Home » gay

Tag: gay

Am fost eu la “Call me by your name” ca să nu fii tu nevoit!

Aseară mi-am luat soţia tradiţională de mână şi am mers la cinema să urmărim filmul “Call me by your name”.  Ne-am luat popcorn, suc şi Strongbow. Nu spun cine a băut sticla cu ceva alcool în ea pentru că, se ştie, bărbatul bea în familia tradiţională şi nu aş vrea să distrug acest stereotip. Am intrat în sală, noi aveam locurile prin mijlocul ei. Pe rândul din faţa noastră s-au aşezat trei barbaţi, la vreo 3 rânduri mai sus erau două fete şi jos de tot alte două fete. Deci 9 oameni au urmărit filmul din sala mult mai încăpătoare.

Filmul este o adaptare dupa un roman de Andre Acimal, iar in 2007 producatorii au obtinut drepturile de a-l ecraniza. Şi când citeşti chestia asta nu te poţi întreba “băi, dar ăştia au aşteptat 11 ani ca să-l facă?”. O întrebare legitimă, însă răspunsul poate fi că au stat să-l facă şi să-l lanseze exact când era momentul. Anul trecut am avut Moonlight la Oscar, trebuia ca Academia Americană de Film să îşi prezinte din nou ofranda către comunitatea LGBT.  Pentru cine nu ştie avem nominalzări la cel mai bun film, cel mai bun actor, cel mai bun scenariu şi cea mai bună melodie.

“Triumfător şi sfâşietor” – Time Out
“O producţie răpitoare şi cu o înţelepciune chirurgicală” – Los Angeles Times
“Aruncă în noi cu o vrajă minunată, erotică şi senzuală” – Entertainment Weekly
“Un clasic” – The Verge
“O capodoperă” – Esquire
“Sublim” – Hollywood Reporter
“Uimitor” – Vanity Fair

Pe facebook cineva mă înteba aseară ce am căutat la un aşa film. Păi cum să nu vrei să vezi un film lăudat aşa de toată lumea? Însă răspunsul e mult mai simplu, tot tradiţia e vinovată şi aici 🙂 Adică, eu împreună cu soţia, am încercat întotdeauna să vedem toate filmele nominalizate la premiile Oscar până în momentul decernării. Ca să urmărim ceremonia în cunoştinţă de cauză 🙂 Aşa şi acum.

Dacă aţi citit până acum şi vreţi să mergeţi în continuare trebuie să vă previn, “spoiler alert” mai departe!

Inainte să continui însă vreau să-mi arăt indignarea pentru rating-ul primit de acest film. El a primit “nerecomandata copiilor sub 15 ani”.
Bun, ţinând acest lucru în minte, să vă descriu următoarea scenă din film. În podul casei, tânărul de 17 ani îndrăgostit de profesorul său stă pe o saltea cu o piersică alături. Şi începe să se uite la respectivul fruct. Şi ni se arată “curul” piersicii, care seamană foarte bine cu cel uman. Şi Elio, că aşa îl cheamă, începe să-şi bage degetul în respectiva gaură. Şi împinge, împinge până iese de acolo un lichid, cel am piersicii. Lichid care i se scurge pe piept şi se prelinge în jos. Dar totul nu se opreşte aici. El ia piersica şi începe să facă sex cu piersica. După ce are orgasm şi termină în piersică o ia şi o pune pe noptiera de lângă. Acolo piersica spartă începe să curgă, de data aceasta nu mai era lichidul din interiorul ei ci lichidul care a ieşit din penisul minorului.  Eeeeh, credeaţi că, gata, atât? Nu, abia acum începe treaba. Vine profesorul şi vede piersica. Îşi dă seama ce a făcut elevul minor şi face un pic mişto de el. Apoi ia piersica şi muşcă din ea, deşi ăstalalt îl îndemna să un o facă. Pentru cine a citit pe diagonală, piersica avea sămânţa elevului în ea. Un moment care ne face să ne dăm seama cât de mult îl preţuieşte profesorul pe elev. Tare, nu? Şi acum revin, de ce e nerecomandat copiilor doar sub 15 ani?! Dar na, poate sunt eu ingust la mine, că aşa mi-au mai zis unii.

Partea interesantă a acestei scene e că i-a făcut pe doi dintre cei trei bărbaţi veniti la film să zică “bă, frate, îmi bag p***, eu ies la o tigară, nu mai rezist”, iar altul i-a spus “da, frate, hai să mergem”. S-au întors după vreo 7-8 minute în momentul în care personajele principale îşi luau limba în gura într-un mod foarte “senzual şi erotic”, cum ar spune ziarele de afară. Şi reacţia lor a fost “hai frate, iaraşi?” :)) Moment în care le-am zis “eu nu fumez dar mai aveţi vreo tigară?” şi toată sala a îzbucnit în râs. Mă rog, impropriu spus toată sala, cei 9 prezenţi acolo. Şi chiar m-am simţit un pic prost pentru că i-am şuşotit Ralucăi la începutul filmului “ăştia cred că sunt gay”, şi iată că mă înşelasem. Şi ca să zic ca Seinfeld “nu că ar fi ceva în neregulă cu treaba asta” 😀

Apoi, la un moment dat profesorul vrea să păstreze distanţa faţă de elev şi nu mai vrea să se implice, iar asta trezeşte o frustrare în Elio. Eeeh, şi vine momentul împăcării. Olio repeta că nu-l mai interesează nimic şi Oliver, profesorul, îi cere să-şi dea pantalonii jos. Şi se pune în genunchi în faţa lui. Şi nu ni se arată ceea ce face frumuşelul profesor doar că erau băgate sunete de genul floşc, floşc ca să înţeleagă tot prostul.

 

Filmul are câteva mesaje de transmis. De exemplu, băiatul de 17 ani are prietenă, ies împreună, dansează şi chiar ajung să facă dragoste. Şi ştim cu toţii ce susţin toţi fanii minorităţii LGBT “toţi avem o genă de homosexual în noi, dar ne e frică să o scoatem afară”. Adică să te pună un pic pe gânduri, e un film după care rămâi cu ceva :))

Aaaah, era să uit. Trebuie să remarc grija producătorilor care au ţinut să nu provoace silă persoanelor mai slabe de înger. Adică în momentul în care personajele de sex masculin se sărutau băgau un blur, să zic aşa, cam 25% blur. Şi stai şi te întrebi, păi ori e pentru oameni deschişi la minte ori îi protejăm pe cei care nu sunt? Mă rog.

Spre finalul filmului, profesorul e nevoit să plece. Şi asistăm la adevărate drame, băiatul plânge, e terminat psihic şi e recuperat dintr-o gară de mama sa. Apoi ni se prezintă situaţia de peste câteva luni. Şi momentul în care profesorul dă telefon la ei acasă să vadă ce mai face lumea. Răspunde, conform scenariului, Olio şi după ce trec de întrebările convenţionale profesorul îi mărturiseşte că s-a logodit şi că se căsătoreşte. Daaaaarrr, îi spune lui Olio că îşi va aminti toată viaţa momentele frumoase trăite între ei doi. Minunat, nu?

 

 

 

Filmul se încheie cu scena dintre Olio şi tatăl său. Şi fiţi atenţi aici. Scena începe cu ei doi pe o canapea. Moment în care îi şoptesc Ralucăi “Fii atentă, aici ori tata îl săpuneşte bine de tot ori, cel mai probabil, îi spune că şi el a trăit aşa ceva în trecut”. Băi, şi încep ăştia să vorbească şi tata îi spune că îl înţelege, că şi-a dat seama ce se întâmplă, că nu trebuie să regrete nimic, că are noroc că a fost aşa iubit de cineva şi că trebuie să preţuiască aceste amintiri toată viaţa. Şiiii…şi că el a trăit aşa ceva în copilaria sa doar că el n-a avut curajul să meargă atât de departe şi că toată viaţa a regretat acest lucru :)))) Şi îi mai spune fiului său conceput tradiţional că apoi s-a însurat cu maică-sa şi că totul s-a sfârşit deşi în interiorul său se gândea încă la bărbatul acela. Iar băiatul nu ar mai fi fost acolo :)) Raluca se uita lamine şi mă întreba dacă nu cumva am mai văzut filmul :))) I-am spus că nu, doar că îmi dau seama cum, de ce şi cum funcţionează această maşinărie.

Şi cu asta am încheiat. De fapt, mai era şi scena de la piscină…dar nu v-o mai povestesc si pe aia. Vă las pe voi să o descoperiţi dacă sunteţi curioşi.

Zi frumoasă!

Cetatea Filmului Progresist!

V-aţi luat bilet la “120 BPM”? Păi nu aveaţi cum încă, deoarece va fi lansat abia pe 26 ianuarie în cinematografele din România.  Dar grăbiţi-vă, faceţi-vă revervare din timp pentru că e o peliculă ce nu trebuie ratată. A primit deja marele premiu al juriului de la Cannes şi a luat multe alte premii pe la diferite festivaluri. “Inimile noastre sunt incă sub impactul socului. Lacrimile au inundat sala de cinema” au scris cei de la Le Monde. Franţa l-a propus ca nominalizare la Oscar în acest an, însă după cum vedem nu a prins lista finală. Probabil după ce au dat anul trecut marele premiu dramei Moonlight au considerat că ar fi deja prea mult să apară pe lista de anul acesta nu una, ci două drame cu acelaşi mesaj.  Pe lângă cei 120 km/h avem “Call Me by your Name” care concurează pentru marele premiu. Film care va aparea şi el în cinematografele noastre la începutul lunii februarie.

Sub masca unei campanii pentru prevenirea şi conştientizarea pericolului pe care îl reprezintă SIDA la nivelul societăţii, filmul 120 BPM face parte din galeria ultimelor evenimente care încearcă să impună pe agenda publică necesitatea adoptării unor legi favorabile comunităţii LGBT în toată lumea, inclusiv în România, ţară care, deocamdată, se împotriveşte oarecum progresului cu forţa. Ba chiar, filmul poate fi considerat un manifest pentru toţi care doresc să-şi apere drepturile.

“120 Bătăi pe minut” nu se referă la câte palme ia o femeie în familia tradiţională într-un minut, ci ne prezintă lupta unui grup de activisti homosexuali, ACT-UP, in Franta anilor ’90, pentru a determina autoritatile si companiile farmaceutice sa actioneze impotriva maladiei SIDA. Teoretic, un lucru bun, nu?! Dar vedem mai încolo ce şi cum. Organizaţia ACT UP e considerată una dintre precursoarele mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi pentru diferite grupuri de minorităţi, sexuale şi civice.

 

Una dintre scenele filmului se petrece în curtea unui liceu unde cei de la ACT UP împărţeau prezervative. Acolo o elevă le spune vizibil dezgustată celor doi că nu are nevoie pentru că e imposibil să ia „boala homosexualilor”. Moment în care personajul principal îl sărută pentru prima oară pe partenerul său din film. Ce vreţi? Aşa a gândit regizorul că e cea mai bună replică pentru dezgustul adolescentei. Şi totuşi, ce faci când cineva nu te înghite? Scuzaţi-mi expresia care se potriveşte ca nuca în perete aici. Deci, ce faci în cazul ăsta? Stai şi îi explici că greşeşte şi îi aduci argumente în acest sens? Nu, începi să faci exact lucrul pe care respectiva persoana îl detestă, te lingi în public, în faţa ei, nu? Logică de regizor mare :))

În plus, tot la acel liceu, activiştii intră cu forţa în incintă şi încep să împartă prezervative liceenilor susţinând că astfel tinerii vor fi protejaţi faţă de pericolul reprezentat de SIDA. Da, ar putea fi o soluţie să băgăm aparate automate cu prezervative. Să le punem alături de cele cu croissante şi sucuri. Dacă vrea adolescentul să-şi bage o colegă “la una mică” în toaletă să fie sigură toată lumea că nu apare vreo sarcină nedorită. Că doar d-asta suntem pe primele locuri la avorturi în Europa, că nu au liceenii de unde să-şi cumpere prezervative la timp. Right…!

Ca o curiozitate, să ştiţi că filmul e distribuit cu clasificarea N-15, adică e nerecomandat copiilor sub15 ani, iar în momentul achiziţiei biletelor să fie un adult care să supravegheze minorul.  Ne întrebam oare ce ar trebui să conţină un film pentru a căpăta caracterul IM-18. Pentru că acest film, pe lângă anumite pasaje cu violenţă de limbaj şi acţiune, are şi o scenă de sex între cei doi parteneri gay din film. Scenă care are climaxul în momentul în care unul dintre cei doi scoate prezervativul şi face dragoste cu celălalt deşi era conştient că astfel va lua SIDA de la el. Emoţionant, nu? Educativ, sigur.

Dar hai să vorbim de industria de film, că am adus aminte mai sus de Academia Americană. Am parcurs lista din acest an de la Oscar. La o privire mai atentă am descoperit următoarele persoane gay pe lista finală: producătoarea Darla K. Anderson cu animaţia Coco, Rachel Morrison cu Mudbound la Cinematografie, Yance Ford cu Strong Island la cel mai bun documentar, Benj Pasek pentru cea mai bună melodie din The Greatest Showman. La producători stăm foarte bine, avem nu mai puţin de 4 nominalizaţi care sunt luaţi în evidenţele LGBT: Megan Ellison (Phantom Thread), Luca Guadagnino (Call me by your name), Scott Rudin (Lady Bird) şi Peter Spears (tot Call me by your name). La cel mai bun scenariu îi avem pe James Ivory (Call me by your name) şi Dee Rees (Mudbound).

Toţi acesti oameni sunt gay. Acum, unii dintre noi ne-am putea întreba “băi, dar dacă sunt atâtia pe această listă înseamnă că eu am fost închis la minte şi nu am vrut să accept că sunt foarte mulţi printre noi!” Ar fi o variantă aceasta, unii ar spune că respectivul care gândeşte aşa a evoluat şi a acceptat că trăieşte într-o lume care a depăşit stadiul de Ev Mediu. Dar mai sunt alţii care pot gândi aşa “sunt aşa multe persoane LGBT în Cetatea Filmului datorită propagandei care s-a făcut de-a lungul timpului pentru aceştia încât discriminarea pozitivă a acţionat în aşa fel încât au avut acces mult mai uşor la poziţii importante. Sau au primit proiecte mai uşor, sau au fost angajaţi exact pe această bază. Sau poate că fac parte dintr-un mare plan. Sau…sau…” Dar cei care gândesc aşa sunt oameni homofobi şi nu înţeleg faptul că lumea evoluează.

Şi apropo de asta, v-a povestit copilul dumneavoastră cum s-a terminat minunata poveste gay din serialul Andy Mack difuzat de Disney Channel? Că a fost o discuţie prin toamna anului trecut. S-a stârnit o isterie printre unii că Disney bagă în acest serial îndrăgit de copii o astfel de povese înduioşătoare. Noi eram curioşi, că n-am avut timp să urmărim. Dar ne-a plăcut filmul difuzat recent la cinema “Te-nsori cu mine, bro?”, o comedie spumoasă. Şi să nu uităm ce dezbatere a stârnit premiera remake-ului “Frumoasa şi Bestia”. Şi tot aşa.

Să nu uităm că noi suntem în acest moment cu ani buni în spatele statelor occidentale din punct de vedere al dezvoltării, al infrastructurii, al condiţiilor din spitale etc. Sau aşa ne consideră toată lumea, nu? Şi iată această captură din film cu replica “Nu putem face presa să fie interesată!” Se întâmpla în Franţa anilor 90. Vi se pare că acum, la noi, mass-media nu sunt interesate de această “problemă” a societăţii? Noua ni se pare că, din contră, e implicată activ în tot ce se întâmplă în legătură cu mişcarea LGBT. Dovadă si articolele despre acest film, căutaţi-le şi încercaţi să rezistaţi până la finalul acestor ode la adresa capodoperei realizate de Robin Campillo, că aşa îl cheamă pe regizor.

Aah, era să uit. Spoiler alert! La final, personajul principal moare. Şi probabil îl lasă cu întrebarea pe iubitul său “Am luat sau nu am luat SIDA de la el, deşi joc într-un film care se presupune că ne învaţă exact cum să ne protejăm?” Dar răspunsul îl aflăm numai dacă îl vizionăm.

Bătaia tradiţională din cuplurile gay!

Nu ştiu dacă aţi fost pe recepţie, dar ieri lumea a fost cutremurată de o ştire: “Idilă sfârşită în chinuri pentru cuplul de homosexuali care a făcut vâlvă în Anglia şi România”.

E vorba de cuplul gay format din Florin Marin, un tânăr de 24 de ani din comuna dâmboviţeană Vişina, şi Philip Clements, un cleric pensionat din Biserica Anglicană în vârstă de 78 de ani. În momentul căsătoriei în Anglia, Daily Mail a scris aşa: “Former vicar, 78, to marry a Romanian toyboy, Florin Marin.” Asta ca să ştim că era vorba de iubire la mijloc. Dar nu e treaba noastră, nu analizăm noi asta, treaba lor, poate că englezii sunt aşa răi din fire 😀

Spuneam că lumea a fost cutremurată pentru că tânărul român a început să dea amănunte din viaţa personală: “Am terminat relaţia pentru că a dat în mine. Nu mă lasă de doi ani de zile să dorm. Mi-au sărit dracii pe el. Mi-a tras una în spate şi două palme peste faţă. Când am văzut asta, i-am spus că s-a terminat. Eu am spus mereu că ne certăm, dar chiar aşa, la 79 de ani să dai în mine? Eu nu l-am lovit, pentru că la o adică, poliţia îl credea pe el, nu pe mine. Mi-a dat bine, pe săturate, şi-a descărcat nervii pe mine. Nu am vânătăi şi nici nu am fost la Poliţie să depun plângere. El a plecat în Anglia. Încă suntem căsătoriţi în acte. Suntem prieteni şi atât. De când a plecat nu am mai vorbit” a spus Florin Marin pentru Adevărul. Ai linkul aici Adevarul

Şi de asta a fost un şoc pentru toţi, pentru că noi ştiam că în cuplurile gay e numai armonie, dragoste şi împlinire. Că în aceste cupluri netradiţionale nu ţipă nimeni la partener că n-a dus astăzi gunoiul, că în fiecare dimineaţă unul dintre parteneri se scoală şi îi face o cafea aromată celuilalt şi tot aşa. Asta ca să aflăm ieri că acest cuplu s-a destrămat. Şi nu s-a destrămat în linişte la notarul din Anglia, s-a destrămat cu pumni şi palme.

În America, mama democraţiei, rata divortului pentru căsătoriile persoanelor de acelasi sex e 2%. Ştiţi care e procentajul divorturilor pentru persoanele de sex opus? Să înceapă tobele….tananananananaanan….aţi ghicit, sau poate nu, 2%. E exact la fel! Deci iată că ideea conform căreia un copil adoptat de un cuplu gay nu ar trece prin şocul despărţirii părinţilor săi e total falsă. Sunt exact aceleaşi şanse şi într-o parte şi în cealaltă. Atunci de ce ne prefacem că doar cuplurile hetero divorţează? Aaa, pentru că aşa cere campania la care luăm parte cu toţii. Aveţi în linkul acesta de pe Washington Post mai multe date Washington Post

Să venim pe plaiurile mioritice. Când căutam pe google despre divorţurile în cuplurile gay dau şi peste ştirea că fostul prezentator de la OTV, Doru Iuga, s-a despărţit de iubitul său pentru că acesta din urmă l-a înşelat cu un alt bărbat. Deci, what?! stai un pic! Apar astfel de momente în cuplurile gay? Noi nici de astea nu ştiam, peste tot apărea ca şi când aceştia trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Şi mai mult, persoanele gay dau dovada de o moralitate foarte ridicată şi nu ar intenţiona niciodată să-şi înşele partenerul. Că na, e într-un fel normal, piaţa e mult mai limitată ca la persoanele straight 🙂 Şi iată că totuşi, lucrurile nu stau deloc aşa cum sunt prezentate.

Şi acum să trecem la lucrurile concrete, că d-asta m-am şi apucat acum să scriu. Cu toţi cred că am întâlnit idiotul care se crede deştept atunci când aruncă el următoarea afirmaţie şi îi dă aşa o importanţă de parcă a descoperit Atlantida “Femeia e bătuta în familia tradiţională”. Băi şi când spune asta se aşteaptă ca nimeni altcineva să nu mai comenteze pentru că a spus ceva cu care evident a închis gura tuturor celor care nu sunt de acord cu această campanie agresivă pro-gay. Eeeh, aţi văzut vreunul dintre aceştia dând share la articolul cu bătaia gay, aţi văzut vreunul scriind despre aşa ceva? Evident că nu. Iar dacă îi întrebi îţi vor spune că e un incident izolat. Izolat, normal, pentru că rata de a descoperi o bătaie într-un cuplu gay e direct proporţională cu raportul dintre cuplurile gay şi cele normale. Apoi, aceste persoane nu ar avea niciun interes de a promova un asemenea lucru pentru că, orice s-ar întâmpla, ele rămân gay. Deci au nevoie în continuare de o imagine bună a acestui fenomen.

Vă daţi seama că atunci când am scris la început că lumea a fost cutremurată am exagerat, că nu s-a cutremurat nimeni pentru că sunt convins că cei mai mulţi nici n-ati văzut ştirea. În mod normal, acum ar trebui să nu apară proşti marşând pe ideea că femeia e bătută în familia tradiţională. Şi totuşi sunt sigur că ei vor exista în continuare, pentru că n-are nimeni interes să dea share la articolul cu bătaia alora, chiar şi eu am dat de el întâmplător. Bătaia există şi a existat întotdeauna, sunt mulţi cretini pe pământ, dar e clar că sunt şanse mai mari să dăm de ştiri cu femei bătute decât cu femei tratate excelent de soţul iubitor, nu interesează pe nimeni fericirea cuiva, nu e ştire asta.

Cam atât pentru acum. Aaaah, era să uit. Vă mai pun un articol mişto din presa engleză cu o lesbiană care a omorât în bătaie copilul de trei ani al iubitei sale din cauză că acesta refuza să bea lapte. Asta aşa, poate aveţi chef de lectură.

Daily Mail

Dacă vreţi să mai citiţi şi:
USR – Unii supăraţi pe refedendum!
Operaţiunea “Biserica la pământ” continuă!
“Sunt ateu, Dumnezeu mi-e martor!”

USR – Unii supăraţi pe referendum!

Bun, USR s-a pozitionat impotriva referendumului initiat de Coalitia pentru Familie. Asta e una dintre ştirile importante ale zilei. O altă ştire e despre medicul târât pe jos de poliţişti, pe bună dreptate. Dar să o analizăm pe prima un pic, zic.

Referendumul s-a desfășurat timp de șapte zile consecutive, între 7 și 13 august, iar membrii au avut de răspuns la două întrebări:
“Susţineţi ca USR să aibă o poziţie ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?”, întrebare la care 766 au votat DA, iar 682 au votat NU şi întrebarea „Cum trebuie să se poziţioneze USR ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?”, la care 184 au votat PRO, iar 864 au votat CONTRA.

Dar să o luăm cu începutul. Acest referendum intern a ţinut o săptămână în care membrii USR trebuiau să intre pe un calculator, al lor, şi să se logheze cu un username şi parola şi să voteze. Deci nu trebuiau să se deplaseze. “Din totalul de 1829 de membri USR au votat 1453.” Întâi să căutăm pe google să vedem câţi membri au alte partide. Nu am găsit decât un articol din 2014, dar e relevant ca să ne facem o impresie. Deci în 2014, PSD avea 509.000 de cetăţeni înscrişi, PNL avea 115.000, PDL avea 138.000. Între timp cele două s-au unit. UNPR avea 350.000 de membri. Aici, avem un partid de peste 1800 de membri care deja s-a spart în vreo 3 facţiuni. Ok, e partid nou, dar dacă el deja s-a frânt nu pare un semnal bun pentru viitor către alegători. Mai ales că tocmai fondatorul Nicuşor Dan a fost azvârlit.

Ok, acum că am aflat aceste cifre să ne întoarcem la usr-işti care au fost rugaţi să voteze. Au votat până la urmă 1453, astfel că la un calcul ne dăm seama ca 376 de usr-işti nu au avut timp de o săptămână 2 minute să se logheze să voteze în această problemă foarte, foarte importantă care macină societatea românească. Băi, eu intru şi în concediu pe facebook intr-o ora mai mult decât le lua ăstora să voteze un lucru esenţial pentru viitorul partidului, în principal, şi al ţării, în general. Dar na, poate nu toţi au internet nelimitat.

Apoi, 682 dintre ei au votat că USR nu trebuie să aibă nicio poziţie faţă de referendum. Dacă se face bine, dacă nu se face, iar bine. Votul a fost câştigat cu doar 52,9% de cei care au dorit o poziţionare, deci o majoritate mică. Partea mişto e că motto-ul USR e “România a fost făcută de oameni care nu au stat deoparte. Nu sta deoparte!” Şi iată că aproape jumătate din USR voiau să stea deoparte :)))

Eu am mai vorbit despre acest referendum şi în noiembrie anul trecut. Am scris aici mai multe păreri 21 de milioane pentru un referendum! Mă enervam atunci şi nu înţelegeam de ce nu se face referendumul odată cu alte alegeri. Şi dădeam exemple despre cum s-a procedat în Statele Unite, unde odată cu alegerea lui Trump, unii americani au avut de ales pentru astfel de lucruri:

“California, Massachusetts şi Nevada au votat pentru legalizarea şi creşterea marijuanei pentru persoanele de peste 21 de ani. Dakota de Nord şi Arkansas au votat şi pentru folosirea marijuanei în scopuri medicale. Cei din Arizona, Colorado şi Maine au votat pentru creşterea nivelului minim de plată pentru o oră de muncă la 12 dolari. Populaţia Californiei a votat împotriva prezervativului în filmele porno. Dacă ar fi fost aprobată această propunere, producătorii de filme porno nu s-ar fi conformat, ci au anunţat că îşi vor muta studiourile şi productia în alt stat. În Colorado s-a votat pentru ca persoanele aflate în etapa finală a vieţii să aibă dreptul la o sinucidere asistată. În cazul în care Colorado devine al şaselea stat în care acest lucru e permis. În Los Angeles s-a votat pentru construirea a 10.000 de spaţii locative pentru persoanele fără adăpost. Totul la un cost de 1,2 miliarde de dolari, bani de la buget.”

Eeh, şi iată că ne aflăm la aproape un an după şi referendumul tot nu a avut loc. Partea interesantă e că unii spun că acele 3 milioane de semnături nu există sau că au fost strânse fără ca oamenii să ştie ce semnează. Păi dacă e aşa înseamnă că nu ar trebui să aibă nimeni emoţii cu rezultatul. Deci, hai să-l facem să scăpăm de el odata! Cred că s-au săturat ambele tabere de atâtea discuţii.

Pleşu şi re(li)gia cu Despacito!

Hai că a scris Pleşu că Despacito e varză şi l-au făcut pe el varză :)) Să nu ne miram, avem o mulţime de astfel de momente în ultima vreme. Să aruncăm o privire în trecut şi apoi tragem câteva concluzii.

Într-un interviu acordat la începutul lunii iulie la Digi24, Marcel Iureş şi-a spus părerea despre cum vede el o familie şi a răspuns aşa “Păi nu e normal? Între un bărbat şi o femeie!“. Imediat s-au activat oamenii si l-au călcat pe gât “un actor mediocru care n-a realizat nimic”. Am scris atunci de asta în Marcel, prins in iuresul tolerantei!

“Căsătoria e un ceremonial care te introduce în clasa din care tu ai ieșit. Eu nu îi înțeleg pe homosexuali. Tu te afirmi ca diferență și ceri să ți se respecte faptul că ești diferit. Și după ce ți se respectă asta, spui <>. Mi se pare o contradicție. Stai în statutul pe care l-ai ales. Nu încerca să te faci „mămică”, pentru că tu ai hotărât ce ești, prin balansul acesta bicolor al cuplului”, a spus Andrei Pleșu la TVR 2 într-un interviu acordat în luna mai a acestui an.

În 2007, Horia-Roman Patapievici scria următoarele lucruri: “Proferarea de gesturi obscene în public e calificată, potrivit Codului penal, ca atentat la bunele moravuri. Nu și atunci cînd gesturile obscene sunt ostentativ proferate în defilările de tip “Gay Parade”: în aceste cazuri Codul penal se suspendă, pentru că persoanele gay, prin activismul care a asimilat drepturile omului cu dreptul de a fi homosexual, și-au cîștigat dreptul (de fapt, privilegiul) de a fi obscene în public, ceea ce pentru toate celelalte persoane a rămas un fapt pur și simplu penal. Cum se ajunge aici? Simplu: prin activismul unei minorități care militează în numele drepturilor omului după principii leniniste.”

Tot Patapievici era cel care tot prin aceeaşi perioadă se declara total împotriva scoaterii icoanelor din şcolile României.

În mai 2017, Nicuşor Dan, cel văzut de mulţi ca fiind marea speranţă a politicii româneşti şi-a permis să se abţină de la votul din Camera Deputaţilor asupra initiativei de reviziure a Constituţiei. Deci nu să voteze într-un fel sau altul, ci să se abţină. De atunci a devenit o “dezamagire” şi nimeni n-a mai fost interesat de ceea ce spune, ba din contra, totul era raportat la faptul că a “inşelat” votanţii USR, cea mai mare parte dintre ei având viziuni “occidentale”.

Iată un caz special. Mircea Cărtărescu scria în 2016 referitor la clişeul deja penibil cu bătaia din familia tradiţională “Eu cred că bărbatul bețiv, care-și terorizează fizic și moral soția și copiii, nu a fost niciodată regula, ci mai curând excepția blamată de comunitate. De cele mai multe ori, soția și soțul se respectau. Nu cred că toți bunicii și părinții noștri au fost niște brute, ci mai curând oameni cuviincioși, în ciuda prejudecăților timpului.” După o astfel de remarcă te-ai fi aşteptat să-i sară şi lui în cap “progresiştii”. Nu a fost aşa şi pentru ca în aceeaşi postare scriitorul preciza că “Dacă persoanele gay vor să se căsătorească, e firesc să aibă acest drept în calitatea lor de cetăţeni”. Evident că în spaţiul public accentul a fost pus pe partea a doua a declaraţiei şi nimeni nu a mai evidenţiat ceea ce a spus el despre familia tradiţională. De altfel, Cărtărescu a revenit zilele acestea şi a spus răspicat că e în favoarea căsătoriei dintre persoanele de acelasi sex. Deci a risipit orice dubiu 🙂

Şi acum să revenim la zilele noastre. Andrei Pleşu s-a apucat să critice cea mai vizionată melodie din istorie, “Despacito”, cea care a strâns deja peste 3 miliarde de vizualizari. Şi Plesu s-a apucat să scrie cu cuvintele lui plastice exact ceea ce discutam şi eu cu Raluca cu o zi înainte să citesc editorialul “Cum s-a ajuns aici? Ce are deosebit Despacito? Mi se pare una dintre celelalte N melodii difuzate la radio, cu nimic special.” Exact aşa. Dar nu vreau să spun că sunt de acord cu Plesu sau să-l judec. În muzica, la fel ca şi in cinematografie, aproape totul e subiectiv, sunt gusturi şi gusturi, aşa că fiecare ascultă şi vede ce vrea. Despacito e o melodie bună, de vară. Nu înţeleg de ce e cea mai cea, dar nu contează, nu e deloc importantă părerea mea.

Vreau să subliniez, însă, un lucru pe care îl constat de fiecara dată, intoleranţa la opinii. Plecând de la istoria declaraţiilor lui Pleşu despre căsătorie, tinerii progresişti au găsit motivul să-l atace şi să încerce să-l trimita în lada istoriei. Că Plesu e invechit, depăşit, că nu întelege muzica si multe altele de acest gen. Lucruri care nu au legătura directă cu editorialul lui despre Despacito, deşi toţi care l-au criticat au mascat astfel acest atac. Strategia clară e să-i denigrăm pe toţi care sunt contra noului curent, să-i facem irelevanţi pentru societate. Indiferent că până acum toţi ne-am raportat la acest oameni ca fiind intelectualii cei mai de seamă ai tarii noastre. Probabil şi prin prisma acestui lucru au apucat să-şi spună punctul de vedere, fiind intrebaţi. Din păcate, interesul celor care i-au chestionat pe această temă nu s-a “pupat” cu răspunsul primit, acesta fiind exact invers faţă de aşteptările acestora. E simplu de înţeles care a fost logica din spatele acestei mişcări. Trendul e să susţinem că religia e o parte a trecutului, fără nicio legatură cu perioada modernă, cu omul contemporan. Drept urmare, ar trebui, logic, ca intelectualii să susţină acest lucru. Şi totuşi apar, iată, astfel de declaraţii care dau peste cap această cutumă. Dacă oamenii

Următorul pas pe care-l văd eu ar fi ca aceşti oameni să solicite modificarea definiţiei din DEX a cuvântului ateu. Pentru că la noi ateismul a devenit o virtute. Brusc, orice individ care se împăunează cu ateismul său are impresia că prin acest lucru câştigă vreo 40-50 de puncte la IQ-ul său. Oarecum se leagă cu ceea ce am scris aici “Sunt ateu, Dumnezeu mi-e martor” Mi se pare super amuzantă treaba asta. Te uiţi la profile şi constaţi că sunt oameni pentru care parcă ateismul e cea mai mare realizare a lor din viaţă :)) Poate voi mai reveni la acest subiect în ediţiile viitoare 😛 Închei cu acest banc găsit pe internet, care mi se pare potrivit cu situaţia din ţară 🙂

“Un ateu se plimba prin pădure, minunându-se de frumuseţile naturii:
– Ce copaci impresionanţi! Ce râuri cristaline! Ce animale drăguţe!
La un moment dat, în timp ce se relaxa, omul aude în spatele lui zgomote ciudate. Când se întoarce, vede un urs ca-n poveşti: mare, frumos, sănătos şi cu poftă de mâncare. Îngrozit, ateul o ia la fugă, însă ursul avea condiţie fizică, aşa că îl urmează conştiincios… Tipul era atât de îngrozit, încât la un moment dat se impiedică şi cade. Ursul îl apucase deja de un picior, aşa că omul, paralizat de frică, răcneşte:
– Doamneee!
În secunda următoare, timpul se opri, ursul îngheţă în poziţia în care se afla, pădurea rămase neclintită şi o lumină se revărsă din cer. Tipul, şocat, auzi o voce:
– Mi-ai negat existenţa toată viaţa, le-ai explicat şi altora că sunt un mit, ai pus toata Creaţia Mea pe seama întâmplării cosmice… Vrei acum să te salvez? Cum să te consider credincios cu adevărat?
Ateul se uită fix în lumină şi răspunse:
– Aş fi ipocrit să îţi cer brusc să mă consideri credincios, dar poate ai reuşi într-un fel să devină ursul creştin?
– Foarte bine, răspunse vocea.
Lumina dispăru, zgomotul pădurii reveni. Ursul îl eliberă din ghearele sale, îşi împreună labele din faţă şi spuse:
– Doamne, binecuvântează aceste bucate… Amin!”

Marcel, prins în Iureșul toleranței!

A lucrat la Hollywood cu George Clooney, Nicole Kidman, Bruce Willis, Collin Farrel, Tom Cruise sau Brad Pitt. A câștigat si nişte premii si aprecieri. În 2007 chiar s-a implicat intr-un proiect prin care îndemna românii să planteze copaci pentru a proteja mediul înconjurător. Bă, dar până aici i-a fost. Degeaba e cel mai bine cotat român de la Hollywood. A îndrăznit să-şi spună omu’ parerea despre cum vede el o familie. Si a zis “Pai nu e normal? Între un bărbat şi o femeie!“. Gata, game over. Un actor mediocru rămas în urmă cu lumea în care trăiește. Ce libertate de expresie? Nu există, cu aşa ceva nu te joci, poți spune orice dar nu că locul bărbatului e lângă o femeie. E clar că omul a profitat de o conjunctură favorabilă de a ajuns la Hollywood. Oricum roluri modeste, în Piratii din Caraibe abia dacă apare. Trebuie să facem şi o petiție prin care regizorii să conștientizeze că îşi fac un deserviciu de imagine dacă îl mai aleg pe Iureș în producțiile lor! Pentru aşa ceva nu trebuie să existe toleranță! A mai primit şi o stea pe aleea celebrităților din Sibiu. Sper că deja s-au făcut demersurile ca ea să dispară sau măcar să aruncăm cu ceva cerneală! Lucrurile nu pot rămâne aşa!

Pentru cei care nu și-au dat seama, puțini, sunt sigur, textul meu de mai sus conține o doză mare de ironie și sarcasm. Mai sunt unii care mă ceartă uneori, deși le susțin chiar punctul lor de vedere 🙂 Asta ca să clarificăm lucrurile.