Home » fotbal

Tag: fotbal

Balonul de Aur – cum au căzut unul câte unul!

Campionatul Mondial s-a terminat. Toată lumea aştepta ca acest turneu final să stabilească cine va fi noul câştigător al Balonului de Aur. Mulţi sperau ca Mondialul să încline balanţa în favoarea cuiva astfel încât ultimul trofeu al lui Ronaldo în Champions League să nu mai fie atât de relevant. Să vedem dacă s-a şi întâmplat aşa ceva şi o să luăm totul pas cu pas 🙂

Cu două luni înainte de Mondial cotele arătau aşa:
1. Mohamed Salah si Cristiano Ronaldo – 2.38
2. Leo Messi – 4.50
3. Neymar – 11.0

Era nebunia cu Salah care ucisese de unul singur Roma pe Anfield.

Şi a început Mondialul cu toţi favoriţii în block-starturi. Jumătate de planetă rugându-se ca Argentina să câştige titlul mondial să fie treaba încheiată ca să nu mai fie discuţii “care e mai mare, Maradona sau Messi?” sau “care e mai mare, Messi sau Ronaldo?”. Un succes în Rusia pentru Messi încheia definitiv  discutia despre cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, chiar şi cei 5 copii ai lui Diego nu ar mai fi putut susţine contrariul.

Faza grupelor primele meciuri:
Uruguay câştigă cu gol Jimenez cu un Egipt fără Salah, Franţa o bate pe Australia printr-un autogol, Argentina face doar cu Islanda fără gol Messi, Germania e bătută de Mexic, Brazilia doar 1-1 cu Elveţia, marele Hazard nu reuşeşte niciun gol cu puternica Panama, Columbia lui Falcao e bătută de Japonia, iar Lewandowski e impotent cu Senegal.

Singurii jucători favoriţi care şi-au făcut treaba în prima etapă au fost Harry Kane cu dubla care i-a adus victoria Angliei cu Tunisia şi hattrick-ul de efect al lui Ronaldo împotriva uneia dintre marile favorite la trofeu, Spania.

Lumea deja începuse să aibă ceva emoţii “Băi, reveniţi-vă, îl lăsaţi pe portughez să ia încă un Balon de Aur? Nu-i nimic, îşi revin băieţii în celelalte partide. Hai că se poate!”.

V-am povestit începutul din grupe, n-are rost să vă plictisesc cu fiecare meci în parte că nu s-a remarcat nimeni în rest. Hazard a dat şi el o dublă amărâtă cu Tunisia într-un meci câştigat cu 5-2. În rest, Ronaldo a dat un gol rapid cu Marocul şi a adus trei puncte. Despre alţii ce să vă spun? Poate nu reţin eu, poate cineva chiar a făcut un meci mare şi mi-a scăpat mie, nu am văzut chiar toate meciurile, vreo 2-3 mi-au scăpat din cele 64.

Bun, ajungem în optimi. Deja Salah era istorie. Măcinat de accidentarea suferită în finala UCL, egipteanul nu a putut să-şi ajute prea mult echipa eliminată încă din grupe. Au rămas însă ceilalţi. Cotele explodau, toată lumea făcea calcule “Dacă X face un Mondial bun şi echipa lui câştigă atunci gata cu Messi şi Ronaldo!”

În optimi am scăpat şi de Messi, şi de Ronaldo, învinsi de Franţa unui Mbappe magistral şi o Uruguay cu un Cavani exceptional în faţa porţii. Ambii cu câte o dublă.  Tot în optimi a ieşit Spania lui Ramos, Iniesta  sau Isco, creditaţi şi ei cu ceva şanse anul acesta la Balon.  Tot în această fază, lăudata Belgie s-a chinuit să treacă mai departe de Japonia pe care a învins-o cu 3-2 prin goluri Vertonghen, Fellaini şi Chadli. Deci Hazard iarăşi dator. În celelalte meciuri nimic interesant, Columbia – Anglia 1-1 cu gol Kane din penalty si apoi calificare la 11 metri. A dat Neymar un gol în Brazilia – Mexic 2-0. Tot aici a ratat şi Modric penalty important cu Danemarca în minutul 114.


Am ajuns în sferturi. Deja gluma se îngroşa, favoriţii la Balonul de Aur nu apăreau sau ăia care erau în cărţi nu făceau mare brânză. Croaţia lui Modric s-a calificat prin două goluri Kramaric şi Vida. Ok, deja discuţia se purta înspre faptul că Modric nu e marcator, iar în cazul în care ar ajunge în finală ar trebui să fie declarat Balon de Aur. Din păcate pentru el şi în general pentru jucătorii cu sarcini mai mult defensive oamenii votează mai mult marcatorii. Cannavaro a luat Balonul de Aur în 2006 când a triumfat cu Italia. De atunci, nu numai că nu a câştigat niciun jucător defensiv, dar niciun jucător de acest profil nu s-a mai aflat în primii 3 ai lumi. Doar Neuer în 2014, care a ieşit pe locul 4. În rest mijlocaşi sau atacanţi.

În sferturi, Griezmann a mai acumulat un plus că a dat un gol cu Uruguay. Hazard iarăşi nimic, iar Kane absent.

Au venit semifinalele peste noi. Toată lumea avea calculele făcute. Modric, Griezmann, Mbappe, Kane, De Bruyne sau Hazard. Aceştia erau favoriţi la Balon dacă îşi calificau echipa mai departe şi aceasta avea să câştige trofeul. Şi ce vedem aici? Franţa se califică în dauna Belgiei cu gol Umtiti, la englezi dă gol Tripper, iar Croaţia se califică graţie golurilor lui Perisic şi Mandzukic, din nicio pasă măcar Modric. Păi ce facem, vere?

În finală ştim ce s-a întâmplat, gol Griezmann din penalty şi unul din acţiune Mbappe pentru 4-1 când deja era decisă soarta.

Golgheter: Harry Kane cu 6 goluri, în timp ce pe locul 2 sunt 5 jucători, Griezmann, Mbappe, Cheryshev, Lukaku şi Cristiano Ronaldo.

Cui dăm trofeul anul acesta? Miza enormă e ca Ronaldo să nu treacă peste Messi. De aceea pe întreg parcusul turneului, după eliminarea Argentinei, am putut vedea la fanii lui Messi tot felul de argumente pentru care unul sau altul ar merita clar şi fără dubii Balonul de Aur. Şi unul câte unul au părăsit competiţia sau au dezamăgit.

Până la urmă, după acest turneu rămânem cu un singur meci decis de un jucător. Spania – Portugalia 3-3. E singura partidă despre care poţi să spui “da, uite, jucătorul X a făcut un meci mare”. In rest, nimeni nu s-a remarcat. Singurul care s-a ridicat dintre ceilalţi e Kylian Mbappe, care a făcut şi el o partidă foarte bună cu Argentina.  Dar acolo a fost o partidă cu 6 goluri, cu o reuşită decisivă a lui Di Maria, venită într-un moment crucial.

Deci, ce facem, tot la Ronaldo îl trimitem? 😀 E azi prezentarea la Torino. Dacă reuşeşte 15 goluri în turul de campionat eu zic că lucrurile sunt clare 🙂 Adevărat, eu sunt şi un pic subiectiv.

Dacă vrei să mai citeşti şi:
O Cupă Mondială pentru Messi, vă rog!
De ce Cristiano Ronaldo?

Messi a plecat acasă. Rămâne “cel mai mare”?

Sunt ocupat cu Ronaldo acum, care probabil iese și el, dar tot văd câte comentarii apar despre Messi. Și nu pot să nu observ postări ale unor oameni în care se scrie ceea ce spuneam eu de 2-3 chiar 4 ani. Nu poți considera un jucător ca fiind cel mai mare din istorie dacă:

1. Nu a arătat la o a doua echipă că e la fel de mare ca la Barcelona. Eu nu am nevoie să îmi câștige Mondialul cu Argentina, vreau acum la 31 de ani să meargă în Anglia și să ia titlul cu United sau cu Liverpool. Sau în Italia cu Inter. Oriunde, vreau un titlu cu o altă echipă. Chiar și cu Newells.

2. Messi a luat un Balon în 2012 când alții jucau la Euro și nici UCL nu a luat. În acel an Cristiano a fost golgheter la turneul final și a fost eliminat în semifinale la penalty-uri de viitoarea campioană. În plus a fost al doilea marcator al Europei după Lionel. Dacă nu dai unui finalist de Euro, îl dai lui Ronaldo. Dar sa spunem ca peste asta pot trece. Primul punct și ultimul sunt cele mai relevante.

3. Messi a luat 4 Baloane de Aur între 2009 și 2012. Deci a fost considerat cel mai bun jucător al planetei în timp ce colegii lui de la Barcelona, Fabregas, Iniesta, Xavi, Busquets, Puyol, Pedro, David Vila, Pique sau Jordi Alba au câștigat la rand tot, nu le-a scăpat nimic, Euro 2008, Cupa Mondială 2010 și Euro 2012.

Ok, trec și peste punctul 3 dacă ar avea ambiția să ne dea peste bot măcar cu punctul 1. Atunci mi-aș ridica pălăria și eu. Totul e statistică, nu sunt părerile mele personale.

O Cupă Mondială pentru Messi, vă rog!

“Vreau să câștige Cupa Mondială Argentina, pentru Messi”
Am auzit fraza asta la jumătate din oamenii de fotbal care au vorbit zilele astea înaintea turneului din Rusia. La fel gândesc și oamenii obișnuiți. De altfel, cred că jumătate din planeta e împărțită intre Anglia, Brazilia, Spania sau mai știu eu cu cine și restul de jumătate îi ține pumnii Argentinei.

De ce se întâmplă asta? Messi face luna aceasta 31 de ani, deci la următoarea Cupă Mondială va avea 35 de ani. Practic e ultima șansă pentru argentinian de a realiza ceva important cu naționala. S-a saturat și el să îl tot bată Chile prin Copa America de fiecare dată. Un succes în Rusia ar încheia discuția despre cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, asta e de fapt cheia. Ce Pele, ce Ronaldo, ce Maradona, ce Cruyff. Dacă Argentina câștiga, Messi e cel mai bun din istoria acestui sport și nimeni nu ar avea ce să mai conteste. Poate niciodată nu a fost o presiune mai mare pe un singur jucător la o Cupă Mondială. Messi știe că are atâția susținători în spate, dar totodată e constient că un eșec ar da apă la moară tuturor celor care spun că nu ar fi reușit performanțele din carieră în afara sistemului perfect creat la Barcelona.

De altfel, e ultimul turneu final pentru Iniesta, omul care, fără Messi de la Barcelona, a cucerit cu Spania Cupa Mondială și de două ori Campionatul European. Adică exact colegii săi de la Barcelona au cucerit lumea și au demonstrat că sunt cei mai buni fără Messi, considerat decisiv de oameni pentru echipa sa. De asemenea, o presiune în plus vine și din faptul că marele său rival, Cristiano Ronaldo, a mai obținut încă un trofeu Champions League în acest an și a fost golgheterul competiției. Un Ronaldo care are deja un trofeu major cu naționala în palmares.

Practic jumătate de planetă s-a saturat să susțină că Messi e cel mai mare din lume și să apară câte unu să facă mișto “da, mă, e cel mai mare cu Getafe și Malaga”. Jumătate din oamenii planetei, cei care nu au o națională participantă, vor să câștige Messi pentru a-și valida propria lor opțiune, să poată avea în sfârșit o replică de luat în seamă atunci când discuția ajunge la cel mai mare din istoria fotbalului. Deci, hai Argentina, să terminam odată cu treaba asta 😁

Doamna Firea, bucureştenii şi fluierăturile!

Știți gluma aia la care dădeau mulți share în timpul mitingului “Acum nivelul de inteligentă din multe localități din țară a crescut”? Evident aluzia că proștii au venit la București. Aici am simțit nevoia să explic 😋 Băi, și vedem că suntem foarte extaziați că primarul nostru a plecat în fluierături cu coada între picioare de pe stadion. Ok, foarte bine, politicienii trebuie să știe că nu sunt foarte iubiți. Dar nu știu cum să vă zic, Firea e primar pentru că noi, bucureștenii, am ales-o. Ea nu e impusă să domnească peste noi. Ea a fost aleasă de 246 de mii de bucureșteni dintre cei 1.800.000 cu drept de vot la o prezența la vot de 33 la sută. Deci 2 din 3 bucuresteni au stat acasă atunci când s-a decis viitorul în comunitatea noastră. Deci poate ar trebui să lăsăm superioritatea asta deoparte, că nu suntem mai inteligenți doar pentru că stam în capitală, mulți dintre noi veniți de prin alte părți. La fel cum, a fi ateu nu îți conferă statut. E același principiu, mulți ne căutăm argumente pentru ca nu cumva să ajungem să fim considerați proști de către cei din jur. Întotdeauna a fost așa, asta e una dintre marile temeri ale omului. “ce categorie e considerată mai inteligentă? Struțul de pădure? Eeeh, atunci eu de azi sunt struț de pădure”. Asta deși mulți dintre noi nu avem pene, cioc și nici gât subtire.

Ideea e că, fluierata, nefluierata, Firea e primar până la următoarele alegeri. Noi ar trebui să realizam până atunci că în 2016 am greșit să stăm acasă. Ăsta e primul pas în atingerea unui obiectiv, să îți dai seama ce făceai greșit până în momentul ăla. Abia atunci fluierăturile de aseară vor însemna cu adevărat ceva. O postare scrisă de un om născut și crescut în Bucuresti și care în iunie 2016 m-am enervat că nu a ieșit omul pe care am pus ștampila.

De ce Cristiano Ronaldo?

Stăteam la calculator şi vine la mine Raluca şi mă întreabă ce mai vreau să scriu. Îi spun că despre finala din seara aceasta, despre Ronaldo, d-astea. La care ea îmi spune “iar o să spună lumea că eşti subiectiv”. Iar eu am răspuns “Da, dar acum o să explic subiectivismul”

Cam despre asta vreau să scriu, de ce Ronaldo? Pentru că suntem obişnuiţi cu Ronaldo cel care doboară recorduri după recorduri, e cel mai urmarit sportiv pe reţelele de socializare, e idolul multor copii care se apucă acum de fotbal. Dar nu despre recorduri vreau să scriu, nu despre eterna luptă cu Lionel Messi ci despre lucrurile care m-au făcut pe mine să stau cu ochii pe el. Îl urmăresc de peste 13-14 ani când încă nu primise niciun Balon de Aur. Practic sunt un fel de Mircea Lucescu, eu l-am descoperit :)))

Cred că era 2004 anul în care eu eram un tânar dornic să lucreze în televiziune. Încă eram în facultate dar am auzit că TV Sport caută tinere talente, iar cum eu mă consideram destul de talentat am zis să merg să văd care-i treaba. Mă rog, ideea e că pe vremea aia TV Sport, pe lângă alte drepturi tv, avea în portofoliu şi ChelseaTV şi ManchesterTV.  Treaba era următoarea: aceste posturi oficiale ale celor două cluburi dădeau meciurile acestora din Premier League integral, însă la vreo două zile după ce se disputau. Eeeh, şi vă închipuiţi că nu puteau comenta aceste meciuri Costi Mocanu, Vali Moraru sau Andrei Radulescu. Aşa că de obicei eu eram responsabil să comentez Manchester United – Derby County 1-0 la 48 de ore după disputare. Şi să ştiţi că nu e un lucru tocmai uşor să încerci să pară naturale reacţiile tale din momentul golului care venea în minutul în care ştiai că va pica. Eeeh, pe vremea aia Cristiano Ronaldo, Arjen Robben, Wayne Rooney sau, aaah, Damien Duff 😛 erau doar tineri dornici de afirmare. Jose Mourinho abia luase “urecheata” cu Porto şi ajunsese la Chelsea unde Abramovich îi pusese zeci de milioane de euro la dispoziţie să facă o super echipă. În sezonul 2004-05 a câştigat primul titlu din istorie pentru această echipă, apoi imediat a mai adus un titlu.

Echipele din Finala UCL 2008

 

După aceste trofee câştigate de maşinăria lui Mourinho, Manchester United cu Cristiano Ronaldo MVP a luat trei titluri la rând. a jucat doua finale de Champions League plus alte câteva trofee interne. Ronaldo în acesti ani trei ani la United a marcat 91 de goluri în 155 de partide. Reţineţi, el încă nu era bestia din ultimul timp când caută doar golul. Pe vremea aceea el încă evolua în bandă, era mijlocas lateral clasic. Rooney – Tevez a fost atacul lui Manchester în finala cu Chelsea din 2008.

Apropo de acea perioada, TV Sport avea drepturi şi pe campionatul Argentinei. Şi pe atunci comentam multe meciuri de-ale lui River Plate, acolo unde evolua un copil care mi-a plăcut foarte tare şi am fost convins că va ajunge un mare jucător. Alexis Sanchez. Ok, poate nu e la nivelul lui Cristiano, dar e un jucător de clasă mondială. Cam acelaşi tip de jucător, spectaculos şi cu scheme în sânge :))

Pun acum linkul cu golul lui Ronaldo cu FC Porto, gol la care îl putem auzi pe comentatorul partidei spunând: “How many players in world football would dare to try that?!”

Ehh, cam despre asta e vorba la Cristiano Ronaldo, realizează lucruri pe care alţii nu îndrăznesc să le încerce.  De aceea, pe lângă Ronaldo îi am ca favoriţi pe Hagi, Ibrahimovic, Lampard, Sneijder. Amintiţi-vă ce jucător era olandezul în echipa lui Inter care a luat UCL! Sau Hagi…câţi jucători ar fi încercat să-l surprindă pe Cordoba cu acel trasor? E imposibilă lovitura. Ce să mai spunem de foarfeca lui Ibra din amicalul cu Anglia? Şi tot aşa…

Când a luat primul Balon de Aur a fost prima oară când m-a şi interesat de acest trofeu. De altfel, pe cine interesa aşa mult de el înainte de era Cristiano – Lionel? Nu era deloc acest interes enorm din partea tuturor, fani, jurnalişti, companii, sponsori etc.

Şi acum mărturisirea care va şoca multă lume 😀  În 2009 am trăit o mare dezamăgire. Cristiano Ronaldo devenea cel mai scump jucător din istoria fotbalului transferându-se la Real Madrid pentru 94 de milioane de euro. Să explic contextul situaţiei. De fiecare dată eu la fotbal ţin cu echipa mai mică. Pe vremea aceea nu înţelegeam cum poate cineva să ţină cu Real Madrid, care avea deja o grămadă trofee în palmares şi îşi făcuse obiceiul să cumpere cei mai buni jucători din lume. Chiar simpatizam cu Barcelona că încerca să-i opună rezistenţă Realului Galactic. Chiar eram unul dintre cei mai mari fani ai lui Rivaldo pe vremea aceea. S-a dus o bătălie internă foarte mare în acel moment. Ce fac, cu cine ţin, cum să mă bucur la golurile lui Ronaldo dacă eu antipatizez cu Real Madrid?

Eeh, situaţia s-a simplificat foarte uşor chiar după transferul lui Ronaldo. Pentru că imediat a început dominaţia Barcelonei, iar sentimentul meu de antipatie s-a mutat în sensul opus. Barcelona devenind aproape invincibila cu Xavi, Iniesta, Pique, Dani Alves, David Villa sau Mascherano mi-a făcut situaţia mult mai uşoară şi am reînceput să ţin cu echipa considerată inferioară, Real Madrid. Hmmm, sper că nu am uitat niciun jucător important din acea însiruire 😛

Două lucruri despre Ronaldo la naţionala Portugaliei. În 2012 a fost golgheterul (la egalitate) Campionatului European cu o naţională a Portugaliei care nu emitea nicio pretenţie şi a ajuns în semifinalele turneului. Apoi în 2016 a fost apogeul carierei sale. Să câştigi trofeul în faţa unor echipe ca Spania, Franţa aflată pe teren propriu, Germania, Italia, Anglia sau Belgia e senzaţional. Ştiu, mulţi spun că nu a avut mare contribuţie, deşi a dat 3 goluri la acest turneu. Dar mulţi nu înţeleg că fără Cristiano Ronaldo, chiar şi pe bancă, Portugalia nu ar fi îndrăzit să viseze la acest lucru. El a fost factorul determinant în atitudinea, în motivarea celorlalţi şi dorinţa de succes a celorlalţi colegi din teren. Păi, fără Cristiano Ronaldo accidentat de Payet în marea finală, Portugalia a fost un animal dezlănţuit, în sensul că toţi de pe teren parcă erau nişte lei şi cu siguranţă s-au gândit să câştige si pentru căpitanul lor.

PS: Payet a pierdut cumva finala Europa League din cauza unei accidentări?Hmm…ciudat.

Cristiano Ronaldo are astăzi şansa să egaleze numărul de trofee al Barcelonei în Champions League. Este absolut incredibil dacă stai să te gândeşti. Dar chiar dacă nu ar reuşi acest lucru, pentru mine Cristiano Ronaldo e cel mai mare pentru munca şi efortul pe care l-a depus în toată cariera pentru a fi cel mai bun. Şi mai dau acum pe final încă un argument. A demonstrat la 3 cluburi plus naţională că poate fi number one. Pentru că avem disputa de astăzi cu Salah. Păi Salah are deja un eşec în carieră la Chelsea şi nici la Fiorentina nu a rupt gura târgului. Nu putem ştii niciodată dacă un jucător scos din angrenajul cu care a fost obişnuit de mic poate evolua la acelaşi nivel. Cristiano a demonstrat-o.

Am promis la începutul articolului că explic subiectivismul, sper că am reuşit în mare măsură.  Hala Madrid!

PS: Mai las şi asta aici, poate va interesează:

“Domnu’ Hagi, un autograf?”

Mă uitam la aceste imagini de la finalul partidei dintre Timişoara şi Viitorul. Hagi terminase de dat interviurile pentru televiziuni şi trebuia să meargă la conferinţa de presă. A întârziat minute bune pentru că nu a putut să-i refuze pe aceşti copii, unii aproape că trăgeau de el. În poză nu apar decât o mica parte dintre cei prezenţi. Cei mai mulţi poate nici nu erau născuţi când noi ceilalţi ne bucuram de reuşitele din teren ale lui.

– Hagiiii, Hagiiii!
– Domnu’ Hagi, un autograf?
– Si mie, si mie!
– Andrei, vino să-ţi dea şi ţie Hagi un autograf!
– Mai luaţi campionatul, domnule Hagi?
– Hagi: O minune se poate întâmpla o singură dată. Dar ce, vă pare rău că am luat noi campionatul?
– Nuuuuuuuuu!

Şi apoi Hagi a mers la conferinţă unde a renunţat la zâmbetul pe care-l avea cu câteva minute mai devreme. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu simt de fiecare dată tristeţea din vorbele lui Hagi. O tristeţe apărută pe chipul unui om care nu se simte apreciat. Şi aici e de discutat, unii spun că nu ar trebui să mai ţinem cont de ceea ce a făcut Hagi în cariera de jucător şi să-l tratăm ca pe un patron ca oricare altul. Sau ca pe un antrenor, luaţi-o cum vreţi. Însă, tristeţea de care vorbeam şi pe care o citesc în glasul şi pe figura lui cred că n-are nicio legătură cu aprecierea carierei sale ca jucător. Hagi nu se simte apreciat pentru ceea ce a făcut până acum ca patron al unui club de fotbal care a luat-o de la zero acum 7 ani şi care a luat un titlu în acest scurt timp. Un club şi o academia care a crescut deja generaţii de jucători, sunt poate mii de copii înregistraţi la Academie, cărora Hagi le oferă un viitor, un viitor care depinde numai de ei. Ok, a făcut şi greşeli multe în aceşti 7 ani, e normal, Hagi e şi el om, deşi mulţi ani l-am privit cu toţii ca pe un zeu.

Am privit imaginile de care vorbeam cu sentimentul că iată, aceşti copii, care nu l-au văzut decât pe youtube jucând, se pot bucura la o semnătură “furată” de la Hagi şi nu văd aranjamente, comisioane, IP-uri sau alte cele.

Eu mi-am mai spus părerea despre Hagi şi aici când a mai existat un moment în care a mai răbufnit În numele Regelui! . Un articol apreciat de mii de oameni în acel moment. Copiez mai jos o parte din ceea ce scriam atunci.

“Hagi e plictisitor de multe ori, însă când se enervează, e supărat sau îl deranjează un anumit subiect își dă drumul și exprimă foarte multe lucruri dureroase, dar adevărate despre fotbalul românesc și despre societatea românească, în general. E adevărat, are poticneli în vorbire, dar de ce îl condamnăm pentru asta? Una dintre cele mai prestigioase publicatii de sport din lume FourFourTwo a realizat chiar zilele acestea un top al celor mai buni decari din istorie. Hagi este plasat pe 6, chiar înaintea lui Lionel Messi. Deci de ce îi cerem lui Hagi un discurs ca al colegului Radu Paraschivescu când noi trebuie să fim mândri cu ceea ce a realizat în terenul de fotbal? Să-l lăsăm să se exprime așa cum știe și cum poate, că spune în 10 minute mai multe lucruri decât alții într-un an. Hagi vorbește apăsat, vorbele lui au o greutate enormă și ar trebui să ne uităm mai mult la ceea ce spune, nu la cum o spune.”

PS: Am pus link şi cu un jingle montat de mine pentru emisiunea dedicată lui Hagi în momentul în care a împlinit 50 de ani. Pentru câteva furnicături vă rog daţi un play 🙂