Home » familie

Tag: familie

Campania pa pa Papaya!

Cum ar fi să nu mai întoarcem celălalt obraz? Dacă milioanele de români jigniţi de mizeria realizată de Papaya s-ar pune şi ei pe boicot? Băi, cum ar fi? Mai ţineţi minte campaniile idioate lansate pentru a nu mai achiziţiona produse de la unele firme şi branduri care aveau reclamă pe anumite posturi tv doar pentru că unii nu erau de acord cu ceea ce se spunea între pauzele de publicitate? Nici eu nu eram de acord, dar campaniile mi s-au părut de o stupizenie maximă. Şi totuşi, dacă ar proceda astfel şi milioanele de români batjocoriţi de clipul anti-referendum pe la Papaya? Şi să dăm şi mailuri ăstora să le spunem că nu mai cumpărăm margarina Linco sau Wiesana pentru că şi-au făcut reclamă acolo? Sau să nu mai bem Stalinskaia sau Alexandrion. Sau să nu mai vopsim cu Savana, piaţa aici e vastă. Sau să renunţăm la salamul de la Scandia. Sau să inlocuim Skol cu altă bere. Şi, dacă suntem mai norocoşi, să refinanţăm creditul de la CEC la o altă bancă. Cum ar fi? O mizerie ar fi, vă spun tot eu, la fel ca a ălora, dar parcă şi roata asta trebuie să se mai învârtă. Şi gândiţi-vă că vorbim despre un domeniu, al publicităţii, în care publicul e cel mai important pion, că doar d-aia se cheamă aşa. Cred că părerea a atâtor oameni ar trebui să îi intereseze în principal pe cei din branşă.

Clipul Papaya anti-referendum

Mai întreb un lucru, nu aţi vrea să vedeţi un „progresist” să iasă și să spună „așa ceva nu se poate! Ok, boicotez, nu sunt de acord cu referendumul dar acest lucru e o măgărie ordinara!”? Uite, atunci aș putea spune și eu „respect, omule! Ai alta părere dar dai dovada de caracter!” Voi aţi văzut vreunul?

Papaya are următorul motto pe site: „Nimic, niciodată, nu iese banal de la Papaya. Orice facem, facem astfel încât să atingă într-un fel oamenii. Îi face să râdă, îi face să plângă, îi pune pe gânduri, îi face părtași. Niciodată nu îi lasă indiferenți.” Deci cei de acolo gândesc şi execută reclama, asta ca să nu spună unii că ei doar au realizat ceea ce a cerut clientul.

Acest text e parte a campaniei Pa pa Papaya!

Paradoxul Referendumului pentru Familie – “Cu ce mă afectează pe mine?”

Ieri s-a votat pentru organizarea Referendumului pentru Familie si va fi organizat pe 7 octombrie.  De atunci am primit câteva întrebări şi mesaje “Tu nu scrii nimic despre asta? Ar trebui să o faci”. Sincer când văd cât de mult interes stârneşte acest referendum în rândul lumii, nici nu ştiu dacă mai e nevoie de părerea mea. Vorbeam cu un prieten săptămâna trecută şi spuneam că cel mai mare deserviciu pentru acest referendum e că nu prea mai e băgat în seamă de oameni. Chiar consideram că e o strategie de-a progresiştilor de a-l trece uşor în derizoriu nebăgându-l în seamă. Dar după votul din Senat suspiciunea mea s-a dovedit nereală, nici vorbă de strategie. Am realizat astfel că i-am considerat pe unii mai isteţi decât sunt 🙂

Am ascultat astăzi la radioul cel mai european din FM-ul românesc o emisiune în care realizatorul şi-a lepădat haina de moderator şi aproape că îi certa pe cei care sustineau acest referendum. A intrat o fată în direct care a spus că merge să voteze, dar va pune ştampila pe NU, deci nu îl susţinea. Atât i-a trebuit moderatorului, nu ştia cum să îi spună să-şi bage minţile în cap şi să stea acasă :)) Ok, nimeni nu poate fi echilibrat 100%, pentru că sunt oameni şi în spatele microfonului la fel ca şi preoţii care greşesc, însă măcar te-ai aştepta să mimeze obiectivitatea. De fapt marea miză de azi până pe 7 octombrie va fi aceea că toţi oamenii formatori de opinie vor încerca să convingă oamenii să se alăture hashtag-ului “boicot”. Opţiune pentru NU e ”noua prostie”. Nu vor mai avea problemă cu cei care votează DA, de acum concentrarea va fi pe cei care au de gând să meargă la vot, dar să pună ştampila pe NU. Ce mai contează spiritul democrat? Ce mai contează că de 28 de ani încercăm să educăm oamenii să iasă la vot. Acum le cerem încă o dată sa stea democratic acasa.

Referendumul are nevoie de 30% prezenţă pentru a fi validat. Ceea ce înseamnă o cifră de 5-6 milioane de români, asta pentru că în acest moment nu ştim exact câţi alegători avem pe listă. Paradoxal, aceşti formatori de opinie vocali care se poziţionează clar în defavoarea Referendumului fac un mare serviciu celor care îl organizează. Vorbind cât mai mult de el, discutând, analizându-l şi criticându-l nu fac decât să-l aducă pe omul simplu în situaţia de a-l face interesat de acest subiect chiar dacă poate nu era pe agenda lui. Controversa din societate care va fi până pe 7 octombrie nu va face decât să influenţeze oamenii să iasă la vot. Pentru că cei nehotărâţi sunt foarte mulţi, cei care ştiu că sunt contra nu mai au nevoie de niciun fel de argument. Invers, la fel.

Cei care contestă acest referendum au câteva idei pe care le repetă ca într-o oglindă. Nici nu aş vrea să le mai repet însă simt că trebuie.  Apoi, după această enumerare, voi veni cu cel mai important motiv pentru care cei care susţin referendumul consideră că trebuie validat.

1. Se cheltuie bani inutil.
Aici sunt atâtea argumente că e şi greu să nu faci un subiect numai din aceasta propoziţie. Mă voi referi la unul singur. Simplul fapt că ceva e cerut de 3 milioane de oameni înseamnă că pentru aceştia acel lucru este important. Aceşti 3 milioane de oameni plătesc şi ei taxe exact la fel ca tine, cel care citeşti acest articol. Chiar dacă eşti mare patron de organizaţie cu sute de angajaţi tot nu plateşti cât aştia. Ei sunt oameni din societate care participă activ la economia naţională.

De doi ani şi jumătate tot spun că acest referendum trebuie făcut pentru că semnăturile s-au strâns, deci la un moment dat va fi organizat. Asta e legea. În acest ani am avut condiţii pentru a-l organiza fără să mai cheltuim mulţi bani. Am avut alegeri de curând. Ştiţi cât ne-ar fi costat să punem lângă buletinul de vot şi întrebarea care va fi pe 7 octombrie? Aproximativ 300.000 de euro. în 2009  întrebarea cu 300 de parlamentari a costat 222.000 euro ca să fie pusă alături de cea cu suspendarea lui Traian Băsescu. Referendumul de atunci a costat în total 36 de milioane de euro. Datele sunt din presa de atunci.
Acum probabil unii veţi strâmba din nas şi veţi spune “domne, nu e normal să amestecăm lucrurile”…păi la alegerile din Statele Unite când a ieşit Trump, ştiţi pentru ce au dat banii californienii în plus ca să fie consultaţi? Pentru ca prezervativele să fie sau nu folosite în filmele porno. Vi se pare că alegerea preşedintelui SUA nu e un lucru important? Iată că ei le-au amestecat. Tot atunci în Colorado s-a votat pentru ca persoanele aflate în etapa finală a vieţii să aibă dreptul la o sinucidere asistată. În Dakota de Nord şi Arkansas au votat şi pentru folosirea marijuanei în scopuri medicale.  Cei din Arizona, Colorado şi Maine au votat pentru creşterea nivelului minim de plată pentru o oră de muncă la 12 dolari. Deci, noi de ce nu am procedat la fel?  Era interesul tocmai al acelor oameni atenti la cheltuirea banului public să susţină anul trecut acest referendum. Tot paradoxal, dar iată că principiile nu contează uneori.

sursa foto: saceleanul.ro

 

 

 


2. O mamă cu doi copii de ce e discriminată, ea nu e familie?
Cred că şi voi v-aţi obosit de acest argument, însă dacă unii încă îl aruncă în faţă înseamnă că ori au un interes ori pur şi simplu acesta le e nivelul de inţelegere. Referendumul este pentru definiţia casatoriei din Constituţie. Nu are nicio treabă, unchiul tot unchi îţi va fi şi după această modificare. La fel şi mama vaduvă, ea va forma în continuare o familie cu cei doi copii rămaşi fără tată.

3. Noi avem wc-uri în curtea scolilor şi dăm banii pe un referendum.
E acelaşi discurs pe care îl întâlnim în discuţiile despre Catedrală. Nimeni ne se plânge că se cheltuie 4 miliarde pe rachete Patriot, nimeni nu ţipă că merg 65 de milioane numai la stadionul Steaua, nimeni nu a ţipat în anii trecuti că s-au băgat 49 de milioane de euro sau nimeni nu ţipă că bugetul de anul trecut al Primăriei Capitalei nici măcar nu a fost cheltuit. Exemplele acestea mi-au venit în cap, dar sunt zeci în fiecare săptămână, trebuie doar să urmăreşti ştirile.

4. Referendumul e inutil pentru că şi în acest moment legea interzice căsătoria între persoane de acelaşi sex.
Aici e o mârşăvie din partea celor care înţeleg ce se află în spatele acestei afirmaţii şi o ignoranţă din partea celor care nu înţeleg. Cei care înţeleg se folosesc de ignoranţa celor din urmă. În acest moment e interzisă prin legea civilă căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Însă o lege poate fi modificată foarte uşor în parlament. Cu o campanie bine pusă la punct ne putem trezi cu o astfel de modificare în viitorul apropiat. Dacă s-ar introduce în Constituţie textul dorit de promotorii Referendumului ar însemna că în momentul în care vreun ONG , organizaţie sau parlamentar ar încerca să promoveze o astfel de dorinţă ar trebui să înceapă demersurile pentru modificarea Constituţiei şi vedem cât de greu este să o modifici. Ar fi tăiat din fasă orice tentativă.

5. Referendumul e împotriva unor minorităţi şi vrea să le interzică anumite drepturi.
Păi citiţi punctul 4. Aceiaşi oameni spun că e inutil pentru că nu schimbă nimic, dar totodată aceiaşi oameni susţin că referendumul interzice drepturi. Aici chiar e de râs.  Păi să ne hotărâm oameni, ori interzice ori nu schimbă nimic? :)) Cert e că referendumul nu interzice niciun drept al vreunei minorităţi din acest moment. Ce drept are comunitatea LGBT în acest moment şi nu îl va mai avea după ce e validat Referendumul? Niciunul.

6. E referendum făcut de Dragnea pentru a-l ajuta să-şi spele imaginea. Sau să îl ajute politic. Mă rog, orice e cu Dragnea şi lipit de referendum. 
E adevărat că poate PSD şi Dragnea au aşteptat momentul prielnic pentru ei de a-l organiza. Totuşi, au trecut doi ani şi jumătate de la iniţierea lui de către societatea civilă şi organizaţii care nu au nicio treabă cu liderul partidului social-democrat. Ba mai mult, demersul a început pe vremea lui Ponta şi a fost depus la parlament când era Cioloş prim-ministru.  Un demers democratic nemaivăzut până acum în România de după 90. USR e singurul partid care s-a delimitat de acest demers şi a votat împotriva organizării lui. Apoi, cum putem spune că e referendumul lui Dragnea când ALDE, UDMR şi PNL au votat toate pentru organizarea lui? :))

7. Dacă se va valida acest referendum, atunci să se reducă şi numărul de parlamentari la 300 şi la o singură cameră. 
Legea referendumului s-a schimbat de atunci. Mărturisesc că aici nu stăpânesc subiectul foarte tare din punct de vedere legal, dar din ce am căutat pe internet, pe atunci el era unul consultativ, iar acum este obligatoriu. Ultima varianta a legii referendumului a fost adoptată de Iohannis chiar acum câteva luni.
În plus, ca o opinie personală, i-aş întreba pe cei care doresc acest lucru, sunteti siguri că vă doriţi acest lucru? Ce ar însemna un parlament cu o singură camera cu majoritate PSD ca în acest moment? Câte legi votate in Camera Deputatilor nu au fost întoarse de Senat, după ce opinia publică s-a trezit şi le-a contestat? Ce vom mai putea face la o singură cameră decizională după ce ea va vota şi aia va fi forma finală a unei legi? Deci, gândiţi-vă mai bine!

8. Ultimul argument e unul pe care nu l-am văzut folosit pe nicăieri de nimeni deşi cred că acesta este cel mai important. E răspunsul la întrebarea “cu ce te afectează pe tine dacă doi bărbaţi se căsătoresc?” Ne place unora sau nu, România e o ţară religioasă, parcă 89 la sută s-au declarat de religie ortodoxă la ultimul recensământ. Ok, nu toţi sunt practicanţi, însă conform unui sondaj realizat în 2015, 95% dintre români au spus că ei cred în Dumnezeu. Apoi, tot din acelaşi sondaj aflăm că 83% dintre români consideră că rugăciunea i-a ajutat mult de-a lungul vieţii. Tot de acolo, aflăm că 28% dintre români merg săptămânal la biserică, iar 18,9 merg o dată pe lună, iar trei sferturi dintre români se închină când trec pe lângă o biserică.

Bun, plecând de la aceste cifre vedem că sunt mulţi români cu credinţă în Dumnezeu şi preocupaţi de religie. Eeh, here’s the thing, oamenii religioşi ştiu un lucru, cu care unii sunt de acord iar alţii nu. Dumnezeu mai pedepseşte şi colectivităţi de oameni. Amintiţi-vă de Sodoma şi Gomora sau amintiţi-vă de Noe şi arca lui. Acceptarea unui păcat al aproapelui îţi aduce şi ţie o pedepasă. Aici e toată chestia, oamenii religioşi nu pot accepta un păcat în proximitatea lor pentru că e posibil ca Dumnezeu să mă îi condamne şi pe ei. Deci nu mă interesează pe mine ce faci tu, cu cine ţi-o tragi noaptea ci mă interesează că eu nu vreau să plătesc pentru păcatele altora. Cam asta e logica. Ok, poate multora li se va părea o prostie treaba aceasta însă aşa stau lucrurile din punct de vedere religios.  Unii cred, alţii nu, fiecare cu treaba lui.  Cert e că acei 47% dintre românii care merg săptămânal sau lunar la biserică află aceste lucruri, indiferent ce crede unul sau altul. Şi ca să arăt că sunt şi pregătit şi documentat am găsit  următorul pasaj din Biblie 😀

Geneza 18:20-32

20. Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.
21. De aceea Mă voi coborî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.”
22. Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
23. Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?
24. Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei?
25. Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”
26. Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.”
27. Avraam a luat din nou cuvântul şi a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf şi cenuşă.
28. Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.”
29. Avraam I-a vorbit mai departe şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.”
30. Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.”
31. Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.”
32. Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.”

Geneza 19:24-25

24. Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.
25. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ.

Totuşi, simt că pentru cei care au ajuns aici dar nu au priceput nimic trebuie să dau şi alte exemple. Dumnezeu nu e doar iubire, aşa cum afirmă unii şi alţii care nu se află evident între cei 47% care mai intră prin biserică. Dumnezeu e drept, iar dreptatea presupune şi o condamnare dacă faci prostii. Sau cel de lângă. Uite, hai că am cel mai bun exemplu la îndemână. Dacă tu te afli într-o piaţă oarecare şi omul de lângă tine aruncă o piatră într-un alt om, iar tu nu îl tragi de mânecă atunci se presupune că eşti de acord cu acţiunea lui.  Sau pe stradă,  dacă vezi că o femeie e tâlhărită în faţa ta şi nu faci nimic, poţi fi acuzat de lipsa de implicare. Bine, nu mai ştiu exact care e articolul de lege şi cum se cheamă exact. Oricum, nu prea se aplică niciodată, din păcate.

Cert e că după 7 octombrie ne vedem de ale noastre. Să fim sănătoşi!

Care Referendum trebuie organizat primul? Şi de ce?

Inițiativa “Fără penali în funcții publice” a ajuns la vreo 300.000 de semnături. Citesc că ieri au semnat și mari artiști ca Smiley sau Tudor Chirila. Pentru a ajunge să fie luată în seamă și dezbătută eventuala modificare a Constituției e nevoie de 500.000 de semnaturi, practic nu mai e mult până se întrunește numărul. Interesant e ceea ce se va întâmpla după. Că acum avem Legea Referendumului promulgată. Și știm cu toții că dacă îl organizam pe cel “Fără penali” trebuie să o facem după cel cerut de alți oameni, nu mulți, ci doar de 10 ori mai mulți decât cei adunați până acum pentru cel de mai sus. Adică nu sărim coada ca Tăriceanu, nu? Deci, spuneam, va fi interesant cum unii vor trebui sa susțină organizarea celuilalt ca să apuce să voteze la cel preferat de ei 🙂 Și apoi și mai interesant, cum ar fi ca USR să se vadă nevoită să susțină organizarea Referendumului pentru Familie în același timp cu al sau? 😂 Ca doar ne interesează cât costa organizarea unuia, nu? Doar nu o să plătim noi din buzunar pentru două? Au calculat deja unii cât ar fi costat Referendumul pentru Familie, bănuiesc ca ăsta pentru “Fără penali” nu e gratis nici el.

Familia monoparentală şi tradiţionalul pachet Family!

Circulă în online acest articol de pe un blog personal, în care o mămică povesteşte ce a păţit ea când a vrut să intre la film cu cei doi copii ai ei. Spune că o angajată i s-ar fi adresat astfel: “Doamnă, nu înțelegeți că nu există familii cu un singur adult? Familia are doi adulți și unul sau doi copii…sau, în cazuri mai rare, mai mult de doi….  că ei nu reprezintă o familie.” Evident, dacă într-adevar exprimarea a fost exact aşa, atunci ea e de condamnat.

Toată povestea e aici, ca să comentăm în cunoştinţă de cauză: http://beautybyjules.ro/featured/hollywood-multiplex-vs-familia-monoparentala/

Bun, deci ăştia de la Multiplex, companie privată, s-au gândit să facă ceva oferte şi s-au gândit să vină în întâmpinarea celor care vor să iasă la film în familie. “Băi, cum facem? Păi dăm dreptul să intre la doi adulţi si facem pachete separate pentru unul si doi copii. Iar dacă vine şi cu al treilea, asta e, o să cumpere un bilet în plus pentru copil că şi aşa, costă doar 14-16 lei. Ok, daţi-le la promovat”


Şi vine la coadă această mămică împreună cu cei doi copii. Tatăl nu e prezent, din păcate, din motive pe care doar le putem bănui. Oricum, e foarte adevărat, e dificil să creşti singură doi copii în România zilelor noastre. Revenim la cazul nostru. Această mămică avea posibilitatea să cumpere pachetul Digital pentru doi adulţi şi 2 copii sub 12 ani la 68, dacă i se părea rentabil să plătească un bilet în plus, ceea ce nu e, dar ca idee. Sau avea posibilitatea să plătească un bilet de adult si doua bilete de copii, adică 48,5 lei de luni pana joi sau 58,5 lei ivineri – duminică. Preţurile diferă pentru că nu se spune în text în ce zi și la ce ora s-a întâmplat “nenorocirea”. Pur și simplu, pachetul nu i se adresa ei. Sunt convins ca dacă voia sa achiziționeze acest pachet, plătind costul sau, nu ar fi refuzat-o nimeni.

Deci, vedem în stânga că un pachet Family Digital era 68 de lei şi, orice variantă ar fi ales, ea ar fi ieşit în câştig. Deci despre ce vorbim? Uite, v-am pus alături şi poza cu pachetele şi poza cu preţurile biletelor întregi. Puteţi face singuri calculele.

Ok, am spus-o, dacă angajata i s-a adresat aşa cum pretinde, a greşit şi ar merita sancţionată, dar toată postarea mămicii nu se referă la angajata respectivă, se referă la politica Multiplex-ului care discriminează familia monoparentală. Iar aici e întreaga cheie a acestui subiect. Un blog de care nu au auzit foarte mulţi trebuie promovat. Şi atunci probabil că a venit ideea “hai să scriem ceva împotriva familiei tradiţionale, doar ştii că ăştia dau share la orice e pe ideea asta. Poate avem noroc şi ajunge şi pe mâna unor oameni importanţi din presă care abia aşteaptă să îşi mai înfigă colţii în tot ceea ce ţine de tradiţie.” Mă rog, aici e doar o presupunere.

Nu e vorba de nicio discriminare. Văd pe site-ul lor tot felul de promoţii, unul e “meniu romance”. Păi bănuiesc că se referă la un cuplu.  Eu zic că ar putea fi acuzaţi că exclud din această campanie pe cei care au mai multe soţii, nu? Sau dacă noi venim 3 şi spunem că ne iubim cu toţii de ce nu am putea beneficia de această promoţie? Înţelegeţi care e absurdul situaţiei?

Zis şi făcut. Bulgărele a luat-o la vale şi toată lumea a aflat de acest blog. Problema mea e, însă, alta. În cadrul textului e aceeaşi placă pe care o auzim din gura tuturor rătăciţilor: “Băi, nene, familia cu un singur adult nu e familie? Vine referendumul peste noi şi atunci cum vor fi protejate aceste familii care au rămas fără unul dintre părinţi?!”
Eeeh, mai ţine cineva minte ce vrea să schimbe în Constituţie acest referendum? Că mă gândesc că lumea a uitat şi poate de asta e aşa în ceaţă. Acest referendum vrea să schimbe “căsătoria se realizează între doi soţi” cu “căsătoria se realizează între un bărbat şi o femeie”. Deci ce treabă are familia monoparetală în treaba asta? Unde era familia monoparetală protejată până acum? Familia monoparentală e familie, nu aşa cum se presupune că s-ar fi exprimat angajata Multiplex, dar nu are legătură cu eventuala modificare a Constituţiei. Aducerea în prim-plan a familiei monoparentale e doar o strategie, şi recunosc, una excelentă, de a atrage familiile în care a existat un divorţ sau un deces alături de cei care critică modificarea din Constituţie. Simplu, cineva se foloseşte de ele. Statutul familiei monoparentale nu se va schimba cu absolut nimic dacă Referendumul cerut de 3 milioane de români în urmă cu fix 2 ani va avea loc. Da, atât a trecut şi nimeni nu ştie când va avea loc.

Şi apropo de acest referendum, că altă idioţenie care circulă foarte intens e aceea că “Nouă ne trebuie acest referendum, când se taie pomii în ţară, când nu avem spitale and so on…?”
Păi cine îi împiedică pe aceşti oameni să propună un referendum pentru a modifica Constituţia astfel încât nimeni să nu mai taie niciun copac în ţara asta? Să strângă necesarul de semnături şi apoi poate că vor fi satisfăcuţi. O problemă nu are legătură cu alta. Dacă un număr suficient de cetăţeni sunt de acord cu propunerea respectivă, daţi-i drumul la treabă! Dar na, e uşor să critici din tastatură fără să te implici deloc în ceva concret.

Hai că v-am lăsat, că vreau să ies în această duminică frumoasă cu familia mea tradiţională la o pizza pe o terasă şi e deja târziu 😀

Duminică liniştită!

Bătaia tradiţională din cuplurile gay!

Nu ştiu dacă aţi fost pe recepţie, dar ieri lumea a fost cutremurată de o ştire: “Idilă sfârşită în chinuri pentru cuplul de homosexuali care a făcut vâlvă în Anglia şi România”.

E vorba de cuplul gay format din Florin Marin, un tânăr de 24 de ani din comuna dâmboviţeană Vişina, şi Philip Clements, un cleric pensionat din Biserica Anglicană în vârstă de 78 de ani. În momentul căsătoriei în Anglia, Daily Mail a scris aşa: “Former vicar, 78, to marry a Romanian toyboy, Florin Marin.” Asta ca să ştim că era vorba de iubire la mijloc. Dar nu e treaba noastră, nu analizăm noi asta, treaba lor, poate că englezii sunt aşa răi din fire 😀

Spuneam că lumea a fost cutremurată pentru că tânărul român a început să dea amănunte din viaţa personală: “Am terminat relaţia pentru că a dat în mine. Nu mă lasă de doi ani de zile să dorm. Mi-au sărit dracii pe el. Mi-a tras una în spate şi două palme peste faţă. Când am văzut asta, i-am spus că s-a terminat. Eu am spus mereu că ne certăm, dar chiar aşa, la 79 de ani să dai în mine? Eu nu l-am lovit, pentru că la o adică, poliţia îl credea pe el, nu pe mine. Mi-a dat bine, pe săturate, şi-a descărcat nervii pe mine. Nu am vânătăi şi nici nu am fost la Poliţie să depun plângere. El a plecat în Anglia. Încă suntem căsătoriţi în acte. Suntem prieteni şi atât. De când a plecat nu am mai vorbit” a spus Florin Marin pentru Adevărul. Ai linkul aici Adevarul

Şi de asta a fost un şoc pentru toţi, pentru că noi ştiam că în cuplurile gay e numai armonie, dragoste şi împlinire. Că în aceste cupluri netradiţionale nu ţipă nimeni la partener că n-a dus astăzi gunoiul, că în fiecare dimineaţă unul dintre parteneri se scoală şi îi face o cafea aromată celuilalt şi tot aşa. Asta ca să aflăm ieri că acest cuplu s-a destrămat. Şi nu s-a destrămat în linişte la notarul din Anglia, s-a destrămat cu pumni şi palme.

În America, mama democraţiei, rata divortului pentru căsătoriile persoanelor de acelasi sex e 2%. Ştiţi care e procentajul divorturilor pentru persoanele de sex opus? Să înceapă tobele….tananananananaanan….aţi ghicit, sau poate nu, 2%. E exact la fel! Deci iată că ideea conform căreia un copil adoptat de un cuplu gay nu ar trece prin şocul despărţirii părinţilor săi e total falsă. Sunt exact aceleaşi şanse şi într-o parte şi în cealaltă. Atunci de ce ne prefacem că doar cuplurile hetero divorţează? Aaa, pentru că aşa cere campania la care luăm parte cu toţii. Aveţi în linkul acesta de pe Washington Post mai multe date Washington Post

Să venim pe plaiurile mioritice. Când căutam pe google despre divorţurile în cuplurile gay dau şi peste ştirea că fostul prezentator de la OTV, Doru Iuga, s-a despărţit de iubitul său pentru că acesta din urmă l-a înşelat cu un alt bărbat. Deci, what?! stai un pic! Apar astfel de momente în cuplurile gay? Noi nici de astea nu ştiam, peste tot apărea ca şi când aceştia trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Şi mai mult, persoanele gay dau dovada de o moralitate foarte ridicată şi nu ar intenţiona niciodată să-şi înşele partenerul. Că na, e într-un fel normal, piaţa e mult mai limitată ca la persoanele straight 🙂 Şi iată că totuşi, lucrurile nu stau deloc aşa cum sunt prezentate.

Şi acum să trecem la lucrurile concrete, că d-asta m-am şi apucat acum să scriu. Cu toţi cred că am întâlnit idiotul care se crede deştept atunci când aruncă el următoarea afirmaţie şi îi dă aşa o importanţă de parcă a descoperit Atlantida “Femeia e bătuta în familia tradiţională”. Băi şi când spune asta se aşteaptă ca nimeni altcineva să nu mai comenteze pentru că a spus ceva cu care evident a închis gura tuturor celor care nu sunt de acord cu această campanie agresivă pro-gay. Eeeh, aţi văzut vreunul dintre aceştia dând share la articolul cu bătaia gay, aţi văzut vreunul scriind despre aşa ceva? Evident că nu. Iar dacă îi întrebi îţi vor spune că e un incident izolat. Izolat, normal, pentru că rata de a descoperi o bătaie într-un cuplu gay e direct proporţională cu raportul dintre cuplurile gay şi cele normale. Apoi, aceste persoane nu ar avea niciun interes de a promova un asemenea lucru pentru că, orice s-ar întâmpla, ele rămân gay. Deci au nevoie în continuare de o imagine bună a acestui fenomen.

Vă daţi seama că atunci când am scris la început că lumea a fost cutremurată am exagerat, că nu s-a cutremurat nimeni pentru că sunt convins că cei mai mulţi nici n-ati văzut ştirea. În mod normal, acum ar trebui să nu apară proşti marşând pe ideea că femeia e bătută în familia tradiţională. Şi totuşi sunt sigur că ei vor exista în continuare, pentru că n-are nimeni interes să dea share la articolul cu bătaia alora, chiar şi eu am dat de el întâmplător. Bătaia există şi a existat întotdeauna, sunt mulţi cretini pe pământ, dar e clar că sunt şanse mai mari să dăm de ştiri cu femei bătute decât cu femei tratate excelent de soţul iubitor, nu interesează pe nimeni fericirea cuiva, nu e ştire asta.

Cam atât pentru acum. Aaaah, era să uit. Vă mai pun un articol mişto din presa engleză cu o lesbiană care a omorât în bătaie copilul de trei ani al iubitei sale din cauză că acesta refuza să bea lapte. Asta aşa, poate aveţi chef de lectură.

Daily Mail

Dacă vreţi să mai citiţi şi:
USR – Unii supăraţi pe refedendum!
Operaţiunea “Biserica la pământ” continuă!
“Sunt ateu, Dumnezeu mi-e martor!”