Home » fotbal

Tag: fotbal

O Cupă Mondială pentru Messi, vă rog!

“Vreau să câștige Cupa Mondială Argentina, pentru Messi”
Am auzit fraza asta la jumătate din oamenii de fotbal care au vorbit zilele astea înaintea turneului din Rusia. La fel gândesc și oamenii obișnuiți. De altfel, cred că jumătate din planeta e împărțită intre Anglia, Brazilia, Spania sau mai știu eu cu cine și restul de jumătate îi ține pumnii Argentinei.

De ce se întâmplă asta? Messi face luna aceasta 31 de ani, deci la următoarea Cupă Mondială va avea 35 de ani. Practic e ultima șansă pentru argentinian de a realiza ceva important cu naționala. S-a saturat și el să îl tot bată Chile prin Copa America de fiecare dată. Un succes în Rusia ar încheia discuția despre cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, asta e de fapt cheia. Ce Pele, ce Ronaldo, ce Maradona, ce Cruyff. Dacă Argentina câștiga, Messi e cel mai bun din istoria acestui sport și nimeni nu ar avea ce să mai conteste. Poate niciodată nu a fost o presiune mai mare pe un singur jucător la o Cupă Mondială. Messi știe că are atâția susținători în spate, dar totodată e constient că un eșec ar da apă la moară tuturor celor care spun că nu ar fi reușit performanțele din carieră în afara sistemului perfect creat la Barcelona.

De altfel, e ultimul turneu final pentru Iniesta, omul care, fără Messi de la Barcelona, a cucerit cu Spania Cupa Mondială și de două ori Campionatul European. Adică exact colegii săi de la Barcelona au cucerit lumea și au demonstrat că sunt cei mai buni fără Messi, considerat decisiv de oameni pentru echipa sa. De asemenea, o presiune în plus vine și din faptul că marele său rival, Cristiano Ronaldo, a mai obținut încă un trofeu Champions League în acest an și a fost golgheterul competiției. Un Ronaldo care are deja un trofeu major cu naționala în palmares.

Practic jumătate de planetă s-a saturat să susțină că Messi e cel mai mare din lume și să apară câte unu să facă mișto “da, mă, e cel mai mare cu Getafe și Malaga”. Jumătate din oamenii planetei, cei care nu au o națională participantă, vor să câștige Messi pentru a-și valida propria lor opțiune, să poată avea în sfârșit o replică de luat în seamă atunci când discuția ajunge la cel mai mare din istoria fotbalului. Deci, hai Argentina, să terminam odată cu treaba asta 😁

Doamna Firea, bucureştenii şi fluierăturile!

Știți gluma aia la care dădeau mulți share în timpul mitingului “Acum nivelul de inteligentă din multe localități din țară a crescut”? Evident aluzia că proștii au venit la București. Aici am simțit nevoia să explic 😋 Băi, și vedem că suntem foarte extaziați că primarul nostru a plecat în fluierături cu coada între picioare de pe stadion. Ok, foarte bine, politicienii trebuie să știe că nu sunt foarte iubiți. Dar nu știu cum să vă zic, Firea e primar pentru că noi, bucureștenii, am ales-o. Ea nu e impusă să domnească peste noi. Ea a fost aleasă de 246 de mii de bucureșteni dintre cei 1.800.000 cu drept de vot la o prezența la vot de 33 la sută. Deci 2 din 3 bucuresteni au stat acasă atunci când s-a decis viitorul în comunitatea noastră. Deci poate ar trebui să lăsăm superioritatea asta deoparte, că nu suntem mai inteligenți doar pentru că stam în capitală, mulți dintre noi veniți de prin alte părți. La fel cum, a fi ateu nu îți conferă statut. E același principiu, mulți ne căutăm argumente pentru ca nu cumva să ajungem să fim considerați proști de către cei din jur. Întotdeauna a fost așa, asta e una dintre marile temeri ale omului. “ce categorie e considerată mai inteligentă? Struțul de pădure? Eeeh, atunci eu de azi sunt struț de pădure”. Asta deși mulți dintre noi nu avem pene, cioc și nici gât subtire.

Ideea e că, fluierata, nefluierata, Firea e primar până la următoarele alegeri. Noi ar trebui să realizam până atunci că în 2016 am greșit să stăm acasă. Ăsta e primul pas în atingerea unui obiectiv, să îți dai seama ce făceai greșit până în momentul ăla. Abia atunci fluierăturile de aseară vor însemna cu adevărat ceva. O postare scrisă de un om născut și crescut în Bucuresti și care în iunie 2016 m-am enervat că nu a ieșit omul pe care am pus ștampila.

De ce Cristiano Ronaldo?

Stăteam la calculator şi vine la mine Raluca şi mă întreabă ce mai vreau să scriu. Îi spun că despre finala din seara aceasta, despre Ronaldo, d-astea. La care ea îmi spune “iar o să spună lumea că eşti subiectiv”. Iar eu am răspuns “Da, dar acum o să explic subiectivismul”

Cam despre asta vreau să scriu, de ce Ronaldo? Pentru că suntem obişnuiţi cu Ronaldo cel care doboară recorduri după recorduri, e cel mai urmarit sportiv pe reţelele de socializare, e idolul multor copii care se apucă acum de fotbal. Dar nu despre recorduri vreau să scriu, nu despre eterna luptă cu Lionel Messi ci despre lucrurile care m-au făcut pe mine să stau cu ochii pe el. Îl urmăresc de peste 13-14 ani când încă nu primise niciun Balon de Aur. Practic sunt un fel de Mircea Lucescu, eu l-am descoperit :)))

Cred că era 2004 anul în care eu eram un tânar dornic să lucreze în televiziune. Încă eram în facultate dar am auzit că TV Sport caută tinere talente, iar cum eu mă consideram destul de talentat am zis să merg să văd care-i treaba. Mă rog, ideea e că pe vremea aia TV Sport, pe lângă alte drepturi tv, avea în portofoliu şi ChelseaTV şi ManchesterTV.  Treaba era următoarea: aceste posturi oficiale ale celor două cluburi dădeau meciurile acestora din Premier League integral, însă la vreo două zile după ce se disputau. Eeeh, şi vă închipuiţi că nu puteau comenta aceste meciuri Costi Mocanu, Vali Moraru sau Andrei Radulescu. Aşa că de obicei eu eram responsabil să comentez Manchester United – Derby County 1-0 la 48 de ore după disputare. Şi să ştiţi că nu e un lucru tocmai uşor să încerci să pară naturale reacţiile tale din momentul golului care venea în minutul în care ştiai că va pica. Eeeh, pe vremea aia Cristiano Ronaldo, Arjen Robben, Wayne Rooney sau, aaah, Damien Duff 😛 erau doar tineri dornici de afirmare. Jose Mourinho abia luase “urecheata” cu Porto şi ajunsese la Chelsea unde Abramovich îi pusese zeci de milioane de euro la dispoziţie să facă o super echipă. În sezonul 2004-05 a câştigat primul titlu din istorie pentru această echipă, apoi imediat a mai adus un titlu.

Echipele din Finala UCL 2008

 

După aceste trofee câştigate de maşinăria lui Mourinho, Manchester United cu Cristiano Ronaldo MVP a luat trei titluri la rând. a jucat doua finale de Champions League plus alte câteva trofee interne. Ronaldo în acesti ani trei ani la United a marcat 91 de goluri în 155 de partide. Reţineţi, el încă nu era bestia din ultimul timp când caută doar golul. Pe vremea aceea el încă evolua în bandă, era mijlocas lateral clasic. Rooney – Tevez a fost atacul lui Manchester în finala cu Chelsea din 2008.

Apropo de acea perioada, TV Sport avea drepturi şi pe campionatul Argentinei. Şi pe atunci comentam multe meciuri de-ale lui River Plate, acolo unde evolua un copil care mi-a plăcut foarte tare şi am fost convins că va ajunge un mare jucător. Alexis Sanchez. Ok, poate nu e la nivelul lui Cristiano, dar e un jucător de clasă mondială. Cam acelaşi tip de jucător, spectaculos şi cu scheme în sânge :))

Pun acum linkul cu golul lui Ronaldo cu FC Porto, gol la care îl putem auzi pe comentatorul partidei spunând: “How many players in world football would dare to try that?!”

Ehh, cam despre asta e vorba la Cristiano Ronaldo, realizează lucruri pe care alţii nu îndrăznesc să le încerce.  De aceea, pe lângă Ronaldo îi am ca favoriţi pe Hagi, Ibrahimovic, Lampard, Sneijder. Amintiţi-vă ce jucător era olandezul în echipa lui Inter care a luat UCL! Sau Hagi…câţi jucători ar fi încercat să-l surprindă pe Cordoba cu acel trasor? E imposibilă lovitura. Ce să mai spunem de foarfeca lui Ibra din amicalul cu Anglia? Şi tot aşa…

Când a luat primul Balon de Aur a fost prima oară când m-a şi interesat de acest trofeu. De altfel, pe cine interesa aşa mult de el înainte de era Cristiano – Lionel? Nu era deloc acest interes enorm din partea tuturor, fani, jurnalişti, companii, sponsori etc.

Şi acum mărturisirea care va şoca multă lume 😀  În 2009 am trăit o mare dezamăgire. Cristiano Ronaldo devenea cel mai scump jucător din istoria fotbalului transferându-se la Real Madrid pentru 94 de milioane de euro. Să explic contextul situaţiei. De fiecare dată eu la fotbal ţin cu echipa mai mică. Pe vremea aceea nu înţelegeam cum poate cineva să ţină cu Real Madrid, care avea deja o grămadă trofee în palmares şi îşi făcuse obiceiul să cumpere cei mai buni jucători din lume. Chiar simpatizam cu Barcelona că încerca să-i opună rezistenţă Realului Galactic. Chiar eram unul dintre cei mai mari fani ai lui Rivaldo pe vremea aceea. S-a dus o bătălie internă foarte mare în acel moment. Ce fac, cu cine ţin, cum să mă bucur la golurile lui Ronaldo dacă eu antipatizez cu Real Madrid?

Eeh, situaţia s-a simplificat foarte uşor chiar după transferul lui Ronaldo. Pentru că imediat a început dominaţia Barcelonei, iar sentimentul meu de antipatie s-a mutat în sensul opus. Barcelona devenind aproape invincibila cu Xavi, Iniesta, Pique, Dani Alves, David Villa sau Mascherano mi-a făcut situaţia mult mai uşoară şi am reînceput să ţin cu echipa considerată inferioară, Real Madrid. Hmmm, sper că nu am uitat niciun jucător important din acea însiruire 😛

Două lucruri despre Ronaldo la naţionala Portugaliei. În 2012 a fost golgheterul (la egalitate) Campionatului European cu o naţională a Portugaliei care nu emitea nicio pretenţie şi a ajuns în semifinalele turneului. Apoi în 2016 a fost apogeul carierei sale. Să câştigi trofeul în faţa unor echipe ca Spania, Franţa aflată pe teren propriu, Germania, Italia, Anglia sau Belgia e senzaţional. Ştiu, mulţi spun că nu a avut mare contribuţie, deşi a dat 3 goluri la acest turneu. Dar mulţi nu înţeleg că fără Cristiano Ronaldo, chiar şi pe bancă, Portugalia nu ar fi îndrăzit să viseze la acest lucru. El a fost factorul determinant în atitudinea, în motivarea celorlalţi şi dorinţa de succes a celorlalţi colegi din teren. Păi, fără Cristiano Ronaldo accidentat de Payet în marea finală, Portugalia a fost un animal dezlănţuit, în sensul că toţi de pe teren parcă erau nişte lei şi cu siguranţă s-au gândit să câştige si pentru căpitanul lor.

PS: Payet a pierdut cumva finala Europa League din cauza unei accidentări?Hmm…ciudat.

Cristiano Ronaldo are astăzi şansa să egaleze numărul de trofee al Barcelonei în Champions League. Este absolut incredibil dacă stai să te gândeşti. Dar chiar dacă nu ar reuşi acest lucru, pentru mine Cristiano Ronaldo e cel mai mare pentru munca şi efortul pe care l-a depus în toată cariera pentru a fi cel mai bun. Şi mai dau acum pe final încă un argument. A demonstrat la 3 cluburi plus naţională că poate fi number one. Pentru că avem disputa de astăzi cu Salah. Păi Salah are deja un eşec în carieră la Chelsea şi nici la Fiorentina nu a rupt gura târgului. Nu putem ştii niciodată dacă un jucător scos din angrenajul cu care a fost obişnuit de mic poate evolua la acelaşi nivel. Cristiano a demonstrat-o.

Am promis la începutul articolului că explic subiectivismul, sper că am reuşit în mare măsură.  Hala Madrid!

PS: Mai las şi asta aici, poate va interesează:

“Domnu’ Hagi, un autograf?”

Mă uitam la aceste imagini de la finalul partidei dintre Timişoara şi Viitorul. Hagi terminase de dat interviurile pentru televiziuni şi trebuia să meargă la conferinţa de presă. A întârziat minute bune pentru că nu a putut să-i refuze pe aceşti copii, unii aproape că trăgeau de el. În poză nu apar decât o mica parte dintre cei prezenţi. Cei mai mulţi poate nici nu erau născuţi când noi ceilalţi ne bucuram de reuşitele din teren ale lui.

– Hagiiii, Hagiiii!
– Domnu’ Hagi, un autograf?
– Si mie, si mie!
– Andrei, vino să-ţi dea şi ţie Hagi un autograf!
– Mai luaţi campionatul, domnule Hagi?
– Hagi: O minune se poate întâmpla o singură dată. Dar ce, vă pare rău că am luat noi campionatul?
– Nuuuuuuuuu!

Şi apoi Hagi a mers la conferinţă unde a renunţat la zâmbetul pe care-l avea cu câteva minute mai devreme. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu simt de fiecare dată tristeţea din vorbele lui Hagi. O tristeţe apărută pe chipul unui om care nu se simte apreciat. Şi aici e de discutat, unii spun că nu ar trebui să mai ţinem cont de ceea ce a făcut Hagi în cariera de jucător şi să-l tratăm ca pe un patron ca oricare altul. Sau ca pe un antrenor, luaţi-o cum vreţi. Însă, tristeţea de care vorbeam şi pe care o citesc în glasul şi pe figura lui cred că n-are nicio legătură cu aprecierea carierei sale ca jucător. Hagi nu se simte apreciat pentru ceea ce a făcut până acum ca patron al unui club de fotbal care a luat-o de la zero acum 7 ani şi care a luat un titlu în acest scurt timp. Un club şi o academia care a crescut deja generaţii de jucători, sunt poate mii de copii înregistraţi la Academie, cărora Hagi le oferă un viitor, un viitor care depinde numai de ei. Ok, a făcut şi greşeli multe în aceşti 7 ani, e normal, Hagi e şi el om, deşi mulţi ani l-am privit cu toţii ca pe un zeu.

Am privit imaginile de care vorbeam cu sentimentul că iată, aceşti copii, care nu l-au văzut decât pe youtube jucând, se pot bucura la o semnătură “furată” de la Hagi şi nu văd aranjamente, comisioane, IP-uri sau alte cele.

Eu mi-am mai spus părerea despre Hagi şi aici când a mai existat un moment în care a mai răbufnit În numele Regelui! . Un articol apreciat de mii de oameni în acel moment. Copiez mai jos o parte din ceea ce scriam atunci.

“Hagi e plictisitor de multe ori, însă când se enervează, e supărat sau îl deranjează un anumit subiect își dă drumul și exprimă foarte multe lucruri dureroase, dar adevărate despre fotbalul românesc și despre societatea românească, în general. E adevărat, are poticneli în vorbire, dar de ce îl condamnăm pentru asta? Una dintre cele mai prestigioase publicatii de sport din lume FourFourTwo a realizat chiar zilele acestea un top al celor mai buni decari din istorie. Hagi este plasat pe 6, chiar înaintea lui Lionel Messi. Deci de ce îi cerem lui Hagi un discurs ca al colegului Radu Paraschivescu când noi trebuie să fim mândri cu ceea ce a realizat în terenul de fotbal? Să-l lăsăm să se exprime așa cum știe și cum poate, că spune în 10 minute mai multe lucruri decât alții într-un an. Hagi vorbește apăsat, vorbele lui au o greutate enormă și ar trebui să ne uităm mai mult la ceea ce spune, nu la cum o spune.”

PS: Am pus link şi cu un jingle montat de mine pentru emisiunea dedicată lui Hagi în momentul în care a împlinit 50 de ani. Pentru câteva furnicături vă rog daţi un play 🙂

Şi noi ce facem, Mircea?

Gata, Mircea Lucescu e noul selecţioner! Sună excelent, în sfârşit naţionala are o mare speranţă pentru viitor! Fanii privesc cu încredere finalul acestor preliminarii şi speră ca naţionala lor favorită să prindă pe ultima sută de metri calificarea la un nou turneu final după ce a participat şi la Euro 2016.

Din păcate vorbele de mai sus nu se referă la echipa naţională a României, ci la cea a Turciei. Mircea Lucescu e noul selecţioner al naţionalei Turciei. O ruşine colosală pentru Federaţie, Burleanu, români şi România în general. Nu e posibil să ai rezultate dezastruoase la echipa naţională cu neamţul Daum pe bancă, Lucescu să fie liber de contract şi tu să nu îi dai un telefon să-l întrebi de sănătate.

”Nu se pune problema să nu ne permitem salariul lui Mircea Lucescu. El a spus că ar antrena gratis naţionala. Varianta numărul 1 a fost Mircea Lucescu, varianta numărul 2 a fost Anghel Iordănescu. Dacă vă amintiţi, atunci am anunţat profilul selecţionerului. Aşa vom face şi după EURO, când vom numi un selecţioner” e declaraţia lui Burleanu din aprilie 2016.

Deci nu s-a pus niciodată ca Mircea Lucescu să ceară o sumă imensă pentru a sta pe banca României, a spus-o preşedintele federaţiei. În plus, noi îl plătim pe Daum cu 500.000 de euro pe an, deci bani există. Nu o să cred niciodată că Lucescu ar fi cerut naţionelei o sumă mai mare decât aceasta. Ba sunt sigur, că ar fi venit şi pe o sumă mai mică. La turci se pare ca va încasa 2,5 milioane de euro. Normal, străinilor le ceri cât mai mult. Lucescu are o avere de peste 25 de milioane de euro conform ultimului Top 300 Capital.

Olăroiu a spus de curând că ar fi venit la echipa naţională însă cei de la federaţie i-au spus să aştepte. Un alt caz cu un antrenor despre care mereu ni s-a transmis că nu vine, că solicită mult, că e sub contract şi alte poveşti de genul.

Un alt argument pentru cei care nu-l vedeau pe Lucescu selecţioner era acela că, ajuns între timp la 72 de ani, nu ar mai avea o motivaţie ridicată. Iată-l însă destul de motivat încât să meargă să antreneze o naţională al unui stat care l-a preţuit întotdeauna. A luat titlul şi Supercupa Europei cu Galatasaray şi, supărat pe conducătorii acestei echipe, a plecat la Beşiktaş cu care a câştigat iaraşi campionatul.

De asemenea, Lucescu a câştigat cu Şahtior Doneţk Cupa UEFA în 2009, e singurul antrenor român cu un trofeu european câştigat în perioada modernă. E doar al cincilea antrenor care a ajuns la peste 100 de jocuri antrenate în Champions League. Ceilalţi sunt nişte anonimi ca Sir Alex Ferguson, Jose Mourinho, Carlo Ancelotti şi Arsene Wenger.

Unii mai susţineau că Lucescu nu mai cunoaşte fotbalul românesc, că asta ar fi un factor important. Păi Daum a cunoscut ceva înainte să vină? Ba din contră, a greşit total tactica în primul meci pe bancă, i-a zăpăcit pe jucători. A promis Daum că va învăţa limba română în cel mai scurt timp şi iată că a trecut mai mult de un an şi nu ştie trei cuvinte în română. Deci cât i-ar trebui lui Lucescu să înveţe campionatul? Sa fim serioşi, eu zic că Lucescu nu l-ar ignora niciodată pe singurul conducător de joc din ţară la momentul actual, Budescu. Daum nici nu l-a băgat în seamă.

Si eu ce fac, Mircea? Link cu Procesul Etapei.

V-am pus mai sus linkul de la emisiunea Procesul Etapei din 1999. Era o perioadă în care Mircea Lucescu avea probleme la Internazionale Milano. Momentul e clasic, cu Radu Banciu, imitându-l excelent pe Mircea Lucescu. “Falsul” Lucescu îşi anunţa plecarea de la Inter şi revenirea la Rapid, acolo unde antrenor era Dumitru Dumitriu, aflat în platoul emisiunii. În momentul în care “Lucescu” a anunţat că revine în ţară, Dumitriu a avut această reacţie devenită celebră.

Aşa şi noi acum. Noi ce facem, Mircea?

Manualul de sport, noul deranj naţional!

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat că elevii de clasa a 5-a vor avea manual de sport. Şi de aici s-a inflamat toată lumea. Eu iarăşi sunt depăşit de turnura pe care o iau discuţiile, adică nu reuşesc deloc să mă prind de valul creat. Prima întrebare care mi-a venit în cap şi pe care nu prea am găsit-o în spaţiul public a fost “de ce începem cu clasa a 5-a, de ce discutăm doar ea?”. Eu aş vedea manual de sport pentru toate clasele, începând cu cele primare.

Două lucruri trebuie lămurite în legătură cu acest manual. 1. Dacă licitaţia a fost în regulă si dacă nu există alte interese financiare în spatele lui? 2. Dacă el este cea mai bună variantă în acest moment?

Deci discuţiile doar în jurul acestor teme pot fi purtate, însă ca de fiecare dată noi ne ducem în alte direcţii. Pentru mine e inexplicabil ce se întâmplă. Spun şi de ce.

Mai jos am pus si linkul pe care-l puteţi accesa pentru a citi manualul. Eu m-am uitat pe el şi într-adevăr are anumite pasaje uşor amuzante. Dar cele mai multe sunt exerciţii şi sfaturi utile. Unul dintre sfaturi se referă la poziţia corectă de stat la calculator pentru a nu-ţi strica coloana. Poate n-are ce căuta în acest manual, ce-i drept. Apoi, evident că băieţii vor fi nemulţumiţi că la orele de educaţie fizică nu vor mai juca fotbal ca nebunii ci vor trebui să facă exerciţiile sugerate de profesor. Dar ce câştigă un copil dintr-un joc haotic de fotbal în 45 de minute? Nu prea câştigă nimic. Din contră, cei netalentaţi vor fi marginalizaţi şi complexaţi. Însă dacă e primul la “ridicarea trunchiului din culcat facial” poate îl va motiva în viitor, competiţia e benefică pentru dezvoltarea ulterioară a fiecărui individ. Sau poate descoperă exerciţii noi care-i plac şi pe care le va executa şi acasă. O viaţă sănătoasă înseamnă o viaţă cu mişcare. Cum zice la televizor? “Pentru o viaţă sănătoasă faceţi cel puţin 30 de minute zilnic de mişcare”.

Link manualul de educatie fizică

Dar ce ne deranjează pe noi la acest manual? Am citit zeci de comentarii la articolele legate de subiect şi o grămadă postări pe facebook cu următoarea problemă. “Copiii au deja o grămadă manuale de cărat spre şcoală, îi îngreunăm şi mai mult ghiozdanul?” Nici nu ştii cum să tratezi această problemă. Pe mine nu m-a dus nimeni cu maşina de acasă la grădiniţă, şcoală sau liceu. Am mers pe jos în fiecare an. Mai greu mi-a fost când ne-am mutat cu apartamentul de lângă şcoală. De la 200 de metri am trecut la un kilometru. Deci mergeam 2 kilometri pe zi cu ghiozdanul în spate. Poate când citeşti crezi că e puţin pentru un copil. Înainte să tragi această concluzie gândeşte-te cât mergi tu pe jos în fiecare zi. Dacă crezi că mergi mai mult, foloseşte “Maps” şi calculează. Dacă e mai mult, bravo ţie, dar cred ca majoritatea veţi avea surpriza să constataţi că drumul până la metrou e mai scurt decât mergeam eu. Dacă tot nu v-am convins, hai să criticăm de ce programa e aşa stufoasă şi manualele aşa groase, nu? Nu un manual de sport, chiar necesar spun eu, într-o ţară aflată printre primele în topul obezităţii.

Ca să am şi o părere avizată am întrebat-o şi pe maică-mea, învătătoare, ce părere are. Ea nu auzise însă de acest manual şi de întreaga discuţie. I-am explicat eu pe scurt care e ideea. Mi-a zis următoarele:
“Poate fi un îndrumător pentru profesor. Sper să fie gratuite însă, că altfel o să-l conteste părinţii. Oricum, eu la clasă aveam câteva cărţi cu jocuri pe care le făceam cu copiii la orelele de educaţie fizică.”
Bun, deci oricum la orele de educaţie copiii fac anumite exerciţii. Şi aceste exerciţii după anumite manuale pe care le găsesc profesorii şi învăţătorii. Nu toţi fac aşa, dar ca idee. Dacă un profesor e neinspirat şi alege un îndrumător greşit? De ce nu să nu aliniem programa pentru toţi la fel? Deci revenim şi ne dăm seama că discuţia s-ar putea purta despre cum e manualul, nu dacă e necesar un astfel de manual.

În timp ce scriam acest articol am auzit la tv următoarea ştire: Proba sportivă, piedică la Academia de Poliţie. 122 de tinere au picat proba sportivă din cele 260. Câte din aceste tineri nu or fi picat pentru că nu ştiu să-şi dozeze efortul corect sau să calce corect astfel încât să nu resimtă foarte tare oboseala? Câte erau echipate greşit? Am văzut eu pe imagini fete în tenişi. La alergări e nevoie de un adidas special care să te ajute în atingerea obiectivului. Şi noi ne speriem de teorie.

La fotbal de câte ori nu am zis sau auzit expresia “Ia uite-l şi pe ăsta, nu ştie să facă o preluare corect la 23 de ani.”? Păi poate nu i-a explicat nimeni cum trebuie când era mic? Teoria e lăsată tot timpul la urmă la noi. Îmi aduc aminte când m-am dus să mă antrenez cu juniorii Rapidului. Printr-o conjunctură, un prieten îl avea pe tatăl său la CFR şi astfel am reuşit împreună să fim primiţi să ne antrenăm cu echipa Rapidului şi în viitor să facem parte din ea. Primul lucru pe care ni l-a spus antrenorul când ne-a văzut a fost “Ok, hai sa vedem ce ştiţi”. Am crezut atunci că ne pune la câteva teste. Nici vorbă, ne-au băgat pe amândoi la jocul de fotbal, în bazinul de înot, alături de juniorii ceilalţi, care jucau împreună de ceva timp. Nu ne dădea nimeni pase, nici nu existam pe teren. Evident că am fost praf amândoi. După câteva luni nu ne-am mai dus, n-avea niciun rost. Aşa şi aici, copiii trebuie să înveţe lucrurile de bază. Altfel ne mirăm de ce îşi scrântesc glezna când merg liniştiţi pe stradă.

Cel mai important argument în favoarea manualului l-am păstrat pentru final. Vă rog să căutaţi pe google “physical education manual”. Sunt sute de manuale şi cărţi referitoare la orele de educaţie fizică. Evident că rezultatul e doar pentru vorbitorii de limbă engleză, că probabil şi celelalte popoare au manualele lor. Aici ar fi fost interesantă o statistică, dar nu am reuşit să găsesc. Deci acum nu mai copiem occidentul? Nu ne mai raportăm la lumea civilizată? Ca vântul suntem băi nene…