Home » copii

Tag: copii

Vaccinul obligatoriu. Scrisoarea lui Ani Creţu către primul ministru!

Am asistat de la distanţă la discuţia despre vaccinarea copiilor. Am auzit şi citit ştiri, am ascultat păreri pro şi contra, am stat de vorbă şi eu mai multe persoane să le aflu poziţia. Dacă întrebi 10 persoane primeşti 10 păreri. Eu nu am copil şi de aceea am încercat să stau deoparte să nu fiu acuzat de lipsă de obiectivitate. Aşteptam cât mai mult păreri ale unor oameni care au trecut prin aşa ceva şi ele nu apăreau, chiar nu înţelegeam de ce. Părinţii copiilor vaccinaţi ar trebui să aibă părerile cele mai avizate, aşa mi se pare logic. Acum însă am dat de scrisoarea actriţei Ani Creţu către primul ministru. Îi dau share:

“Ani Creţu, mama a unui copil de 4 ani şi 4 luni, îi cer Primului Ministru al României din acest moment, Mihai Tudose, să revină asupra Declaraţiei publice a domniei sale în ceea ce priveşte vaccinarea, legea obligativităţii şi decăderea din drepturile părinteşti pentru refuzul părinţilor de a-şi vaccina copiii. Declaraţia domniei voastre încalcă toate drepturile pe care Constituţia României mi le oferă! Declaraţia domniei voastre mă lezează în mod direct şi instigă la vânătoare de „nesupuşi“, ceea ce contravine fiinţei umane, a dreptului de a dispune de mine însămi şi de a-mi exercita datoria de părinte! În primul rând: va decad EU din funcţia de Premier al ţării MELE! Sunteţi în acea funcţie pentru că eu am votat! Nu contează PE CINE am votat! EU am votat! Dvs. sunteţi acolo pentru un timp determinat. Eu sunt cetăţean român pentru că m-am născut român. Eu v-am ales pe Dvs. şi nu Dvs. pe mine!

Sunt părinte de copil ce încă suferă de efecte post vaccinale. Efectele au apărut după vaccinul de la 2 luni când, fie nu s-a dorit, fie nu s-a ştiut (ceea ce nu scuză gravitatea faptului ) a fost „diagnosticat“ eronat cu reflux gastro-esofagian, a primit tratament eronat cu antibiotice şi Motillim pe care l-am cumpărat din afara ţării, la recomandarea medicilor ( ATENŢIE – Motilliun – medicament interzis sub vârsta de 1 an – a se vedea însăşi declaraţia dr. Mihai Craiu de la dezbaterea publică din 11 mai 2017 pentru proiectul de lege cu privire la obligativitatea vaccinarii). Faptul a fost repetat şi la vârsta de 4 luni – aceleaşi reacţii – tratamentul a continuat – diagnostic infirmat prin testare specifică abia la vârsta de 4 luni şi 3 săptămâni.
Situaţia copilului meu a scăpat de sub control după vaccinarea cu ROR la vârsta de 1 an şi 2 luni, urmată de 10 luni jumătate de diarei cronice, apariţia intolerantelor şi a alergiilor.
Diferenţa între mine şi Primul Ministru actual este ca EU ŞTIU ce vorbesc! Dumnealui NU!

Menţionez ca am cheltuit şi încă mai cheltui sume enorme pentru refacerea copilului şi îi cer să mă ajute! Să îmi dea bani de la dumnealui în cazul în care îi pasă atât de mult de copiii acestei ţări! Copilul meu este şi el copilul acestei ţări! Copiii voştri, dragi români, sunt copiii acestei ţări! Ţara noastră, România, NU este STATUL! Statul este o entitate care are nevoie de noi toţi ca să existe. Dacă noi nu o recunoaştem, ea nu există.

Îmi iubesc ţara! Îmi iubesc enorm ţara! Dar cei care se afla în fruntea ei, cei pe care NOI i-am pus să fie acolo, NU ne iubesc. Copilul meu este un copil vaccinat. Şi asta îmi este singurul regret în cei 38 de ani si jumătate de viaţa!

Eu nu mă tem de copiii nevaccinaţi şi nu îi consider un pericol pentru mine şi copilul meu. Altfel, vaccinarea devine o utopie!

Domnule Prim-Ministru al României, vă solicit să îmi răspundeţi la următoarea întrebare : dacă dumneavoastră aveţi încredere în actul vaccinal (vaccin), de ce vă temeţi de nevaccinaţi ? Riscaţi să faceţi o formă uşoară a unei boli a copilăriei.

A propos: dvs, Domnule Ministru, v-aţi vaccinat?!? La adulţi, forma de rujeolă este una gravă. Aştept vaccinarea dumneavoastră în PUBLIC, după care vă dăm voie să aveţi opinii despre acest subiect!

Tema dumneavoastră cu privire la această problemă este următoarea: Vă cer să răspundeţi public care şi UNDE este publicată procedura/protocolul medical prin care un medic poate deosebi: – o diaree cauzată de vaccinare şi una fără legătura cu vaccinarea, având în vedere că diareea este un efect advers al vaccinării, trecut pe prospecte. – o alergie cauzată de vaccinare – o meningită cauzată de vaccinare – deces cauzat de vaccinare Până atunci, va rog frumos, domnule Prim-Ministru Mihai Tudose să va faceţi datoria pe care o aveţi de când aţi primit acest fotoliu! Ani Creţu – mamă”.

Manualul de sport, noul deranj naţional!

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat că elevii de clasa a 5-a vor avea manual de sport. Şi de aici s-a inflamat toată lumea. Eu iarăşi sunt depăşit de turnura pe care o iau discuţiile, adică nu reuşesc deloc să mă prind de valul creat. Prima întrebare care mi-a venit în cap şi pe care nu prea am găsit-o în spaţiul public a fost “de ce începem cu clasa a 5-a, de ce discutăm doar ea?”. Eu aş vedea manual de sport pentru toate clasele, începând cu cele primare.

Două lucruri trebuie lămurite în legătură cu acest manual. 1. Dacă licitaţia a fost în regulă si dacă nu există alte interese financiare în spatele lui? 2. Dacă el este cea mai bună variantă în acest moment?

Deci discuţiile doar în jurul acestor teme pot fi purtate, însă ca de fiecare dată noi ne ducem în alte direcţii. Pentru mine e inexplicabil ce se întâmplă. Spun şi de ce.

Mai jos am pus si linkul pe care-l puteţi accesa pentru a citi manualul. Eu m-am uitat pe el şi într-adevăr are anumite pasaje uşor amuzante. Dar cele mai multe sunt exerciţii şi sfaturi utile. Unul dintre sfaturi se referă la poziţia corectă de stat la calculator pentru a nu-ţi strica coloana. Poate n-are ce căuta în acest manual, ce-i drept. Apoi, evident că băieţii vor fi nemulţumiţi că la orele de educaţie fizică nu vor mai juca fotbal ca nebunii ci vor trebui să facă exerciţiile sugerate de profesor. Dar ce câştigă un copil dintr-un joc haotic de fotbal în 45 de minute? Nu prea câştigă nimic. Din contră, cei netalentaţi vor fi marginalizaţi şi complexaţi. Însă dacă e primul la “ridicarea trunchiului din culcat facial” poate îl va motiva în viitor, competiţia e benefică pentru dezvoltarea ulterioară a fiecărui individ. Sau poate descoperă exerciţii noi care-i plac şi pe care le va executa şi acasă. O viaţă sănătoasă înseamnă o viaţă cu mişcare. Cum zice la televizor? “Pentru o viaţă sănătoasă faceţi cel puţin 30 de minute zilnic de mişcare”.

Link manualul de educatie fizică

Dar ce ne deranjează pe noi la acest manual? Am citit zeci de comentarii la articolele legate de subiect şi o grămadă postări pe facebook cu următoarea problemă. “Copiii au deja o grămadă manuale de cărat spre şcoală, îi îngreunăm şi mai mult ghiozdanul?” Nici nu ştii cum să tratezi această problemă. Pe mine nu m-a dus nimeni cu maşina de acasă la grădiniţă, şcoală sau liceu. Am mers pe jos în fiecare an. Mai greu mi-a fost când ne-am mutat cu apartamentul de lângă şcoală. De la 200 de metri am trecut la un kilometru. Deci mergeam 2 kilometri pe zi cu ghiozdanul în spate. Poate când citeşti crezi că e puţin pentru un copil. Înainte să tragi această concluzie gândeşte-te cât mergi tu pe jos în fiecare zi. Dacă crezi că mergi mai mult, foloseşte “Maps” şi calculează. Dacă e mai mult, bravo ţie, dar cred ca majoritatea veţi avea surpriza să constataţi că drumul până la metrou e mai scurt decât mergeam eu. Dacă tot nu v-am convins, hai să criticăm de ce programa e aşa stufoasă şi manualele aşa groase, nu? Nu un manual de sport, chiar necesar spun eu, într-o ţară aflată printre primele în topul obezităţii.

Ca să am şi o părere avizată am întrebat-o şi pe maică-mea, învătătoare, ce părere are. Ea nu auzise însă de acest manual şi de întreaga discuţie. I-am explicat eu pe scurt care e ideea. Mi-a zis următoarele:
“Poate fi un îndrumător pentru profesor. Sper să fie gratuite însă, că altfel o să-l conteste părinţii. Oricum, eu la clasă aveam câteva cărţi cu jocuri pe care le făceam cu copiii la orelele de educaţie fizică.”
Bun, deci oricum la orele de educaţie copiii fac anumite exerciţii. Şi aceste exerciţii după anumite manuale pe care le găsesc profesorii şi învăţătorii. Nu toţi fac aşa, dar ca idee. Dacă un profesor e neinspirat şi alege un îndrumător greşit? De ce nu să nu aliniem programa pentru toţi la fel? Deci revenim şi ne dăm seama că discuţia s-ar putea purta despre cum e manualul, nu dacă e necesar un astfel de manual.

În timp ce scriam acest articol am auzit la tv următoarea ştire: Proba sportivă, piedică la Academia de Poliţie. 122 de tinere au picat proba sportivă din cele 260. Câte din aceste tineri nu or fi picat pentru că nu ştiu să-şi dozeze efortul corect sau să calce corect astfel încât să nu resimtă foarte tare oboseala? Câte erau echipate greşit? Am văzut eu pe imagini fete în tenişi. La alergări e nevoie de un adidas special care să te ajute în atingerea obiectivului. Şi noi ne speriem de teorie.

La fotbal de câte ori nu am zis sau auzit expresia “Ia uite-l şi pe ăsta, nu ştie să facă o preluare corect la 23 de ani.”? Păi poate nu i-a explicat nimeni cum trebuie când era mic? Teoria e lăsată tot timpul la urmă la noi. Îmi aduc aminte când m-am dus să mă antrenez cu juniorii Rapidului. Printr-o conjunctură, un prieten îl avea pe tatăl său la CFR şi astfel am reuşit împreună să fim primiţi să ne antrenăm cu echipa Rapidului şi în viitor să facem parte din ea. Primul lucru pe care ni l-a spus antrenorul când ne-a văzut a fost “Ok, hai sa vedem ce ştiţi”. Am crezut atunci că ne pune la câteva teste. Nici vorbă, ne-au băgat pe amândoi la jocul de fotbal, în bazinul de înot, alături de juniorii ceilalţi, care jucau împreună de ceva timp. Nu ne dădea nimeni pase, nici nu existam pe teren. Evident că am fost praf amândoi. După câteva luni nu ne-am mai dus, n-avea niciun rost. Aşa şi aici, copiii trebuie să înveţe lucrurile de bază. Altfel ne mirăm de ce îşi scrântesc glezna când merg liniştiţi pe stradă.

Cel mai important argument în favoarea manualului l-am păstrat pentru final. Vă rog să căutaţi pe google “physical education manual”. Sunt sute de manuale şi cărţi referitoare la orele de educaţie fizică. Evident că rezultatul e doar pentru vorbitorii de limbă engleză, că probabil şi celelalte popoare au manualele lor. Aici ar fi fost interesantă o statistică, dar nu am reuşit să găsesc. Deci acum nu mai copiem occidentul? Nu ne mai raportăm la lumea civilizată? Ca vântul suntem băi nene…