Home » Despre mine

VLD_05072

     Născut și crescut pe străzile din București. Așa sună melodia, așa sunt și eu. Pe 18 august 1983, maternitatea Giulești.

Nu-mi place să mă trezesc dimineața. Din cauza aceasta mi-am și ratat cariera de fotbalist de renume mondial 😛 M-am antrenat cu juniorii Rapidului și cu cei ai Sportului Studențesc. Am renunțat de fiecare dată pentru că am preferat câteva ore de somn în plus.

Defectul major e memoria. De aceea nu am ajuns nici un actor de talie mondială :))

Am cunoscut-o pe Raluca Straia în 2011, la fix un an am pus Întrebarea, peste încă un an, în 2013, ne-am căsătorit. Avem o pisică adoptată, Mitzu. Sperăm în curând ca familia să se mărească și cu alți membri.

În presă lucrez deoarece/din cauză că am ramas corigent la biologie. Nu vezi legătura? E simplă. Profesoara de biologie m-a amenințat că ma lasă corigent dacă nu scriu pentru revista liceului. Liceul Marin Preda. Și microbul s-a luat.

Tot în liceu am făcut câteva cursuri de radio-jurnalism cu candidatul Robert Turcescu 😛 O perioadă în care fugeam cât puteam de mult de matematica si chimie. Am fost însă atras întotdeauna de cursurile de psihologie, logică și drept. Pe cel din urmă aveam să-l aprofundez mai mult în anii urăatori.

Am absolvit Universitatea Media, Jurnalism, în 2006. În ultimul an am mers la o proba pentru TV Sport. Proba a durat 15 minute. Mi-a facut plăcere, am discutat cu un tip foarte “voyos” și plin de viață, habar n-aveam cine e. Mai târziu am aflat că îl cheamă Costi Mocanu. La TV Sport am început în forță, schimbam scorul din colțul ecranului când se marca undeva în lumea asta. Și făceam asta chiar și 16-17 ore pe zi. Părea foarte important ce făceam. Apoi am ajuns la crawl, apoi redactor, iar mai târziu Ioana Cosma m-a anunțat că redactorul Paul trebuie să plece pentru a-i face loc producatorului Paul.

Am produs sute de emisiuni “TV Sport Special” moderate de Vali Moraru sau Emilian Voicu. Prin 2007, Vali Moraru m-a luat să comentez cu el un meci din Primera Division, juca Sevilla cu…unii. În 90 de minute cred că am scos 20 de cuvinte. În 2008 deja nu mai aveam niciun pic de trac la meciurile de pe ChelseaTV si ManUtdTV, difuzate după 2 zile de la disputare.

TV Sport s-a metamorfozat în Sport.ro, eu am rămas pe baricade. Am comentat sute de meciuri și am produs sute de emisiuni, “Special”, “Informația”, “Liga lu’ Mitică” sau “Pe bune”. Ba chiar și “Ion Oncescu vs 100” la skandenberg sau “Specialul” dinainte și după finala EHF CL cu Oltchim.

Un producător bun ia deciziile potrivite înainte și în timpul emisiunii. Dar nu interesează pe nimeni deciziile bune. Să vă povestesc una proastă. George Copos, prezent în platoul emisiunii “Informația” moderată de Manolo Terzian. Super eveniment prezența patronului Rapidului într-un platou de televiziune. În fața PRO TV-ului au început să se strângă câțiva fani rapidiști. În acel moment mi s-a părut o decizie bună să dăm imagini în direct din fața sediului. Manolo s-a împotrivit, eu am făcut ca mine. Imediat, numărul suporterilor s-a înmulțit cu 10. După emisiune am aflat că mașina lui Copos a fost fugărită prin oraș. O decizie proastă. Dacă nu mă înșel, Copos nu a mai apărut de atunci într-un platou.

Să povestesc totuși și o decizie bună. Am decis să nu iau publicitate imediat după ce “mafiotul” Giovani Becali i-a aruncat cu microfonul în față lui Manolo Terzian, ci am lăsat să vadă toata lumea continuarea. Abia a doua zi am realizat că a fost decizia corecta, când am fost felicitat de Felix Draghici.

Din noiembrie 2010 am ajuns la Digi Sport, după ce postul deținut de RCS-RDS l-a ofertat pe Vali Moraru. De atunci sunt producătorul emisiunii moderate de el, “Digi Sport Special”. În 2013, la Gala Fotbalului Românesc, “Digi Sport Special” a fost desemnată cea mai bună emisiune de sport din România.

Partea frumoasă în meseria de producător, şi jurnalist în general, este că ajungi să întâlneşti oamenii pe care, poate, la un moment dat îi idolatrizai. Oameni de presă, vedete sau chiar fotbalişti.

De asemenea, partea stimulantă este raportul. Raportul de audienţă, nu cel de securitate. Asta pentru că în această meserie fiecare zi e o nouă provocare. O iei de la zero. Ca în fotbal, ultimul rezultat contează. Nu interesează pe nimeni ca a iesit bine emisiunea de alaltăieri, dacă cea de ieri a avut 0 audienţă. Trebuie în fiecare zi să te autodepăşeşti şi să încerci să iei deciziile cele mai bune. O decizie proastă la momentul nepotrivit înseamna mii de oameni care duc mâna spre telecomandă.

Încerc să fiu întotdeauna obiectiv, de aceea, caut informaţia în cât mai multe locuri până să trag o concluzie. Acasă nu mă uit la televizor decât la meciurile de fotbal şi la emisiunile de stiri. Stiri generale. Vreau să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în lumea aceasta. Încerc să ascult toate canalele de ştiri în aceeaşi măsură. Nu prea există altceva la televizor pentru mine. Exceptând seara, înainte de culcare când mă uit la un film ales de Consiliul Familial :)) Urăsc să mă uit la ce-mi dau ei 😛

Pe lângă oamenii mai sus menționati, în 11 ani de jurnalism, am avut norocul să lucrez cu oameni de la care am incercat să fur cât mai multe. Un telefon, un portofel :)) Aceștia sunt Mihai Mironica, Dan Filoti, Eduard Coandă, Dragos Caretaș, Leo Badea, Decebal Rădulescu sau George Dobre.

Share this on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

8 comments

  1. Marcu Dragoș says:

    Si esti crestin si marturisitor si fix de aia o sa te citesc si o sa iti urmaresc toate emisiunile iar cand totul e filtrat de o logica de cristal se naste o VOCE. Curaj!

    • Paul Andrei says:

      Mersi, Dragos, pentru vorbele frumoase 🙂 Te astept si pe facebook-ul meu, daca inca nu ai ajuns acolo 🙂 Zi frumoasa!

    • Paul Andrei says:

      Da, nu mai stiu exact prin ce clasa 🙂 Lasat de profesoara cu care aveam sa devin vecin peste ani 😀 Cand m-am mutat am dat nas in nas cu ea, era la apartamentul de langa 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *