Home » Filme

Category: Filme

Cetatea Filmului Progresist!

V-aţi luat bilet la “120 BPM”? Păi nu aveaţi cum încă, deoarece va fi lansat abia pe 26 ianuarie în cinematografele din România.  Dar grăbiţi-vă, faceţi-vă revervare din timp pentru că e o peliculă ce nu trebuie ratată. A primit deja marele premiu al juriului de la Cannes şi a luat multe alte premii pe la diferite festivaluri. “Inimile noastre sunt incă sub impactul socului. Lacrimile au inundat sala de cinema” au scris cei de la Le Monde. Franţa l-a propus ca nominalizare la Oscar în acest an, însă după cum vedem nu a prins lista finală. Probabil după ce au dat anul trecut marele premiu dramei Moonlight au considerat că ar fi deja prea mult să apară pe lista de anul acesta nu una, ci două drame cu acelaşi mesaj.  Pe lângă cei 120 km/h avem “Call Me by your Name” care concurează pentru marele premiu. Film care va aparea şi el în cinematografele noastre la începutul lunii februarie.

Sub masca unei campanii pentru prevenirea şi conştientizarea pericolului pe care îl reprezintă SIDA la nivelul societăţii, filmul 120 BPM face parte din galeria ultimelor evenimente care încearcă să impună pe agenda publică necesitatea adoptării unor legi favorabile comunităţii LGBT în toată lumea, inclusiv în România, ţară care, deocamdată, se împotriveşte oarecum progresului cu forţa. Ba chiar, filmul poate fi considerat un manifest pentru toţi care doresc să-şi apere drepturile.

“120 Bătăi pe minut” nu se referă la câte palme ia o femeie în familia tradiţională într-un minut, ci ne prezintă lupta unui grup de activisti homosexuali, ACT-UP, in Franta anilor ’90, pentru a determina autoritatile si companiile farmaceutice sa actioneze impotriva maladiei SIDA. Teoretic, un lucru bun, nu?! Dar vedem mai încolo ce şi cum. Organizaţia ACT UP e considerată una dintre precursoarele mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi pentru diferite grupuri de minorităţi, sexuale şi civice.

 

Una dintre scenele filmului se petrece în curtea unui liceu unde cei de la ACT UP împărţeau prezervative. Acolo o elevă le spune vizibil dezgustată celor doi că nu are nevoie pentru că e imposibil să ia „boala homosexualilor”. Moment în care personajul principal îl sărută pentru prima oară pe partenerul său din film. Ce vreţi? Aşa a gândit regizorul că e cea mai bună replică pentru dezgustul adolescentei. Şi totuşi, ce faci când cineva nu te înghite? Scuzaţi-mi expresia care se potriveşte ca nuca în perete aici. Deci, ce faci în cazul ăsta? Stai şi îi explici că greşeşte şi îi aduci argumente în acest sens? Nu, începi să faci exact lucrul pe care respectiva persoana îl detestă, te lingi în public, în faţa ei, nu? Logică de regizor mare :))

În plus, tot la acel liceu, activiştii intră cu forţa în incintă şi încep să împartă prezervative liceenilor susţinând că astfel tinerii vor fi protejaţi faţă de pericolul reprezentat de SIDA. Da, ar putea fi o soluţie să băgăm aparate automate cu prezervative. Să le punem alături de cele cu croissante şi sucuri. Dacă vrea adolescentul să-şi bage o colegă “la una mică” în toaletă să fie sigură toată lumea că nu apare vreo sarcină nedorită. Că doar d-asta suntem pe primele locuri la avorturi în Europa, că nu au liceenii de unde să-şi cumpere prezervative la timp. Right…!

Ca o curiozitate, să ştiţi că filmul e distribuit cu clasificarea N-15, adică e nerecomandat copiilor sub15 ani, iar în momentul achiziţiei biletelor să fie un adult care să supravegheze minorul.  Ne întrebam oare ce ar trebui să conţină un film pentru a căpăta caracterul IM-18. Pentru că acest film, pe lângă anumite pasaje cu violenţă de limbaj şi acţiune, are şi o scenă de sex între cei doi parteneri gay din film. Scenă care are climaxul în momentul în care unul dintre cei doi scoate prezervativul şi face dragoste cu celălalt deşi era conştient că astfel va lua SIDA de la el. Emoţionant, nu? Educativ, sigur.

Dar hai să vorbim de industria de film, că am adus aminte mai sus de Academia Americană. Am parcurs lista din acest an de la Oscar. La o privire mai atentă am descoperit următoarele persoane gay pe lista finală: producătoarea Darla K. Anderson cu animaţia Coco, Rachel Morrison cu Mudbound la Cinematografie, Yance Ford cu Strong Island la cel mai bun documentar, Benj Pasek pentru cea mai bună melodie din The Greatest Showman. La producători stăm foarte bine, avem nu mai puţin de 4 nominalizaţi care sunt luaţi în evidenţele LGBT: Megan Ellison (Phantom Thread), Luca Guadagnino (Call me by your name), Scott Rudin (Lady Bird) şi Peter Spears (tot Call me by your name). La cel mai bun scenariu îi avem pe James Ivory (Call me by your name) şi Dee Rees (Mudbound).

Toţi acesti oameni sunt gay. Acum, unii dintre noi ne-am putea întreba “băi, dar dacă sunt atâtia pe această listă înseamnă că eu am fost închis la minte şi nu am vrut să accept că sunt foarte mulţi printre noi!” Ar fi o variantă aceasta, unii ar spune că respectivul care gândeşte aşa a evoluat şi a acceptat că trăieşte într-o lume care a depăşit stadiul de Ev Mediu. Dar mai sunt alţii care pot gândi aşa “sunt aşa multe persoane LGBT în Cetatea Filmului datorită propagandei care s-a făcut de-a lungul timpului pentru aceştia încât discriminarea pozitivă a acţionat în aşa fel încât au avut acces mult mai uşor la poziţii importante. Sau au primit proiecte mai uşor, sau au fost angajaţi exact pe această bază. Sau poate că fac parte dintr-un mare plan. Sau…sau…” Dar cei care gândesc aşa sunt oameni homofobi şi nu înţeleg faptul că lumea evoluează.

Şi apropo de asta, v-a povestit copilul dumneavoastră cum s-a terminat minunata poveste gay din serialul Andy Mack difuzat de Disney Channel? Că a fost o discuţie prin toamna anului trecut. S-a stârnit o isterie printre unii că Disney bagă în acest serial îndrăgit de copii o astfel de povese înduioşătoare. Noi eram curioşi, că n-am avut timp să urmărim. Dar ne-a plăcut filmul difuzat recent la cinema “Te-nsori cu mine, bro?”, o comedie spumoasă. Şi să nu uităm ce dezbatere a stârnit premiera remake-ului “Frumoasa şi Bestia”. Şi tot aşa.

Să nu uităm că noi suntem în acest moment cu ani buni în spatele statelor occidentale din punct de vedere al dezvoltării, al infrastructurii, al condiţiilor din spitale etc. Sau aşa ne consideră toată lumea, nu? Şi iată această captură din film cu replica “Nu putem face presa să fie interesată!” Se întâmpla în Franţa anilor 90. Vi se pare că acum, la noi, mass-media nu sunt interesate de această “problemă” a societăţii? Noua ni se pare că, din contră, e implicată activ în tot ce se întâmplă în legătură cu mişcarea LGBT. Dovadă si articolele despre acest film, căutaţi-le şi încercaţi să rezistaţi până la finalul acestor ode la adresa capodoperei realizate de Robin Campillo, că aşa îl cheamă pe regizor.

Aah, era să uit. Spoiler alert! La final, personajul principal moare. Şi probabil îl lasă cu întrebarea pe iubitul său “Am luat sau nu am luat SIDA de la el, deşi joc într-un film care se presupune că ne învaţă exact cum să ne protejăm?” Dar răspunsul îl aflăm numai dacă îl vizionăm.

România are nevoie de un Supererou! Dar ce facem cu el?

De vreo săptămână am început cu nevastă-mea să ne uităm la “Marvel’s Agents of S.H.I.E.L.D.S.” un serial apărut în 2013. Pe scurt, e despre o agenţie care încearcă să menţină pacea într-o lume plină de supereroi. E bazat pe universul Marvel cu ai săi Iron-Man, Captain America, Hulk sau Thor. Acum vreo două săptămâni am fost la cinema şi am văzut şi Justice League, concurenţa ăstora de la Marvel. cu Batman, Wonder Woman sau Superman. Dezamăgitor filmul, dar nu despre asta vreau să scriu. Stăteam şi mă gândeam, cum ar fi chiar să existe printre noi, prin România, câte un supererou d-ăsta?

E o scenă în Justice League când Bruce Wayne e întrebat care e superputerea sa, iar el răspunde “sunt bogat”! Toţi ştim că Batman de fapt nu are puteri, ci maşini, echipamente sau costume smechere cu care prinde răufăcătorii. Cum ar fi să ne trezim cu Batman prin Bucureşti? Să-l vedem protestând în faţa Parlamentului?
– Păi ce faci mă, liliacule, de ce nu te duci peste ei?
– Pai ăia dinauntru sunt majoritatea mai bogaţi ca mine.

Pe Captain Planet îl mai ştiţi? Erau nişte desene animate educative prin anii 90. Îţi spunea căpitanul ăsta să nu tai pădurile, să nu poluezi planeta, să arunci gunoiul în tomberon şi alte lucruri d-astea plictisitoare. Cum ar fi să se trezească ăştia cu Captain Planet lângă maşina cu lemne furate? Mişto ar fi, doar că în ce ritm se taie la noi în ţară, prin toată ţara, ne-ar trebui o duzină de căpitani.

Sau cum ar fi ca atunci când rămâne vreun cocalar cu maşina înţepenită pe plaja din Mamaia să apară Aquaman să îl ajute? Păi ce altceva să facă Aquaman la noi? Ok, ok, să nu-i ajute, Aquaman să tragă maşina în apă atunci :))

Pe mine ma deranjează foarte tare faptul că Wonder Woman are nişte puteri incredibile în noile filme. Eu o ştiam pe Wonder Woman din serialul creat in anii 70. Nu era atât de puternică. Dar, mă rog, e alegerea Hollywood-ului. Eu mă gândesc cum ar fi să apară aşa în mijlocul Bucureştiului.

Păi prima întrebare ar fi “în ce club dansezi diseară, păpuşe?”, ar opri lângă ea pe Victoriei unu într-o limuzină cu numere de Bulgaria şi ar întreba-o preţul, doi zidari care se ocupă de faţada Intercontinentalului ar începe să o fluiere, iar trecătorii şi-ar da coate “ce zici, sunt reale?!” Eu zic că n-ar rezista prea mult, în două zile ar fi înapoi pe insula ei de amazoane, terminată psihic şi ne-ar lăsa cu problemele pe cap.

Pe Thor l-am văzut deja în câteva filme, el trece dintr-o dimensiune în cealaltă. E şi o scenă, nu mai ştiu în care dintre cele 434 de filme cu supereroi din ultimii ani, în care întreabă ăştia unde e Thor şi nimeni nu răspunde, că era plecat în dimensiunea lui. Şi mă gândesc că dacă ne-am trezi cu Thor pe cap ar fi ok câteva zile. Apoi ar merge înapoi la el în Asgard şi s-ar întoarce peste 3 ani, să zicem. Păi aşpteaptă ăştia de la putere 3 ani să nu fure nimic de teama lui Thor? Nu, nene, noi avem nevoie de un Thor 24 din 24 aici pentru noi. Dacă nu e în stare, să ne lase!

Cel mai tare supererou e considerat, pe bună dreptate, Superman! Nu-l poate învinge nimeni pe ăsta, are super putere, viteză, trage cu laser din ochi dacă e nevoie, vede prin pereţi, ce mai, am da orice să-l avem pe ăsta printre noi, nu?! L-am putea pune pe Superman să vadă şi să audă prin pereţi ce discută ăia în Comisia Specială pentru Legile Justiţiei, că şi aşa nu ştim exact care sunt amendamentele şi cum sunt scrise legile.

Dar gândiţi-vă că Superman a fost de acord, parcă în Man of Steel, să participe la un proces. Omu s-a pus la dispoziţia autorităţilor deşi are superputeri. Respectă şi el statul de drept. Aşa că la ce să ne aşteptăm din partea lui? La câte procese sunt pe rol la noi ne putem trezi cu Superman în faţa ziariştilor “Îmi pare rău, următorul termen este pe 14 februarie 2019, până atunci nu comentez nimic!”

Deci nu ar merge nici cu supereroi pe tărâmul lui Dragnea, Iohannis, Codruţa şi Tăriceanu. Tot noi trebuie să ne purtăm de grijă 🙂

Am văzut filmul cu seminarul ortodox!

Gata, m-am dus şi l-am văzut. M-au acuzat câţiva pentru ceea ce am scris aici Operaţiunea “Biserica la pământ” continuă!. Spuneau că m-am apucat să comentez doar pe baza unui trailer, deşi în acel moment filmul nu era încă în cinematografe, iar acest lucru se practică peste tot în lumea asta.

Acum am văzut opera regizorului Daniel Sandu, cel despre care în fiecare material din presă referior la acest film ne este prezentat ca un fost seminarist ortodox. Adică să ştim de unde plecăm cu toată treaba. În articolul de atunci spuneam că îl bănuiesc pe regizor de faptul că încearcă astfel să inducă omului senzaţia că asistă la o relatare a unor fapte reale, că vrea ca oamenii din sală să facă legătura între trecutul său şi ceea ce vede pe ecrane. Însă am citit un interviu recent în care el spune direct că sunt fapte reale în proporţie de 80%. Deci am greşit, nu induce nimic in creierul omului, îi spune direct.

sursa foto: aarc.ro

Dar să trecem mai departe. Filmul e aşa cum mă aşteptam după vizionarea trailerului, unul excelent. Realizat la un nivel mult peste media filmelor româneşti. De altfel, dacă treci de “bariera” limbii române, poţi crede că asişti la un film american. Cadre succesive, tăieturi multe, muzica potrivită, sunet ok, conturarea personajelor destul de bună, lucruri care lipsesc de cele mai multe ori în producţiile autohtone. Poţi chiar banui că cineva a avut un interes ca filmul să iasă atât de bine :))

Am văzut zilele astea şi Breaking News, tot film românesc. Păi nu se compară. Acolo cameramanul-regizorul-editorul video era îndrăgostit de jocul cu sharf-ul camerei. I se părea lui că e mişto, mie mi se părea foarte obositor. Şi evident multă mizerie, că noua ne place să prezentăm acest lucru. Aici, la serafimi, chiar mi-a plăcut că nu a arătat deloc mizeria din seminar. Bă, la un moment dat, chiar putea să bage o toaletă infectă în film, să ni-i arate pe ăia fumând alături de o budă nespălată, era tipic pentru filmul românesc. Nu se întâmplă asta şi îl felicit pe regizor. Ba chiar a încercat ca prin cadrele arătate să exprime ceva, să arate o stare de spirit, să îţi transmită ceva relevant pentru conţinutul, desfăşurarea şi înţelegerea filmului. Că la noi, ca să umplem o oră şi jumătate de film băgăm cadre aiurea fără nicio noimă. La Breaking au fost o grămadă. Sau le lungim până îţi vine să strigi în sală “hai frate, mută camera aia!”

Bun, deci am stabilit că filmul ca realizare e excelent, chiar mi-a plăcut foarte mult, am şi râs la câteva faze, m-a prins. Acum să trecem la partea interesant 😀 Încă de la început aflăm că în seminar ăştia din anii mai mari fac pe acolo prostii. Că ăsta e subiectul, personajul nostru e influenţat la început de seniori să facă nasoale. Deci ăia care mai au un pic până să ajungă preoţi sunt nişte păcătoşi. Apoi apare şi preotul-profesor care ne este prezentat din start ca fiind în stare să calce pe cadavre pentru a-şi atinge scopul. Scopul nu-l aflăm decât mai târziu.

Aaah, era să uit. Ne plac nouă piz**le statice. Scuzaţi-mi exprimarea, dar aşa este. Încă de la Sergiu Nicolaescu parcă toţi regizorii româneşti utilizează de efectul “pi*d*i statice”. Şi mă refer că ea apare în cadru fără să ne mai lase pe noi să ne imaginăm cum arată, e arătată acolo în toată splendoarea, cu tot stufărişul de rigoare. Şi ţinută pe ecran câteva secunde bune în caz că cineva se apleacă după suc chiar în acel moment. Tot erotismul scenelor de dragoste la noi se pierde. De ce oare se face încă atâta tam-tam pentru scena lui Sharon Stone din Basic Instinct? Dacă apărea la orice pas se mai mira cineva că s-a văzut ceva acolo timp de o fracţiune de secundă? Pentru că acolo a fost o greşeală, în filmele americane ea, doamna p**dă, nu apare pe ecran, totul e filmat din unghiuri cât să apară doar în imaginaţia spectatorului. Chiar şi actriţa româncă, cea care oricum nu apare pe nicaieri la distribuţie, părea jenată de-adevăratelea. Chiar ar fi interesant de aflat dacă a decis ea sau regizorul ca ea, doamna de care vă vorbeam, să nu fie rasă 😛

Apoi aflăm că ăştia în seminar fac toate prostiile posibile, dau bani cu camătă, mint, se înşeală unii pe alţii, beau alcool, pierd nopţile, preacurvesc 😛 şi tot aşa. Ba la un moment dat sunt învăţaţi cum să ceară bani de două ori pe aceeaşi groapă. Eu am terminat 12 clase la Marin Preda, un liceu cu o “faimă” destul de ridicată în astfel de chestiuni şi acolo nu se petreceau atâtea grozăvii.

sursa foto: aarc.ro

Filmul e concentrat pe personajul Gabriel, care el participă la toate aceste “păcate”, dar care sfârşeşte prin a fi arătat ca o victimă. El e întrebat de Patriarh pentru ce a venit la seminar iar răspunsul lui este unul care se doreşte a fi plin de substanţă “am venit pentru a ajuta oamenii să-şi găsească linistea!” Hahaha, adică tu sari gardul în timpul rugăciunii să joci biliard, dar apoi o dai ca şi când nu eşti lăsat să-ţi duci menirea la capăt :)))
Apoi într-o altă scenă, în care el vorbeşte cu preotul bisericii unde a fost trimis, i se spune că biserica nu e decât o “cabină telefonică”, că Dumnezeu e în inima fiecăruia. Hmmmm, unde aţi mai găsit mesajul ăsta? Cam peste tot, nu? Cam de la toată lumea care-i acuză pe preoţi de una şi de alta “Nu am nevoie să merg la biserică, Dumnezeu e în sufletul meu”. Bine, ce să zic, tine-l acolo, dacă e aşa 🙂

Imediat după ultima scenă apar câteva cadre care par scoase de pe o caseta VHS veche. Evident, să ne ducă cu gândul la veridicitatea poveştii. Nu vreau să fiu şi mai mult cârcotaş, dar cei care am pus mână vreodată pe un editor video ştim că acest efect poate fi realizat foarte uşor. Dar na, e doar o presupunere, poate sunt adevărate şi vechi.

Închei cu un lucru care mi s-a părut tare amuzant. La finalul filmului, la credite, apăreau peste 20 de cascadori. Dintre cei care aţi văzut filmul aţi simţit nevoia de 20 de cascadori? Pentru ce? Sau scena în care sar personajele de pe pod în apă s-a filmat de 20 de ori cu câte un alt cascador? Era prea rece apa şi nu putea să intre iar primul dacă mai era nevoie? :))

Deci, cum spuneam si acum aproape o lună e un film bun făcut de un regizor care doreşte afirmare rapidă. Şi ca să obţină asta mizează exact pe acest subiect sensibil, la modă. Peste tot ni se spune că filmul e în plan de prin 2003 parcă, dar tot într-un interviu am citit că decizia de a fi lansat anul acesta s-a luat prin ianuarie. Deci lansarea lui are loc, absolut întâmplător, odată cu scandalurile care afectează Biserica. Hai să credem că e exact aşa, treacă de la noi.

Repet, încă o dată, lăsând la o parte mesajul transmis, filmul este foarte, foarte bun. Ilie Dumitrescu jr. chiar nu e lăudat degeaba de anumite site-uri, iar Vlad Ivanov e excelent în rolul rău.

Gata, v-am pupat 😀

Poate mai vreţi să citiţi si:

Bătaia tradiţională din cuplurile gay!
Opriţi liberele de sărbători, vor oamenii să coboare!
“Sunt ateu, Dumnezeu mi-e martor! “
Să vină rachetele!

Operaţiunea “Biserica la pământ” continuă!

Era 1 noaptea, mă băgasem în pat şi înainte să mă culc îmi verific ultima oară telefonul. Şi mi-a sărit în faţă trailerul la filmul “Un pas în urma serafimilor”. Am devenit brusc interesat, am dat play, l-am vizionat iar apoi am citit câte ceva despre el. Habar n-aveam de existenţa lui, nici nu auzisem de el, nici nu ştiam că are cineva în plan aşa ceva, darămite că va fi lansat chiar luna aceasta.

Filmul este regizat de Daniel Sandu, un băiat care a mai lucrat la câteva scurt metraje şi la seriale gen “La Bloc” sau “Nimeni nu-i perfect” de la Prima. Tot despre el aflăm că a absolvit Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman. Aici e partea mişto, că filmul este despre “un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox.” Deci practic toată lumea se va duce, voit evident, cu gândul că ceea ce păţeşte tânărul din film e de fapt o experienţă reală trăită de regizorul nostru. Nu ai cum să nu faci legătura. În toate articolele despre acest film este precizat acest lucru, cine este şi ce a făcut până acum Sandu. PR-ul acestui film este foarte bun, şi-a făcut treaba, lucrează excelent cu mintea cititorului. Cine altcineva să ştie mai bine decât un om care a fost în interiorul Bisericii, nu?

Bun, să ne ocupăm un pic de acest aspect, de regizorul care a terminat un seminar teologic şi care între timp a ajuns regizor. Din câte ştiu, aproape toţi care vor să intre într-un seminar teologic intră. Dacă Sandu nu a simţit nevoia să-şi continue drumul către preoţie, e clar că nu a mai dorit acest lucru. Din diferite motive, nu le ştim. Putem bănui că sunt cele din film, poate, nu ştim. Dar e clar că Sandu nu avea menirea de a ajunge preot, că altfel trecea peste aceste piedici primite. Că aşa se spune, nu? Crezi, continui, nu crezi, te duci şi faci ce îţi trece prin cap. Asta e logic, nu am citit pe nicăieri, dar e clar că aşa stă treaba. Bun, deci el a părăsit această lume despre care acum face un film. Vi se pare cunoscut scenariul? Parcă l-am mai văzut de curând în “Întâia predică a unui preot ateu”.

Vă invit să urmăriţi trailerul şi apoi mai comentam 🙂

Trailer Un pas in urma serafimilor

Trailerul debutează cu o încercare de un speech sau o predică, bănuiesc, a personajului principal. Tânărul tot încearcă să spună “Iubiţi credincioşi, ne-am adunat astăzi aici…” dar este oprit de un preot (probabil) în vârstă, care îi explică faptul că nu o spune cum trebuie. Eu unul, doar din ce am văzut în filmele americane, expresia formulată exact aşa e folosită la catolici, n-am auzit-o la ortodocşi, dar recunosc, nu sunt nici cel mai fin cunoscător şi poate mă înşel. Dar dacă ar fi aşa, pare o amestecătură încât să dea bine.

Mergem mai departe. Personajul principal se întreabă “de ce se spune crede şi nu cerceta?”. Păi dacă regizorul a terminat teologia ar fi ştiut că această expresie nu e recunoscută deloc de preoţi şi nu apare în Biblie. Totuşi poate vom afla din film că întrebarea va primi răspunsul corect, vedem la lansare.
Apoi totul se transformă într-un American Pie 7, petreceri, gagici, ţâţe şi alcool. Imaginile nu sunt întâmplătoare, se insistă pe alăturarea tuturor celor din cadrul acelui seminar. “Băi nene, păi ce încredere să mai am eu în preoţi când iată în ce condiţii se dezvoltă ei?!”

La un moment dat e o scenă când printre oamenii sărmani trec mai multe Merţane din care coboară câţiva preoţi. Vi se pare tare? Mie da. Şi evident că trailerul se termină cu revelaţia că profesorul care-l învăţa pe tânăr arta preoţiei e de fapt un nenorocit. Mişto rău de tot. Chiar abia aştept să văd filmul. Dau 13 lei marţea şi merg la Mall, că am card şi iau cu reducere :))

În descrierea filmului dată de PR către diferitele site-uri se spune “elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar.” Nici măcar nu-i mai lasă pe oameni să înţeleagă ei aceste lucruri din film, ni se servesc dinainte. De parcă producătorii şi regizorul s-ar fi bazat că masa căreia i se adresează e una limitată din punct de vedere al inteligenţei.

În plus, iată o imagine care pe mine mă duce cu gândul la catolici, nicidecum la ortodocsi. Păi ce facem domnu’ regizor, shaorma cu de toate? :))

Şi acum să trecem mai departe de trailer. Filmul pare unul realizat excelent, mult peste media filmelor ieşite în cinematografele româneşti în ultimii ani. Mie îmi place cum arată vizual. Chiar şi trailerul are o dinamică rar întâlnită la filmele româneşti. Lăsând la o parte ceea ce încearcă să transmită, filmul pare unul ok. Sunt multe filme de la Hollywood cu care nu suntem de acord cu mesajul transmis, dar asta nu înseamnă că nu sunt unele bune. Aşa şi aici. Dar tocmai acest lucru îl face şi mai interesant. Că un astfel de film nu-l realizezi în 5 luni, ai nevoie de timp. Timp mult. Şi am găsit pe google că ideea filmului a apărut prima oară în 2008. De atunci se tot lucrează la el.

Scandalul cu preotul Pomohaci a apărut la finalul lunii iunie. Apoi au apărut şi imaginile cu Episcopul de Huşi. Filmul “Un pas in urma serafimilor” apare exact pe trendul scăderii încrederii în Biserică. Apare exact când trebuie. Pare chiar prea mare coincidenţa. Imagini presupuse cu ceea ce se întâmplă în interiorul Bisericii tocmai când increderea e afectată de aceste cazuri de mai sus. Plus cel cu “preotul ateu”. Totuşi deşi e prea mare coincidenţa, cum spuneam, eu cred că e doar o încercare de-a unui tânăr regizor să se afirme. Şi cum să o facă mai uşor decât prin a intra cu picioarele într-un subiect delicat. Strategia e foarte bună. Cam aşa văd eu treaba.

Aşa ca o statiscică am căutat pe internet diferite sondaje de-a lungul timpului cu evoluţia încrederii în diferitele insituţii din România. Iată evoluţia în biserică:

2003 90%
2011 84%
martie 2013 69,1
mai 2013 66,1
august 2013 63,9
octombrie 2014 62,4
decembrie 2014 60,6
februarie 2015 64%
mai 2015 62,3
aprilie 2016 58,1

Evident că şi oamenii din interiorul bisericii au o parte de vină în treaba asta, dar mai multe poate altădată. Că iar am exagerat cu scrisul 😀

Mai multe pe acest subiect aici Biserica Ortodoxă Română, zguduită de 0.0206%! si aici Vreau o lumânare, fără bon, vă rog!

Cele mai bune 10 filme de război. Top subiectiv :)

Am fost zilele trecute să văd ultimul film al lui Christopher Nolan. De fapt, ca să fiu sincer, abia la final am realizat că filmul pe care tocmai îl vizionasem era regizat de cel care s-a aflat în spatele filmului meu preferat, The Prestige. Sunt un fan Nolan, tot el a realizat şi Memento, Interstellar sau Inception. De seria Batman nu spun nimic, o văd ca un compromis pentru succesul comercial, aşa cum fac unele artiste care-şi dezgolesc buricul şi alte părţi pentru ca piesa lor să prindă mai repede.

De fiecare dată, după ce urmăresc un film care-mi place, obişnuiesc să caut informaţii despre el, despre actori sau care a fost ideea din spatele lui. Aşa şi acum. Am găsit ca site-ul cotidianului britanic The Daily Telegrapf şi cel al revistei americane Rolling Stone îl consideră pe Dunkirk cel mai bun film de război din istorie. M-a pus pe gânduri acest lucru, aşa că am realizat topul personal cu cele mai bune 10 filme cu şi de război.

10. The Imitation Game (2014, regizor Morten Tyldum)
The Imitation Game Trailer

9. Braveheart (1995, regizor Mel Gibson)
Braveheart Trailer

Aveam vreo 13 ani când l-am văzut prima oară. A fost primul şoc pe care l-am trăit uitându-mă la un film, nu mai văzusem niciodată ca eroul să moară. Copilul din mine se uita în stânga şi în dreapta şi nu înţelegeam unde e happy-end-ul cu care eram obişnuit până atunci 🙂 Iar atunci habar n-aveam eu cine e Mel.

8. Enemy at the Gates (2001, regizor Jean-Jacques Annaud)
Enemy at the Gates Trailer

7. Saving Private Ryan (1998, regizor Steven Spielberg)
Saving Private Ryan Trailer

6. The Book Thief (2013, regizor Brian Percival)
The Book Thief Trailer

5. Allied (2016, regizor Robert Zemeckis)
Allied trailer

4. Schindler’s List (1993, regizor Steven Spielberg)
Schindler’s List Trailer

3. Inglorious Bastards (2009, regizor Quentin Tarantino)
Inglorious Bastards Trailer

Sunt fan şi Tarantino, aşa că l-am urcat 2-3 poziţii mai sus, bonus 😛

2. Dunkirk (2017, regizor Christopher Nolan)
Dunkirk Trailer

1. Hacksaw Ridge (2016, regizor Mel Gibson)
Hacksaw Ridge Trailer

Englezii au spus ca Dunkirk e mai bun ca Hacksaw, eu sunt de altă părere. Totuşi mă simt şi prost că susţinând asta nu-i acord, astfel, toate meritele lui Nolan, dar pentru mine, capodopera lui Mel Gibson rămâne pe primul loc în top. Mai multe despre el am scris aici Hacksaw Ridge, un film nebun!

A fost filmul după care, la mall fiind, mă uitam în stânga şi în dreapta să nu apară vreun japonez kamikaze. Mi-a confirmat că războiul e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei naţiuni, iar noi cei care trăim aici prin Bucureşti, Oradea, Timişoara sau Iaşi, ar trebui să apreciem mult mai mult aceste condiţii de pace care, din fericire, încă sunt la noi. Au murit sute de mii de oameni în conflictele armate din ultimii ani pe tot globul. Groaza pe care o simţim noi prin intermediul ecranului, unii o trăiesc în viaţa reală. Ar trebui poate să fim totuşi mai recunoscători cu această ţară. Nu e chiar atât de rahat precum susţin unii în fiecare zi.

Cel mai probabil, mulţi nu sunteţi de acord cu lista mea, poate că o vedeţi altfel, poate unii preferaţi filmele cu război din anii 60-70, multe devenite clasice, sau poate că unii nici nu sunteţi atraşi de genul acesta. Aşa că mai fac încă o dată un disclaimer, e doar un top personal 🙂 Nu avea rost să scriu despre fiecare în parte, sunt filme cunoscute, nominalizate şi chiar premiate la Oscar.

PS: Dacă nu aţi văzut încă Dunkirk, mergeţi la el, rulează în cinematografele din toată ţara şi lăsaţi Transformerşii ăia deoparte 😀

Marcel, prins în Iureșul toleranței!

A lucrat la Hollywood cu George Clooney, Nicole Kidman, Bruce Willis, Collin Farrel, Tom Cruise sau Brad Pitt. A câștigat si nişte premii si aprecieri. În 2007 chiar s-a implicat intr-un proiect prin care îndemna românii să planteze copaci pentru a proteja mediul înconjurător. Bă, dar până aici i-a fost. Degeaba e cel mai bine cotat român de la Hollywood. A îndrăznit să-şi spună omu’ parerea despre cum vede el o familie. Si a zis “Pai nu e normal? Între un bărbat şi o femeie!“. Gata, game over. Un actor mediocru rămas în urmă cu lumea în care trăiește. Ce libertate de expresie? Nu există, cu aşa ceva nu te joci, poți spune orice dar nu că locul bărbatului e lângă o femeie. E clar că omul a profitat de o conjunctură favorabilă de a ajuns la Hollywood. Oricum roluri modeste, în Piratii din Caraibe abia dacă apare. Trebuie să facem şi o petiție prin care regizorii să conștientizeze că îşi fac un deserviciu de imagine dacă îl mai aleg pe Iureș în producțiile lor! Pentru aşa ceva nu trebuie să existe toleranță! A mai primit şi o stea pe aleea celebrităților din Sibiu. Sper că deja s-au făcut demersurile ca ea să dispară sau măcar să aruncăm cu ceva cerneală! Lucrurile nu pot rămâne aşa!

Pentru cei care nu și-au dat seama, puțini, sunt sigur, textul meu de mai sus conține o doză mare de ironie și sarcasm. Mai sunt unii care mă ceartă uneori, deși le susțin chiar punctul lor de vedere 🙂 Asta ca să clarificăm lucrurile.