Home » despacito

Tag: despacito

Pleşu şi re(li)gia cu Despacito!

Hai că a scris Pleşu că Despacito e varză şi l-au făcut pe el varză :)) Să nu ne miram, avem o mulţime de astfel de momente în ultima vreme. Să aruncăm o privire în trecut şi apoi tragem câteva concluzii.

Într-un interviu acordat la începutul lunii iulie la Digi24, Marcel Iureş şi-a spus părerea despre cum vede el o familie şi a răspuns aşa “Păi nu e normal? Între un bărbat şi o femeie!“. Imediat s-au activat oamenii si l-au călcat pe gât “un actor mediocru care n-a realizat nimic”. Am scris atunci de asta în Marcel, prins in iuresul tolerantei!

“Căsătoria e un ceremonial care te introduce în clasa din care tu ai ieșit. Eu nu îi înțeleg pe homosexuali. Tu te afirmi ca diferență și ceri să ți se respecte faptul că ești diferit. Și după ce ți se respectă asta, spui <>. Mi se pare o contradicție. Stai în statutul pe care l-ai ales. Nu încerca să te faci „mămică”, pentru că tu ai hotărât ce ești, prin balansul acesta bicolor al cuplului”, a spus Andrei Pleșu la TVR 2 într-un interviu acordat în luna mai a acestui an.

În 2007, Horia-Roman Patapievici scria următoarele lucruri: “Proferarea de gesturi obscene în public e calificată, potrivit Codului penal, ca atentat la bunele moravuri. Nu și atunci cînd gesturile obscene sunt ostentativ proferate în defilările de tip “Gay Parade”: în aceste cazuri Codul penal se suspendă, pentru că persoanele gay, prin activismul care a asimilat drepturile omului cu dreptul de a fi homosexual, și-au cîștigat dreptul (de fapt, privilegiul) de a fi obscene în public, ceea ce pentru toate celelalte persoane a rămas un fapt pur și simplu penal. Cum se ajunge aici? Simplu: prin activismul unei minorități care militează în numele drepturilor omului după principii leniniste.”

Tot Patapievici era cel care tot prin aceeaşi perioadă se declara total împotriva scoaterii icoanelor din şcolile României.

În mai 2017, Nicuşor Dan, cel văzut de mulţi ca fiind marea speranţă a politicii româneşti şi-a permis să se abţină de la votul din Camera Deputaţilor asupra initiativei de reviziure a Constituţiei. Deci nu să voteze într-un fel sau altul, ci să se abţină. De atunci a devenit o “dezamagire” şi nimeni n-a mai fost interesat de ceea ce spune, ba din contra, totul era raportat la faptul că a “inşelat” votanţii USR, cea mai mare parte dintre ei având viziuni “occidentale”.

Iată un caz special. Mircea Cărtărescu scria în 2016 referitor la clişeul deja penibil cu bătaia din familia tradiţională “Eu cred că bărbatul bețiv, care-și terorizează fizic și moral soția și copiii, nu a fost niciodată regula, ci mai curând excepția blamată de comunitate. De cele mai multe ori, soția și soțul se respectau. Nu cred că toți bunicii și părinții noștri au fost niște brute, ci mai curând oameni cuviincioși, în ciuda prejudecăților timpului.” După o astfel de remarcă te-ai fi aşteptat să-i sară şi lui în cap “progresiştii”. Nu a fost aşa şi pentru ca în aceeaşi postare scriitorul preciza că “Dacă persoanele gay vor să se căsătorească, e firesc să aibă acest drept în calitatea lor de cetăţeni”. Evident că în spaţiul public accentul a fost pus pe partea a doua a declaraţiei şi nimeni nu a mai evidenţiat ceea ce a spus el despre familia tradiţională. De altfel, Cărtărescu a revenit zilele acestea şi a spus răspicat că e în favoarea căsătoriei dintre persoanele de acelasi sex. Deci a risipit orice dubiu 🙂

Şi acum să revenim la zilele noastre. Andrei Pleşu s-a apucat să critice cea mai vizionată melodie din istorie, “Despacito”, cea care a strâns deja peste 3 miliarde de vizualizari. Şi Plesu s-a apucat să scrie cu cuvintele lui plastice exact ceea ce discutam şi eu cu Raluca cu o zi înainte să citesc editorialul “Cum s-a ajuns aici? Ce are deosebit Despacito? Mi se pare una dintre celelalte N melodii difuzate la radio, cu nimic special.” Exact aşa. Dar nu vreau să spun că sunt de acord cu Plesu sau să-l judec. În muzica, la fel ca şi in cinematografie, aproape totul e subiectiv, sunt gusturi şi gusturi, aşa că fiecare ascultă şi vede ce vrea. Despacito e o melodie bună, de vară. Nu înţeleg de ce e cea mai cea, dar nu contează, nu e deloc importantă părerea mea.

Vreau să subliniez, însă, un lucru pe care îl constat de fiecara dată, intoleranţa la opinii. Plecând de la istoria declaraţiilor lui Pleşu despre căsătorie, tinerii progresişti au găsit motivul să-l atace şi să încerce să-l trimita în lada istoriei. Că Plesu e invechit, depăşit, că nu întelege muzica si multe altele de acest gen. Lucruri care nu au legătura directă cu editorialul lui despre Despacito, deşi toţi care l-au criticat au mascat astfel acest atac. Strategia clară e să-i denigrăm pe toţi care sunt contra noului curent, să-i facem irelevanţi pentru societate. Indiferent că până acum toţi ne-am raportat la acest oameni ca fiind intelectualii cei mai de seamă ai tarii noastre. Probabil şi prin prisma acestui lucru au apucat să-şi spună punctul de vedere, fiind intrebaţi. Din păcate, interesul celor care i-au chestionat pe această temă nu s-a “pupat” cu răspunsul primit, acesta fiind exact invers faţă de aşteptările acestora. E simplu de înţeles care a fost logica din spatele acestei mişcări. Trendul e să susţinem că religia e o parte a trecutului, fără nicio legatură cu perioada modernă, cu omul contemporan. Drept urmare, ar trebui, logic, ca intelectualii să susţină acest lucru. Şi totuşi apar, iată, astfel de declaraţii care dau peste cap această cutumă. Dacă oamenii

Următorul pas pe care-l văd eu ar fi ca aceşti oameni să solicite modificarea definiţiei din DEX a cuvântului ateu. Pentru că la noi ateismul a devenit o virtute. Brusc, orice individ care se împăunează cu ateismul său are impresia că prin acest lucru câştigă vreo 40-50 de puncte la IQ-ul său. Oarecum se leagă cu ceea ce am scris aici “Sunt ateu, Dumnezeu mi-e martor” Mi se pare super amuzantă treaba asta. Te uiţi la profile şi constaţi că sunt oameni pentru care parcă ateismul e cea mai mare realizare a lor din viaţă :)) Poate voi mai reveni la acest subiect în ediţiile viitoare 😛 Închei cu acest banc găsit pe internet, care mi se pare potrivit cu situaţia din ţară 🙂

“Un ateu se plimba prin pădure, minunându-se de frumuseţile naturii:
– Ce copaci impresionanţi! Ce râuri cristaline! Ce animale drăguţe!
La un moment dat, în timp ce se relaxa, omul aude în spatele lui zgomote ciudate. Când se întoarce, vede un urs ca-n poveşti: mare, frumos, sănătos şi cu poftă de mâncare. Îngrozit, ateul o ia la fugă, însă ursul avea condiţie fizică, aşa că îl urmează conştiincios… Tipul era atât de îngrozit, încât la un moment dat se impiedică şi cade. Ursul îl apucase deja de un picior, aşa că omul, paralizat de frică, răcneşte:
– Doamneee!
În secunda următoare, timpul se opri, ursul îngheţă în poziţia în care se afla, pădurea rămase neclintită şi o lumină se revărsă din cer. Tipul, şocat, auzi o voce:
– Mi-ai negat existenţa toată viaţa, le-ai explicat şi altora că sunt un mit, ai pus toata Creaţia Mea pe seama întâmplării cosmice… Vrei acum să te salvez? Cum să te consider credincios cu adevărat?
Ateul se uită fix în lumină şi răspunse:
– Aş fi ipocrit să îţi cer brusc să mă consideri credincios, dar poate ai reuşi într-un fel să devină ursul creştin?
– Foarte bine, răspunse vocea.
Lumina dispăru, zgomotul pădurii reveni. Ursul îl eliberă din ghearele sale, îşi împreună labele din faţă şi spuse:
– Doamne, binecuvântează aceste bucate… Amin!”