Home » patriarh

Tag: patriarh

Am văzut filmul cu seminarul ortodox!

Gata, m-am dus şi l-am văzut. M-au acuzat câţiva pentru ceea ce am scris aici Operaţiunea “Biserica la pământ” continuă!. Spuneau că m-am apucat să comentez doar pe baza unui trailer, deşi în acel moment filmul nu era încă în cinematografe, iar acest lucru se practică peste tot în lumea asta.

Acum am văzut opera regizorului Daniel Sandu, cel despre care în fiecare material din presă referior la acest film ne este prezentat ca un fost seminarist ortodox. Adică să ştim de unde plecăm cu toată treaba. În articolul de atunci spuneam că îl bănuiesc pe regizor de faptul că încearcă astfel să inducă omului senzaţia că asistă la o relatare a unor fapte reale, că vrea ca oamenii din sală să facă legătura între trecutul său şi ceea ce vede pe ecrane. Însă am citit un interviu recent în care el spune direct că sunt fapte reale în proporţie de 80%. Deci am greşit, nu induce nimic in creierul omului, îi spune direct.

sursa foto: aarc.ro

Dar să trecem mai departe. Filmul e aşa cum mă aşteptam după vizionarea trailerului, unul excelent. Realizat la un nivel mult peste media filmelor româneşti. De altfel, dacă treci de “bariera” limbii române, poţi crede că asişti la un film american. Cadre succesive, tăieturi multe, muzica potrivită, sunet ok, conturarea personajelor destul de bună, lucruri care lipsesc de cele mai multe ori în producţiile autohtone. Poţi chiar banui că cineva a avut un interes ca filmul să iasă atât de bine :))

Am văzut zilele astea şi Breaking News, tot film românesc. Păi nu se compară. Acolo cameramanul-regizorul-editorul video era îndrăgostit de jocul cu sharf-ul camerei. I se părea lui că e mişto, mie mi se părea foarte obositor. Şi evident multă mizerie, că noua ne place să prezentăm acest lucru. Aici, la serafimi, chiar mi-a plăcut că nu a arătat deloc mizeria din seminar. Bă, la un moment dat, chiar putea să bage o toaletă infectă în film, să ni-i arate pe ăia fumând alături de o budă nespălată, era tipic pentru filmul românesc. Nu se întâmplă asta şi îl felicit pe regizor. Ba chiar a încercat ca prin cadrele arătate să exprime ceva, să arate o stare de spirit, să îţi transmită ceva relevant pentru conţinutul, desfăşurarea şi înţelegerea filmului. Că la noi, ca să umplem o oră şi jumătate de film băgăm cadre aiurea fără nicio noimă. La Breaking au fost o grămadă. Sau le lungim până îţi vine să strigi în sală “hai frate, mută camera aia!”

Bun, deci am stabilit că filmul ca realizare e excelent, chiar mi-a plăcut foarte mult, am şi râs la câteva faze, m-a prins. Acum să trecem la partea interesant 😀 Încă de la început aflăm că în seminar ăştia din anii mai mari fac pe acolo prostii. Că ăsta e subiectul, personajul nostru e influenţat la început de seniori să facă nasoale. Deci ăia care mai au un pic până să ajungă preoţi sunt nişte păcătoşi. Apoi apare şi preotul-profesor care ne este prezentat din start ca fiind în stare să calce pe cadavre pentru a-şi atinge scopul. Scopul nu-l aflăm decât mai târziu.

Aaah, era să uit. Ne plac nouă piz**le statice. Scuzaţi-mi exprimarea, dar aşa este. Încă de la Sergiu Nicolaescu parcă toţi regizorii româneşti utilizează de efectul “pi*d*i statice”. Şi mă refer că ea apare în cadru fără să ne mai lase pe noi să ne imaginăm cum arată, e arătată acolo în toată splendoarea, cu tot stufărişul de rigoare. Şi ţinută pe ecran câteva secunde bune în caz că cineva se apleacă după suc chiar în acel moment. Tot erotismul scenelor de dragoste la noi se pierde. De ce oare se face încă atâta tam-tam pentru scena lui Sharon Stone din Basic Instinct? Dacă apărea la orice pas se mai mira cineva că s-a văzut ceva acolo timp de o fracţiune de secundă? Pentru că acolo a fost o greşeală, în filmele americane ea, doamna p**dă, nu apare pe ecran, totul e filmat din unghiuri cât să apară doar în imaginaţia spectatorului. Chiar şi actriţa româncă, cea care oricum nu apare pe nicaieri la distribuţie, părea jenată de-adevăratelea. Chiar ar fi interesant de aflat dacă a decis ea sau regizorul ca ea, doamna de care vă vorbeam, să nu fie rasă 😛

Apoi aflăm că ăştia în seminar fac toate prostiile posibile, dau bani cu camătă, mint, se înşeală unii pe alţii, beau alcool, pierd nopţile, preacurvesc 😛 şi tot aşa. Ba la un moment dat sunt învăţaţi cum să ceară bani de două ori pe aceeaşi groapă. Eu am terminat 12 clase la Marin Preda, un liceu cu o “faimă” destul de ridicată în astfel de chestiuni şi acolo nu se petreceau atâtea grozăvii.

sursa foto: aarc.ro

Filmul e concentrat pe personajul Gabriel, care el participă la toate aceste “păcate”, dar care sfârşeşte prin a fi arătat ca o victimă. El e întrebat de Patriarh pentru ce a venit la seminar iar răspunsul lui este unul care se doreşte a fi plin de substanţă “am venit pentru a ajuta oamenii să-şi găsească linistea!” Hahaha, adică tu sari gardul în timpul rugăciunii să joci biliard, dar apoi o dai ca şi când nu eşti lăsat să-ţi duci menirea la capăt :)))
Apoi într-o altă scenă, în care el vorbeşte cu preotul bisericii unde a fost trimis, i se spune că biserica nu e decât o “cabină telefonică”, că Dumnezeu e în inima fiecăruia. Hmmmm, unde aţi mai găsit mesajul ăsta? Cam peste tot, nu? Cam de la toată lumea care-i acuză pe preoţi de una şi de alta “Nu am nevoie să merg la biserică, Dumnezeu e în sufletul meu”. Bine, ce să zic, tine-l acolo, dacă e aşa 🙂

Imediat după ultima scenă apar câteva cadre care par scoase de pe o caseta VHS veche. Evident, să ne ducă cu gândul la veridicitatea poveştii. Nu vreau să fiu şi mai mult cârcotaş, dar cei care am pus mână vreodată pe un editor video ştim că acest efect poate fi realizat foarte uşor. Dar na, e doar o presupunere, poate sunt adevărate şi vechi.

Închei cu un lucru care mi s-a părut tare amuzant. La finalul filmului, la credite, apăreau peste 20 de cascadori. Dintre cei care aţi văzut filmul aţi simţit nevoia de 20 de cascadori? Pentru ce? Sau scena în care sar personajele de pe pod în apă s-a filmat de 20 de ori cu câte un alt cascador? Era prea rece apa şi nu putea să intre iar primul dacă mai era nevoie? :))

Deci, cum spuneam si acum aproape o lună e un film bun făcut de un regizor care doreşte afirmare rapidă. Şi ca să obţină asta mizează exact pe acest subiect sensibil, la modă. Peste tot ni se spune că filmul e în plan de prin 2003 parcă, dar tot într-un interviu am citit că decizia de a fi lansat anul acesta s-a luat prin ianuarie. Deci lansarea lui are loc, absolut întâmplător, odată cu scandalurile care afectează Biserica. Hai să credem că e exact aşa, treacă de la noi.

Repet, încă o dată, lăsând la o parte mesajul transmis, filmul este foarte, foarte bun. Ilie Dumitrescu jr. chiar nu e lăudat degeaba de anumite site-uri, iar Vlad Ivanov e excelent în rolul rău.

Gata, v-am pupat 😀

Poate mai vreţi să citiţi si:

Bătaia tradiţională din cuplurile gay!
Opriţi liberele de sărbători, vor oamenii să coboare!
“Sunt ateu, Dumnezeu mi-e martor! “
Să vină rachetele!

“Sunt ateu, Dumnezeu mi-e martor!”

Am promis că următorul lucru pe care-l voi scrie va fi despre miile de meme-uri, glume şi ironii la adresa preoţilor, credincioşilor şi la adresa bisericii, în general. A venit momentul 🙂

Am început prin a dat titlul acestui articol printr-un aforism pe care l-am găsit pe internet al croatului Robert Maric. Nu ştiu cât se potriveşte cu situaţia unora dintre cei despre care scriu, dar măcar ne amuzăm un pic 🙂

De cele mai multe ori observăm că oamenii care distribuie astfel de lucruri sunt exact aceiaşi care cer toleranţă în legătură cu un alt subiect delicat pe agenda publică. Agendă care de cele mai multe ori nu are deloc legătură cu nevoile şi interesele oamenilor din acel moment, dar asta este altă discuţie.

Conform ultimului recensământ în România sunt 16.307.004 de cetăţeni de religie ortodoxă, adică 86,45% din întreaga populaţie. Apoi mai sunt 2.097.463 de alte religii ca romano-catolici, greco-catolici, penticostali, reformaţi şi aşa mai departe. Aproape 18 milioane şi jumătate cred că există cineva sus care veghează asupra noastră.

Deci, în România sunt peste 86% credincioşi ortodocşi. La un asemenea procentaj care sunt şansele ca o persoană care distribuie una dintre pozele de mai jos să-şi jignească părinţii, bunicii, vecinii, prietenii sau colegii de muncă?

Eu zic că şansele sunt extrem de mari, nu? Dar cum gândeşte stăpânul mouse-ului şi al tastaturii? “Tata şi mama n-au facebook, deci nu văd, cu vecinul oricum sunt certat de când mi-a stricat gamepad-ul, prieteni nu am în listă cu o gândire atât de retrogradă, iar restul, dacă sunt deranjaţi, să mă scoată din listă, oricum mă doare-n paişpe de ei dacă sunt atât de dobitoci”. Deci cazul este destul de simplu pentru el. Sau cel puţin aşa crede el. Pentru că nu trăim pe facebook, ci în viaţa reală, acolo unde chiar există şi se află alături de noi aceşti peste 86% dintre oameni. E ca şi când ai pleca într-o excursie alături de 10 oameni, iar pe 9 dintre ei i-ai considera idioţi şi reduşi mintal. Te-ai distra, te-ai simţi bine?! Mi-e greu să cred asta.

„Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: poţi trăi ca şi cum nimic nu este un miracol sau poţi trăi ca şi cum totul este un miracol” ~ Albert Einstein

O altă gogoaşă e aceea că “Țările cu cel mai ridicat standard de viață se îndreaptă către ateism.” A fost un articol de curând prin presa noastră, un articol pe care dacă-l căutaţi îl găsiţi aproape identic publicat o data la 2-3 ani. Căutaţi ca să vă convingeţi. Bun, să revenim. Deci, în acest articol se spune că Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franța, Germania, Japonia, Olanda sunt ţările cu cel mai mare procentaj de atei din lume. Observăm totodată că sunt state foarte dezvoltate din punct de vedere al infrastructurii, al civilizaţiei şi al economiei. Evident că e o legătura directă între lipsa credinţei într-o forţă superioară şi dezvoltarea statului. Deşi ţi se şi sugerează, poţi trage şi singur concluzia aceasta. Însă este o legătură falsă. Să privim iar numele acestor ţări! Nu e ca şi când aceste state nu erau mult mai dezvoltate decât noi şi în urmă cu 100, 200 sau chiar 500 de ani. Şi dacă analizăm istoria acestora, religia era o parte foarte importantă din societăţile de acolo. Deci care mai e legătura?

Apropo de ateismul celor de afară. Neamţul, englezul sau danezul, indiferent cât de departati sunt de religie, niciodată nu vor lua la mişto credinţa vecinului musulman, greco-catolic sau ce o mai fi el. Civilizaţia înseamnă şi acest respect faţă de cel de alături. Ba din contră, cei mai mulţi sunt mulţumiţi că au printre ei oameni credincioşi, deoarece nicio religie nu-ţi spune să-i omori pisica sau să-i tai copacul din curte vecinului. Aşa că nu te mai gândi că eşti la fel de deştept ca belgianul sau olandezul când tu dai share la toate aceste mizerii! N-ai nicio legătură cu ei!

Mai există şi acest mod de viaţă al credincioşilor, care nu prea ies cu pieptul înainte atunci când e vorba de o discuţie contradictorie. Dumnezeu le spune să-i ierte pe ceilalţi, să întoarcă şi celălalt obraz. Aşa că atunci când tu dai share cu babe îmbrâncindu-se la moaşte şi primeşti 50 de like-uri, nu înseamnă că alţii 200 nu au privit şi au gândit în sinea lor “Doamne, iartă-l că nu ştie ce face!”. Adică e normal să nu te tragă nimeni de urechi când postezi aşa ceva. Nu eşti deloc amuzantul clasei, din contră, ceilalţi 86% dintre apropiaţii tăi te privesc cu milă. Aşa că încetează, fă-o pentru tine!

Vreau o lumânare, fără bon, vă rog!

Stăteam aşa şi mă gândeam ce soc ar fi, ca în loc de share-uri cu pisici sau citate celebre, să distribuim cât mai mulţi declaraţia asta:
 
Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: “Impozitele se plătesc pe cladiri, pe terenuri, pe salarii, pe tot ce presupune venituri din activitate comercială desfăşurată în entităţile comerciale care există în BOR şi în alte culte.”
 

O declaraţie apărută în contextul în care a fost demis Eugen Teodorovici după ultimele sale declaraţii. Una dintre ele se referea la impozitarea bisericii. Unii oameni ultra-religioşi au văzut în această demitere un lucru bun şi corect. Personal, eu sunt convins că demiterea lui Teodorovici a avut, mai degrabă, legătura cu o altă declaraţie, cea referitoare la stadionul din Teleorman, susţinând că nu se justifică o investiţie de 12 milioane de euro pentru un stadion în fieful lui Dragnea. Mai ales în condiţiile războiului tot mai intens între Dragnea şi DNA.

Revenind la impozitarea bisericii, recunosc că habar n-aveam exact cum stau lucrurile, cât şi ce se impozitează. Iar după toate comentariile de pe facebook, când toată lumea acuza biserica de faptul că nu plăteşte taxe şi impozite aproape eram şi eu convins că aşa stă situaţia. Însă iată că apare această declaraţie care face lumină. E o declaraţie oficială care, dacă ar fi falsă, purtătorul de cuvânt ar putea fi sancţionat foarte dur, nu te joci cu astfel de cuvinte, mai ales într-o discuţie sensibilă cum e aceasta. Ar putea răspunde chiar penal.

Ce e foarte interesant însă în toată această discuţie e următorul aspect. Avem o declaraţie a Patriarhului Daniel din 2015 care spunea atunci că dacă biserica ar primi de la statul român proprietăţile care i-au fost confiscate abuziv nu ar mai avea nevoie de salarii sau bani de la buget. Şi nu a fost contrazis de nimeni, nimeni. Astfel de declaraţii au mai apărut, referitoare la averile confiscate ale Bisericii. Ce vreau să spun e următorul lucru, care mi se pare relevant. Dacă averile acestea nu erau atât de mari în comparaţie cu anumite scutiri de taxe pentru biserică, nu ar fi venit un guvern sau măcar un ministru să spună “luaţi-le înapoi sau vă dăm contravaloarea, dar de acum încolo plătiţi taxe ca toţi ceilalti!”? Nu, n-a ieşit nimeni în faţă cu o asemenea declaraţie. Nimeni din cei împlicaţi. E clar că aceste averi şi terenuri, de care noi nu ştim, sunt considerabile. Sau erau, mai corect. Ceea ce înseamnă că guvernului, oricare ar fi el, îi convine şi e mai în avantaj să scutească biserica de aceste taxe decât să o impoziteze. Deci scutirea de impozit a bisericii este de fapt, paradoxal, un plus la bugetul de stat.

Apoi, în foarte multe state din Europa relaţia dintre stat şi biserică se bazează pe o colaborare precum a noastră, în multe ţări salariile personalului bisericesc sunt plătite de către stat. Mai multe detalii găsiţi în articolul:

Relatia Stat – Biserica

Revenind la începutul articolului, cum ar fi să distribuim cât mai mulţi declaraţia purtătorului de cuvânt? Vă daţi seama câţi oameni ar rămâne şocaţi de treaba asta?

“Adică cum, când credeam că ăştia nu plătesc nimic şi îi ţinem din taxele plătite de noi, contabilii, inginerii sau IT-iştii, apare acum o declaraţie care ne face să ne punem întrebări că n-ar fi aşa? Oare am fost naivi, oare cineva a avut interesul să ne distragă atenţia de la adevăratele probleme, oare aşa de creduli am fost şi în alte subiecte prezente altădată pe agenda publică? Mai bine mă duc la biserică să mă ierte Dumnezeu, în caz că există, că n-am ştiut. Poate cumpăr şi o lumânare şi nici măcar bon n-o să cer! În plus o să las şi 5 lei în cutia milei că acum ştiu că banii strânşi majoritatea merg spre ajutorarea nevoiaşilor din apropierea bisericii respective!”