Home » Sport

Category: Sport

Poliţie Română, ai o mare problemă!

Priviţi aceste imagini! Aceste imagini sunt de pe 4 mai 2015. În acea dată un jurnalist de la Pro TV a fost înjunghiat în picior chiar în faţa sediului postului de televiziune. Victima e un fost coleg cu mine, un băiat care, conform clişeului, nu ar putea răni nici măcar o muscă. Atacatorul a încercat iniţial să-l înjunghie în zona gâtului, deci vorbim de o tentativă de ucidere. Pe 6 mai, la două zile distanţă, Poliţia Română dădea aceste imagini publicităţii şi făcea apel la cetăţeni să se mobilizeze pentru a-l găsi. Sunt capturi de pe o camera aflată pe o străduţă alăturată, atacatorul a fost filmat imediat după incident. Noi astăzi ne agităm în căutarea unui pedofil care e ameninţat de Poliţia Română pe facebook că a devenit prioritatea sa numărul 1! Dar credeţi că individul acesta, ce a încercat să omoare un om, a fost prins? Eram chiar curios dacă s-a rezolvat ceva şi i-am dat în această seară un sms fostului meu coleg să îl întreb dacă l-au găsit între timp. Mi-a răspuns sec că nu. Nici nu ştim după doi ani care a fost motivul acelui atac. Deci despre ce vorbim? Filmat, pozat, caz cunoscut în întreaga ţară şi…nimic. Dragă Poliţie Română, înainte de a ne aburi pe facebook că faci mare campanie de capturare a unui infractor, vezi că ai deja alte cazuri care au ieşit la iveală şi au arătat incompetenţa ta! Ai o mare problemă, lasă facebook-ul şi trimite oamenii în stradă, mobilizează-i, învaţă-i dacă sunt incompetenţi, dă-i afară dacă nu au chef de muncă, fă ceva! Protejează-ne sau spune-ne dacă e cazul să mergem toţi cu spray-ul paralizant în geantă! Nevastă-mea umblă deja cu el în geantă de ceva timp…

Doi elevi umiliţi ieri, profesori umiliţi în fiecare zi!

Ne plângem toţi că sistemul de învăţământ e la pământ, că elevii nu vin la ore, că nu învaţă, că profesorii sunt slab pregătiţi, că manualele sunt proaste sau lipsesc cu desăvârşire şi tot aşa. Dar în condiţiile acestea nu facem nimic să contribuim la îmbunătăţirea situaţiei. Da, noi toţi. De ce spun asta? Pentru că foarte mulţi elevi vin la şcoală fără cei 7 ani de acasă. Mulţi uită că trebuie să-şi educe ei întâi odrasla şi abia apoi trimis la şcoală. Profesorii trebuie să înceapă să lucreze cu copilul care are elementele de bază ale bunului simţ deja în cap. Lucrul acesta se întâmplă din ce în ce mai des. Mi-l spune maică-mea, învăţătoare, deci e certificat, sunt din ce în ce mai greu de stăpânit!

Şi acum să ne aplecăm asupra cazului de la Ploieşti unde o profesoară e acuzată că i-a tuns şi umilit în faţa clasei pe doi elevi care aveau părul prea lung.  Întâi să ne uităm la poza de mai sus, publicată în Adevărul, cu unul dintre elevi şi apoi mai discutăm. Deşi, după o primă privire, cazul ar trebui încheiat.

Deci, profesoara se apără spunând pentru acelaşi site: Sunt profesor serios care încearcă să-i determine pe elevi să-şi găsească un drum, o ţinută care să-i facă să se descurce când vor ieşi din băncile şcolii. Consider că elevii noştri au egalitate de şanse şi atunci încerc să construiesc în ei un simţ civic. În cadrul orei de dirigenţie, în mod repetat, le-am explicat ce trebuie să facă. Elevii vin la şcoală cu un fel de moţ gen samurai în vârful capului, iar când îşi dau acel moţ jos sunt în permanenţă preocupaţi să-şi aşeze freza, să fie într-o formă anume, să aibă un look, nemaifiind atenţi la ceea ce se întâmplă în clasă“

Eu îmi aduc aminte de dirigintele meu din liceu, un profesor de matematică foarte bun dar şi un om de nota 10. Domnul Boată avea obiceiul ca atunci când vedea un băiat că nu e atent la ore să vină lângă el şi să se aşeze puternic cu cotul pe umărul acestuia. În condiţiile de azi, în 2017, gândindu-mă la acest lucru, poate că ar fi trebuit să mă simt umilit, că toţi ceilalţi elevi râdeau în acel moment. Umărul mă durea dar îmi învăţam lecţia, ştiam ca trebuie să fiu atent la ce mi se predă. Aceeaşi metodă era aplicată şi celorlalţi colegi. Fetele nu primeau acelaşi tratament pentru că şi atunci exista conceptul de hărţuire şi se putea interpreta. De fapt, stai, ca dacă mă gândesc bine, aş putea să-l dau în judecată pe diriginte pentru discriminare sexuală. Mamă ce ieşea dacă se întâmpla asta în anul de graţie 2017 unde toţi suntem emancipaţi si ne cunoaştem drepturile. Hmmm, dar nu o fac pentru că văd că lecţia mi-a prins bine, cel puţin aşa cred eu.

Tot profesoara mai precizează: “În acea oră de dirigenţie, am reluat această discuţie pentru că tocmai primisem nişte informări că la alte ore nu fac ceea ce trebuie şi atunci le-am spus să se tundă pentru săptămâna viitoare. Copiii au început în clasă să-şi măsoare una altuia părul pentru că au considerat că nu au depăşit o limită a regulamentului. Unul avea 12 centimetri, altul vreo 14 centimetri. Discuţii au mai avut loc şi la alte ore de dirigenţie şi la şedinţa cu părinţii. În urma discuţiilor repetate, unii dintre băieţi s-au tuns şi chiar au constatat că le stă mult mai bine. Când au început să se măsoare şi au constatat că sunt cu dimensiunile de păr mult peste ceea ce ar trebui să fie, eu am spus sub formă de glumă, că eu, fiind profesor de matematică, n-aş şti să-i tund, să se ducă la frizer, pentru că frizerul este singurul în măsură să-i tundă. Unul dintre copii avea o foarfecă pe care mi-a împrumutat-o (…) M-am apropiat de elevul Ioniţă Rareş, el a fost cel mai apropiat de mine, nu a fost în niciun fel împotriva apropierii mele de el. Din partea din spate, am luat între vârful degetelor o mică şuviţă din care am tăiat într-adevăr zece firişoare de păr de o lungime de un centimetru – un centimetru jumătate, şuviţă pe care i-am pus-o pe caiet în aşa fel încât să vadă că nu a fost tuns, traumatizat, în niciun fel agresat. A fost tot timpul de acord, a râs, în niciun caz intenţia mea nu a fost denigratoare la adresa copiilor. ”

sursă foto: adevărul.ro
Răzvan Ioniţă, unul dintre părinţi.

Apoi vine declaraţia unuia dintre părinti, luată tot de Adevărul: „Doamna dirigintă, în urma unor mai multe ameninţări că îl va tunde ea, până la urmă l-a tuns. I-a tăiat o şuviţă de păr. Asta odată contravine mai multor legi. Problema este foarte simplă. Înainte să se întâmple asta a fost măsurat şi umilit în faţa celorlalţi copii în faţa clasei. Au fost găsiţi încorecţi pentru că părul a fost de 15 centimetri şi nu de 5, ceea ce mi se pare aberant. Doi, această problemă nu este de ieri de azi, este mai veche. Am spus şi eu şi celălalt părinte că acest regulament cu 5 centimetri lungimea părului este neconstituţional şi incorect. Eu nu am semnat acel regulament. Copilul, dacă l-a semnat, nu contează, pentru că nu este adult. I-am explicat că nu sunt de acord cu aşa ceva şi credeam că subiectul s-a închis, dar se pare că nu. A continuat să-l ameninţe, să-i spună că e părul prea mare şi am ajuns aici.”

Deci individul nu şi-a pus niciodată problema că băiatul său merge la o şcoală încălcând regulamentul acesteia! Ok, nu eşti de acord cu el, fă demersurile necesare să fie schimbat. Vorbeşte cu diriginta, vorbeşte cu directoarea, fă o petiţie, mergi la inspectorat, tu ştii, dar nu poţi să ignori un regulament, oricâd de imbecil ar fi el atâta timp cât el e în vigoare! E aceeaşi discuţie imbecilă cu aceea de la liceul greco-catolic cu părul lung al unui elev. Suntem în 2017,  aşa şi? Nu înseamnă că nu mai avem reguli, nu înseamnă că putem face orice, nu asta înseamnă democraţia, nu ne intră deloc în cap lucrul acesta. De când cu corectitudinea politică fiecare are impresia greşită că poate face ce vrea. Total eronat!

Părintele, spune el, că nu va face nicio plângere penală. Dar s-a gândit vreodată că educaţia transmisă copilului nu e una în regulă? Nu, el nu-şi pune astfel de întrebări.  Bun, profesoara a greşit şi ea. Ea trebuia pur şi simplu să nu-i mai primească la ore nu să pună mâna pe foarfecă. Probail au existat presiuni din partea colegilor de la alte ore să rezolve ea situaţia, fiind dirigintă. Eu unul sunt convins că aşa stă situaţia. Practic prin gestul ei, ea chiar a considerat că le face o favoare elevilor. Dacă nu-i mai primea atunci părinţii erau chemaţi să discute situaţia şi li s-ar fi pus în vedere ce au de făcut. Dar sunt convins că a ajuns la capătul răbdării, nemaiştiind ce să facă pentru a-i determina pe cei doi elevi să intre în rândul lumii. Da, în rândul lumii, e un regulament şi trebuie respectat. La şcoală înveţi ce înseamnă respectul, trebuie să-ţi respecţi profesorul! Astăzi nu mai avem respect în societate şi pentru că în şcoală nu mai înveţi ce e ălă din cauză unor astfel de reacţii, cum sunt acestea apărute în urma cazului de la Ploieşti.

O prietenă de pe facebook, jurnalistă, a scris, referitor la acest caz: “Doamna Magdalena Vasile mi-a fost dirigintă în liceu. Un super om şi o super profesoară.”  By the way…

Una dintre marile probleme ale sistemului de învăţământ apare exact de la această “emancipare” înţeleasă greşit de mulţi. Profesorii sunt legaţi în acest moment de mâini şi de picioare, mulţi nu ştiu cum să gestioneze această situaţie. În orice moment te poţi trezi cu un părinte nemulţumit de modul în care i-ai tratat copilul. Fiecare ştie acum drumul către instanţă, fiecare ştie să ameninţe cu acest lucru şi fiecare CREDE că îşi cunoaşte drepturile. De aceea profesorii în ziua de azi nu-şi mai dau interesul, e greu să te mai impui, autoritatea profesorului e mult ştirbită, foarte puţini te mai ascultă. Exista pe net un meme, dar pe care acum nu l-am găsit din păcate, cu situaţia din trecut şi cum e acum. Înainte îl întreba părintele supărat pe copil de ce a luat 4, iar acum părintele supărat merge la profesor să-l întrebe de ce i-a dat 4.

Să vedem ce spune şi Rodica Popescu, directorul Liceului Al. I. Cuza din Ploieşt: “Regulamentul este public, în fiecare sală de curs este afişat acest regulament. La prima şedinţă, părinţii semnează că au luat la cunoştinţă despre regulile instituţiei”

Bun, deci cei doi părinţi spun că nu au semnat regulamentul. Copiii să nu mai fie primiţi la ore până ce regulamentul este semnat de către părinţi, asta e singura soluţie în acest caz. Vrei freză de samurai, du-te în Japonia! Mă deranjează extrem de tare şi lipsa de raţionament a multor jurnalişti şi formatori de opinie în legătură cu acest caz. Foarte puţini văd cauzele şi atacă doar efectul.

Apropo, am tot încercat să-mi aduc aminte dacă liniile la palmă le-am luat doar în şcoala primară sau şi în generală. Trebuie să întreb pe cineva.

E groasă situaţia în teritoriu. Vedem ce mai putem salva 🙂

Dictatura referendumului!

Ungaria a decis ieri să organizeze un referendum pentru luna viitoare împotriva “presupusului proiect al miliardarului american de origine ungară George Soros de a determina Uniunea Europeană să accepte un milion de imigranți.” Deci un referendum controversat, plecat de la o idee pe care mulți o consideră idioată. El se va realiza printr-un chestionar primit de zeci de mii de famili, adică ce înțeleg eu e că mult mai ieftin decăt să faci comisii, sa închiriezi săli de clasă, sa plăteşti profesori, voluntari etc. Bun, deci ăştia fac un referendum de pe o zi pe alta, iar noi ne câcâim de un an să organizăm unul cerut de 3 milioane de români. Dar na, ei sunt mai aproape de dictatură decât noi, cu Orban în frunte. Şi stiți cum e, în dictatură consulți poporul la deciziile considerate importante…

“Domnu’ Hagi, un autograf?”

Mă uitam la aceste imagini de la finalul partidei dintre Timişoara şi Viitorul. Hagi terminase de dat interviurile pentru televiziuni şi trebuia să meargă la conferinţa de presă. A întârziat minute bune pentru că nu a putut să-i refuze pe aceşti copii, unii aproape că trăgeau de el. În poză nu apar decât o mica parte dintre cei prezenţi. Cei mai mulţi poate nici nu erau născuţi când noi ceilalţi ne bucuram de reuşitele din teren ale lui.

– Hagiiii, Hagiiii!
– Domnu’ Hagi, un autograf?
– Si mie, si mie!
– Andrei, vino să-ţi dea şi ţie Hagi un autograf!
– Mai luaţi campionatul, domnule Hagi?
– Hagi: O minune se poate întâmpla o singură dată. Dar ce, vă pare rău că am luat noi campionatul?
– Nuuuuuuuuu!

Şi apoi Hagi a mers la conferinţă unde a renunţat la zâmbetul pe care-l avea cu câteva minute mai devreme. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu simt de fiecare dată tristeţea din vorbele lui Hagi. O tristeţe apărută pe chipul unui om care nu se simte apreciat. Şi aici e de discutat, unii spun că nu ar trebui să mai ţinem cont de ceea ce a făcut Hagi în cariera de jucător şi să-l tratăm ca pe un patron ca oricare altul. Sau ca pe un antrenor, luaţi-o cum vreţi. Însă, tristeţea de care vorbeam şi pe care o citesc în glasul şi pe figura lui cred că n-are nicio legătură cu aprecierea carierei sale ca jucător. Hagi nu se simte apreciat pentru ceea ce a făcut până acum ca patron al unui club de fotbal care a luat-o de la zero acum 7 ani şi care a luat un titlu în acest scurt timp. Un club şi o academia care a crescut deja generaţii de jucători, sunt poate mii de copii înregistraţi la Academie, cărora Hagi le oferă un viitor, un viitor care depinde numai de ei. Ok, a făcut şi greşeli multe în aceşti 7 ani, e normal, Hagi e şi el om, deşi mulţi ani l-am privit cu toţii ca pe un zeu.

Am privit imaginile de care vorbeam cu sentimentul că iată, aceşti copii, care nu l-au văzut decât pe youtube jucând, se pot bucura la o semnătură “furată” de la Hagi şi nu văd aranjamente, comisioane, IP-uri sau alte cele.

Eu mi-am mai spus părerea despre Hagi şi aici când a mai existat un moment în care a mai răbufnit În numele Regelui! . Un articol apreciat de mii de oameni în acel moment. Copiez mai jos o parte din ceea ce scriam atunci.

“Hagi e plictisitor de multe ori, însă când se enervează, e supărat sau îl deranjează un anumit subiect își dă drumul și exprimă foarte multe lucruri dureroase, dar adevărate despre fotbalul românesc și despre societatea românească, în general. E adevărat, are poticneli în vorbire, dar de ce îl condamnăm pentru asta? Una dintre cele mai prestigioase publicatii de sport din lume FourFourTwo a realizat chiar zilele acestea un top al celor mai buni decari din istorie. Hagi este plasat pe 6, chiar înaintea lui Lionel Messi. Deci de ce îi cerem lui Hagi un discurs ca al colegului Radu Paraschivescu când noi trebuie să fim mândri cu ceea ce a realizat în terenul de fotbal? Să-l lăsăm să se exprime așa cum știe și cum poate, că spune în 10 minute mai multe lucruri decât alții într-un an. Hagi vorbește apăsat, vorbele lui au o greutate enormă și ar trebui să ne uităm mai mult la ceea ce spune, nu la cum o spune.”

PS: Am pus link şi cu un jingle montat de mine pentru emisiunea dedicată lui Hagi în momentul în care a împlinit 50 de ani. Pentru câteva furnicături vă rog daţi un play 🙂

Şi noi ce facem, Mircea?

Gata, Mircea Lucescu e noul selecţioner! Sună excelent, în sfârşit naţionala are o mare speranţă pentru viitor! Fanii privesc cu încredere finalul acestor preliminarii şi speră ca naţionala lor favorită să prindă pe ultima sută de metri calificarea la un nou turneu final după ce a participat şi la Euro 2016.

Din păcate vorbele de mai sus nu se referă la echipa naţională a României, ci la cea a Turciei. Mircea Lucescu e noul selecţioner al naţionalei Turciei. O ruşine colosală pentru Federaţie, Burleanu, români şi România în general. Nu e posibil să ai rezultate dezastruoase la echipa naţională cu neamţul Daum pe bancă, Lucescu să fie liber de contract şi tu să nu îi dai un telefon să-l întrebi de sănătate.

”Nu se pune problema să nu ne permitem salariul lui Mircea Lucescu. El a spus că ar antrena gratis naţionala. Varianta numărul 1 a fost Mircea Lucescu, varianta numărul 2 a fost Anghel Iordănescu. Dacă vă amintiţi, atunci am anunţat profilul selecţionerului. Aşa vom face şi după EURO, când vom numi un selecţioner” e declaraţia lui Burleanu din aprilie 2016.

Deci nu s-a pus niciodată ca Mircea Lucescu să ceară o sumă imensă pentru a sta pe banca României, a spus-o preşedintele federaţiei. În plus, noi îl plătim pe Daum cu 500.000 de euro pe an, deci bani există. Nu o să cred niciodată că Lucescu ar fi cerut naţionelei o sumă mai mare decât aceasta. Ba sunt sigur, că ar fi venit şi pe o sumă mai mică. La turci se pare ca va încasa 2,5 milioane de euro. Normal, străinilor le ceri cât mai mult. Lucescu are o avere de peste 25 de milioane de euro conform ultimului Top 300 Capital.

Olăroiu a spus de curând că ar fi venit la echipa naţională însă cei de la federaţie i-au spus să aştepte. Un alt caz cu un antrenor despre care mereu ni s-a transmis că nu vine, că solicită mult, că e sub contract şi alte poveşti de genul.

Un alt argument pentru cei care nu-l vedeau pe Lucescu selecţioner era acela că, ajuns între timp la 72 de ani, nu ar mai avea o motivaţie ridicată. Iată-l însă destul de motivat încât să meargă să antreneze o naţională al unui stat care l-a preţuit întotdeauna. A luat titlul şi Supercupa Europei cu Galatasaray şi, supărat pe conducătorii acestei echipe, a plecat la Beşiktaş cu care a câştigat iaraşi campionatul.

De asemenea, Lucescu a câştigat cu Şahtior Doneţk Cupa UEFA în 2009, e singurul antrenor român cu un trofeu european câştigat în perioada modernă. E doar al cincilea antrenor care a ajuns la peste 100 de jocuri antrenate în Champions League. Ceilalţi sunt nişte anonimi ca Sir Alex Ferguson, Jose Mourinho, Carlo Ancelotti şi Arsene Wenger.

Unii mai susţineau că Lucescu nu mai cunoaşte fotbalul românesc, că asta ar fi un factor important. Păi Daum a cunoscut ceva înainte să vină? Ba din contră, a greşit total tactica în primul meci pe bancă, i-a zăpăcit pe jucători. A promis Daum că va învăţa limba română în cel mai scurt timp şi iată că a trecut mai mult de un an şi nu ştie trei cuvinte în română. Deci cât i-ar trebui lui Lucescu să înveţe campionatul? Sa fim serioşi, eu zic că Lucescu nu l-ar ignora niciodată pe singurul conducător de joc din ţară la momentul actual, Budescu. Daum nici nu l-a băgat în seamă.

Si eu ce fac, Mircea? Link cu Procesul Etapei.

V-am pus mai sus linkul de la emisiunea Procesul Etapei din 1999. Era o perioadă în care Mircea Lucescu avea probleme la Internazionale Milano. Momentul e clasic, cu Radu Banciu, imitându-l excelent pe Mircea Lucescu. “Falsul” Lucescu îşi anunţa plecarea de la Inter şi revenirea la Rapid, acolo unde antrenor era Dumitru Dumitriu, aflat în platoul emisiunii. În momentul în care “Lucescu” a anunţat că revine în ţară, Dumitriu a avut această reacţie devenită celebră.

Aşa şi noi acum. Noi ce facem, Mircea?

Manualul de sport, noul deranj naţional!

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat că elevii de clasa a 5-a vor avea manual de sport. Şi de aici s-a inflamat toată lumea. Eu iarăşi sunt depăşit de turnura pe care o iau discuţiile, adică nu reuşesc deloc să mă prind de valul creat. Prima întrebare care mi-a venit în cap şi pe care nu prea am găsit-o în spaţiul public a fost “de ce începem cu clasa a 5-a, de ce discutăm doar ea?”. Eu aş vedea manual de sport pentru toate clasele, începând cu cele primare.

Două lucruri trebuie lămurite în legătură cu acest manual. 1. Dacă licitaţia a fost în regulă si dacă nu există alte interese financiare în spatele lui? 2. Dacă el este cea mai bună variantă în acest moment?

Deci discuţiile doar în jurul acestor teme pot fi purtate, însă ca de fiecare dată noi ne ducem în alte direcţii. Pentru mine e inexplicabil ce se întâmplă. Spun şi de ce.

Mai jos am pus si linkul pe care-l puteţi accesa pentru a citi manualul. Eu m-am uitat pe el şi într-adevăr are anumite pasaje uşor amuzante. Dar cele mai multe sunt exerciţii şi sfaturi utile. Unul dintre sfaturi se referă la poziţia corectă de stat la calculator pentru a nu-ţi strica coloana. Poate n-are ce căuta în acest manual, ce-i drept. Apoi, evident că băieţii vor fi nemulţumiţi că la orele de educaţie fizică nu vor mai juca fotbal ca nebunii ci vor trebui să facă exerciţiile sugerate de profesor. Dar ce câştigă un copil dintr-un joc haotic de fotbal în 45 de minute? Nu prea câştigă nimic. Din contră, cei netalentaţi vor fi marginalizaţi şi complexaţi. Însă dacă e primul la “ridicarea trunchiului din culcat facial” poate îl va motiva în viitor, competiţia e benefică pentru dezvoltarea ulterioară a fiecărui individ. Sau poate descoperă exerciţii noi care-i plac şi pe care le va executa şi acasă. O viaţă sănătoasă înseamnă o viaţă cu mişcare. Cum zice la televizor? “Pentru o viaţă sănătoasă faceţi cel puţin 30 de minute zilnic de mişcare”.

Link manualul de educatie fizică

Dar ce ne deranjează pe noi la acest manual? Am citit zeci de comentarii la articolele legate de subiect şi o grămadă postări pe facebook cu următoarea problemă. “Copiii au deja o grămadă manuale de cărat spre şcoală, îi îngreunăm şi mai mult ghiozdanul?” Nici nu ştii cum să tratezi această problemă. Pe mine nu m-a dus nimeni cu maşina de acasă la grădiniţă, şcoală sau liceu. Am mers pe jos în fiecare an. Mai greu mi-a fost când ne-am mutat cu apartamentul de lângă şcoală. De la 200 de metri am trecut la un kilometru. Deci mergeam 2 kilometri pe zi cu ghiozdanul în spate. Poate când citeşti crezi că e puţin pentru un copil. Înainte să tragi această concluzie gândeşte-te cât mergi tu pe jos în fiecare zi. Dacă crezi că mergi mai mult, foloseşte “Maps” şi calculează. Dacă e mai mult, bravo ţie, dar cred ca majoritatea veţi avea surpriza să constataţi că drumul până la metrou e mai scurt decât mergeam eu. Dacă tot nu v-am convins, hai să criticăm de ce programa e aşa stufoasă şi manualele aşa groase, nu? Nu un manual de sport, chiar necesar spun eu, într-o ţară aflată printre primele în topul obezităţii.

Ca să am şi o părere avizată am întrebat-o şi pe maică-mea, învătătoare, ce părere are. Ea nu auzise însă de acest manual şi de întreaga discuţie. I-am explicat eu pe scurt care e ideea. Mi-a zis următoarele:
“Poate fi un îndrumător pentru profesor. Sper să fie gratuite însă, că altfel o să-l conteste părinţii. Oricum, eu la clasă aveam câteva cărţi cu jocuri pe care le făceam cu copiii la orelele de educaţie fizică.”
Bun, deci oricum la orele de educaţie copiii fac anumite exerciţii. Şi aceste exerciţii după anumite manuale pe care le găsesc profesorii şi învăţătorii. Nu toţi fac aşa, dar ca idee. Dacă un profesor e neinspirat şi alege un îndrumător greşit? De ce nu să nu aliniem programa pentru toţi la fel? Deci revenim şi ne dăm seama că discuţia s-ar putea purta despre cum e manualul, nu dacă e necesar un astfel de manual.

În timp ce scriam acest articol am auzit la tv următoarea ştire: Proba sportivă, piedică la Academia de Poliţie. 122 de tinere au picat proba sportivă din cele 260. Câte din aceste tineri nu or fi picat pentru că nu ştiu să-şi dozeze efortul corect sau să calce corect astfel încât să nu resimtă foarte tare oboseala? Câte erau echipate greşit? Am văzut eu pe imagini fete în tenişi. La alergări e nevoie de un adidas special care să te ajute în atingerea obiectivului. Şi noi ne speriem de teorie.

La fotbal de câte ori nu am zis sau auzit expresia “Ia uite-l şi pe ăsta, nu ştie să facă o preluare corect la 23 de ani.”? Păi poate nu i-a explicat nimeni cum trebuie când era mic? Teoria e lăsată tot timpul la urmă la noi. Îmi aduc aminte când m-am dus să mă antrenez cu juniorii Rapidului. Printr-o conjunctură, un prieten îl avea pe tatăl său la CFR şi astfel am reuşit împreună să fim primiţi să ne antrenăm cu echipa Rapidului şi în viitor să facem parte din ea. Primul lucru pe care ni l-a spus antrenorul când ne-a văzut a fost “Ok, hai sa vedem ce ştiţi”. Am crezut atunci că ne pune la câteva teste. Nici vorbă, ne-au băgat pe amândoi la jocul de fotbal, în bazinul de înot, alături de juniorii ceilalţi, care jucau împreună de ceva timp. Nu ne dădea nimeni pase, nici nu existam pe teren. Evident că am fost praf amândoi. După câteva luni nu ne-am mai dus, n-avea niciun rost. Aşa şi aici, copiii trebuie să înveţe lucrurile de bază. Altfel ne mirăm de ce îşi scrântesc glezna când merg liniştiţi pe stradă.

Cel mai important argument în favoarea manualului l-am păstrat pentru final. Vă rog să căutaţi pe google “physical education manual”. Sunt sute de manuale şi cărţi referitoare la orele de educaţie fizică. Evident că rezultatul e doar pentru vorbitorii de limbă engleză, că probabil şi celelalte popoare au manualele lor. Aici ar fi fost interesantă o statistică, dar nu am reuşit să găsesc. Deci acum nu mai copiem occidentul? Nu ne mai raportăm la lumea civilizată? Ca vântul suntem băi nene…