Home » liga 1

Tag: liga 1

“Domnu’ Hagi, un autograf?”

Mă uitam la aceste imagini de la finalul partidei dintre Timişoara şi Viitorul. Hagi terminase de dat interviurile pentru televiziuni şi trebuia să meargă la conferinţa de presă. A întârziat minute bune pentru că nu a putut să-i refuze pe aceşti copii, unii aproape că trăgeau de el. În poză nu apar decât o mica parte dintre cei prezenţi. Cei mai mulţi poate nici nu erau născuţi când noi ceilalţi ne bucuram de reuşitele din teren ale lui.

– Hagiiii, Hagiiii!
– Domnu’ Hagi, un autograf?
– Si mie, si mie!
– Andrei, vino să-ţi dea şi ţie Hagi un autograf!
– Mai luaţi campionatul, domnule Hagi?
– Hagi: O minune se poate întâmpla o singură dată. Dar ce, vă pare rău că am luat noi campionatul?
– Nuuuuuuuuu!

Şi apoi Hagi a mers la conferinţă unde a renunţat la zâmbetul pe care-l avea cu câteva minute mai devreme. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu simt de fiecare dată tristeţea din vorbele lui Hagi. O tristeţe apărută pe chipul unui om care nu se simte apreciat. Şi aici e de discutat, unii spun că nu ar trebui să mai ţinem cont de ceea ce a făcut Hagi în cariera de jucător şi să-l tratăm ca pe un patron ca oricare altul. Sau ca pe un antrenor, luaţi-o cum vreţi. Însă, tristeţea de care vorbeam şi pe care o citesc în glasul şi pe figura lui cred că n-are nicio legătură cu aprecierea carierei sale ca jucător. Hagi nu se simte apreciat pentru ceea ce a făcut până acum ca patron al unui club de fotbal care a luat-o de la zero acum 7 ani şi care a luat un titlu în acest scurt timp. Un club şi o academia care a crescut deja generaţii de jucători, sunt poate mii de copii înregistraţi la Academie, cărora Hagi le oferă un viitor, un viitor care depinde numai de ei. Ok, a făcut şi greşeli multe în aceşti 7 ani, e normal, Hagi e şi el om, deşi mulţi ani l-am privit cu toţii ca pe un zeu.

Am privit imaginile de care vorbeam cu sentimentul că iată, aceşti copii, care nu l-au văzut decât pe youtube jucând, se pot bucura la o semnătură “furată” de la Hagi şi nu văd aranjamente, comisioane, IP-uri sau alte cele.

Eu mi-am mai spus părerea despre Hagi şi aici când a mai existat un moment în care a mai răbufnit În numele Regelui! . Un articol apreciat de mii de oameni în acel moment. Copiez mai jos o parte din ceea ce scriam atunci.

“Hagi e plictisitor de multe ori, însă când se enervează, e supărat sau îl deranjează un anumit subiect își dă drumul și exprimă foarte multe lucruri dureroase, dar adevărate despre fotbalul românesc și despre societatea românească, în general. E adevărat, are poticneli în vorbire, dar de ce îl condamnăm pentru asta? Una dintre cele mai prestigioase publicatii de sport din lume FourFourTwo a realizat chiar zilele acestea un top al celor mai buni decari din istorie. Hagi este plasat pe 6, chiar înaintea lui Lionel Messi. Deci de ce îi cerem lui Hagi un discurs ca al colegului Radu Paraschivescu când noi trebuie să fim mândri cu ceea ce a realizat în terenul de fotbal? Să-l lăsăm să se exprime așa cum știe și cum poate, că spune în 10 minute mai multe lucruri decât alții într-un an. Hagi vorbește apăsat, vorbele lui au o greutate enormă și ar trebui să ne uităm mai mult la ceea ce spune, nu la cum o spune.”

PS: Am pus link şi cu un jingle montat de mine pentru emisiunea dedicată lui Hagi în momentul în care a împlinit 50 de ani. Pentru câteva furnicături vă rog daţi un play 🙂