Home » Politica

Category: Politica

N-aţi mai văzut prim-ministru cu metroul?!

Nu vă ascund că astăzi am fost la cinema si am văzut Darkest Hour. Majoritatea știți despre ce e vorba. Al doilea război mondial, Hitler înainta în Europa, cucerise Olanda, Belgia, Polonia și se apropia de Regatul Unit. Franța ce mai opunea ceva rezistenţă. Winston Churchill tocmai fusese ales prim-ministru și era măcinat de întrebarea dacă e mai bună soluția unui război cu şanse minime de reuşită sau a uneia de pace. Insă o eventuală pace obținută în condițiile lui Hitler, normal. Aceste frământări ale lui  aveau loc în momentele decisive pentru soarta a zeci de mii de soldaţi împinşi către mare de trupele naziste la Dunkirk. Și așa cum ne-a anunțat la începutul filmului, Churchill face ceea ce nu mai făcuse decât o singură data în viata, să meargă cu metrou.

sursă foto: telefonul meu în sala de cinema 😀

“La ce vă holbaţi, nu aţi mai văzut un prim-ministru să meargă cu metroul?” i-a intrebat el pe oameni. Şi deşi în guvernul său mulţi doreau o soluţie de aşa-zisă pace, el a decis să meargă pe mâna oamenilor, să lupte până la capăt. Şi s-a dus în guvern şi le-a spus alora că madam cutare şi domnul cutare i-au spus ce să facă. Nu vă stric bucuria de a vedea filmul, daca nu l-aţi văzut deja, aşa că vă las pe voi să vedeţi ce s-a întâmplat după. Oricum merită să daţi banii pe el, chiar dacă ritmul filmului nu te duce deloc la 120 de bătăi pe minut 😛

Dar stăteam şi mă gândeam în sala de cinema cum ar fi să-i vedem şi pe ai noştri cu metroul? Să te trezeşti cu doamna Dăncilă pe scaunul alăturat? Ce i-ai spune? Sau cu Iohannis. Da, mă, mergem şi noi cu presupusul până la absurd :)) Să îl vezi pe Dragnea cum urcă la Eroilor şi te întreabă dacă cobori la Grozăveşti. Ai avea curaj să îi spui că modificarea legilor justiţiei ţi se pare o mare mizerie? Sau ai avea probleme în a te controla, ai vrea o răfuială cu el? Dar cu Tudose? L-ai invita la un pahar din ţuica primită de la socri?

Eu de multe ori văd în zilele de  vineri pe Iuliu Maniu poliţişti care deschid calea unui domn care călătoreşte des la Sibiu. El nu stă la semaforul super lung de la Gorjului, el trece, trece cu lumuzinele peste nervii oamenilor. Şi avem exemplul lui Churchill care a trecut peste opinia oamenilor din Parlament şi a ţinut doar de cea a oamenilor simpli. De ce ai noştri sunt indiferenţi la dorinţele noastre? De ce se fac că îi interesează doar o dată la 4 sau 5 ani? Priviţi, până şi dictatorul nostru, de ochii lumii, se mai urca într-un metrou din când în când.

Vă spun eu. Churchill ştia că acei soldaţi provin din oamenii de rând, ei luptau, ei îşi pierdeau vieţile, ei erau cei care intrau sub şenilele tancurile nemţeşti, ei încasau gloanţele direct în creier. Ei, nu cei din parlament. Iar ei, soldaţii, aveau rudele acasă. Rudele, poporul. Noi ce facem? Păi noi le permitem să îşi bată joc de noi, pentru că noi nu luptăm, noi nu încasăm niciun glonţ, la noi e pace, dar chiar şi aşa noi ne facem de lucru exact când trebuie să-i alegem pe ei. Şi atunci, dacă noi ne pişăm pe el de vot, ei de ce să meargă cu metroul alături de noi?

PS: S-ar putea să-ţi placă şi asta Cele mai bune 10 filme de război 😀

De sărbători, pe contrasensul aglomeraţiei!

De Crăciun am fost la socrii mei în Ardeal, de Revelion am fost acasă în Bucureşti, iar în această săptămână am fost două zile la Sibiu şi în împrejurimi. Şi nu știu cum să vă spun, dar nu am stat deloc în aglomeraţie, nici pe Valea Prahovei, nici pe Valea Oltului, nici în staţiunile montane, nici în Bucureşti, pe nicăieri. Şi ca să fie mai clar încă de la început ce vreau să spun să precizăm următoarele:
– pe 23 decembrie, sâmbătă, am plecat spre Reghin.
– pe 27 decembrie, miercuri, ne-am întors la Bucureşti.
– pe 4 ianuarie, joi, am plecat spre Sibiu
– pe 5 ianuarie, vineri, am plecat spre Bucureşti.

Avem, iată, exact zilele în care am văzut în jurnalele de ştiri imagini cu cozile interminabile din trafic. Păi oameni buni, dacă vrei să petreci un Crăciun minunat la Sinaia nu mai bei cafeaua de 10 dimineaţa. Noi ne-am sculat la 4 şi când am trecut noi pe acolo bătea vântul, nici măcar un covrig n-am avut de unde cumpăra. Nu mă împac deloc cu trezitul de devreme, dar îl prefer în locul nervilor din trafic şi a coloanelor de maşini.

Apoi, miercuri, am plecat la prânz, am băgat Waze-ul şi am găsit traseul potrivit. Poliţia ne-a deviat pe Cheia pentru că pe dincolo era aglomerat cu cei care veneau să petreacă revelionul la munte. Deeh, vrei să ai parte de un revelion de poveste nu te mai interesează cât stai în trafic, pentru că oricum gândul tău e mai mult la buzunarul care ustură 🙂

sursa foto: stirileprotv.ro

A trecut revelionul, distracţie, pam, pam şi dacă tot am mai avut câteva zile libere am zis să mergem două zile în oraşul în care i-am cerut mâna neveste-mii 🙂  Încă nu trecuseră efectele de mahmureală şi oboseală după revelion însă aveam la dispoziţie intervalul joi-duminică. Ce facem? Păi hai să plecăm joi dimineaţă şi să ne întoarcem vineri, că vine weekendul şi gloata merge iaraşi la munte 😀  Ok, nu toată lumea mai are liber în această săptămână, dar ideea rămâne, e valabilă şi când e liber toată săptămâna dar aglomeraţie e doar în weekend.

Cert e că românului îi place să se plângă de trafic, dar nu face nimic pentru a preveni această situaţie. Îi place să-şi bea cafeaua de dimineaţă liniştit, iar pe la 11 după ce se dezmeticeşte porneşte la drum. Chiar mă gândesc că ar fi fost interesant să aflăm când şi cum şi-au gândit plecarea şi traseul cei care spun “Nu e posibil să facem doar 2 kilometri între Sinaia şi Predeal într-o oră? Ruşine România!”

E o concluzie trasă pe drum, o generalizare. Evident că sunt cazuri şi cazuri, excepţii şi exemple contrare, deci nu săriţi în sus cei care dormiţi mai mult sâmbătă dimineaţa 😀

Un bătrân a ars de viu. Fără autorizaţie.

Un incendiu la un azil de bătrâni a ucis o persoană şi alte 19 au fost transportate de urgenţă la spital. Am auzit mărturia unui pompier care spunea în lacrimi că îi pare rău că n-a putut să îi scoată din flăcări pe toţi. Ştirea e peste tot, se face anchetă, procurorii au deschis deja dosar penal, se fac audierii etc. Ca şi detalii trebuie să ştim că “respectiva locuinţă a fost construită în 2002, apoi în 2009 s-a dat un aviz de securitate de incendiu pentru a transforma destinația imobilului din locuință în pensiune-hostel. După terminarea lucrărilor, era necesară o nouă autorizație, care nu a mai fost solicitată. În prezent, clădirea funcționa ca azil de bătrân, or imobilele care funcționează ca centre de îngrijire a sănătății au nevoie de autorizații speciale de securitate la incendiu. Beneficiarii clădirii nu făcut însă demersuri în acest sens, așa cum ar fi trebuit.”

V-am copiat de pe site-ul Digi24 exact textul referitor la clădire şi la istoria sa. Şi acum e momentul în care eu mă enervez. Şi m-aş aştepta ca toată lumea să pună accent pe acest lucru. Am intrat astăzi în luna octombrie, luna în care s-a petrecut nenorocirea de la Colectiv. Se pare că am învăţat multe după acest incident, pare că oamenii s-au mişcat mult mai bine. Alt lucru însă mă face pe mine să îmi pun întrebări.

sursa foto: digi24.ro

Piedone e acuzat în dosarul Colectiv pentru abuz în serviciu, iar patronii pentru “ucidere din culpă, vătămare corporală și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”. Deci oamenii nu au luat măsurile necesare şi au permis ca acel club să existe fără autorizaţii, da? Mulţi au ieşit în stradă atunci tipând efectiv că nu e normal ca statul să nu verifice un club în care intrau sute de tineri într-o seară. S-au luat măsuri de intervenţie rapidă, s-au făcut noi reguli, iar inspectorii ISU au devenit mult mai atenţi când dau o autorizaţie. Foarte bine, dar ce facem cu clădirile, punctele comerciale, cluburile, azilele care au început funcţionarea înainte de Colectiv? S-au făcut atunci verificări la o grămadă instituţii publice şi private. Foarte bine.

Ni se spune că patronii azilului nu au făcut demersurile pentru a obţine o nouă autorizaţie. Păi cum vine mă asta? Dacă ăla e ticălos şi nu-l interesează să fie pus la punct îl lăsăm să-şi desfăşoare treaba până când apare vreun incendiu, până când mor nişte oameni? Practic, dacă ai noroc şi ceva experienţă îţi poţi deschide o afacere, câştigi nişte bani frumoşi că statul nu te verifică decât daca mergi tu la el să-i spui “Hai, bă, vino să îmi dai autorizaţiile. Aş fi venit acum 2 ani dar m-am gândit că n-are rost, că tu, stat, oricum te doare-n fund de ce fac eu atâta timp cât îţi plătesc impozitul pe teren şi TVA-ul la sticla de vodcă”

sursa foto: stirileprotv.ro

L-am ascultat pe reprezentantul ISU la tv şi spunea foarte calm că “nu avea autorizatie, patronii sunt de vină că n-au venit la noi”. Ceva de genul. Păi voi n-aveţi nicio vină că din 2009 n-a trecut nimeni pe acolo să îi tragă de mânecă să le spună “băi, vezi că n-ai autorizaţia aia, fă ceva! Vezi că te închid într-o lună dacă nu vii la mine să rezolvăm problema!” Ăştia sunt paşii normali, mie aşa mi se pare, statul să vină să te verifice. Sunt atâţia ticăloşi care profită de aceste lacune ale sistemului încât nu ne putem baza pe buna-credinţă a nimănui. Sau cum, statul vine să ne verifice doar dacă facem evaziune, ne bate la uşă doar când are nevoie de bani? E ca şi când îmi deschid un restaurant şi dacă nu face nimeni toxiinfecţie alimentară pot pune şi rahat în mâncare. O comparaţie poate idioată, dar alta nu mi-a venit. Deci, să fim atenţi, vorbim de un azil de bătrâni din sectorul 3 al capitalei, în buricul târgului cum se spune. Şi dni imagini nu părea un chioşc clandestin.

Băi, poate şi ăştia de la ISU au oameni puţini, poate sunt limitaţi, poate au nevoie de angajări, poate nu au destule resurse. Dacă e aşa măcar să o spună, să ştim şi noi. Poate că legea ale greşită şi ei nu pot acționa. Poate facem o campanie, ceva. Pentru siguranţa tuturor.

Nu cunosc situaţia, dar mă gândesc că nu se apucă oricine de un azil de bătrâni, că după relatări condiţiile din interior erau de 5 stele, deci cine a făcut nu pare să fie vreun escrocş, poate chiar avea cele mai bune intenţii. Iată că totuşi această faptă bună chiar nu va rămâne nepedepsită. Şi statul se spală frumos pe mâini din nou. Pompierul salvase 19 persoane şi era în lacrimi pentru singura viaţă pe care n-a putut să o salveze. La un moment dat se va închide şi dosarul Colectiv, vom afla sentinţele finale şi unii se vor gândi “măcar atât, să plătească!”. Dar cu ce rămânem, câte “Colective” poate mai există şi de care ISU va afla de existenţa lor abia după ce acolo se va petrece o altă grozăvie?!

M-am enervat la 1 noaptea, aşa că îmi pică ochii din cap.

Noapte buna!

Bătaia tradiţională din cuplurile gay!

Nu ştiu dacă aţi fost pe recepţie, dar ieri lumea a fost cutremurată de o ştire: “Idilă sfârşită în chinuri pentru cuplul de homosexuali care a făcut vâlvă în Anglia şi România”.

E vorba de cuplul gay format din Florin Marin, un tânăr de 24 de ani din comuna dâmboviţeană Vişina, şi Philip Clements, un cleric pensionat din Biserica Anglicană în vârstă de 78 de ani. În momentul căsătoriei în Anglia, Daily Mail a scris aşa: “Former vicar, 78, to marry a Romanian toyboy, Florin Marin.” Asta ca să ştim că era vorba de iubire la mijloc. Dar nu e treaba noastră, nu analizăm noi asta, treaba lor, poate că englezii sunt aşa răi din fire 😀

Spuneam că lumea a fost cutremurată pentru că tânărul român a început să dea amănunte din viaţa personală: “Am terminat relaţia pentru că a dat în mine. Nu mă lasă de doi ani de zile să dorm. Mi-au sărit dracii pe el. Mi-a tras una în spate şi două palme peste faţă. Când am văzut asta, i-am spus că s-a terminat. Eu am spus mereu că ne certăm, dar chiar aşa, la 79 de ani să dai în mine? Eu nu l-am lovit, pentru că la o adică, poliţia îl credea pe el, nu pe mine. Mi-a dat bine, pe săturate, şi-a descărcat nervii pe mine. Nu am vânătăi şi nici nu am fost la Poliţie să depun plângere. El a plecat în Anglia. Încă suntem căsătoriţi în acte. Suntem prieteni şi atât. De când a plecat nu am mai vorbit” a spus Florin Marin pentru Adevărul. Ai linkul aici Adevarul

Şi de asta a fost un şoc pentru toţi, pentru că noi ştiam că în cuplurile gay e numai armonie, dragoste şi împlinire. Că în aceste cupluri netradiţionale nu ţipă nimeni la partener că n-a dus astăzi gunoiul, că în fiecare dimineaţă unul dintre parteneri se scoală şi îi face o cafea aromată celuilalt şi tot aşa. Asta ca să aflăm ieri că acest cuplu s-a destrămat. Şi nu s-a destrămat în linişte la notarul din Anglia, s-a destrămat cu pumni şi palme.

În America, mama democraţiei, rata divortului pentru căsătoriile persoanelor de acelasi sex e 2%. Ştiţi care e procentajul divorturilor pentru persoanele de sex opus? Să înceapă tobele….tananananananaanan….aţi ghicit, sau poate nu, 2%. E exact la fel! Deci iată că ideea conform căreia un copil adoptat de un cuplu gay nu ar trece prin şocul despărţirii părinţilor săi e total falsă. Sunt exact aceleaşi şanse şi într-o parte şi în cealaltă. Atunci de ce ne prefacem că doar cuplurile hetero divorţează? Aaa, pentru că aşa cere campania la care luăm parte cu toţii. Aveţi în linkul acesta de pe Washington Post mai multe date Washington Post

Să venim pe plaiurile mioritice. Când căutam pe google despre divorţurile în cuplurile gay dau şi peste ştirea că fostul prezentator de la OTV, Doru Iuga, s-a despărţit de iubitul său pentru că acesta din urmă l-a înşelat cu un alt bărbat. Deci, what?! stai un pic! Apar astfel de momente în cuplurile gay? Noi nici de astea nu ştiam, peste tot apărea ca şi când aceştia trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Şi mai mult, persoanele gay dau dovada de o moralitate foarte ridicată şi nu ar intenţiona niciodată să-şi înşele partenerul. Că na, e într-un fel normal, piaţa e mult mai limitată ca la persoanele straight 🙂 Şi iată că totuşi, lucrurile nu stau deloc aşa cum sunt prezentate.

Şi acum să trecem la lucrurile concrete, că d-asta m-am şi apucat acum să scriu. Cu toţi cred că am întâlnit idiotul care se crede deştept atunci când aruncă el următoarea afirmaţie şi îi dă aşa o importanţă de parcă a descoperit Atlantida “Femeia e bătuta în familia tradiţională”. Băi şi când spune asta se aşteaptă ca nimeni altcineva să nu mai comenteze pentru că a spus ceva cu care evident a închis gura tuturor celor care nu sunt de acord cu această campanie agresivă pro-gay. Eeeh, aţi văzut vreunul dintre aceştia dând share la articolul cu bătaia gay, aţi văzut vreunul scriind despre aşa ceva? Evident că nu. Iar dacă îi întrebi îţi vor spune că e un incident izolat. Izolat, normal, pentru că rata de a descoperi o bătaie într-un cuplu gay e direct proporţională cu raportul dintre cuplurile gay şi cele normale. Apoi, aceste persoane nu ar avea niciun interes de a promova un asemenea lucru pentru că, orice s-ar întâmpla, ele rămân gay. Deci au nevoie în continuare de o imagine bună a acestui fenomen.

Vă daţi seama că atunci când am scris la început că lumea a fost cutremurată am exagerat, că nu s-a cutremurat nimeni pentru că sunt convins că cei mai mulţi nici n-ati văzut ştirea. În mod normal, acum ar trebui să nu apară proşti marşând pe ideea că femeia e bătută în familia tradiţională. Şi totuşi sunt sigur că ei vor exista în continuare, pentru că n-are nimeni interes să dea share la articolul cu bătaia alora, chiar şi eu am dat de el întâmplător. Bătaia există şi a existat întotdeauna, sunt mulţi cretini pe pământ, dar e clar că sunt şanse mai mari să dăm de ştiri cu femei bătute decât cu femei tratate excelent de soţul iubitor, nu interesează pe nimeni fericirea cuiva, nu e ştire asta.

Cam atât pentru acum. Aaaah, era să uit. Vă mai pun un articol mişto din presa engleză cu o lesbiană care a omorât în bătaie copilul de trei ani al iubitei sale din cauză că acesta refuza să bea lapte. Asta aşa, poate aveţi chef de lectură.

Daily Mail

Dacă vreţi să mai citiţi şi:
USR – Unii supăraţi pe refedendum!
Operaţiunea “Biserica la pământ” continuă!
“Sunt ateu, Dumnezeu mi-e martor!”

După 16 ani!

Acum fix 16 ani se întâmpla asta. În linkul de jos sunt relatările live ale principalelor posturi tv, foarte interesante reacțiile moderatorilor şi reporterilor în momentul când al doilea avion a intrat în turnurile gemene. Eu îmi aduc aminte perfect ziua aceea că eram la țară, umflam roțile la bicicletă, abia împlinisem 18 ani, n-aveam nicio grijă. Televizorul era deschis şi îl vedeam din curte printr-un geam. Şi nu înțelegeam nimic. La un moment m-a strigat un prieten de la poartă să ies mai repede să ne plimbăm. Însă eram blocat cu ochii în tv. Atunci a fost momentul în care America prin vocea lui George W. Bush a declanşat “războiul împotriva terorismului. Abia după 3 ani, Al-Qaida a revendicat atacurile. În 2011 liderul Bin Laden a fost ucis. La scurt timp, mare parte din Al-Qaida devine ISIS. Şi de atunci avem parte odată la câteva luni prin Europa de câte un atac revendicat de băieții ăştia sau de acoliții lor. Si imediat vine riposta noastră, pe facebook si Instagram, cu bannere cât mai inspirate şi motivaționale, pe principalele posturi tv cu apel la calm şi chiar se fac marşuri în care oamenii se țin de mână prin care le demonstrăm de fiecare dată teroriştilor că nu ştiu cu cine s-au pus. Iar ei de frică plănuiesc următoarea mişcare. Poate, de ce nu, din barca de refugiat sau din apartamentul vecin. La fix 16 ani după, recunosc, încă nu înteleg nimic.

Atacurile de la 11 septembrie – in direct la TV!

Operaţiunea “Biserica la pământ” continuă!

Era 1 noaptea, mă băgasem în pat şi înainte să mă culc îmi verific ultima oară telefonul. Şi mi-a sărit în faţă trailerul la filmul “Un pas în urma serafimilor”. Am devenit brusc interesat, am dat play, l-am vizionat iar apoi am citit câte ceva despre el. Habar n-aveam de existenţa lui, nici nu auzisem de el, nici nu ştiam că are cineva în plan aşa ceva, darămite că va fi lansat chiar luna aceasta.

Filmul este regizat de Daniel Sandu, un băiat care a mai lucrat la câteva scurt metraje şi la seriale gen “La Bloc” sau “Nimeni nu-i perfect” de la Prima. Tot despre el aflăm că a absolvit Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman. Aici e partea mişto, că filmul este despre “un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox.” Deci practic toată lumea se va duce, voit evident, cu gândul că ceea ce păţeşte tânărul din film e de fapt o experienţă reală trăită de regizorul nostru. Nu ai cum să nu faci legătura. În toate articolele despre acest film este precizat acest lucru, cine este şi ce a făcut până acum Sandu. PR-ul acestui film este foarte bun, şi-a făcut treaba, lucrează excelent cu mintea cititorului. Cine altcineva să ştie mai bine decât un om care a fost în interiorul Bisericii, nu?

Bun, să ne ocupăm un pic de acest aspect, de regizorul care a terminat un seminar teologic şi care între timp a ajuns regizor. Din câte ştiu, aproape toţi care vor să intre într-un seminar teologic intră. Dacă Sandu nu a simţit nevoia să-şi continue drumul către preoţie, e clar că nu a mai dorit acest lucru. Din diferite motive, nu le ştim. Putem bănui că sunt cele din film, poate, nu ştim. Dar e clar că Sandu nu avea menirea de a ajunge preot, că altfel trecea peste aceste piedici primite. Că aşa se spune, nu? Crezi, continui, nu crezi, te duci şi faci ce îţi trece prin cap. Asta e logic, nu am citit pe nicăieri, dar e clar că aşa stă treaba. Bun, deci el a părăsit această lume despre care acum face un film. Vi se pare cunoscut scenariul? Parcă l-am mai văzut de curând în “Întâia predică a unui preot ateu”.

Vă invit să urmăriţi trailerul şi apoi mai comentam 🙂

Trailer Un pas in urma serafimilor

Trailerul debutează cu o încercare de un speech sau o predică, bănuiesc, a personajului principal. Tânărul tot încearcă să spună “Iubiţi credincioşi, ne-am adunat astăzi aici…” dar este oprit de un preot (probabil) în vârstă, care îi explică faptul că nu o spune cum trebuie. Eu unul, doar din ce am văzut în filmele americane, expresia formulată exact aşa e folosită la catolici, n-am auzit-o la ortodocşi, dar recunosc, nu sunt nici cel mai fin cunoscător şi poate mă înşel. Dar dacă ar fi aşa, pare o amestecătură încât să dea bine.

Mergem mai departe. Personajul principal se întreabă “de ce se spune crede şi nu cerceta?”. Păi dacă regizorul a terminat teologia ar fi ştiut că această expresie nu e recunoscută deloc de preoţi şi nu apare în Biblie. Totuşi poate vom afla din film că întrebarea va primi răspunsul corect, vedem la lansare.
Apoi totul se transformă într-un American Pie 7, petreceri, gagici, ţâţe şi alcool. Imaginile nu sunt întâmplătoare, se insistă pe alăturarea tuturor celor din cadrul acelui seminar. “Băi nene, păi ce încredere să mai am eu în preoţi când iată în ce condiţii se dezvoltă ei?!”

La un moment dat e o scenă când printre oamenii sărmani trec mai multe Merţane din care coboară câţiva preoţi. Vi se pare tare? Mie da. Şi evident că trailerul se termină cu revelaţia că profesorul care-l învăţa pe tânăr arta preoţiei e de fapt un nenorocit. Mişto rău de tot. Chiar abia aştept să văd filmul. Dau 13 lei marţea şi merg la Mall, că am card şi iau cu reducere :))

În descrierea filmului dată de PR către diferitele site-uri se spune “elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar.” Nici măcar nu-i mai lasă pe oameni să înţeleagă ei aceste lucruri din film, ni se servesc dinainte. De parcă producătorii şi regizorul s-ar fi bazat că masa căreia i se adresează e una limitată din punct de vedere al inteligenţei.

În plus, iată o imagine care pe mine mă duce cu gândul la catolici, nicidecum la ortodocsi. Păi ce facem domnu’ regizor, shaorma cu de toate? :))

Şi acum să trecem mai departe de trailer. Filmul pare unul realizat excelent, mult peste media filmelor ieşite în cinematografele româneşti în ultimii ani. Mie îmi place cum arată vizual. Chiar şi trailerul are o dinamică rar întâlnită la filmele româneşti. Lăsând la o parte ceea ce încearcă să transmită, filmul pare unul ok. Sunt multe filme de la Hollywood cu care nu suntem de acord cu mesajul transmis, dar asta nu înseamnă că nu sunt unele bune. Aşa şi aici. Dar tocmai acest lucru îl face şi mai interesant. Că un astfel de film nu-l realizezi în 5 luni, ai nevoie de timp. Timp mult. Şi am găsit pe google că ideea filmului a apărut prima oară în 2008. De atunci se tot lucrează la el.

Scandalul cu preotul Pomohaci a apărut la finalul lunii iunie. Apoi au apărut şi imaginile cu Episcopul de Huşi. Filmul “Un pas in urma serafimilor” apare exact pe trendul scăderii încrederii în Biserică. Apare exact când trebuie. Pare chiar prea mare coincidenţa. Imagini presupuse cu ceea ce se întâmplă în interiorul Bisericii tocmai când increderea e afectată de aceste cazuri de mai sus. Plus cel cu “preotul ateu”. Totuşi deşi e prea mare coincidenţa, cum spuneam, eu cred că e doar o încercare de-a unui tânăr regizor să se afirme. Şi cum să o facă mai uşor decât prin a intra cu picioarele într-un subiect delicat. Strategia e foarte bună. Cam aşa văd eu treaba.

Aşa ca o statiscică am căutat pe internet diferite sondaje de-a lungul timpului cu evoluţia încrederii în diferitele insituţii din România. Iată evoluţia în biserică:

2003 90%
2011 84%
martie 2013 69,1
mai 2013 66,1
august 2013 63,9
octombrie 2014 62,4
decembrie 2014 60,6
februarie 2015 64%
mai 2015 62,3
aprilie 2016 58,1

Evident că şi oamenii din interiorul bisericii au o parte de vină în treaba asta, dar mai multe poate altădată. Că iar am exagerat cu scrisul 😀

Mai multe pe acest subiect aici Biserica Ortodoxă Română, zguduită de 0.0206%! si aici Vreau o lumânare, fără bon, vă rog!