Home » bunici

Tag: bunici

Nevoia de bunici!

  • Pe bunicul din partea tatălui nu l-am cunoscut, s-a prăpădit cu ani buni înainte să mă nasc eu în august 1983. Cu ceilalţi trei am crescut, bunica din partea tatălui venea de multe ori şi stătea cu noi şi în apartamentul din Bucureşti. Pe ceilalţi îi vizitam în fiecare vacanţă şi în weekenduri când mergeau ai mei la ţară. Două-trei luni în vară petreceam pe uliţă, făceam numai prostii.

    Ţin minte că abia îmi cumpărase tata o barcă gonflabilă pentru sejurul de la mare. Am luat-o împreună cu un prieten şi ne-am dus cu ea la gârlă. Nu era nimeni pe Dâmboviţa, probabil şi pentru că încă nu venise sezonul :)) Era destul de frig şi ţin minte că bunica prietenului meu ne-a zărit în apă, a început să ţipe şi a aruncat cu papucul înspre noi să iesim din apă.

    Altă dată am vrut să inventăm noi o telecabină şi să invităm ceilalţi copii din sat să se dea cu ea. Am legat noi cabluri între doi copaci sănătoşi, doi nuci destul de înalţi din curtea bunicii. De cabluri am agăţat o cutie de lemn pe care urma să o tragem cu mâinile pentru a o deplasa de colo colo. A venit şi momentul testului, când la mijlocul distanţei cablurile au cedat şi am căzut de la vreo 2 metri cu cabina 🙂

    Altă dată eram la “Nea Bibi” şi “Mamaie Leana”, părinţii mamei, când mi-am pus eu întrebarea de copil tâmpit, ce s-ar întâmpla dacă aş apăsa pe toate butoanele televizorului în acelaşi timp. Ei erau la muncă pe câmp. Era genul acela de televizor la care atunci când apăsai pe “1”, butonul “2” ieşea în afară. Şi am apăsat pe toate şi m-am trezit că au rămas toate băgate înauntru. Cum să le mai scot? Nu mai aveam “declanşator”, am încercat cu un ac, am tras de ele, nimic nu mergea, eram speriat că am stricat televizorul. Îmi era frică de tataie, el era “poliţistul rău” dintre cei doi. Nu era violent, din contră, îl respectam enorm, era foarte înţelept, toţi din sat îl cunoşteau dar simţeam o frică, deşi nu-mi dăduse niciodată vreo palmă. Cred că aveam vreo 7-8 ani pe atunci. Aşa că am lăsat un bilet în care povesteam că nu eu am stricat televizorul :)) şi am fugit la mamaie Nuţi, mama tatălui. Ea stătea cam la 4-5 kilometri distanţă în acelaşi sat, Brezoaele. Până la urmă televizorul s-a reparat şi eu am scăpat nevătămat 🙂

    Cel mai mult m-a supărat tataie când m-a învinovăţit pe mine de moartea unui pui de gâscă, care îşi înfăşurase gâtul într-un vrej de fasole. Mă certa că n-am fost atent, când ei nu erau acasă. Aveam vreo 13 ani şi simţeam o furie foarte mare, mă simţeam nevinovat dar în acelaşi timp plângeam din cauza morţii puiului. E singura dată când mi-aduc aminte că m-am enervat pe bunicul meu. Astăzi nu mai am pe cine să mă enervez şi nici cine să mă certe, deşi aş vrea. Îmi dau seama că şi atunci a încercat să-mi demonstreze că trebuia să fiu mai responsabil. Orice spunea tataie putea fi o lecţie pentru mine. Întotdeauna folosea citate celebre, aducea în discuţie pilde clasice sau chiar din trăirile proprii.

    Tataie Bibi a murit în octombrie 2006, pe când aveam 23 de ani. A fost cel mai mare şoc pentru mine de până atunci, eu îi credeam pe bunici nişte “highlanderi”, aveam impresia că îi voi avea lângă mine pentru totdeauna. Aveam să aflu acum 11 ani că acest lucru nu e deloc adevărat.

    Mamaie Nuţi a murit pe 9 iunie 2007, a venit repede după prima pierdere. A fost bunica alături de care am petrecut cel mai mult timp. M-a învăţat enorm de multe lucruri, întotdeauna ne povestea din experienţele ei de viaţă.

    Mamaie Leana a murit pe 17 august 2013, cu o zi înainte să împlinesc 30 de ani. Mi-am petrecut aniversarea la căpătâiul trupului ei neînsufleţit. O persoană caldă, sufletistă care îşi iubea enorm nepoţii. Intotdeauna îmi dădea 4 lei când ceream 2 pentru a-mi lua o vafă de peste drum 🙂

    Revenind la zilele noastre. Am participat sâmbătă la o nuntă în Târgu Mureş la un văr. Duminica ne-am petrecut-o “la ţară”, la Dumbrava, la părinţii mamei Ralucăi. O localitate aflată la 28 de kilometri de Reghin. Un sat parcă rupt de realitate, în sensul bun. Un sat aflat pe un deal, cu nişte peisaje superbe.

    Am făcut un grătar, ne-am jucat cu pisica, am alergat găinile, am smotocit căţelul. Vaca şi oile nu erau acasă, erau în deplasare 🙂 Pe lângă animalele menţionate mai există în curte porci, curci şi cocoşi. Toate aceste animale sunt îngrijite de Ticu, 85 de ani şi Mica, 77 de ani.

    Eu mă gândesc de doua ori dacă să-mi fierb un ou dimineaţa sau nu, iar ei au grijă de atâtea animale. Câţi dintre noi mai apucăm 77 de ani, nu zic 85, cu atâtea KFC-uri peste drum? 🙂

    La final, portbagajul maşinii s-a umplut cu ouă, cartofi, muraturi, carne, brânză şi struguri. De fiecare dată au grijă să ne simţim foarte bine. Altă dată maşina s-a umplut cu un porc tăiat, feliat şi împachetat, altă dată cu 3 găini vii 😀 Şi tot aşa. De ficare dată, Mica plângând că portbagajul nu e mai mare :)) Aaah, era să uit. Toate astea după ce Mica a petrecut şi ea ore bune la nunta de la Târgu Mureş, unde a ţinut neaparat să fie prezentă.

    Bunicii Ralucăi sunt doi oameni extraordinari, doi oameni care acum sunt şi bunicii mei. Aş dori ca fiecare copil care creşte şi se dezvoltă în zilele de astăzi să aibă parte de astfel de bunici precum tataie Bibi, mamaie Leana, mamaie Nuţi, Mica şi Ticu. Să simtă iubirea şi bucuria cu care ar fi înconjuraţi. De asemenea, să primească lecţii de viaţă importante, lecţii de viaţă pe care mulţi părinţi de azi le refuză copiilor lor dintr-o protecţie şi o dependenţă exagerată.

    Vreti? 😀