Home » dragos bucur

Tag: dragos bucur

“Românii nu ştiu să facă filme”

2“Românii nu ştiu să facă filme, asta e. Ţara noastră e foarte frumoasă şi ei prezintă partea asta înnegurată cu blocuri, cu golani…” spune Pompiliu Borş, personajul interpretat excelent de Alexandru Papadopol în “Două lozuri”. O ironie excelentă aruncată chiar din interior la adresa filmelor româneşti. O autoironie care mi s-a părut atât de nefirească în contextul bulei în care s-a închis cinematografia românească în ultima vreme. Nimeni nu critică, totul e foarte mirific, actorii sunt magnifici iar filmul, ca întreg, trebuie să fie mega adulat şi lăudat. Chiar şi criticii de film nu sunt deloc critici.

Pe mine nu mă atrag filmele româneşti, indiferent câte premii ar primi pe la festivalurile din Europa. Nu simt nicio tragere să îmi pierd două ore din viaţă pentru a viziona opera regizorilor români. Sper să nu fiu ars pe rug pentru aceste afirmaţii şi pentru următoarele 🙂

Vizionarea filmelor a fost mereu o plăcere pentru mine. E o industrie care m-a pasionat întotdeauna. Îmi aduc aminte cum mergeam cu părinţii la Cinema la începutul anilor 90. Exista un cinematograf pe Calea Giuleşti, la 500 de metri de blocul în care locuiam. Între timp a fost transformat în discotecă şi cred că acum o fi vreun depozit ceva. Am văzut atunci filme de referinţă pentru acele timpuri, cel puţin pentru noi românii. Asta pentru că peste ani aveam să aflu că ceea ce vedeam noi, americanii şi restul oamenilor vizionaseră deja de ani buni. “Blackenstein”, filmul care nu m-a lăsat săptămâni bune să dorm fusese realizat în 73, la 10 ani înainte să fiu conceput. “The Alligator” sau “Monstrul sângeros”, alte filme care m-au bântuit ceva timp. E adevarat, e posibil când citeşti aceste rânduri sa te întrebi ce fel de părinţi îşi duc copilul de 10-12 ani la astfel de filme :))) Atunci însă nu erau regulile aşa stricte cu clasificarea filmelor 🙂

După fiecare film caut referinţe despre actorii implicaţi sau despre regizorul “vinovat”. Ce a mai jucat, ce a mai realizat etc. Am luat topurile de pe IMDB sau de pe toate site-urile din domeniu, indiferent de gen. Am urmarit filmele clasice de succes de pe la mijlocul secolului trecut şi până astăzi. Ba chiar am fost surprins să văd că “cel mai bun film al tuturor timpurilor”, cum e considerat Citizen Kane, există pe torrente 🙂 Bine, să nu credeţi că asa l-am vizionat, Doamne fereşte 😛

By the way, chiar recomand următoarea listă “https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Everything_Wrong_With…_episodes” cu o analiză amuzantă a erorilor din majoritatea filmelor de succes. Căutaţi pe you tube după numele fiecărui episod şi sunt sigur că veţi fi surprinşi sau vă veţi destinde un pic.

Acum să revin la subiect, sunt un fan al limbii engleze în filme. Sonoritatea ei şi impactul expresiilor arhicunoscute fac din engleză cea mai potrivită limbă pentru a urmari un film. Aşa simt eu. Însă asta nu ma face să nu apreciez opere realizate în alte limbi, ba chiar două dintre filmele mele preferate sunt “La piel que habito” al lui Pedro Almodovar şi “La vita e bella” al lui Roberto Benigni.

Deci nu am nicio problemă cu limba în care e vorbit filmul. Nu mă deranjează limba română într-un film, că mulţi scot în faţă acest motiv. Din contră, am văzut foarte multe filme bune româneşti. Am crescut cu “Toate pânzele sus” şi “Nea Mărin Miliardarul”. De altfel, acesta e cel mai urmărit film românesc din istorie. De ce? Pentru că ne spune o poveste, ne face să uităm de problemele noastre şi să ne imaginam că şi noi am putea deveni miliardari pentru o zi sau că ne alergăm cu maşinile. Hmmm, De fapt parcă sună ca societatea noastră de acum totuşi :))

Pe mine ma zgârie pe creier când aud despre un film de la noi următoarea expresie, folosită în sens pozitiv “Regizorul a reuşit să capteze exact trăsăturile şi modelele existente în societatea românească”. Băi oameni buni, suntem sătui de societatea românească, ştim toţi cum arată un parastas sau o nuntă, unii dintre noi facem glume chiar mai bune decât voi în multe momente. În plus, cele mai multe au probleme cu sunetul, cu editarea. Nu vrem să mai vedem mizeria şi clasicele imagini cu blocurile nasoale din Bucureşti. Ajunge, hai să trecem la celălalt nivel! Se vede că puteţi, aveţi talent dar şi posibilităţi. Degeaba mergi cu filmul la Cannes dacă la noi românii se înghesuie numai la premieră unde se dau şi covrigei cu şampanie împreună cu biletul de intrare. Apoi ne plângem că românii nu mai merg la cinema. Normal că la Cannes, când vede mizeria din România, francezul se amuză şi dă un “like”.

Nu degeaba în “world all time box-office” pe primele 10 locuri sunt filme ca Avatar, Titanic, Star Wars, Jurassic World, The Avengers, Furious 7, Avengers 2, Harry Potter, Frozen si Iron Man 2. Iată, nu numai noi gândim aşa. Nu e vorba că lumea vrea filme comerciale sau pline de efecte speciale, ci pur si simplu când intră in sala de cineva vrea să uite complet de probleme şi să intre în povestea de pe marele ecran. Nu numai românul, ci şi americanul, germanul sau bulgarull.

Mă uit la toate trailerele înainte să-mi dau seama dacă merită să văd la cinema respectivul film, din 2010 nu m-a mai convins niciun film românesc să-i dau banii. Ultimul a fost “Loverboy”-ul lui Cătălin Mitulescu. Pe multe însă le-am urmărit acasă, pe jumătate le-am şi oprit inainte de final.

În acest peisaj vine Dragoş Bucur cu următoarea propunere “Dacă nu râdeţi, vin eu şi vă dau banii înapoi pe bilet!”. L-am auzit la emisiunea de la radio a prietenului Radu Buzăianu, l-am auzit parcă şi la tv într-o emisiune. Nu ştiu dacă a fost o idee pe moment sau chiar face parte din campania de promovare a filmului “Două lozuri”, însă a prins. M-am dus să-l văd fără să mai vizionez trailerul. Şi am ieşit din sală cu sentimentul că parcă aş mai cumpăra două lozu…aaaah bilete în plus pentru a-l ajuta pe Dragoş să producă în continuare şi alte filme. Sigur nu am fost singurul care a gândit aşa. Şi vorbim de acelaşi Dragoş pe care l-am criticat când a fost discuţia cu “home school”.

Oricum, o idioţenie totală ceea ce au încercat unii, să-l boicoteze sau să-i scadă ratingul artificial pe IMDB pentru că în el apare şi Codin Maticiuc, zis Poponeţ. Din contră, cred că “Două lozuri” ne-ar reprezenta cu demnitate la festivalurile de afară. Nu ar trebui să ţinem cont şi de asta când ne prezentăm la festivalurile de afară? Apoi ne întrebăm tot noi de ce ne desconsideră străinii. Hai să mai râdem şi împreună cu străinii, nu doar să ne purtam doar ca joker-ul din curtea Regelui.

În final, m-am relaxat şi am plecat mulţumit de la cinema. Ceea ce şi trebuie să-ţi transmită un film, în principal. Şi aşa cum se şi întâmplă cu filmele cu adevărat bune, te lasă cu un semn de întrebare, maşina era albă sau neagră? :)))

Cum să-i furi ani din viaţă copilului tău!

1“Am retras-o pe Sofia de la scoala. De tot”. E titlul ştirilor despre ultima acţiune a Danei Nălbaru, fosta solistă a trupei HiQ. Ea şi soţul ei, Dragoş Bucur, de altfel un actor foarte talentat, au decis să-şi retragă copilul de 9 ani din sistemul clasic de învătamant.

“”Am ales ca ea să învețe în sistem home schooling despre lucrurile care îi plac” – deci trebuie să învăţăm doar ce ne place? Decide copilul la 9 ani ce e bine şi ce nu să înveţe? Lasă-l să facă 12 clase şi apoi pune-l să aleagă spre ce să se îndrepte în funcţie de aptitudinile sale. Eu cand am terminat liceul habar nu aveam ce vreau sa fac in viaţă. M-am dus să mă înscriu la teatru şi era închis în ziua aceea. Aşa am ajuns la Jurnalism.

“Fără constrângeri, fără competiții impuse, fără note sau calificative. “ – Pai toata viata e o competiţie, tot timpul vom avea constrângeri. Cum se va descurca? Ce va face când va avea primul deadline impus la job? Asta nu e o constrângere? Toţi avem constrângeri, toţi trăim cu ele. Ce va face când va veni banca să-i spună că nu sunt destui bani în cont pentru plata ratei? E calea cea mai uşoară către un copil depresiv.

“Am vorbit cu oameni care își educa în mod similar copiii” – Unde-ş aştia? Ce realizari au avut în viaţă copiii acestora? Chiar şi de afară. Să primim ceva exemple. Eu nu cunosc niciunul, poate sunt neinformat.

“Ne-am asumat inclusiv schimbarea ritmului nostru de viață” – Copilul e centrul universului pentru orice părinte, însă e normal să-ţi schimbi complet modul de viaţă? Unii psihologi spun ca nu. Nici pentru parinţi, nici pentru copii.

“Ne-am lovit de prejudecăți și știm că e abia începutul unui lung șir de provocări atât din partea societății cât și din partea necunoscutului care ne așteaptă. Dar nu ne temem. Suntem împreună, toți trei, în această decizie.” Şi restul? Bunicii ce spun? Socrii? Verii? Prietenii? Până la prejudecăţile societăţii sunt sigur că vor aparea cele din partea apropiaţilor.  Cum le veţi trata? Când veţi ieşi împreună în parc cu ei ce se va întâmpla? Vă veţi izola complet de restul lumii?

“Potențialul Sofiei a fost principalul factor în această hotărâre, precum și faptul că sistemul de învățămant actual este depășit pentru vremurile pe care le trăim” – Păi ce părinte nu vede în propriul copil potenţial uriaş? Al meu e întotdeauna cel mai deştept, nu? Cum se va integra ea în societate dacă fetiţa este expusă de acum atât de mult? “Te-a învăţat mă-ta şi pe tine unde e Parisul?”, ar putea fi o replica primită chiar de la un viitor iubit. Mai în glumă, mai în serios.

“Ieri, în prima zi de ne-școală Sofia a făcut primul curs de scenaristică, a stat 2 ore în față calculatorului făcand matematică și altă oră jumătate  invătand programare pe calculator la cursurile online Khan Academy” – Eu recunosc că am petrecut ore întregi în faţa calculatorului, însă specialiştii spun că un copil  de 12-14 ani nu trebuie să petreaca mai mult de 2 ore pe zi. Nu sunt de acord, însa stau şi mă întreb, dacă a petrecut 3 ore si jumatate pentru matematică şi Khan, cât a mai stat apoi pentru un Barbie în Wonderland sau Mario Kart? 😛 ? Pentru relaxare, zic.

“S-a bucurat enorm insă când a auzit că va merge la cursurile care îi plac: karate, robotica, skateboard, dansuri, chineză, engleză, scenaristică, pictură și multe altele”- Ce copil nu s-ar bucura să facă dansuri, skateboard sau pictură? Astea da materii. Chineza e de bază aici însă. Sunt chiar curios de ce au ales să înveţe chineza. Nu franceza, nu germana, nici măcar italiana. E ca un colac de salvare pentru copil în cazul în care nu se va integra în România noastră? Va pleca în Asia, cât mai departe, s-o ia de la capat? Posibil.

“În prima zi de scoală, Sofia a avut scenaristică, unde a petrecut două ore foarte interesante.” :)) Deci fata la 9 ani scrie scenarii. Foarte frumos, sunt convins că nu are nicio legatură faptul că tata e un actor foarte cunoscut. Dar nu, noi nu împingem copilul în nicio direcţie, îl lăsăm pe el să aleagă :)) Ar fi amuzant dacă n-ar fi trist.

Ce nu se spune în interviu e că după câţiva ani materiile se pot echivala şi domnişoara Sofia poate urma o facultate ca orice copil. Însa va fi chiar aşa de uşor? Una e să înveţi la scoală,  alături de copii de vârsta ta, alta e alături de propriul părinte, fără stres, fără presiunea timpului, fără “constrângeri”. Nu zice nimeni ca invatamantul clasic e perfect, din contră, mi se pare la pamânt. Dar una-i una, alta-i alta.

Ce am gasit interesant e că acest sistem de home school nu e încă legal la noi. Iar cei care-l practică trebuie să-şi înscrie copilul la şcoli de afară care au implementat acest sistem. Ceea ce mă duce cu gândul la marii milionari ai ţării care-şi bagă banii în conturi din Cipru sau Malta pentru a evita taxele statului român. Învăţământul parcă era obligatoriu, oricum 🙂

Cei mai frumoşi ani ai vieţii sunt cei ai copilăriei. Cu asta suntem toţi de acord. Ce copilărie e aia fără prieteni. Şi dacă ne gândim, cei mai buni prieteni ai fiecăruia sunt dintre colegii de scoală, primară, generală sau liceu. Se merită să-i răpeşti aceste amintiri?

Ţin minte că atunci când s-a despartit de HiQ, Dana Nălbaru voia să se lanseze într-o carieră solo. Considera ea că avea atât de mare valoare încât se va descurca singură. S-a reîntors la HiQ după ce dispăruse complet din peisaj. I-a luat 7 ani să realizeze ce prostie făcuse. Se pare că nu a învăţat nimic. Dacă peste câţiva ani îsi dă seama, ca şi atunci, că a făcut o mare greşeală, cine-i va da înapoi propriului copil aceşti ani?