Home » Divertisment

Category: Divertisment

Top 10 seriale cu care să adormi :D

Sunt un om al serialelor, captiv în această lume a poveştilor fără sfârşit, a personajelor bine conturate şi a răufăcătorilor care nu se mai termină. Ăsta sunt eu. Aproape în fiecare seară, înainte de somn, mă pun să urmăresc un episod, două, trei împreună cu Raluca. Partea nasoală atunci când te pui seara e că te poţi trezi uneori cu câte un cot în stomac:

– Păi ce faci, iar ai adormit? Trezeste-te!.
– Păi nu dormeam!
– Eeeh, nu…deja sforăiai!

Ideea e că atunci când te însori trebuie să ţii cont şi de acest aspect “Ok, am înţeles, amandurora ne plac călătoriile, ne place să ieşim cu prietenii, să mâncăm la un restaurant, dar ce seriale îţi plac?” E întrebarea pe care trebuie să o pui înaintea ÎNTREBĂRII SUPREME! Că dacă ea spune că se uită la “Gilmore Girls” şi e fan “Keeping Up with the Kardashians” ai pus-o.

Pe vremea când aveam 7-8 ani erau multe seriale în vogă la televizor. Trebuia să te pui în faţa “Diamantului” la anumite ore ca să le poţi urmări, nu ca acum când poţi accesa episodul X în orice moment al zilei. Mai nou, nici nu au neapărat nevoie de un televizor, îl vezi în tren pe telefon sau tabletă. Knight Rider, Wonder Woman, A-Team, MacGyver, Love and Marriage, Colombo sunt doar câteva seriale clasice care m-au ţinut în faţa televizorului şi care au ajutat la dezvoltarea mea ca om. Nu se vede? Sunt descurcăreţ ca MacGyver, am umorul lui Al Bundy, conduc ca David Hasselhoff, am prieteni de nădejde ca în Echipa de Şoc, pun întrebari fără sfârşit ca detectivul Colombo şi sunt însurat cu o femeie fantastică 😀

Acestea fiind zise să vă prezint un top 10 al serialelor urmărite de mine. Evident că această selecţie e una subiectivă, dar voi încerca la fiecare să şi explic de ce. Nu trebuie să fiţi de acord cu mine, ba chiar mă aştept la acest lucru. Dacă vreţi puteţi să comentaţi si să îmi spuneţi si voi care este Top 10 pentru voi.

Aaah, era să uit. Un lucru foarte important în alegerea unui serial pentru mine îl reprezintă numărul de sezoane pe care-l are. Nu mă voi apuca niciodată să urmăresc un serial care abia a început să se filmeze sau abia ce a ajuns la sezonul 2. De exemplu, vreau să văd cândva Westworld însă aştept să ajungă măcar la sezonul 3, încheiat. Pentru că sunt zile când am timp şi vreau să văd 3 episoade. Păi în cazul acesta termin un sezon într-o săptămână şi apoi iau căutarea de la capăt. În plus, numărul de sezoane poate fi şi un fel de validare din partea publicului. Pentru că nicio reţea de televiziune nu comandă încă un sezon dintr-o producţie dacă nu există cerere, dacă publicul nu o vrea pe ecran.

 

10. ARROWVERSE (2012 – prezent)

Încep topul cu mai multe seriale pe o singură poziţie. Este ceea ce urmăresc în acest moment. Practic toată treaba a început în 2012 cu “Arrow”, care a avut mare succes. Apoi, prin sezonul 3 a apărut The Flash în două episoade. Oamenilor le-a plăcut atât de mult de noul Barry Allen încât i-au făcut şi lui un serial. Mai târziu au creat şi “Legends of Tomorrow” care a luat eroi şi răufăcători din cele două seriale şi a continuat povestea prin spaţiu şi timp. Mai apoi a apărut şi “Supergirl”. Toate aceste seriale se desfăşoară în acelaşi univers, în universul DC. De altfel, ca să urmăreşti totul cu o logică trebuie să cauţi pe internet în ce ordine trebuie privite toate episoadele, deoarece povestea şi personajele se tot intersectează între ele. În plus, apar tot felul de guest star-uri suprinzătoare. Ca Dolph Lundgren de exemplu. E foarte fun de urmărit dacă ţi-au plăcut desenele animate cu supereroi şi dacă îţi plac filmele de acum cu Ironman, Batman, Superman sau Thor. Un episod are durata de 43-45 de minute.

Îţi poţi da seama foarte uşor că producătorii erau fani ai serialelor din urmă cu ceva timp deoarece castingul este unul excelent. Interpretul lui Hercule din serialul din anii 90 apare ca un kriptonian, interpreta Femeii Fantastice din anii 90 apare şi ea. De asemenea, fratii din Prison Break sunt distribuiţi acum în aceeaşi formulă de doi. Superman din serialul anilor 90 e acum tatăl lui Supergirl. Mă rog, vă mai las şi pe voi să descoperiţi.

9. THE MENTALIST (2008 – 2015)

Povestea se învârte în jurul lui Patrick Jane, consultant al Biroului de Investigaţii din California (instituţie care nu există în realitate), care îi ajută pe cei de acolo să rezolve crime cu ajutorului talentului său special de a trage concluzii din mimica, expresiile şi gesturile oamenilor. Era interesant, m-a captivat, părea că rămân cu ceva după fiecare episod. Deja credeam că mă pot angaja la sectia 20 🙂 Un serial pe care l-am urmărit acum câţiva ani, prin 2013-2014. Un episod durează 40-45 de minute.

sursa foto: wallpapercave.com

8. FRIENDS (1994 – 2004)

Ce să spun despre el? E funny, dinamic, amuzant şi e serialul în care oricine îşi găseşte reprezentarea în unul dintre cei 6 prieteni. A fost savuros la vremea lui, însă eu l-am apreciat după ce alţii îl văzuseră de ani buni. M-am apucat să îl urmăresc cap-coadă acum vreo 5-6 ani. O să explic mai jos şi de ce.

7. AGENTS OF SHIELD (2013 – prezent)

Agenţii ăştia fac parte din universul Marvel, acelaşi cu Avengers, Iron Man, Hulk şi Spiderman (mai nou). A ajuns deja la al şaselea sezon, cu episoade de 41-44 de minute (o oră comercială). Povestea e interesantă, o agenţie secretă care se ocupă cu controlul fenomenelor inexplicabile. Partea captiantă e că serialul ţine cont chiar şi de evenimentele petrecute în filmele Marvel de pe marele ecran. Chiar apare de mai multe ori Samuel L. Jackson, “capul” din Avengers.  Un rol interesant îl face actorul care-l joacă pe Ghost Rider, Gabriel Luna, care mai nou va fi noul Terminator.

6. SEINFELD (1989 – 1998)

Tatăl serialelor de comedie. Prima oară cred că pe Pro TV l-am văzut, pe la finalul anilor 90, era difuzat seara destul de târziu, pe la 22 sau chiar 23. Ţin minte că încercam să ţin minte glumele auzite să le spun şi eu mai departe la şcoală. Era un nou tip de serial pe atunci, îmi aduc aminte că nu mi-a plăcut din start, primele episoade le priveam aşa cu întrebarea în cap “cine e ăsta şi ce mai vrea şi el? Se mai crede şi amuzant…”. Apoi am început să pricep că era alt tip de umor şi că întreg serialul trebuia privit cu alţi ochi faţă de comediile clasice. Bun, bun de tot chiar şi azi.  S-a filmat între 89 şi 98 şi a avut 9 sezoane cu o durată de 22-24 de minute pentru un episod. L-am reluat împreună cu Raluca de curând cap-coadă.  Spuneam mai sus la Friends că veţi afla de ce nu l-am urmărit la vremea lui. Era difuzat în aceeaşi perioadă cu Seinfeld şi voiam să fiu fidel unui singur serial de comedie 🙂

5. BREAKING BAD (2008-2013)

Ultima scenă m-a lăsat privind în gol câteva zeci de secunde bune. Deşi deznodământul final era aşteptat şi oarecum previzibil încă din primele episoade, privindu-l pe Walter în ultimele lui clipe îţi lasă un gol în stomac aşa cum rar se întâmplă în seriale. Şi apoi stai şi te uiţi în stânga şi în dreapta şi întrebi “gata, s-a terminat? Şi acum ce facem, cum ne continuăm viaţa?”. Episoade de 41-43 de minute, uneori unele speciale de 58 de minute. Ritmul in care era construită povestea nu era unul foarte ridicat, lucrurile avansau oarecum încet, însă totul era construit cu cap. L-am văzut pe Bryan Cranston reuşind să ne convingă că un profesor de chimie poate ajunge un magnat al drogurilor. Senzaţional serial. Păcat că spin-off-ul Better Call Saul nu se ridică la nivelul acestuia.

4. TWO AND A HALF MEN (2003 – 2011)

Am pus 2011 în paranteză pentru că vorbesc doar despre perioada în care rolul principal i-a aparţinut lui Charlie Sheen. După ce l-au “omorât” pe Charlie şi a venit Ashton Kutcher s-a mai filmat până în 2015 iar apoi, din cauza ratingului super “mare”, l-au oprit.  Charlie era senzaţie, ajunsese să câştige 1,8 milioane de dolari pe sezon, fiind atunci cel mai bine plătit actor de televiziune. Problemele personale, drogurile şi alcoolul l-au făcut pe Charlie să se certe cu toată lumea în ultimul sezon în care a apărut. Şi se vedea chiar şi pe post, slăbise enorm faţă de primele sezoane şi părea că nu e la locul lui. Un serial pe care îl poţi revedea de 3-4 ori fără să te plictiseşti. Raluca îl văzuse deja o dată când ne-am apucat să-l urmărim acum vreo 3 ani, eu nu. Recomand cu încredere şi pentru burlaci şi pentru ceilalţi 🙂

3. DEXTER (2006 – 2013)

Cel mai îndrăgit criminal în serie din toate timpurile. Cu siguranţă, cine l-a urmărit a fost marcat de scena morţii soţiei lui Dexter, Rita, din finalul sezonului 4. Scena memorabilă şi terifiantă, cu Rita înjunghiată în cadă, iar bebeluşul lăsat de rivalul lui Dexter în mijlocul camerei, înconjurat de sângele mamei sale. Finalul a fost destul de dezamăgitor pentru fanii lui Dexter Morgan, nevoit să se despartă de micul ecran în hainele unui tăietor de lemne. Mulţi au criticat acest deznodământ, care nu a surprins atât de tare şi a trădat o lipsă de imaginaţie din partea scenariştilor.  Durata unui episod e între 45 şi 60 de minute. Genul de serial la care ai nevoie după fiecare episod să-ţi tragi sufletul şi abia apoi să mai bagi un episod 🙂

2. HOW I MET YOUR MOTHER (2005 – 2014)

Ce nume de serial e ăsta? Cred că vreo 2 ani mi-a tot spus Raluca de el, că e mişto, că am putea să îl vedem şi de fiecare dată alegeam alt serial. Nu îmi suna mie bine deloc numele ăsta, credeam că e vreo comedie cu un cuplu de grăsuţi şi cu o mamă pe lângă ei :)) Mă rog, ceva de genul. Until one day…cred că s-a întâmplat acum vreo 2 ani după ce am terminat Two and a Half Men, parcă. “Ok, hai să vedem un episod şi apoi vedem…” Şi apoi ne-am uitat până la ultimul episod, cel cu numărul 208. Cel despre care auzisem că e dezamăgitor, însă pentru mine a fost unul cu o încărcătură emoţională foarte ridicată, în condiţiile în care vorbim despre o comedie. Subiectul filmului este despre un tip, Ted Mosby, care încearcă să găsească femeia vieţii lui. Asta la timpul trecut, pentru că fiecare episod începe cu o scenă în care “viitorul” Ted le povesteşte copiilor săi cum a cunoscut-o pe mama lor.

Tot atunci l-am descoperit pe Neil Patrick Harris, un actor cu o charismă incredibilă. Are el un păcat, dar nu stăm acum să discutăm de asta 😀 Prima oară l-am observat la o decernare a premiilor Oscar şi pe atunci habar nu aveam cine e şi ce vrea el. Actor excelent.

Graţie acestui serial, Cobie Smulders, interpreta lui Robin, a ajuns la o cotă foarte bună în acest moment şi a prins un rol important în seria Avengers. Are deja 4 apariţii pe marile ecrane în universul Marvel. De asemenea, o puteţi vedea în vreo 5 sezoane şi în Agents of Shield.

Vă spun în privat motivele pentru care a ajuns pe locul 2 😀

1. LOST (2004-2010)

Serialul despre supravieţuitorii unui accident de avion, naufragiaţi pe o insulă misterioasă. Serialul a debutat cu un episod care a costat 14 milioane de dolari, un record la vremea aceea. Probabil încă e cel mai scump din istorie. El a fost creat de J.J. Abrams, omul care se află în spatele multor producţii de succes ca Armageddon, Star Trek (2009), Mission Imposible sau The Force Awakens – primul episod din noua trilogie Star Wars.  Abrams e unul dintre producătorii preferaţi. A devenit aşa încă de când m-a lipit de canapea cu “Cloverfield”

Lost m-a fascinat încă de la primele cadre şi episoade în principal datorită modului de a spune povestea. Era pentru prima oară când vedeam într-un serial că se “abuzează” de flashbacks si flashforwards. Îmi aduc aminte ce şoc am avut când am aflat că personajul lui Evangeline Lilly era o condamnată la închisoare. Un penal cum ar veni 😛 Era total opus de ceea ce ştiam până atunci.

6 sezoane s-a uitat planeta la acest serial, cu episoade între 40-47 de minute. Lost e considerat unul dintre cele mai de succes show tv din istorie cu 11 premii Emmy câştigate din 54 de nominalizări, cu un premiu Golden Globe din 7 nominalizări sau un premiu Bafta. În rest, numeroase nominalizări şi premii dobândite.

MENŢIUNI: Prison Break, Suits, Heroes şi Mad Men. Aceste seriale nu au intrat în top, însă trebuie să spun ceva despre ele. Sunt foarte bune şi apreciate, însă pe mine m-au pierdut pe parcurs. Primele două sezoane din Prison Break au fost geniale, însă apoi au lungit-o încercând să obţină profit de pe urma unui serial rămas fără idei. La Heroes m-am uitat până la ultimul episod, însă la acela am adormit pe la jumătate. Şi nici nu am avut curioztatea să îl reiau a doua zi, atât de plictisitor devenise. La celelalte două m-am uitat la primele 2-3 sezoane apoi am constatat că nu mă mai interesa deloc ceea ce făceau Harvey Specter sau Don Draper, mă pierduseră definitiv, aşa că am luat decizia de a merge mai departe.

Acestea fiind zise, vă urez somn uşor! 🙂

PS: Acesta e topul meu, tu ai unul?

Poate te mai interesează:
Top 10 filme de război

Cum ar fi să existe un supererou în România

Cetatea Filmului Progresist!

Dreptul omului de a alege să fie elf!

Iată ce se mai discută pe la televiziunile importante de afară. Bine, nu foarte importantă, cu doar 95 de milioane de abonați în America. Că doar nu o să dăm share acum la toate emisiunile obscure.

Deci să ascultam ce s-a discutat aseară în timp ce unii mă acuzau că am o gândire învechită. Nu durează mult, doar 3 minute dar esențiale.

O domnișoară susține în acest filmuleț superb că până la vârsta de 4 ani copilului nu trebuie să îi spui tu că e fetita sau băiețel. Că nu e indicat să îi zici unei fetite “ești prințesa mea” sau unui băiețel “bravo, tigrul lui tata!” că îl zăpăcește și ar putea crede 🤔 că aparține unui anumit gen.

Să nu spuneți că nu v-am avertizat care sunt următorii pași

Always be my Theyby

Parents no longer want 'babies'. They want 'theybies'. Your theyby will decide their gender later on in life.

Posted by Tucker Carlson Tonight on 2018 m. Liepa 20 d., Penktadienis

 

Şi acum după ce am văzut că ar fi bine să lăsăm copilul de 4 ani să decidă cărui gen aparţine, iată o poză interesantă. Cât e ceasul? 12, la prânz, când toată lumea are acces la TV. Aceasta e o captură de pe E! Entertainment, parcă cineva îmi spunea să zappez tocmai acum să ajung aici. Și stăteam așa și mă gândeam, dacă ajungem vreodată să nu le impunem copiilor vreun gen, de ce să ne limităm, de ce să le furăm din opțiuni? Să le prezentăm toată gama. Cine suntem noi să le impunem să fie oameni dacă ei se simt orci, alieni sau predatori? Cum e băiatul asta, se simte elf și a parcurs pașii pentru a se simți bine în pielea lui. Hai să nu mai fim atât de limitați încât doar genul să fie pus în discuție. Mai open-mind oameni, hai!

Dacă vrei să mai citeşti şi alte articole aflate intr-o strânsă legătură cu acesta:
Care Referendum trebuie organizat primul? Şi de ce?
Familia monoparentală şi tradiţionalul pachet Family!
Am fost eu la “Call me by your name” ca să nu fii tu nevoit!
Cetatea Filmului Progresist!

 

 

 

“Diversitatea” nu a acceptat-o pe Scarlett Johansson

Scarlett Johansson e o actriţă în mare vogă în ultimii ani, printre cele mai căutate de la Hollywood. Toată lumea o ştie acum din seria nesfârşită The Avengers+Captain America+Iron Man. Eu am văzut-o prima oară în filmul meu preferat “The Prestige”, dar a mai jucat şi în Lucy, Her sau Ghost in the Shell.

 

Johansson a acceptat în urmă cu ceva timp rolul lui Dante “Tex” Gill din filmul care urmează să apară cândva în viitorul apropiat “Rub&Tug”, tradus rapid cu un google translate ca “Freacă&Trage”. Gill a fost un gangster vânat de Poliţie şi urât de Mafie, cu afaceri şi mari crime în contul său. S-a făcut remarcat însă şi cu faptul că s-a născut femeie dar a murit bărbat.

 
Eeeh, povestea lui-ei trebuia pusă în scenă prin jocul lui Scarlett Johansson. Însă după ce lucrul acesta a fost anunţat, organizaţiile care susţin mişcarile transgender şi cele LGBTXY s-au revoltat şi au sărit în sus “Dacă personajul este un trans, de ce nu i se dă rolul unui actor trans?” a fost laitmotivul. Şi de aici au apărut tot felul de reacţii care au determinat-o pe actriţă să anunţe ieri că renunţă la rol deoarece “Am învăţat multe de la comunitate de când am făcut prima declaraţie despre distribuirea mea şi am realizat că am fost insensibilă. Am înţeles de ce mulţi simt nevoia ca Gill să fie portretizat de o persoană trasgender şi mă bucur că această dezbatere a generat o discuţie amplă despre diversitate şi reprezentarea în film”. Deci practic Scarlet şi-a cerut scuze că a îndrăznit să creadă vreodată că ea va intra în pielea personajului din “Freacă&Trage”.
 

Un cunoscut scenarist trasngender de la Hollywood, Jen Richards, a şi felicitat-o: E o decizie dreaptă luată de Scarlett. Ea a ascultat de aceste reacţii şi a realizat că nu ar fi cauzat decât durere dacă ar fi acceptat rolul”

 
Bun, acestea sunt datele, v-am povestit cam ce s-a întâmplat pe scurt. Şi acum, vă întreb, mai înţelegeţi ceva? Aici am ajuns? Şi spun râzând treaba asta pentru că dacă ar fi să acţionăm după logica acestor persoane ar fi foarte rău exact pentru ei-ele. Spuneţi-mi, dacă în filme personajele trans ar trebui să fie jucate doar de actori trans, nu ar însemna că personajele hetero ar trebui să fie jucate doar de actori hetero? Eu zic să le acceptăm dorinţa şi să stabilim aşa 🤣Să vedem apoi dacă peste 3-4 ani mai consideră că a fost o mişcare “smart” să o urecheze pe Scarlett.

O Cupă Mondială pentru Messi, vă rog!

“Vreau să câștige Cupa Mondială Argentina, pentru Messi”
Am auzit fraza asta la jumătate din oamenii de fotbal care au vorbit zilele astea înaintea turneului din Rusia. La fel gândesc și oamenii obișnuiți. De altfel, cred că jumătate din planeta e împărțită intre Anglia, Brazilia, Spania sau mai știu eu cu cine și restul de jumătate îi ține pumnii Argentinei.

De ce se întâmplă asta? Messi face luna aceasta 31 de ani, deci la următoarea Cupă Mondială va avea 35 de ani. Practic e ultima șansă pentru argentinian de a realiza ceva important cu naționala. S-a saturat și el să îl tot bată Chile prin Copa America de fiecare dată. Un succes în Rusia ar încheia discuția despre cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, asta e de fapt cheia. Ce Pele, ce Ronaldo, ce Maradona, ce Cruyff. Dacă Argentina câștiga, Messi e cel mai bun din istoria acestui sport și nimeni nu ar avea ce să mai conteste. Poate niciodată nu a fost o presiune mai mare pe un singur jucător la o Cupă Mondială. Messi știe că are atâția susținători în spate, dar totodată e constient că un eșec ar da apă la moară tuturor celor care spun că nu ar fi reușit performanțele din carieră în afara sistemului perfect creat la Barcelona.

De altfel, e ultimul turneu final pentru Iniesta, omul care, fără Messi de la Barcelona, a cucerit cu Spania Cupa Mondială și de două ori Campionatul European. Adică exact colegii săi de la Barcelona au cucerit lumea și au demonstrat că sunt cei mai buni fără Messi, considerat decisiv de oameni pentru echipa sa. De asemenea, o presiune în plus vine și din faptul că marele său rival, Cristiano Ronaldo, a mai obținut încă un trofeu Champions League în acest an și a fost golgheterul competiției. Un Ronaldo care are deja un trofeu major cu naționala în palmares.

Practic jumătate de planetă s-a saturat să susțină că Messi e cel mai mare din lume și să apară câte unu să facă mișto “da, mă, e cel mai mare cu Getafe și Malaga”. Jumătate din oamenii planetei, cei care nu au o națională participantă, vor să câștige Messi pentru a-și valida propria lor opțiune, să poată avea în sfârșit o replică de luat în seamă atunci când discuția ajunge la cel mai mare din istoria fotbalului. Deci, hai Argentina, să terminam odată cu treaba asta 😁

De ce Cristiano Ronaldo?

Stăteam la calculator şi vine la mine Raluca şi mă întreabă ce mai vreau să scriu. Îi spun că despre finala din seara aceasta, despre Ronaldo, d-astea. La care ea îmi spune “iar o să spună lumea că eşti subiectiv”. Iar eu am răspuns “Da, dar acum o să explic subiectivismul”

Cam despre asta vreau să scriu, de ce Ronaldo? Pentru că suntem obişnuiţi cu Ronaldo cel care doboară recorduri după recorduri, e cel mai urmarit sportiv pe reţelele de socializare, e idolul multor copii care se apucă acum de fotbal. Dar nu despre recorduri vreau să scriu, nu despre eterna luptă cu Lionel Messi ci despre lucrurile care m-au făcut pe mine să stau cu ochii pe el. Îl urmăresc de peste 13-14 ani când încă nu primise niciun Balon de Aur. Practic sunt un fel de Mircea Lucescu, eu l-am descoperit :)))

Cred că era 2004 anul în care eu eram un tânar dornic să lucreze în televiziune. Încă eram în facultate dar am auzit că TV Sport caută tinere talente, iar cum eu mă consideram destul de talentat am zis să merg să văd care-i treaba. Mă rog, ideea e că pe vremea aia TV Sport, pe lângă alte drepturi tv, avea în portofoliu şi ChelseaTV şi ManchesterTV.  Treaba era următoarea: aceste posturi oficiale ale celor două cluburi dădeau meciurile acestora din Premier League integral, însă la vreo două zile după ce se disputau. Eeeh, şi vă închipuiţi că nu puteau comenta aceste meciuri Costi Mocanu, Vali Moraru sau Andrei Radulescu. Aşa că de obicei eu eram responsabil să comentez Manchester United – Derby County 1-0 la 48 de ore după disputare. Şi să ştiţi că nu e un lucru tocmai uşor să încerci să pară naturale reacţiile tale din momentul golului care venea în minutul în care ştiai că va pica. Eeeh, pe vremea aia Cristiano Ronaldo, Arjen Robben, Wayne Rooney sau, aaah, Damien Duff 😛 erau doar tineri dornici de afirmare. Jose Mourinho abia luase “urecheata” cu Porto şi ajunsese la Chelsea unde Abramovich îi pusese zeci de milioane de euro la dispoziţie să facă o super echipă. În sezonul 2004-05 a câştigat primul titlu din istorie pentru această echipă, apoi imediat a mai adus un titlu.

Echipele din Finala UCL 2008

 

După aceste trofee câştigate de maşinăria lui Mourinho, Manchester United cu Cristiano Ronaldo MVP a luat trei titluri la rând. a jucat doua finale de Champions League plus alte câteva trofee interne. Ronaldo în acesti ani trei ani la United a marcat 91 de goluri în 155 de partide. Reţineţi, el încă nu era bestia din ultimul timp când caută doar golul. Pe vremea aceea el încă evolua în bandă, era mijlocas lateral clasic. Rooney – Tevez a fost atacul lui Manchester în finala cu Chelsea din 2008.

Apropo de acea perioada, TV Sport avea drepturi şi pe campionatul Argentinei. Şi pe atunci comentam multe meciuri de-ale lui River Plate, acolo unde evolua un copil care mi-a plăcut foarte tare şi am fost convins că va ajunge un mare jucător. Alexis Sanchez. Ok, poate nu e la nivelul lui Cristiano, dar e un jucător de clasă mondială. Cam acelaşi tip de jucător, spectaculos şi cu scheme în sânge :))

Pun acum linkul cu golul lui Ronaldo cu FC Porto, gol la care îl putem auzi pe comentatorul partidei spunând: “How many players in world football would dare to try that?!”

Ehh, cam despre asta e vorba la Cristiano Ronaldo, realizează lucruri pe care alţii nu îndrăznesc să le încerce.  De aceea, pe lângă Ronaldo îi am ca favoriţi pe Hagi, Ibrahimovic, Lampard, Sneijder. Amintiţi-vă ce jucător era olandezul în echipa lui Inter care a luat UCL! Sau Hagi…câţi jucători ar fi încercat să-l surprindă pe Cordoba cu acel trasor? E imposibilă lovitura. Ce să mai spunem de foarfeca lui Ibra din amicalul cu Anglia? Şi tot aşa…

Când a luat primul Balon de Aur a fost prima oară când m-a şi interesat de acest trofeu. De altfel, pe cine interesa aşa mult de el înainte de era Cristiano – Lionel? Nu era deloc acest interes enorm din partea tuturor, fani, jurnalişti, companii, sponsori etc.

Şi acum mărturisirea care va şoca multă lume 😀  În 2009 am trăit o mare dezamăgire. Cristiano Ronaldo devenea cel mai scump jucător din istoria fotbalului transferându-se la Real Madrid pentru 94 de milioane de euro. Să explic contextul situaţiei. De fiecare dată eu la fotbal ţin cu echipa mai mică. Pe vremea aceea nu înţelegeam cum poate cineva să ţină cu Real Madrid, care avea deja o grămadă trofee în palmares şi îşi făcuse obiceiul să cumpere cei mai buni jucători din lume. Chiar simpatizam cu Barcelona că încerca să-i opună rezistenţă Realului Galactic. Chiar eram unul dintre cei mai mari fani ai lui Rivaldo pe vremea aceea. S-a dus o bătălie internă foarte mare în acel moment. Ce fac, cu cine ţin, cum să mă bucur la golurile lui Ronaldo dacă eu antipatizez cu Real Madrid?

Eeh, situaţia s-a simplificat foarte uşor chiar după transferul lui Ronaldo. Pentru că imediat a început dominaţia Barcelonei, iar sentimentul meu de antipatie s-a mutat în sensul opus. Barcelona devenind aproape invincibila cu Xavi, Iniesta, Pique, Dani Alves, David Villa sau Mascherano mi-a făcut situaţia mult mai uşoară şi am reînceput să ţin cu echipa considerată inferioară, Real Madrid. Hmmm, sper că nu am uitat niciun jucător important din acea însiruire 😛

Două lucruri despre Ronaldo la naţionala Portugaliei. În 2012 a fost golgheterul (la egalitate) Campionatului European cu o naţională a Portugaliei care nu emitea nicio pretenţie şi a ajuns în semifinalele turneului. Apoi în 2016 a fost apogeul carierei sale. Să câştigi trofeul în faţa unor echipe ca Spania, Franţa aflată pe teren propriu, Germania, Italia, Anglia sau Belgia e senzaţional. Ştiu, mulţi spun că nu a avut mare contribuţie, deşi a dat 3 goluri la acest turneu. Dar mulţi nu înţeleg că fără Cristiano Ronaldo, chiar şi pe bancă, Portugalia nu ar fi îndrăzit să viseze la acest lucru. El a fost factorul determinant în atitudinea, în motivarea celorlalţi şi dorinţa de succes a celorlalţi colegi din teren. Păi, fără Cristiano Ronaldo accidentat de Payet în marea finală, Portugalia a fost un animal dezlănţuit, în sensul că toţi de pe teren parcă erau nişte lei şi cu siguranţă s-au gândit să câştige si pentru căpitanul lor.

PS: Payet a pierdut cumva finala Europa League din cauza unei accidentări?Hmm…ciudat.

Cristiano Ronaldo are astăzi şansa să egaleze numărul de trofee al Barcelonei în Champions League. Este absolut incredibil dacă stai să te gândeşti. Dar chiar dacă nu ar reuşi acest lucru, pentru mine Cristiano Ronaldo e cel mai mare pentru munca şi efortul pe care l-a depus în toată cariera pentru a fi cel mai bun. Şi mai dau acum pe final încă un argument. A demonstrat la 3 cluburi plus naţională că poate fi number one. Pentru că avem disputa de astăzi cu Salah. Păi Salah are deja un eşec în carieră la Chelsea şi nici la Fiorentina nu a rupt gura târgului. Nu putem ştii niciodată dacă un jucător scos din angrenajul cu care a fost obişnuit de mic poate evolua la acelaşi nivel. Cristiano a demonstrat-o.

Am promis la începutul articolului că explic subiectivismul, sper că am reuşit în mare măsură.  Hala Madrid!

PS: Mai las şi asta aici, poate va interesează:

10 întâmplări minunate de 1 mai de pe litoralul românesc!

Eu am fost la mare de 1 mai o singură dată, acum vreo 7 ani. Nu îmi aduc aminte de nicio ispravă memorabilă de atunci, am fost împreună cu un prieten şi un nepot. Îmi aduc aminte că Mamaia de 1 mai nu era deloc aşa populată. Pe atunci, lumea încă mergea în această dată către alte staţiuni, către Vamă în principal. Între timp lucrurile s-au schimbat drastic şi am încercat să adun mai multe lucruri frumoase întâmplate la mare în aceste zile care mi-au atras atenţia.

  1. “Sultanul parchetului” vine cu elicopterul la club. Cancan spune că e un turc ce are o fabrică de prelucrarea lemnului în Argeş. Aşa că dacă tot profiţi de lemnul României, atunci să arăţi românilor că merită să ţi-l dea.

Până să vă arate televiziunile, vă arăt eu aroganța supremă: să aterizezi cu elicopterul în fața clubului la Mamaia. Și.. cât pe ce, să faci și un mic accident.

Posted by Alexandra Gavrilă on 2018 m. balandis 28 d.

2. Cocalarul care ne-a demonstrat că BMW-urile nu pot să înoate. În fiecare an vedem câte un prost d-ăsta care se face de râs după ce încearcă el să-şi impresioneze iubita cu o poză pe plajă direct din maşină. Aşa s-a întâmplat şi acum. Poliţia română a acţionat deja şi a anunţat că şoferul e un tânăr din Bucureşti de 28 de ani, care a fost amendat cu 10.000 de lei. Partea ciudată e că, aşa cum vedem în poze, maşina de înmatriculată în Brăila. Mă rog, poate încă nu apucase să înmatriculeze superbul autovehicul pe numele său.

 

3. Patriotul care se sacrifică pentru ca ţara noastră să ajungă pe locul 1 la ceva. Nu putem decât să fim mândri că încă avem printre noi astfel de oameni dedicaţi unei cauze atât de onorabile. Păcat că mulţi dintre ei pleacă afară la muncă…

 

Un tânăr din Vama Veche explică ce înseamnă să fii patriot: ”Noi bem pentru țara noastră”

Un tânăr din Vama Veche explică ce înseamnă să fii patriot: ”Noi bem pentru țara noastră”http://vacantalamare.stirileprotv.ro/

Posted by StirileProTV on 2018 m. balandis 30 d.

4. O postare găsită pe contul Rooco Ol însoţită de această poză de mai jos, ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, cum ar spune unii. “In aceasta dimineata in Vama Veche doi motocicliști care se credeau in Sons of Anarchy băteau cu o bestialitate de nedescris un băiat lângă care stătea prietena lui și in genunchi urla din toti rărunchii si se ruga de ei sa nu îl mai bată…In același timp am văzut cum se fumează la liber ca in Amsterdam tone de iarba cu nonșalantă, in mare parte de către minori, am văzut tone de alcool tot la minori, am văzut adolescenți cerșind destul de agasant ca sa bea, înjosindu-se groaznic și adulti cu copii mici stand lângă cei menționați mai devreme fără absolut nici o problema. De ce ti-ai tine copilul intr-un astfel de mediu? Ce adult responsabil face asta?”

5. Tânăra intervievată de Ştirile Pro TV care a anunţat că şi-a găsit mai multe jumătăţi :)) Na, e greu să mai găseşti un bărbat să le aibă pe toate.

“Ţi-ai găsit jumătatea?
Am găsit mai multe.
Ce are fiecare special?
Unu e romantic, unu e petrecăreţ şi tot aşa.”

6. La mare se află şi un anume Bogdan Olaru, fiul “regelui materialelor de construcţii din Galaţi”. Un băiat care se laudă cu miile de euro cheltuite în cluburile de fiţe. Dar nu asta e partea interesantă, că de cheltuit cheltuie toţi, treaba lor. Partea mişto e că el i-ar fi somat pe părinţii săi, mai în glumă mai în serios, conform Antena 3: „Anul trecut au făcut 10 milioane de euro profit. Anul ăsta să facă 12”. Minunat, nu? 

sursa foto: Neptun TV

7. “Un bucureştean de 25 de ani şi o tânără de 21 de ani din Polonia, ajunşi în stare de comă, au fost preluaţi luni dimineaţă de Serviciul de Ambulanţă Judeţeană Constanţa, fiind transportaţi la spital.” Sincer, nu am înţeles dacă au intrat în comă alcoolică împreună sau separat. Că poate se leagă ceva frumos şi peste 10 ani sărbătoresc împreună prima comă în calitate de cuplu.

8. Nu putea lipsi şampania de care a auzit toată lumea. 100.000 de euro să dai ca să bei dintr-un pahar. Da, un pahar, că daca dai atâţia bani nu o ţii pentru tine, nu? Că d-aia e şi şampanie. Sunt curios însă dacă atunci când a fost desfăcută s-a stropit cu ea sau măcar dacă respectivul chelner a avut bunul simţ să toarne fără să se prelingă nimic pe lângă pahar. Gândiţi-vă, o picătură valorează cam 300-400 de euro, nu e de glumă.

9. Filmuleţul pe care l-a văzut toată lumea, mai puţin părinţii respectivei domnişoare. Pff, am zis domnişoară, da? Nu înseamnă că dacă s-a dus fata să tragă un pic pe nas la mare cu câţiva amici înseamnă că a făcut şi alte lucruri. Poate a fost doar o mică scăpare. Cum zicea cineva pe facebook, poate era doar răcită

 

cum să te droghezi în prime time de 1 mai: secunda 00:43. felicitări cameramanului.

Posted by Razvan Balan on 2018 m. gegužė 1 d.

10. Poza de la întoarcere. Că nu toţi au elicopter ca “sultanul”.

sursa foto: Digi24