Home » Social

Category: Social

Te calc pe trecere sau te iau la bătaie?! Ce preferi?

Acum vreo 6-7 ani am fost exact în situaţia celui cu dubă din articolul acesta:

Articolul din Libertatea

Doi cocalari cu BMW nu au acordat prioritate de trecere unui cuplu cu un copil de vreo 3-4 ani. Maşina a fost aproape să îi acroşeze şi bărbatul, normal, a început să îi injure. La care ăştia s-au oprit, s-au dat jos şi l-au luat la bataie. Moment în care am coborat şi eu şi am început să trag de ei. Nu am lovit, ci doar am tras de ei. Reţin şi acum faţa traumatizată a femeii care se uita la mine, pe copil nu l-am observat în valtoarea evenimentelor. E un incident care-ţi lasă traume psihologice dacă esti implicat, mai ales dacă ai doar câţiva ani. Taică-su fusese chiar lovit în faţă cu un extinctor scos din portbagaj de unul dintre cocalari. Din fericire, în cazul povestit de mine, nu ştiu cum de s-a intamplat dar m-am trezit cu poliţia la faţa locului după doar câteva minute, probabil erau în preajmă şi au văzut totul. I-au încătuşat imediat pe cocalari şi mie mi-au luat o declaratie. Culmea e ca unul dintre agresori se uita spre mine şi a spus “întrebaţi-l pe băiat, că nu noi am provocat”. Oricum, diferenţa dintre cazul din articol şi cazul din Crangaşiul meu de odinioară e că în Arad nu prea văd lume prin jur. La mine totul s-a petrecut în faţa unei statii de autobuz aglomerate. Şi nimeni nu a intervenit, numai fraierul din maşina din spate. Că e dubă, că e berlina, sper să avem cu toţii norocul de un “fraier” în spate care să intervină şi să nu ne trezim doar cu cetăţeni care aşteaptă autobuzul liniştiţi. Doamne, ce societate…

 

10 întâmplări minunate de 1 mai de pe litoralul românesc!

Eu am fost la mare de 1 mai o singură dată, acum vreo 7 ani. Nu îmi aduc aminte de nicio ispravă memorabilă de atunci, am fost împreună cu un prieten şi un nepot. Îmi aduc aminte că Mamaia de 1 mai nu era deloc aşa populată. Pe atunci, lumea încă mergea în această dată către alte staţiuni, către Vamă în principal. Între timp lucrurile s-au schimbat drastic şi am încercat să adun mai multe lucruri frumoase întâmplate la mare în aceste zile care mi-au atras atenţia.

  1. “Sultanul parchetului” vine cu elicopterul la club. Cancan spune că e un turc ce are o fabrică de prelucrarea lemnului în Argeş. Aşa că dacă tot profiţi de lemnul României, atunci să arăţi românilor că merită să ţi-l dea.

Până să vă arate televiziunile, vă arăt eu aroganța supremă: să aterizezi cu elicopterul în fața clubului la Mamaia. Și.. cât pe ce, să faci și un mic accident.

Posted by Alexandra Gavrilă on 2018 m. balandis 28 d.

2. Cocalarul care ne-a demonstrat că BMW-urile nu pot să înoate. În fiecare an vedem câte un prost d-ăsta care se face de râs după ce încearcă el să-şi impresioneze iubita cu o poză pe plajă direct din maşină. Aşa s-a întâmplat şi acum. Poliţia română a acţionat deja şi a anunţat că şoferul e un tânăr din Bucureşti de 28 de ani, care a fost amendat cu 10.000 de lei. Partea ciudată e că, aşa cum vedem în poze, maşina de înmatriculată în Brăila. Mă rog, poate încă nu apucase să înmatriculeze superbul autovehicul pe numele său.

 

3. Patriotul care se sacrifică pentru ca ţara noastră să ajungă pe locul 1 la ceva. Nu putem decât să fim mândri că încă avem printre noi astfel de oameni dedicaţi unei cauze atât de onorabile. Păcat că mulţi dintre ei pleacă afară la muncă…

 

Un tânăr din Vama Veche explică ce înseamnă să fii patriot: ”Noi bem pentru țara noastră”

Un tânăr din Vama Veche explică ce înseamnă să fii patriot: ”Noi bem pentru țara noastră”http://vacantalamare.stirileprotv.ro/

Posted by StirileProTV on 2018 m. balandis 30 d.

4. O postare găsită pe contul Rooco Ol însoţită de această poză de mai jos, ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, cum ar spune unii. “In aceasta dimineata in Vama Veche doi motocicliști care se credeau in Sons of Anarchy băteau cu o bestialitate de nedescris un băiat lângă care stătea prietena lui și in genunchi urla din toti rărunchii si se ruga de ei sa nu îl mai bată…In același timp am văzut cum se fumează la liber ca in Amsterdam tone de iarba cu nonșalantă, in mare parte de către minori, am văzut tone de alcool tot la minori, am văzut adolescenți cerșind destul de agasant ca sa bea, înjosindu-se groaznic și adulti cu copii mici stand lângă cei menționați mai devreme fără absolut nici o problema. De ce ti-ai tine copilul intr-un astfel de mediu? Ce adult responsabil face asta?”

5. Tânăra intervievată de Ştirile Pro TV care a anunţat că şi-a găsit mai multe jumătăţi :)) Na, e greu să mai găseşti un bărbat să le aibă pe toate.

“Ţi-ai găsit jumătatea?
Am găsit mai multe.
Ce are fiecare special?
Unu e romantic, unu e petrecăreţ şi tot aşa.”

6. La mare se află şi un anume Bogdan Olaru, fiul “regelui materialelor de construcţii din Galaţi”. Un băiat care se laudă cu miile de euro cheltuite în cluburile de fiţe. Dar nu asta e partea interesantă, că de cheltuit cheltuie toţi, treaba lor. Partea mişto e că el i-ar fi somat pe părinţii săi, mai în glumă mai în serios, conform Antena 3: „Anul trecut au făcut 10 milioane de euro profit. Anul ăsta să facă 12”. Minunat, nu? 

sursa foto: Neptun TV

7. “Un bucureştean de 25 de ani şi o tânără de 21 de ani din Polonia, ajunşi în stare de comă, au fost preluaţi luni dimineaţă de Serviciul de Ambulanţă Judeţeană Constanţa, fiind transportaţi la spital.” Sincer, nu am înţeles dacă au intrat în comă alcoolică împreună sau separat. Că poate se leagă ceva frumos şi peste 10 ani sărbătoresc împreună prima comă în calitate de cuplu.

8. Nu putea lipsi şampania de care a auzit toată lumea. 100.000 de euro să dai ca să bei dintr-un pahar. Da, un pahar, că daca dai atâţia bani nu o ţii pentru tine, nu? Că d-aia e şi şampanie. Sunt curios însă dacă atunci când a fost desfăcută s-a stropit cu ea sau măcar dacă respectivul chelner a avut bunul simţ să toarne fără să se prelingă nimic pe lângă pahar. Gândiţi-vă, o picătură valorează cam 300-400 de euro, nu e de glumă.

9. Filmuleţul pe care l-a văzut toată lumea, mai puţin părinţii respectivei domnişoare. Pff, am zis domnişoară, da? Nu înseamnă că dacă s-a dus fata să tragă un pic pe nas la mare cu câţiva amici înseamnă că a făcut şi alte lucruri. Poate a fost doar o mică scăpare. Cum zicea cineva pe facebook, poate era doar răcită

 

cum să te droghezi în prime time de 1 mai: secunda 00:43. felicitări cameramanului.

Posted by Razvan Balan on 2018 m. gegužė 1 d.

10. Poza de la întoarcere. Că nu toţi au elicopter ca “sultanul”.

sursa foto: Digi24

 

 

 

 

Tu l-ai făcut, noi îl omorâm. Şi apoi…înapoi în România!

La 5 zile după ce aparatele au fost oprite, Alfie a murit. Pentru cei care nu ştiţi cine e, nu-i nimic, nici eu nu ştiam până acum 2 zile deşi treceau pe lângă mine ştiri despre el. Alfie Evans a fost un copil de numai 23 de luni, care s-a născut cu o boală neurologică şi care era internat la un spital din Liverpool. Săptămâna trecută, judecătorii din Anglia au decis că e “in interesul copilului” ca aparatele să fie deconectate iar el să fie lăsat să moară. După ce au fost oprite de 3 zile, bebeluşul se încăpăţâna să trăiască deşi nu mai primise deloc hrană. Până la urmă a cedat şi aşa cum a scris tatăl pe facebook: “Gladiatorul meu și-a pus scutul la pământ și a primit aripi.” Asta e povestea, dar partea care a enervat, intrigrat şi scos în stradă sute de britanici a fost că pe lângă această bătălie dintre părinţi şi justiţia din Anglia un spital din Roma s-a arătat dispus să îi ajute şi să îi ofere micuţului tratament în continuare şi o şansă la viaţă. Iar judecătorii au decis că nu, că părinţii nu au voie să-l mute. Şi mai jos v-am dat un link din Mirror cu alt caz asemănător din 2014, însă cu doi părinţi care au luat copilul din spital fără acceptul medicilor si au fugit în Spania unde a primit tratament.. Ei au fost mai norocoşi, desi autorităţile britanice i-au dat în urmărire internaţională atunci, ba chiar au petrecut 24 de ore în închisoare. Băieţelul e vindecat acum.

https://www.mirror.co.uk/news/uk-news/ashya-king-is-cancer-free-9813409

Si acum să revenim la oile noastre. În aceste zile mă aflu în Ardeal și plecând de la postarea cu Alfie mi-a povestit cineva apropiat o întâmplare. Acum un an, o femeie cu o situație materială foarte bună din Reghin îl avea internat în Spitalul din Târgu Mureș pe tatăl său. Femeia avea 54 de ani și a considerat că e nevoie să stea și ea în spital pentru a-si ajuta părintele. La 3 zile de la externare, femeia a început sa se simtă rău și a mers la medicul de familie, care i-a spus ca a contractat din spital o bacterie. Medicul i-a dat medicamente și antibiotice și degeaba, femeia a murit. Mi se pare incredibil, am și întrebat “nu a apărut pe nicăieri? Nu au anunțat pe nimeni?” Răspunsul a fost “Ba da, au mers la spital și le-au spus că a murit din cauză că femeia avea sistemul imunitar scăzut” Ce mai e de zis, când închidem țara? Ar trebui să o închidem și să fim și noi vizitați de turisti peste 40-50 de ani, ca la Cernobal “aici trăiau unii oameni în trecut care mureau pe capete din cauza mizeriei morale și fizice.”

Bebeluşi arşi, sufocaţi, morţi. Aşa, şi?!

Aseară am simţit un mare sentiment de nedreptate. Am fost prezent împreună cu soţia la proiecţia de gală a filmului “Scurtcircuit”. E filmul despre drama de la Maternitatea Giulești, unde 5 bebeluși născuți prematur au pierit în incendiu. Nu am putut să ajung la premiera din urmă cu mai bine de o lună, așa că atunci am lăsat-o doar pe Raluca, ce interpretează unul dintre reporterii din film. Spuneam că am simţit o nedreptate deoarece în sală au fost destule locuri libere, iar acest film nu a avut deloc parte de o promovare aşa cum ar fi meritat pentru mesajul pe care îl transmite. Eu unul recunosc, nu sunt cel mai mare fan al filmelor româneşi. Cu siguranţă, dacă nu o aveam pe Raluca implicată poate nu aş fi vizionat filmul. Dar cu toate astea, mă uit la producţiile autohtone tocmai pentru a vedea cine mai încearcă să facă un film bun şi eşuează. Şi asta în ciuda multelor premii primite pe la diferite concursuri.

Eeeh, însă, aici e o altă poveste. Toţi banii strânşi din biletele vândute merg ca donaţie pentru a cumpăra incubatoare nou-născuţilor.  Şi cu toţii ştim că avem o mare problemă în ţară cu aceste echipamente vitale pentru evoluţia micuţilor. Pe mine nu prea mă sensibilizează filmele în general, dar recunosc că mi-au dat lacrimile de câteva ori pe parcursul vizionarii. Emoţiile transmise de acest film sunt incredibile. Dramele părinților, frenezia reporterilor, fâstâceala cadrelor medicale, declarațiile organelor implicate, totul e surprins perfect încât să simți și tu în suflet focul ce a curmat câteva vieți chiar înainte ca acestea să înceapă.

La finalul proiecţiei, regizorul Cătălin Saizescu împreună cu câtiva dintre actorii implicaţi în proiect,  Magda Catone, Delia Puşcă, Georgiana Saizescu, Maruca Baiaşu sau Raluca mea 😛 au urcat pe scenă pentru un mic speech şi  câteva momente de întrebări primite din public.

 

Am pus şi eu doua întrebări. Una era o curiozitate despre partea de documentare, dacă au reuşit să obţină declaraţii şi din partea părinţilor afectaţi, pentru că poveştile din film sunt foarte atent prezentate şi îţi creează sentimentul de autenticitate. Filmul este bazat pe întâmplări reale, dar cu câteva aspecte fictive. Cam cum se întâmplă şi afară cu producţiile istorice.  Regizorul a răspuns că documentarea a fost temeinic realizată, s-a discutat cu toate organele implicate, cu martori, s-au studiat ziarele din acele zile şi au avut colaborări cu două televiziuni importante.  Astfel că părinţii nu au mai fost nevoiţi să retrăiască tragedia prin care au trecut. Un răspuns şi o decizie de bun simţ.

Întregul film are un mesaj puternic, unul care te pune pe gânduri. O tragedie care a marcat acea perioadă şi pe viaţă zeci de persoane, dar care nu a avut deloc urmări privind siguranţa în spitale, în locuri publice, şcoli sau alte instituţii. De altfel, în finalul filmului se face referire şi la evenimentul din Colectiv, iar coloana sonoră de încheiere e chiar melodia trupei Goodbye to Gravity – The Day We Die. Incendiul din maternitatea Giuleşti a avut loc în 2010, iar cel din Colectiv 5 ani mai târziu.

Și adevărata dramă e că singura care a plătit cu adevărat după această tragedie a fost asistenta care după 12 ore s-a dus 7 minute la baie. E singura care a intrat la închisoare. Nu s-a schimbat atunci nimic, nu s-a schimbat nimic nici după Colectiv, sistemul calcă în continuare pe cadavre. Dar filmul ne dă nouă celorlalţi o lecție pe care poate o învăţăm: sistemul suntem noi, toți. Poate că deja e un clişeu, dar schimbarea începe de la fiecare dintre noi.

Dacă aveţi timp, cautaţi pe unde rulează! Eu am dat 11 lei pe un bilet, cât un Pepsi în Centrul Vechi.

TRAILER SCURTCIRCUIT

Bătaie pe banii însângeraţi!

Unele victime din Colectiv au murit în urma infecțiilor nosocomiale. Acest lucru a dus la ancheta care a declanşat scandalul Hexi Pharma, cel mai mare din industria medicală din România după 89. Unii diluau cu bună ştiinţă dezinfectaţii cu apă chioară. Patronul firmei, Dan Condrea, s-a sinucis intrând cu maşina într-un copac cu 160 km/h. Dar lucrurile astea le ştiţi. Ce nu ştiţi poate e că un pic mai devreme am văzut la tv că prima soţie a lui Condrea, copiii şi ultima nevastă se luptă în instanţă pentru averea acestuia. Asta în condiţiile în care în Hexi Pharma a cerut insolvenţa în 2016 pentru o datorie de 5 milioane de euro. Şi mă întreb, ăştia mai au ce împărţi? De ce mai au? Dacă vor exista procese pierdute în instanţele europene din cauză că statul român nu a avut grijă de pacienţii lui, cine plăteşte? Noi vom plăti, dar de ce tot noi? Chiar, mai ştim un alt vinovat în afară de sinucigaş? Gândiţi-vă că unii au acuzat Hexi Pharma de genocid, de exterminare. Şi unii se bat acum pe avere…

Am fost eu la “Call me by your name” ca să nu fii tu nevoit!

Aseară mi-am luat soţia tradiţională de mână şi am mers la cinema să urmărim filmul “Call me by your name”.  Ne-am luat popcorn, suc şi Strongbow. Nu spun cine a băut sticla cu ceva alcool în ea pentru că, se ştie, bărbatul bea în familia tradiţională şi nu aş vrea să distrug acest stereotip. Am intrat în sală, noi aveam locurile prin mijlocul ei. Pe rândul din faţa noastră s-au aşezat trei barbaţi, la vreo 3 rânduri mai sus erau două fete şi jos de tot alte două fete. Deci 9 oameni au urmărit filmul din sala mult mai încăpătoare.

Filmul este o adaptare dupa un roman de Andre Acimal, iar in 2007 producatorii au obtinut drepturile de a-l ecraniza. Şi când citeşti chestia asta nu te poţi întreba “băi, dar ăştia au aşteptat 11 ani ca să-l facă?”. O întrebare legitimă, însă răspunsul poate fi că au stat să-l facă şi să-l lanseze exact când era momentul. Anul trecut am avut Moonlight la Oscar, trebuia ca Academia Americană de Film să îşi prezinte din nou ofranda către comunitatea LGBT.  Pentru cine nu ştie avem nominalzări la cel mai bun film, cel mai bun actor, cel mai bun scenariu şi cea mai bună melodie.

“Triumfător şi sfâşietor” – Time Out
“O producţie răpitoare şi cu o înţelepciune chirurgicală” – Los Angeles Times
“Aruncă în noi cu o vrajă minunată, erotică şi senzuală” – Entertainment Weekly
“Un clasic” – The Verge
“O capodoperă” – Esquire
“Sublim” – Hollywood Reporter
“Uimitor” – Vanity Fair

Pe facebook cineva mă înteba aseară ce am căutat la un aşa film. Păi cum să nu vrei să vezi un film lăudat aşa de toată lumea? Însă răspunsul e mult mai simplu, tot tradiţia e vinovată şi aici 🙂 Adică, eu împreună cu soţia, am încercat întotdeauna să vedem toate filmele nominalizate la premiile Oscar până în momentul decernării. Ca să urmărim ceremonia în cunoştinţă de cauză 🙂 Aşa şi acum.

Dacă aţi citit până acum şi vreţi să mergeţi în continuare trebuie să vă previn, “spoiler alert” mai departe!

Inainte să continui însă vreau să-mi arăt indignarea pentru rating-ul primit de acest film. El a primit “nerecomandata copiilor sub 15 ani”.
Bun, ţinând acest lucru în minte, să vă descriu următoarea scenă din film. În podul casei, tânărul de 17 ani îndrăgostit de profesorul său stă pe o saltea cu o piersică alături. Şi începe să se uite la respectivul fruct. Şi ni se arată “curul” piersicii, care seamană foarte bine cu cel uman. Şi Elio, că aşa îl cheamă, începe să-şi bage degetul în respectiva gaură. Şi împinge, împinge până iese de acolo un lichid, cel am piersicii. Lichid care i se scurge pe piept şi se prelinge în jos. Dar totul nu se opreşte aici. El ia piersica şi începe să facă sex cu piersica. După ce are orgasm şi termină în piersică o ia şi o pune pe noptiera de lângă. Acolo piersica spartă începe să curgă, de data aceasta nu mai era lichidul din interiorul ei ci lichidul care a ieşit din penisul minorului.  Eeeeh, credeaţi că, gata, atât? Nu, abia acum începe treaba. Vine profesorul şi vede piersica. Îşi dă seama ce a făcut elevul minor şi face un pic mişto de el. Apoi ia piersica şi muşcă din ea, deşi ăstalalt îl îndemna să un o facă. Pentru cine a citit pe diagonală, piersica avea sămânţa elevului în ea. Un moment care ne face să ne dăm seama cât de mult îl preţuieşte profesorul pe elev. Tare, nu? Şi acum revin, de ce e nerecomandat copiilor doar sub 15 ani?! Dar na, poate sunt eu ingust la mine, că aşa mi-au mai zis unii.

Partea interesantă a acestei scene e că i-a făcut pe doi dintre cei trei bărbaţi veniti la film să zică “bă, frate, îmi bag p***, eu ies la o tigară, nu mai rezist”, iar altul i-a spus “da, frate, hai să mergem”. S-au întors după vreo 7-8 minute în momentul în care personajele principale îşi luau limba în gura într-un mod foarte “senzual şi erotic”, cum ar spune ziarele de afară. Şi reacţia lor a fost “hai frate, iaraşi?” :)) Moment în care le-am zis “eu nu fumez dar mai aveţi vreo tigară?” şi toată sala a îzbucnit în râs. Mă rog, impropriu spus toată sala, cei 9 prezenţi acolo. Şi chiar m-am simţit un pic prost pentru că i-am şuşotit Ralucăi la începutul filmului “ăştia cred că sunt gay”, şi iată că mă înşelasem. Şi ca să zic ca Seinfeld “nu că ar fi ceva în neregulă cu treaba asta” 😀

Apoi, la un moment dat profesorul vrea să păstreze distanţa faţă de elev şi nu mai vrea să se implice, iar asta trezeşte o frustrare în Elio. Eeeh, şi vine momentul împăcării. Olio repeta că nu-l mai interesează nimic şi Oliver, profesorul, îi cere să-şi dea pantalonii jos. Şi se pune în genunchi în faţa lui. Şi nu ni se arată ceea ce face frumuşelul profesor doar că erau băgate sunete de genul floşc, floşc ca să înţeleagă tot prostul.

 

Filmul are câteva mesaje de transmis. De exemplu, băiatul de 17 ani are prietenă, ies împreună, dansează şi chiar ajung să facă dragoste. Şi ştim cu toţii ce susţin toţi fanii minorităţii LGBT “toţi avem o genă de homosexual în noi, dar ne e frică să o scoatem afară”. Adică să te pună un pic pe gânduri, e un film după care rămâi cu ceva :))

Aaaah, era să uit. Trebuie să remarc grija producătorilor care au ţinut să nu provoace silă persoanelor mai slabe de înger. Adică în momentul în care personajele de sex masculin se sărutau băgau un blur, să zic aşa, cam 25% blur. Şi stai şi te întrebi, păi ori e pentru oameni deschişi la minte ori îi protejăm pe cei care nu sunt? Mă rog.

Spre finalul filmului, profesorul e nevoit să plece. Şi asistăm la adevărate drame, băiatul plânge, e terminat psihic şi e recuperat dintr-o gară de mama sa. Apoi ni se prezintă situaţia de peste câteva luni. Şi momentul în care profesorul dă telefon la ei acasă să vadă ce mai face lumea. Răspunde, conform scenariului, Olio şi după ce trec de întrebările convenţionale profesorul îi mărturiseşte că s-a logodit şi că se căsătoreşte. Daaaaarrr, îi spune lui Olio că îşi va aminti toată viaţa momentele frumoase trăite între ei doi. Minunat, nu?

 

 

 

Filmul se încheie cu scena dintre Olio şi tatăl său. Şi fiţi atenţi aici. Scena începe cu ei doi pe o canapea. Moment în care îi şoptesc Ralucăi “Fii atentă, aici ori tata îl săpuneşte bine de tot ori, cel mai probabil, îi spune că şi el a trăit aşa ceva în trecut”. Băi, şi încep ăştia să vorbească şi tata îi spune că îl înţelege, că şi-a dat seama ce se întâmplă, că nu trebuie să regrete nimic, că are noroc că a fost aşa iubit de cineva şi că trebuie să preţuiască aceste amintiri toată viaţa. Şiiii…şi că el a trăit aşa ceva în copilaria sa doar că el n-a avut curajul să meargă atât de departe şi că toată viaţa a regretat acest lucru :)))) Şi îi mai spune fiului său conceput tradiţional că apoi s-a însurat cu maică-sa şi că totul s-a sfârşit deşi în interiorul său se gândea încă la bărbatul acela. Iar băiatul nu ar mai fi fost acolo :)) Raluca se uita lamine şi mă întreba dacă nu cumva am mai văzut filmul :))) I-am spus că nu, doar că îmi dau seama cum, de ce şi cum funcţionează această maşinărie.

Şi cu asta am încheiat. De fapt, mai era şi scena de la piscină…dar nu v-o mai povestesc si pe aia. Vă las pe voi să o descoperiţi dacă sunteţi curioşi.

Zi frumoasă!