Home » biserica

Tag: biserica

Am văzut filmul cu seminarul ortodox!

Gata, m-am dus şi l-am văzut. M-au acuzat câţiva pentru ceea ce am scris aici Operaţiunea “Biserica la pământ” continuă!. Spuneau că m-am apucat să comentez doar pe baza unui trailer, deşi în acel moment filmul nu era încă în cinematografe, iar acest lucru se practică peste tot în lumea asta.

Acum am văzut opera regizorului Daniel Sandu, cel despre care în fiecare material din presă referior la acest film ne este prezentat ca un fost seminarist ortodox. Adică să ştim de unde plecăm cu toată treaba. În articolul de atunci spuneam că îl bănuiesc pe regizor de faptul că încearcă astfel să inducă omului senzaţia că asistă la o relatare a unor fapte reale, că vrea ca oamenii din sală să facă legătura între trecutul său şi ceea ce vede pe ecrane. Însă am citit un interviu recent în care el spune direct că sunt fapte reale în proporţie de 80%. Deci am greşit, nu induce nimic in creierul omului, îi spune direct.

sursa foto: aarc.ro

Dar să trecem mai departe. Filmul e aşa cum mă aşteptam după vizionarea trailerului, unul excelent. Realizat la un nivel mult peste media filmelor româneşti. De altfel, dacă treci de “bariera” limbii române, poţi crede că asişti la un film american. Cadre succesive, tăieturi multe, muzica potrivită, sunet ok, conturarea personajelor destul de bună, lucruri care lipsesc de cele mai multe ori în producţiile autohtone. Poţi chiar banui că cineva a avut un interes ca filmul să iasă atât de bine :))

Am văzut zilele astea şi Breaking News, tot film românesc. Păi nu se compară. Acolo cameramanul-regizorul-editorul video era îndrăgostit de jocul cu sharf-ul camerei. I se părea lui că e mişto, mie mi se părea foarte obositor. Şi evident multă mizerie, că noua ne place să prezentăm acest lucru. Aici, la serafimi, chiar mi-a plăcut că nu a arătat deloc mizeria din seminar. Bă, la un moment dat, chiar putea să bage o toaletă infectă în film, să ni-i arate pe ăia fumând alături de o budă nespălată, era tipic pentru filmul românesc. Nu se întâmplă asta şi îl felicit pe regizor. Ba chiar a încercat ca prin cadrele arătate să exprime ceva, să arate o stare de spirit, să îţi transmită ceva relevant pentru conţinutul, desfăşurarea şi înţelegerea filmului. Că la noi, ca să umplem o oră şi jumătate de film băgăm cadre aiurea fără nicio noimă. La Breaking au fost o grămadă. Sau le lungim până îţi vine să strigi în sală “hai frate, mută camera aia!”

Bun, deci am stabilit că filmul ca realizare e excelent, chiar mi-a plăcut foarte mult, am şi râs la câteva faze, m-a prins. Acum să trecem la partea interesant 😀 Încă de la început aflăm că în seminar ăştia din anii mai mari fac pe acolo prostii. Că ăsta e subiectul, personajul nostru e influenţat la început de seniori să facă nasoale. Deci ăia care mai au un pic până să ajungă preoţi sunt nişte păcătoşi. Apoi apare şi preotul-profesor care ne este prezentat din start ca fiind în stare să calce pe cadavre pentru a-şi atinge scopul. Scopul nu-l aflăm decât mai târziu.

Aaah, era să uit. Ne plac nouă piz**le statice. Scuzaţi-mi exprimarea, dar aşa este. Încă de la Sergiu Nicolaescu parcă toţi regizorii româneşti utilizează de efectul “pi*d*i statice”. Şi mă refer că ea apare în cadru fără să ne mai lase pe noi să ne imaginăm cum arată, e arătată acolo în toată splendoarea, cu tot stufărişul de rigoare. Şi ţinută pe ecran câteva secunde bune în caz că cineva se apleacă după suc chiar în acel moment. Tot erotismul scenelor de dragoste la noi se pierde. De ce oare se face încă atâta tam-tam pentru scena lui Sharon Stone din Basic Instinct? Dacă apărea la orice pas se mai mira cineva că s-a văzut ceva acolo timp de o fracţiune de secundă? Pentru că acolo a fost o greşeală, în filmele americane ea, doamna p**dă, nu apare pe ecran, totul e filmat din unghiuri cât să apară doar în imaginaţia spectatorului. Chiar şi actriţa româncă, cea care oricum nu apare pe nicaieri la distribuţie, părea jenată de-adevăratelea. Chiar ar fi interesant de aflat dacă a decis ea sau regizorul ca ea, doamna de care vă vorbeam, să nu fie rasă 😛

Apoi aflăm că ăştia în seminar fac toate prostiile posibile, dau bani cu camătă, mint, se înşeală unii pe alţii, beau alcool, pierd nopţile, preacurvesc 😛 şi tot aşa. Ba la un moment dat sunt învăţaţi cum să ceară bani de două ori pe aceeaşi groapă. Eu am terminat 12 clase la Marin Preda, un liceu cu o “faimă” destul de ridicată în astfel de chestiuni şi acolo nu se petreceau atâtea grozăvii.

sursa foto: aarc.ro

Filmul e concentrat pe personajul Gabriel, care el participă la toate aceste “păcate”, dar care sfârşeşte prin a fi arătat ca o victimă. El e întrebat de Patriarh pentru ce a venit la seminar iar răspunsul lui este unul care se doreşte a fi plin de substanţă “am venit pentru a ajuta oamenii să-şi găsească linistea!” Hahaha, adică tu sari gardul în timpul rugăciunii să joci biliard, dar apoi o dai ca şi când nu eşti lăsat să-ţi duci menirea la capăt :)))
Apoi într-o altă scenă, în care el vorbeşte cu preotul bisericii unde a fost trimis, i se spune că biserica nu e decât o “cabină telefonică”, că Dumnezeu e în inima fiecăruia. Hmmmm, unde aţi mai găsit mesajul ăsta? Cam peste tot, nu? Cam de la toată lumea care-i acuză pe preoţi de una şi de alta “Nu am nevoie să merg la biserică, Dumnezeu e în sufletul meu”. Bine, ce să zic, tine-l acolo, dacă e aşa 🙂

Imediat după ultima scenă apar câteva cadre care par scoase de pe o caseta VHS veche. Evident, să ne ducă cu gândul la veridicitatea poveştii. Nu vreau să fiu şi mai mult cârcotaş, dar cei care am pus mână vreodată pe un editor video ştim că acest efect poate fi realizat foarte uşor. Dar na, e doar o presupunere, poate sunt adevărate şi vechi.

Închei cu un lucru care mi s-a părut tare amuzant. La finalul filmului, la credite, apăreau peste 20 de cascadori. Dintre cei care aţi văzut filmul aţi simţit nevoia de 20 de cascadori? Pentru ce? Sau scena în care sar personajele de pe pod în apă s-a filmat de 20 de ori cu câte un alt cascador? Era prea rece apa şi nu putea să intre iar primul dacă mai era nevoie? :))

Deci, cum spuneam si acum aproape o lună e un film bun făcut de un regizor care doreşte afirmare rapidă. Şi ca să obţină asta mizează exact pe acest subiect sensibil, la modă. Peste tot ni se spune că filmul e în plan de prin 2003 parcă, dar tot într-un interviu am citit că decizia de a fi lansat anul acesta s-a luat prin ianuarie. Deci lansarea lui are loc, absolut întâmplător, odată cu scandalurile care afectează Biserica. Hai să credem că e exact aşa, treacă de la noi.

Repet, încă o dată, lăsând la o parte mesajul transmis, filmul este foarte, foarte bun. Ilie Dumitrescu jr. chiar nu e lăudat degeaba de anumite site-uri, iar Vlad Ivanov e excelent în rolul rău.

Gata, v-am pupat 😀

Poate mai vreţi să citiţi si:

Bătaia tradiţională din cuplurile gay!
Opriţi liberele de sărbători, vor oamenii să coboare!
“Sunt ateu, Dumnezeu mi-e martor! “
Să vină rachetele!

Bătaia tradiţională din cuplurile gay!

Nu ştiu dacă aţi fost pe recepţie, dar ieri lumea a fost cutremurată de o ştire: “Idilă sfârşită în chinuri pentru cuplul de homosexuali care a făcut vâlvă în Anglia şi România”.

E vorba de cuplul gay format din Florin Marin, un tânăr de 24 de ani din comuna dâmboviţeană Vişina, şi Philip Clements, un cleric pensionat din Biserica Anglicană în vârstă de 78 de ani. În momentul căsătoriei în Anglia, Daily Mail a scris aşa: “Former vicar, 78, to marry a Romanian toyboy, Florin Marin.” Asta ca să ştim că era vorba de iubire la mijloc. Dar nu e treaba noastră, nu analizăm noi asta, treaba lor, poate că englezii sunt aşa răi din fire 😀

Spuneam că lumea a fost cutremurată pentru că tânărul român a început să dea amănunte din viaţa personală: “Am terminat relaţia pentru că a dat în mine. Nu mă lasă de doi ani de zile să dorm. Mi-au sărit dracii pe el. Mi-a tras una în spate şi două palme peste faţă. Când am văzut asta, i-am spus că s-a terminat. Eu am spus mereu că ne certăm, dar chiar aşa, la 79 de ani să dai în mine? Eu nu l-am lovit, pentru că la o adică, poliţia îl credea pe el, nu pe mine. Mi-a dat bine, pe săturate, şi-a descărcat nervii pe mine. Nu am vânătăi şi nici nu am fost la Poliţie să depun plângere. El a plecat în Anglia. Încă suntem căsătoriţi în acte. Suntem prieteni şi atât. De când a plecat nu am mai vorbit” a spus Florin Marin pentru Adevărul. Ai linkul aici Adevarul

Şi de asta a fost un şoc pentru toţi, pentru că noi ştiam că în cuplurile gay e numai armonie, dragoste şi împlinire. Că în aceste cupluri netradiţionale nu ţipă nimeni la partener că n-a dus astăzi gunoiul, că în fiecare dimineaţă unul dintre parteneri se scoală şi îi face o cafea aromată celuilalt şi tot aşa. Asta ca să aflăm ieri că acest cuplu s-a destrămat. Şi nu s-a destrămat în linişte la notarul din Anglia, s-a destrămat cu pumni şi palme.

În America, mama democraţiei, rata divortului pentru căsătoriile persoanelor de acelasi sex e 2%. Ştiţi care e procentajul divorturilor pentru persoanele de sex opus? Să înceapă tobele….tananananananaanan….aţi ghicit, sau poate nu, 2%. E exact la fel! Deci iată că ideea conform căreia un copil adoptat de un cuplu gay nu ar trece prin şocul despărţirii părinţilor săi e total falsă. Sunt exact aceleaşi şanse şi într-o parte şi în cealaltă. Atunci de ce ne prefacem că doar cuplurile hetero divorţează? Aaa, pentru că aşa cere campania la care luăm parte cu toţii. Aveţi în linkul acesta de pe Washington Post mai multe date Washington Post

Să venim pe plaiurile mioritice. Când căutam pe google despre divorţurile în cuplurile gay dau şi peste ştirea că fostul prezentator de la OTV, Doru Iuga, s-a despărţit de iubitul său pentru că acesta din urmă l-a înşelat cu un alt bărbat. Deci, what?! stai un pic! Apar astfel de momente în cuplurile gay? Noi nici de astea nu ştiam, peste tot apărea ca şi când aceştia trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Şi mai mult, persoanele gay dau dovada de o moralitate foarte ridicată şi nu ar intenţiona niciodată să-şi înşele partenerul. Că na, e într-un fel normal, piaţa e mult mai limitată ca la persoanele straight 🙂 Şi iată că totuşi, lucrurile nu stau deloc aşa cum sunt prezentate.

Şi acum să trecem la lucrurile concrete, că d-asta m-am şi apucat acum să scriu. Cu toţi cred că am întâlnit idiotul care se crede deştept atunci când aruncă el următoarea afirmaţie şi îi dă aşa o importanţă de parcă a descoperit Atlantida “Femeia e bătuta în familia tradiţională”. Băi şi când spune asta se aşteaptă ca nimeni altcineva să nu mai comenteze pentru că a spus ceva cu care evident a închis gura tuturor celor care nu sunt de acord cu această campanie agresivă pro-gay. Eeeh, aţi văzut vreunul dintre aceştia dând share la articolul cu bătaia gay, aţi văzut vreunul scriind despre aşa ceva? Evident că nu. Iar dacă îi întrebi îţi vor spune că e un incident izolat. Izolat, normal, pentru că rata de a descoperi o bătaie într-un cuplu gay e direct proporţională cu raportul dintre cuplurile gay şi cele normale. Apoi, aceste persoane nu ar avea niciun interes de a promova un asemenea lucru pentru că, orice s-ar întâmpla, ele rămân gay. Deci au nevoie în continuare de o imagine bună a acestui fenomen.

Vă daţi seama că atunci când am scris la început că lumea a fost cutremurată am exagerat, că nu s-a cutremurat nimeni pentru că sunt convins că cei mai mulţi nici n-ati văzut ştirea. În mod normal, acum ar trebui să nu apară proşti marşând pe ideea că femeia e bătută în familia tradiţională. Şi totuşi sunt sigur că ei vor exista în continuare, pentru că n-are nimeni interes să dea share la articolul cu bătaia alora, chiar şi eu am dat de el întâmplător. Bătaia există şi a existat întotdeauna, sunt mulţi cretini pe pământ, dar e clar că sunt şanse mai mari să dăm de ştiri cu femei bătute decât cu femei tratate excelent de soţul iubitor, nu interesează pe nimeni fericirea cuiva, nu e ştire asta.

Cam atât pentru acum. Aaaah, era să uit. Vă mai pun un articol mişto din presa engleză cu o lesbiană care a omorât în bătaie copilul de trei ani al iubitei sale din cauză că acesta refuza să bea lapte. Asta aşa, poate aveţi chef de lectură.

Daily Mail

Dacă vreţi să mai citiţi şi:
USR – Unii supăraţi pe refedendum!
Operaţiunea “Biserica la pământ” continuă!
“Sunt ateu, Dumnezeu mi-e martor!”

Operaţiunea “Biserica la pământ” continuă!

Era 1 noaptea, mă băgasem în pat şi înainte să mă culc îmi verific ultima oară telefonul. Şi mi-a sărit în faţă trailerul la filmul “Un pas în urma serafimilor”. Am devenit brusc interesat, am dat play, l-am vizionat iar apoi am citit câte ceva despre el. Habar n-aveam de existenţa lui, nici nu auzisem de el, nici nu ştiam că are cineva în plan aşa ceva, darămite că va fi lansat chiar luna aceasta.

Filmul este regizat de Daniel Sandu, un băiat care a mai lucrat la câteva scurt metraje şi la seriale gen “La Bloc” sau “Nimeni nu-i perfect” de la Prima. Tot despre el aflăm că a absolvit Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman. Aici e partea mişto, că filmul este despre “un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox.” Deci practic toată lumea se va duce, voit evident, cu gândul că ceea ce păţeşte tânărul din film e de fapt o experienţă reală trăită de regizorul nostru. Nu ai cum să nu faci legătura. În toate articolele despre acest film este precizat acest lucru, cine este şi ce a făcut până acum Sandu. PR-ul acestui film este foarte bun, şi-a făcut treaba, lucrează excelent cu mintea cititorului. Cine altcineva să ştie mai bine decât un om care a fost în interiorul Bisericii, nu?

Bun, să ne ocupăm un pic de acest aspect, de regizorul care a terminat un seminar teologic şi care între timp a ajuns regizor. Din câte ştiu, aproape toţi care vor să intre într-un seminar teologic intră. Dacă Sandu nu a simţit nevoia să-şi continue drumul către preoţie, e clar că nu a mai dorit acest lucru. Din diferite motive, nu le ştim. Putem bănui că sunt cele din film, poate, nu ştim. Dar e clar că Sandu nu avea menirea de a ajunge preot, că altfel trecea peste aceste piedici primite. Că aşa se spune, nu? Crezi, continui, nu crezi, te duci şi faci ce îţi trece prin cap. Asta e logic, nu am citit pe nicăieri, dar e clar că aşa stă treaba. Bun, deci el a părăsit această lume despre care acum face un film. Vi se pare cunoscut scenariul? Parcă l-am mai văzut de curând în “Întâia predică a unui preot ateu”.

Vă invit să urmăriţi trailerul şi apoi mai comentam 🙂

Trailer Un pas in urma serafimilor

Trailerul debutează cu o încercare de un speech sau o predică, bănuiesc, a personajului principal. Tânărul tot încearcă să spună “Iubiţi credincioşi, ne-am adunat astăzi aici…” dar este oprit de un preot (probabil) în vârstă, care îi explică faptul că nu o spune cum trebuie. Eu unul, doar din ce am văzut în filmele americane, expresia formulată exact aşa e folosită la catolici, n-am auzit-o la ortodocşi, dar recunosc, nu sunt nici cel mai fin cunoscător şi poate mă înşel. Dar dacă ar fi aşa, pare o amestecătură încât să dea bine.

Mergem mai departe. Personajul principal se întreabă “de ce se spune crede şi nu cerceta?”. Păi dacă regizorul a terminat teologia ar fi ştiut că această expresie nu e recunoscută deloc de preoţi şi nu apare în Biblie. Totuşi poate vom afla din film că întrebarea va primi răspunsul corect, vedem la lansare.
Apoi totul se transformă într-un American Pie 7, petreceri, gagici, ţâţe şi alcool. Imaginile nu sunt întâmplătoare, se insistă pe alăturarea tuturor celor din cadrul acelui seminar. “Băi nene, păi ce încredere să mai am eu în preoţi când iată în ce condiţii se dezvoltă ei?!”

La un moment dat e o scenă când printre oamenii sărmani trec mai multe Merţane din care coboară câţiva preoţi. Vi se pare tare? Mie da. Şi evident că trailerul se termină cu revelaţia că profesorul care-l învăţa pe tânăr arta preoţiei e de fapt un nenorocit. Mişto rău de tot. Chiar abia aştept să văd filmul. Dau 13 lei marţea şi merg la Mall, că am card şi iau cu reducere :))

În descrierea filmului dată de PR către diferitele site-uri se spune “elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar.” Nici măcar nu-i mai lasă pe oameni să înţeleagă ei aceste lucruri din film, ni se servesc dinainte. De parcă producătorii şi regizorul s-ar fi bazat că masa căreia i se adresează e una limitată din punct de vedere al inteligenţei.

În plus, iată o imagine care pe mine mă duce cu gândul la catolici, nicidecum la ortodocsi. Păi ce facem domnu’ regizor, shaorma cu de toate? :))

Şi acum să trecem mai departe de trailer. Filmul pare unul realizat excelent, mult peste media filmelor ieşite în cinematografele româneşti în ultimii ani. Mie îmi place cum arată vizual. Chiar şi trailerul are o dinamică rar întâlnită la filmele româneşti. Lăsând la o parte ceea ce încearcă să transmită, filmul pare unul ok. Sunt multe filme de la Hollywood cu care nu suntem de acord cu mesajul transmis, dar asta nu înseamnă că nu sunt unele bune. Aşa şi aici. Dar tocmai acest lucru îl face şi mai interesant. Că un astfel de film nu-l realizezi în 5 luni, ai nevoie de timp. Timp mult. Şi am găsit pe google că ideea filmului a apărut prima oară în 2008. De atunci se tot lucrează la el.

Scandalul cu preotul Pomohaci a apărut la finalul lunii iunie. Apoi au apărut şi imaginile cu Episcopul de Huşi. Filmul “Un pas in urma serafimilor” apare exact pe trendul scăderii încrederii în Biserică. Apare exact când trebuie. Pare chiar prea mare coincidenţa. Imagini presupuse cu ceea ce se întâmplă în interiorul Bisericii tocmai când increderea e afectată de aceste cazuri de mai sus. Plus cel cu “preotul ateu”. Totuşi deşi e prea mare coincidenţa, cum spuneam, eu cred că e doar o încercare de-a unui tânăr regizor să se afirme. Şi cum să o facă mai uşor decât prin a intra cu picioarele într-un subiect delicat. Strategia e foarte bună. Cam aşa văd eu treaba.

Aşa ca o statiscică am căutat pe internet diferite sondaje de-a lungul timpului cu evoluţia încrederii în diferitele insituţii din România. Iată evoluţia în biserică:

2003 90%
2011 84%
martie 2013 69,1
mai 2013 66,1
august 2013 63,9
octombrie 2014 62,4
decembrie 2014 60,6
februarie 2015 64%
mai 2015 62,3
aprilie 2016 58,1

Evident că şi oamenii din interiorul bisericii au o parte de vină în treaba asta, dar mai multe poate altădată. Că iar am exagerat cu scrisul 😀

Mai multe pe acest subiect aici Biserica Ortodoxă Română, zguduită de 0.0206%! si aici Vreau o lumânare, fără bon, vă rog!

Opriţi liberele de sărbători, vor oamenii să coboare!

In această sărbătoare foarte importantă pentru credincioşi, stăteam eu aşa şi mă gândeam. Cred că am soluţia ca toată lumea să fie împăcată. Sunt mulţi nemulţumiţi că o parte din banii lor se duc către cultele din România. Poate pe bună dreptate, atâta timp cât asta nu le foloseşte la nimic. Alţii însă sunt de acord cu acest lucru. Ca să fie toată lumea mulţumită cred că e foarte simplu. La primele alegeri sau la primul referendum să punem şi întrebarea “sunteti de acord ca acei 2-3 lei pe lună din salariul tău să mai meargă la TOATE cultele?”. Nu facem sondaj separat ca să nu cheltuim bani aiurea doar pentru o întrebare. Şi apoi vedem care cum stă.

Toţi progresiştii neamului susţin că suntem stat laic. Păi dacă suntem stat laic hai să găsim alte zile libere în calendar. Sau să găsim date libere pentru cei de alte religii sau atei. Fiecare să fie liber când îi spune conştiinţa şi convingerea. Dar ce facem cu ateii? Ăştia munceasc întruna dacă nu cred în nimic? :)) Pai muncesc, dar rămân cu o grămadă bani în buzunar. 3 lei pe lună înmulţit cu 12 luni…hmmm, e ceva.

Klaus Iohannis a jurat pe Biblie că va face tot ce-i stă în putinţă pentru bunăstarea neamului românesc. Iohannis care nu e ortodox. Iarăşi am pierdut laicitatea pe drum? :))

Partea mişto e că noi ne raportăm tot timpul la statele civilizate, când vine vorba de noul curent. Ne plac mult filmele americane tuturor. Ce fac oamenii acolo când ajung în tribunal? Jură că n-au furat raţa pe Biblie. Aici nu îi mai copiem?

1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou
24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
16 aprilie 2017 (duminică), 17 aprilie (luni) — Paștele
1 mai — Ziua Muncii
1 iunie – Ziua Copilului
4 iunie, 5 iunie — Rusalii
15 august — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie — Sfântul Andrei
1 decembrie — Ziua Națională a României
25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul

Acestea sunt zilele libere pe anul 2017. La o numărare aşa rapidă, din 14 zile libere, 8 au legătura cu religia. Şi astea 8 se mai şi lipesc uneori cu câte o duminică sau o sâmbătă. Deci ce facem nene? Cum vine asta? Vrem să stăm cu burta la soare în Vama Veche de Adormirea Maicii Domnului, dar când ne trage de mânecă statul pentru 2 lei pentru culte spunem “du-te de aici, n-am!”?

Deci în concluzie, ăştia care acceptă să dea bani către biserică să meargă la mare, la munte, să stea cu familia sau să facă ce vor ei, iar ceilalţi să rămână cu aceşti 2-3 lei în buzunar dar să muncească normal în zilele libere date în baza sărbătorilor creştine. Mi se pare foarte echitabil şi fair. Nu poţi să le iei chiar aşa banii din buzunar oamenilor, chiar mi se pare un abuz.

Consilierul sexual!

“Un consilier local din Breaza a fost reţinut după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un minor” e una dintre ştirile principale din jurnalele de ştiri de astăzi.

De ce nu bănuim acum că mult mai multi consilieri locali fac sex cu minori? De ce nu aruncăm această anatemă asupra intregii institutiei? Instituţia consilierilor locali. Hai să-i demascăm! Sau de ce nu considerăm că sunt prin toata ţara consilieri care abuzează de poziţiile lor din primării şi nenorocesc copii de prin satele patriei? Vă spun eu de ce, pentru că ar fi stupidă o astfel de logică. Şi toată lumea o ştie şi cu siguranţă e de acord că aşa e. Doar ipocrizia, ignoranţa şi/sau interesul te pot face, însă, să tratezi cu dublă măsură aceeaşi faptă. Şi consilierii locali sunt în slujba cetăţenilor, sunt plătiţi tot din banii noştri, aşa că nici argumentul ăsta devenit clişeu nu ţine.

Încă un lucru. Individul face parte dintr-un partid. Cum ar fi să apară cineva să susţină că acum că 20-30 la sută dintre membri respectivului partid sunt pedofili? Mie şi când am scris fraza asta mi s-a părut o enormitate. Dar asta e logica pe care merg destui oameni. De ce o aplicăm însă când vorbim de cazurile lui Pomohaci, episcopul din Huşi şi aşa mai departe? E greşit, fiecare trebuie să plătească pentru propria greşeală.

sursa foto: libertatea.ro

“Sunt ateu, Dumnezeu mi-e martor!”

Am promis că următorul lucru pe care-l voi scrie va fi despre miile de meme-uri, glume şi ironii la adresa preoţilor, credincioşilor şi la adresa bisericii, în general. A venit momentul 🙂

Am început prin a dat titlul acestui articol printr-un aforism pe care l-am găsit pe internet al croatului Robert Maric. Nu ştiu cât se potriveşte cu situaţia unora dintre cei despre care scriu, dar măcar ne amuzăm un pic 🙂

De cele mai multe ori observăm că oamenii care distribuie astfel de lucruri sunt exact aceiaşi care cer toleranţă în legătură cu un alt subiect delicat pe agenda publică. Agendă care de cele mai multe ori nu are deloc legătură cu nevoile şi interesele oamenilor din acel moment, dar asta este altă discuţie.

Conform ultimului recensământ în România sunt 16.307.004 de cetăţeni de religie ortodoxă, adică 86,45% din întreaga populaţie. Apoi mai sunt 2.097.463 de alte religii ca romano-catolici, greco-catolici, penticostali, reformaţi şi aşa mai departe. Aproape 18 milioane şi jumătate cred că există cineva sus care veghează asupra noastră.

Deci, în România sunt peste 86% credincioşi ortodocşi. La un asemenea procentaj care sunt şansele ca o persoană care distribuie una dintre pozele de mai jos să-şi jignească părinţii, bunicii, vecinii, prietenii sau colegii de muncă?

Eu zic că şansele sunt extrem de mari, nu? Dar cum gândeşte stăpânul mouse-ului şi al tastaturii? “Tata şi mama n-au facebook, deci nu văd, cu vecinul oricum sunt certat de când mi-a stricat gamepad-ul, prieteni nu am în listă cu o gândire atât de retrogradă, iar restul, dacă sunt deranjaţi, să mă scoată din listă, oricum mă doare-n paişpe de ei dacă sunt atât de dobitoci”. Deci cazul este destul de simplu pentru el. Sau cel puţin aşa crede el. Pentru că nu trăim pe facebook, ci în viaţa reală, acolo unde chiar există şi se află alături de noi aceşti peste 86% dintre oameni. E ca şi când ai pleca într-o excursie alături de 10 oameni, iar pe 9 dintre ei i-ai considera idioţi şi reduşi mintal. Te-ai distra, te-ai simţi bine?! Mi-e greu să cred asta.

„Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: poţi trăi ca şi cum nimic nu este un miracol sau poţi trăi ca şi cum totul este un miracol” ~ Albert Einstein

O altă gogoaşă e aceea că “Țările cu cel mai ridicat standard de viață se îndreaptă către ateism.” A fost un articol de curând prin presa noastră, un articol pe care dacă-l căutaţi îl găsiţi aproape identic publicat o data la 2-3 ani. Căutaţi ca să vă convingeţi. Bun, să revenim. Deci, în acest articol se spune că Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franța, Germania, Japonia, Olanda sunt ţările cu cel mai mare procentaj de atei din lume. Observăm totodată că sunt state foarte dezvoltate din punct de vedere al infrastructurii, al civilizaţiei şi al economiei. Evident că e o legătura directă între lipsa credinţei într-o forţă superioară şi dezvoltarea statului. Deşi ţi se şi sugerează, poţi trage şi singur concluzia aceasta. Însă este o legătură falsă. Să privim iar numele acestor ţări! Nu e ca şi când aceste state nu erau mult mai dezvoltate decât noi şi în urmă cu 100, 200 sau chiar 500 de ani. Şi dacă analizăm istoria acestora, religia era o parte foarte importantă din societăţile de acolo. Deci care mai e legătura?

Apropo de ateismul celor de afară. Neamţul, englezul sau danezul, indiferent cât de departati sunt de religie, niciodată nu vor lua la mişto credinţa vecinului musulman, greco-catolic sau ce o mai fi el. Civilizaţia înseamnă şi acest respect faţă de cel de alături. Ba din contră, cei mai mulţi sunt mulţumiţi că au printre ei oameni credincioşi, deoarece nicio religie nu-ţi spune să-i omori pisica sau să-i tai copacul din curte vecinului. Aşa că nu te mai gândi că eşti la fel de deştept ca belgianul sau olandezul când tu dai share la toate aceste mizerii! N-ai nicio legătură cu ei!

Mai există şi acest mod de viaţă al credincioşilor, care nu prea ies cu pieptul înainte atunci când e vorba de o discuţie contradictorie. Dumnezeu le spune să-i ierte pe ceilalţi, să întoarcă şi celălalt obraz. Aşa că atunci când tu dai share cu babe îmbrâncindu-se la moaşte şi primeşti 50 de like-uri, nu înseamnă că alţii 200 nu au privit şi au gândit în sinea lor “Doamne, iartă-l că nu ştie ce face!”. Adică e normal să nu te tragă nimeni de urechi când postezi aşa ceva. Nu eşti deloc amuzantul clasei, din contră, ceilalţi 86% dintre apropiaţii tăi te privesc cu milă. Aşa că încetează, fă-o pentru tine!