate de zi, adica 8 lei.  Deci nici macar aceeasi cerinta ca prima oara. I-am aratat semnul si l-am pus sa-mi explice de ce nu se poate plati o ora daca exista tarif de o ora. Singura explicatie a fost ca nu mai are la el bilete pentru o ora. Desi banuiesc ca sunt aceleasi bilete. Moment in care a venit un barbat langa noi si mi-a spus “poate sa dea pe o ora, dar sunt nesimtiti!”.

3

Am plecat suparat si mi-am dus masina la hotel, acolo unde oricum am parcarea achitata pentru ca sunt client.M-am intors inapoi pe jos, deoarece trebuia sa-mi iau sotia, si am ajuns inapoi la tanarul de mai sus. Acesta tocmai primea plata pentru o ora de la o masina cu numar de Mures. Precizez ca eu am numar de Bucuresti.

Atunci l-am rugat sa-mi arate la ce numar pot sa sun sa fac o plangere, la firma de care apartine. Nu a dorit sa ma ajute, spunand ca nu stie cine ii este superiorul. M-am uitat eu pe legitimatia lui si am aflat oricum numele firmei.Lucrurile sunt foarte deranjante, in sensul in care este discriminare ceea ce se intampla. Lucru interzis de lege. Apoi, vinderea unui produs/serviciu de mai multe ori iar este interzis de lege. Pentru ca daca eu plateam o zi, peste o ora sigur nu mai gaseam locul liber.

Am incercat sa caut si o modalitate de a contacta un reprezentant al firmei Fulop Nagy Melinda Kinga insa nu am gasit pe internet o astfel de informatie. Astept un raspuns privind aceasta situatie si ce masuri se vor lua din partea institutiei dumneavoastra. Totul s-a intamplat la ora 11:30. Deci programul baietilor poate fi aflat pentru a-i identifica pe fiecare.

Banuiesc si vreau sa cred ca este o practica a acestor baietilor ci nu una ceruta de mai sus.

Multumesc,

Cu tot respectul,
Paul Andrei
——————————————————————-