Home » Archives for Paul Andrei

Author: Paul Andrei

Ce (nu) au rezolvat protestele Rezist! De ce?

Staţi aşa, nu săriţi, nu am spus că nu sunt bune sau că le-am condamnat. Nu, dar protestul trebuie să aibă şi el un cap, un scop, o finalitate. “Deocamdată” nu avem decat vreo 400 de răniţi, câţiva jandarmi cu degete fracturate, o jandarmeriţă băgată în spital pentru două zile, distrugeri stradale, un Iohannis mai dezorientat ca niciodată şi un Dragnea care râde pe sub mustaţă. Ce s-a întâmplat după weekendul de proteste în plan politic, public sau în perspectiva unui viitor mai bun? Nimic, suntem exact ca la început. Doar cu câteva zeci de plangeri pentru lovire. Ok, poate pică şeful Jandarmeriei, poate e sacrificată Carmen Dan, poate vedem chiar ceva dosare pentru nişte jandarmi. Aşa şi? Doleanţele astea nici nu le luam în calcul înainte de protest, nu de asta am ieşit în piaţă.

Vă explic eu de ce se întâmpla asta şi ce ar trebui făcut, că văd că lumea e rătăcită în păreri. Marea problema a protestului “rezist” e că nu are un cap limpede, nu are un lider. Majoritatea celor din piaţă consideră că “Mu13 PSD” e de ajuns. Că o eventuală cădere a guvernului Dăncilă-Dragnea ar rezolva problemele ţării. Păi nu s-ar întâmpla nimic. Ştiţi de ce? E de ajuns să vă uitaţi pe străzile din Bucureşti în această zi. E Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare creştină, prilej cu care foarte mulţi români sunt liberi. Care sunt românii care primesc liber în aceste sărbători? În principal bugetarii, pentru că patronul privat preferă să nu dea liber şi să-şi plătească angajatul şi în această zi. Nu opreşte producţia, livrarea sau mai ştiu eu ce face el pentru o zi liberă de la stat. Bun, deci dacă străzile sunt libere înseamnă că sunt încă foarte mulţi bugetari în sistem. Păi cu cine votează majoritatea dintre aceşti oameni? Gândiţi-vă că foarte mulţi au primit măriri în ultima vreme, ei sunt oarecum mulţumiţi de ceea ce se întâmplă. Bun, acesta e un punct.

sursa foto: b1tv.ro

O altă probleme ignorată de cei nemulţumiţi de guvernul lui Dragnea o reprezintă încercarea de racolare a nehotărâţilor sau chiar a votanţilor PSD. Agresivitatea de tipul “”PSD-iştii sunt proşti şi limitaţi” înlătură orice posibilitate ca omul acela să vină alături de tine, chiar dacă la un moment dat va da şi el pe internet de poza cu domeniul imens al lui Dragnea. Cum să te alături unui grup care până atunci te-a considerat inferior? Nu se va întâmpla niciodată. Mesajul către aceştia nu trebuie în niciun caz să fie unul de ură şi dispreţ. Pentru că au fost 100.000 de oameni în piaţă vineri, vreo 60.000 sâmbătă, însă aceştia au nevoie în continuare de celelalte milioane din faţa televizorului pentru a reuşi într-adevăr ceva.

Cea mai mare problemă rezistenţilor o reprezintă lipsa unui lider. E ceva timp de când aşteaptă toată lumea să apară acest lider, dar nu îl vede nimeni. Au fost încercări cu Tudor Chirilă, cu Mălin Bot, cu Marian Godină, cu Dacian Cioloş şi care or mai fi fost. Ştiţi de ce aceştia nu au ajuns lideri? Pentru că strada i-a rejectat. A doua zi după evenimentele de vineri a venit în piaţă liderul PNL, Ludovic Orban. Ştiţi ce reacţii au fost? S-a spus că a venit să confişte opoziţia protestul. Băi, oameni buni, păi cine vrei să-l coordoneze, cine vrei să vă dea o linie? Aaah, nu vrei, tu vrei să protestezi doar şi să smulgi borduri? “Domne, eu sunt apolitic, dar nu se mai poate cu ăştia. Mu13 PSD” sau “Toţi sunt o apă şi-un pământ”. Păi bine, bine, dar trebuie să pui ceva în loc. Iohannis nu mai poate fi un lider pentru Rezist pentru că a avut câteva şanse să se lupte cu Dragonul de Teleorman şi a preferat să-i facă pe plac. A semnat fără să comenteze numirile premierilor numiţi de Dragnea şi a tăcut în momente când putea să iasă să-i tragă de urechi la unele modificări legislative.

sursa foto: evz.ro

Şi ştiţi de ce nu există un lider? Şi aceasta fiind cea mai importantă explicaţie. Pentru că un lider este omul care ia decizii care influentează masele chiar dacă acele decizii nu sunt acceptate de toţi “urmaşii” săi. Păi un lider ar fi ieşit si s-ar fi declarat dezgustat de campania “Mu13 PSD”, ar fi declarat că nu e normal, că e necivilizat şi că, deşi şoferul ar fi in legalitate, ar trebui să-şi schimbe numărul. Totodată, ar fi dat un mesaj de genul “Putem să îi învingem, dar hai să nu ne coborâm la nivelul lor”. Un lider Rezist ar fi condamnat drastic violenţele asupra jandarmeriţei şi ar fi cerut ca cei vinovaţi să fie anchetaţi şi daţi pe mâna justiţiei. În acelaşi timp s-ar fi bătut cu pumnul în piept că va urmări foarte atent cum decurg anchetele jandarmilor care au bătut oameni fără motiv. Un lider Rezist ar fi exprimat de fiecare dată convingerea că şansa votului nu trebuie niciodată ratată, că nu mai avem voie să ajungem la un absenteism de 67 la suta. Un lider Rezist nu ar fi fost niciodată de acord cu contestarea şi injurarea Simonei Halep doar pentru că i-a atras atenţia unui ţăran (da, ăla e ţăran) că în timpul partidelor de tenis trebuie să tacă. El şi-ar fi cerut scuze în numele tuturor celor pe care i-ar reprezenta. Un adevărat lider Rezist nu ar fi niciodată de acord cu injuriile la adresa preoţilor ştiind că mulţi contestatari ai PSD sunt creştini practicanţi.

sursa foto: Antena3.ro

Toate aceste lucruri de mai sus nu contravin deloc cu revendicările Rezist. Din contră. Dar nu ai cum să aduci oameni alături de tine dacă tu încerci să o faci pe tipul “prostule, tu nu îţi dai seama dar vezi că ăia sunt corupţi şi incompetenţi, vino alături de mine!” Ura şi desconsiderarea nu va atrage niciodată pe nimeni. Marea problemă a Rezist e că nu realizează că oamenii şi-au dat şi ei seama că Viorica nu leagă două vorbe, însă nu au încotro să o apuce. Tu nu trebuie să-i convingi pe ei că PSD-iştii sunt incompetenţi, tu trebuie să-i convingi că tu reprezinţi o alternativă competentă. Altfel, ne învârtim într-un cerc fără ieşire.

Find the leader! Go!

Agresori şi agresaţi la mitingul Diasporei – Cum am văzut eu lucrurile!

Aseară eram în comentariul meciului Marseille – Toulouse când au început să apară pe un monitor imagini cu fata de la jandarmi lovită iar și iar de niște bărbați “adevărați”. Se terminase Botoşani – Astra şi cerusem sa fie schimbat monitorul de rezervă cu Digi 24. Şi văzând acele imagini încercam să mă concentrez la meci, deși cred că am tăcut secunde bune. Norocul meu e că nu s-a întâmplat nimic deosebit pe Velodrome în timpul asta. Astfel de scene chiar te afectează emoțional, pur si simplu nu îmi venea să cred ce văd, simțeam că glasul îmi răgușise brusc. 20-30 de cretini loveau o femeie, o trăgeau de păr și în timp ce se întâmplă asta alții îi dădeau lovituri la coaste. Sper din tot sufletul să aud că au fost depistați și sancționați pentru ultraj și violențe deosebit de grave. Ok, majoritatea celor din piață probabil au și convingeri d-astea cu egalitatea dintre sexe și atunci e ok să îi dai pumni în față unei femei la fel ca unui bărbat.

 

sursa foto: Digi24.ro

 

De când am auzit de acest protest am fost lăsat rece. Pentru că îi consider niște nemernici pe ăștia din guvern, analfabeți, hoți și smecheri. Dincolo erau admiratori ai unui cavaler pe m*ie. Un individ care a reușit să vulgarizeze și mai mult o societate încinsă. Nu am cum să fiu de acord cu nicio tabără. Dar consider că, în general, protestul e bun, că e un fel de presiune positiva pusă pe un guvern susținut de o majoritate mult prea liniștitoare. Deci m-am bucurat că el va fi pus în practică. În plus, am ieșit și eu în piață după OUG 13 atunci când am simțit că asist la o măgărie. Astăzi mă așteptam să apară violențe, eu unul nu m-aș fi dus niciodată cu copilul la o astfel de acțiune.

Acum, acasă, am putut să văd mai multe imagini și să îmi fac o părere despre ceea ce s-a întâmplat în piață. În multe situații jandarmii au făcut uz de forță, sper să se lămurească si aceste lucruri. Sunt oameni care stau pe asfalt și apoi loviți de jandarmi. Gaze împrăștiate haotic. Totodată, nu pot înțelege de ce să vandalizezi geamuri, mașini, semne de circulație, să dai foc la pomi, să arunci cu borduri sau să distrugi lucruri pe la Muzeul Antipa.

Mâhnirea mea însă nu vine din aceste lucruri, ci din faptul că am mulți prieteni în listă care cautionează violența. Indiferent de ce tabără. Nu poți spune că e ok să tragi cu lansatoare în oameni la întâmplare sau că jandarmerita și-o merita și că știa la ce riscuri se expune atunci când s-a angajat. Nu e normal și cu prima ocazie mă voi ocupa de o curățenie prin listă.

Totodată, nu pot să nu mă întreb dacă la următoarele alegeri vom ieși totuși din casă mai mult de 33 la sută dintre noi. Doi din trei romani nu au considerat că a vota e un lucru important. Oare cum privesc ei aceste imagini?

Ultima știre e că fata jandarm nu are coloana ruptă. Și unii prezintă asta în sensul “băi, vedeti, ați fost prostiți, nu a fost chiar atât de rău”

Pai să mergem peste ea să îi mai cărăm niște pumni în coaste, să îi rupem parul din cap, să îi dăm chiar un pumn plin în față. “Nu am fost în stare 20 de flăcăi să îi rupem coloana asteia. Iată că fata rezistă, ce ne alarmam așa tare?” Tare, nu? Vă dați seama ce urâțenie în suflet au unii?

sursa foto: Antena3.ro

Apoi sunt ăștia deștepți rău care bagă placa asta cu “știa la ce riscuri se angajează când a mers la jandarmerie”. Pai, mă, cercopitecule, nu se aplică aceeași logică și în partea cealaltă? Noi, protestatarii, nu ar trebui sa știm ce riscuri ne asumăm dacă mergem acolo? Fiecare își asuma riscuri, asta presupune ea, viata asta. Asta nu înseamnă că dacă iau un salariu de jandarm pot fi călcat în picioare liniștit. Sau dacă sunt miner, nu plânge nicio nevastă după mine dacă se surpa mina. “Eeh, era miner, trebuia sa se aștepte ca odată și odată cade pământul peste el. Următorul!”

De asemenea, alta placă preferată e asta cu extragerea celor violenți “domne, trebuiau izolați și extrași din mulțime doar aia violenți” Bă, băiatule, de parcă e cineva în lumea asta care crede că băieții aia s-au făcut jandarmi deși ei aveau o bursă la Harvard dar au refuzat-o din iubire mare pentru ordine și disciplină. Ei atâta știu, atâta pot. Și apoi, credeți ca e atât de ușor extragerea unor recalcitranți din mulțime? Nu e nimic chirurgical acolo, nu îl iei cu penseta. Pai nu vedem ce se întâmplă când unul aruncă cu câte o sticlă iar vreun jandarm încearcă sa îl rețină? Imediat apar 5-6 inși și trag de el să îl lase în pace.

Mai e cazul protestatarilor-scut. Ăștia deștepți care ei doar stau, nu fac nimic, dar pe lângă ei sunt alții care trag de garduri, aruncă cu obiecte, lovesc jandarmii etc. Și ăștia apoi se plâng “Domne, mi-au dat cu gaz lacrimogen, deși nu am făcut nimic, eram pașnic”.

Cine e de acord cu mine, foarte bine. Cine nu e de acord, să fie sănătos! Scriu ce simt, iar acum simt o mare scârbă că am ajuns să fim inumani.

Top 10 seriale cu care să adormi :D

Sunt un om al serialelor, captiv în această lume a poveştilor fără sfârşit, a personajelor bine conturate şi a răufăcătorilor care nu se mai termină. Ăsta sunt eu. Aproape în fiecare seară, înainte de somn, mă pun să urmăresc un episod, două, trei împreună cu Raluca. Partea nasoală atunci când te pui seara e că te poţi trezi uneori cu câte un cot în stomac:

– Păi ce faci, iar ai adormit? Trezeste-te!.
– Păi nu dormeam!
– Eeeh, nu…deja sforăiai!

Ideea e că atunci când te însori trebuie să ţii cont şi de acest aspect “Ok, am înţeles, amandurora ne plac călătoriile, ne place să ieşim cu prietenii, să mâncăm la un restaurant, dar ce seriale îţi plac?” E întrebarea pe care trebuie să o pui înaintea ÎNTREBĂRII SUPREME! Că dacă ea spune că se uită la “Gilmore Girls” şi e fan “Keeping Up with the Kardashians” ai pus-o.

Pe vremea când aveam 7-8 ani erau multe seriale în vogă la televizor. Trebuia să te pui în faţa “Diamantului” la anumite ore ca să le poţi urmări, nu ca acum când poţi accesa episodul X în orice moment al zilei. Mai nou, nici nu au neapărat nevoie de un televizor, îl vezi în tren pe telefon sau tabletă. Knight Rider, Wonder Woman, A-Team, MacGyver, Love and Marriage, Colombo sunt doar câteva seriale clasice care m-au ţinut în faţa televizorului şi care au ajutat la dezvoltarea mea ca om. Nu se vede? Sunt descurcăreţ ca MacGyver, am umorul lui Al Bundy, conduc ca David Hasselhoff, am prieteni de nădejde ca în Echipa de Şoc, pun întrebari fără sfârşit ca detectivul Colombo şi sunt însurat cu o femeie fantastică 😀

Acestea fiind zise să vă prezint un top 10 al serialelor urmărite de mine. Evident că această selecţie e una subiectivă, dar voi încerca la fiecare să şi explic de ce. Nu trebuie să fiţi de acord cu mine, ba chiar mă aştept la acest lucru. Dacă vreţi puteţi să comentaţi si să îmi spuneţi si voi care este Top 10 pentru voi.

Aaah, era să uit. Un lucru foarte important în alegerea unui serial pentru mine îl reprezintă numărul de sezoane pe care-l are. Nu mă voi apuca niciodată să urmăresc un serial care abia a început să se filmeze sau abia ce a ajuns la sezonul 2. De exemplu, vreau să văd cândva Westworld însă aştept să ajungă măcar la sezonul 3, încheiat. Pentru că sunt zile când am timp şi vreau să văd 3 episoade. Păi în cazul acesta termin un sezon într-o săptămână şi apoi iau căutarea de la capăt. În plus, numărul de sezoane poate fi şi un fel de validare din partea publicului. Pentru că nicio reţea de televiziune nu comandă încă un sezon dintr-o producţie dacă nu există cerere, dacă publicul nu o vrea pe ecran.

 

10. ARROWVERSE (2012 – prezent)

Încep topul cu mai multe seriale pe o singură poziţie. Este ceea ce urmăresc în acest moment. Practic toată treaba a început în 2012 cu “Arrow”, care a avut mare succes. Apoi, prin sezonul 3 a apărut The Flash în două episoade. Oamenilor le-a plăcut atât de mult de noul Barry Allen încât i-au făcut şi lui un serial. Mai târziu au creat şi “Legends of Tomorrow” care a luat eroi şi răufăcători din cele două seriale şi a continuat povestea prin spaţiu şi timp. Mai apoi a apărut şi “Supergirl”. Toate aceste seriale se desfăşoară în acelaşi univers, în universul DC. De altfel, ca să urmăreşti totul cu o logică trebuie să cauţi pe internet în ce ordine trebuie privite toate episoadele, deoarece povestea şi personajele se tot intersectează între ele. În plus, apar tot felul de guest star-uri suprinzătoare. Ca Dolph Lundgren de exemplu. E foarte fun de urmărit dacă ţi-au plăcut desenele animate cu supereroi şi dacă îţi plac filmele de acum cu Ironman, Batman, Superman sau Thor. Un episod are durata de 43-45 de minute.

Îţi poţi da seama foarte uşor că producătorii erau fani ai serialelor din urmă cu ceva timp deoarece castingul este unul excelent. Interpretul lui Hercule din serialul din anii 90 apare ca un kriptonian, interpreta Femeii Fantastice din anii 90 apare şi ea. De asemenea, fratii din Prison Break sunt distribuiţi acum în aceeaşi formulă de doi. Superman din serialul anilor 90 e acum tatăl lui Supergirl. Mă rog, vă mai las şi pe voi să descoperiţi.

9. THE MENTALIST (2008 – 2015)

Povestea se învârte în jurul lui Patrick Jane, consultant al Biroului de Investigaţii din California (instituţie care nu există în realitate), care îi ajută pe cei de acolo să rezolve crime cu ajutorului talentului său special de a trage concluzii din mimica, expresiile şi gesturile oamenilor. Era interesant, m-a captivat, părea că rămân cu ceva după fiecare episod. Deja credeam că mă pot angaja la sectia 20 🙂 Un serial pe care l-am urmărit acum câţiva ani, prin 2013-2014. Un episod durează 40-45 de minute.

sursa foto: wallpapercave.com

8. FRIENDS (1994 – 2004)

Ce să spun despre el? E funny, dinamic, amuzant şi e serialul în care oricine îşi găseşte reprezentarea în unul dintre cei 6 prieteni. A fost savuros la vremea lui, însă eu l-am apreciat după ce alţii îl văzuseră de ani buni. M-am apucat să îl urmăresc cap-coadă acum vreo 5-6 ani. O să explic mai jos şi de ce.

7. AGENTS OF SHIELD (2013 – prezent)

Agenţii ăştia fac parte din universul Marvel, acelaşi cu Avengers, Iron Man, Hulk şi Spiderman (mai nou). A ajuns deja la al şaselea sezon, cu episoade de 41-44 de minute (o oră comercială). Povestea e interesantă, o agenţie secretă care se ocupă cu controlul fenomenelor inexplicabile. Partea captiantă e că serialul ţine cont chiar şi de evenimentele petrecute în filmele Marvel de pe marele ecran. Chiar apare de mai multe ori Samuel L. Jackson, “capul” din Avengers.  Un rol interesant îl face actorul care-l joacă pe Ghost Rider, Gabriel Luna, care mai nou va fi noul Terminator.

6. SEINFELD (1989 – 1998)

Tatăl serialelor de comedie. Prima oară cred că pe Pro TV l-am văzut, pe la finalul anilor 90, era difuzat seara destul de târziu, pe la 22 sau chiar 23. Ţin minte că încercam să ţin minte glumele auzite să le spun şi eu mai departe la şcoală. Era un nou tip de serial pe atunci, îmi aduc aminte că nu mi-a plăcut din start, primele episoade le priveam aşa cu întrebarea în cap “cine e ăsta şi ce mai vrea şi el? Se mai crede şi amuzant…”. Apoi am început să pricep că era alt tip de umor şi că întreg serialul trebuia privit cu alţi ochi faţă de comediile clasice. Bun, bun de tot chiar şi azi.  S-a filmat între 89 şi 98 şi a avut 9 sezoane cu o durată de 22-24 de minute pentru un episod. L-am reluat împreună cu Raluca de curând cap-coadă.  Spuneam mai sus la Friends că veţi afla de ce nu l-am urmărit la vremea lui. Era difuzat în aceeaşi perioadă cu Seinfeld şi voiam să fiu fidel unui singur serial de comedie 🙂

5. BREAKING BAD (2008-2013)

Ultima scenă m-a lăsat privind în gol câteva zeci de secunde bune. Deşi deznodământul final era aşteptat şi oarecum previzibil încă din primele episoade, privindu-l pe Walter în ultimele lui clipe îţi lasă un gol în stomac aşa cum rar se întâmplă în seriale. Şi apoi stai şi te uiţi în stânga şi în dreapta şi întrebi “gata, s-a terminat? Şi acum ce facem, cum ne continuăm viaţa?”. Episoade de 41-43 de minute, uneori unele speciale de 58 de minute. Ritmul in care era construită povestea nu era unul foarte ridicat, lucrurile avansau oarecum încet, însă totul era construit cu cap. L-am văzut pe Bryan Cranston reuşind să ne convingă că un profesor de chimie poate ajunge un magnat al drogurilor. Senzaţional serial. Păcat că spin-off-ul Better Call Saul nu se ridică la nivelul acestuia.

4. TWO AND A HALF MEN (2003 – 2011)

Am pus 2011 în paranteză pentru că vorbesc doar despre perioada în care rolul principal i-a aparţinut lui Charlie Sheen. După ce l-au “omorât” pe Charlie şi a venit Ashton Kutcher s-a mai filmat până în 2015 iar apoi, din cauza ratingului super “mare”, l-au oprit.  Charlie era senzaţie, ajunsese să câştige 1,8 milioane de dolari pe sezon, fiind atunci cel mai bine plătit actor de televiziune. Problemele personale, drogurile şi alcoolul l-au făcut pe Charlie să se certe cu toată lumea în ultimul sezon în care a apărut. Şi se vedea chiar şi pe post, slăbise enorm faţă de primele sezoane şi părea că nu e la locul lui. Un serial pe care îl poţi revedea de 3-4 ori fără să te plictiseşti. Raluca îl văzuse deja o dată când ne-am apucat să-l urmărim acum vreo 3 ani, eu nu. Recomand cu încredere şi pentru burlaci şi pentru ceilalţi 🙂

3. DEXTER (2006 – 2013)

Cel mai îndrăgit criminal în serie din toate timpurile. Cu siguranţă, cine l-a urmărit a fost marcat de scena morţii soţiei lui Dexter, Rita, din finalul sezonului 4. Scena memorabilă şi terifiantă, cu Rita înjunghiată în cadă, iar bebeluşul lăsat de rivalul lui Dexter în mijlocul camerei, înconjurat de sângele mamei sale. Finalul a fost destul de dezamăgitor pentru fanii lui Dexter Morgan, nevoit să se despartă de micul ecran în hainele unui tăietor de lemne. Mulţi au criticat acest deznodământ, care nu a surprins atât de tare şi a trădat o lipsă de imaginaţie din partea scenariştilor.  Durata unui episod e între 45 şi 60 de minute. Genul de serial la care ai nevoie după fiecare episod să-ţi tragi sufletul şi abia apoi să mai bagi un episod 🙂

2. HOW I MET YOUR MOTHER (2005 – 2014)

Ce nume de serial e ăsta? Cred că vreo 2 ani mi-a tot spus Raluca de el, că e mişto, că am putea să îl vedem şi de fiecare dată alegeam alt serial. Nu îmi suna mie bine deloc numele ăsta, credeam că e vreo comedie cu un cuplu de grăsuţi şi cu o mamă pe lângă ei :)) Mă rog, ceva de genul. Until one day…cred că s-a întâmplat acum vreo 2 ani după ce am terminat Two and a Half Men, parcă. “Ok, hai să vedem un episod şi apoi vedem…” Şi apoi ne-am uitat până la ultimul episod, cel cu numărul 208. Cel despre care auzisem că e dezamăgitor, însă pentru mine a fost unul cu o încărcătură emoţională foarte ridicată, în condiţiile în care vorbim despre o comedie. Subiectul filmului este despre un tip, Ted Mosby, care încearcă să găsească femeia vieţii lui. Asta la timpul trecut, pentru că fiecare episod începe cu o scenă în care “viitorul” Ted le povesteşte copiilor săi cum a cunoscut-o pe mama lor.

Tot atunci l-am descoperit pe Neil Patrick Harris, un actor cu o charismă incredibilă. Are el un păcat, dar nu stăm acum să discutăm de asta 😀 Prima oară l-am observat la o decernare a premiilor Oscar şi pe atunci habar nu aveam cine e şi ce vrea el. Actor excelent.

Graţie acestui serial, Cobie Smulders, interpreta lui Robin, a ajuns la o cotă foarte bună în acest moment şi a prins un rol important în seria Avengers. Are deja 4 apariţii pe marile ecrane în universul Marvel. De asemenea, o puteţi vedea în vreo 5 sezoane şi în Agents of Shield.

Vă spun în privat motivele pentru care a ajuns pe locul 2 😀

1. LOST (2004-2010)

Serialul despre supravieţuitorii unui accident de avion, naufragiaţi pe o insulă misterioasă. Serialul a debutat cu un episod care a costat 14 milioane de dolari, un record la vremea aceea. Probabil încă e cel mai scump din istorie. El a fost creat de J.J. Abrams, omul care se află în spatele multor producţii de succes ca Armageddon, Star Trek (2009), Mission Imposible sau The Force Awakens – primul episod din noua trilogie Star Wars.  Abrams e unul dintre producătorii preferaţi. A devenit aşa încă de când m-a lipit de canapea cu “Cloverfield”

Lost m-a fascinat încă de la primele cadre şi episoade în principal datorită modului de a spune povestea. Era pentru prima oară când vedeam într-un serial că se “abuzează” de flashbacks si flashforwards. Îmi aduc aminte ce şoc am avut când am aflat că personajul lui Evangeline Lilly era o condamnată la închisoare. Un penal cum ar veni 😛 Era total opus de ceea ce ştiam până atunci.

6 sezoane s-a uitat planeta la acest serial, cu episoade între 40-47 de minute. Lost e considerat unul dintre cele mai de succes show tv din istorie cu 11 premii Emmy câştigate din 54 de nominalizări, cu un premiu Golden Globe din 7 nominalizări sau un premiu Bafta. În rest, numeroase nominalizări şi premii dobândite.

MENŢIUNI: Prison Break, Suits, Heroes şi Mad Men. Aceste seriale nu au intrat în top, însă trebuie să spun ceva despre ele. Sunt foarte bune şi apreciate, însă pe mine m-au pierdut pe parcurs. Primele două sezoane din Prison Break au fost geniale, însă apoi au lungit-o încercând să obţină profit de pe urma unui serial rămas fără idei. La Heroes m-am uitat până la ultimul episod, însă la acela am adormit pe la jumătate. Şi nici nu am avut curioztatea să îl reiau a doua zi, atât de plictisitor devenise. La celelalte două m-am uitat la primele 2-3 sezoane apoi am constatat că nu mă mai interesa deloc ceea ce făceau Harvey Specter sau Don Draper, mă pierduseră definitiv, aşa că am luat decizia de a merge mai departe.

Acestea fiind zise, vă urez somn uşor! 🙂

PS: Acesta e topul meu, tu ai unul?

Poate te mai interesează:
Top 10 filme de război

Cum ar fi să existe un supererou în România

Cetatea Filmului Progresist!

Dreptul omului de a alege să fie elf!

Iată ce se mai discută pe la televiziunile importante de afară. Bine, nu foarte importantă, cu doar 95 de milioane de abonați în America. Că doar nu o să dăm share acum la toate emisiunile obscure.

Deci să ascultam ce s-a discutat aseară în timp ce unii mă acuzau că am o gândire învechită. Nu durează mult, doar 3 minute dar esențiale.

O domnișoară susține în acest filmuleț superb că până la vârsta de 4 ani copilului nu trebuie să îi spui tu că e fetita sau băiețel. Că nu e indicat să îi zici unei fetite “ești prințesa mea” sau unui băiețel “bravo, tigrul lui tata!” că îl zăpăcește și ar putea crede 🤔 că aparține unui anumit gen.

Să nu spuneți că nu v-am avertizat care sunt următorii pași

Always be my Theyby

Parents no longer want 'babies'. They want 'theybies'. Your theyby will decide their gender later on in life.

Posted by Tucker Carlson Tonight on 2018 m. Liepa 20 d., Penktadienis

 

Şi acum după ce am văzut că ar fi bine să lăsăm copilul de 4 ani să decidă cărui gen aparţine, iată o poză interesantă. Cât e ceasul? 12, la prânz, când toată lumea are acces la TV. Aceasta e o captură de pe E! Entertainment, parcă cineva îmi spunea să zappez tocmai acum să ajung aici. Și stăteam așa și mă gândeam, dacă ajungem vreodată să nu le impunem copiilor vreun gen, de ce să ne limităm, de ce să le furăm din opțiuni? Să le prezentăm toată gama. Cine suntem noi să le impunem să fie oameni dacă ei se simt orci, alieni sau predatori? Cum e băiatul asta, se simte elf și a parcurs pașii pentru a se simți bine în pielea lui. Hai să nu mai fim atât de limitați încât doar genul să fie pus în discuție. Mai open-mind oameni, hai!

Dacă vrei să mai citeşti şi alte articole aflate intr-o strânsă legătură cu acesta:
Care Referendum trebuie organizat primul? Şi de ce?
Familia monoparentală şi tradiţionalul pachet Family!
Am fost eu la “Call me by your name” ca să nu fii tu nevoit!
Cetatea Filmului Progresist!

 

 

 

Care Referendum trebuie organizat primul? Şi de ce?

Inițiativa “Fără penali în funcții publice” a ajuns la vreo 300.000 de semnături. Citesc că ieri au semnat și mari artiști ca Smiley sau Tudor Chirila. Pentru a ajunge să fie luată în seamă și dezbătută eventuala modificare a Constituției e nevoie de 500.000 de semnaturi, practic nu mai e mult până se întrunește numărul. Interesant e ceea ce se va întâmpla după. Că acum avem Legea Referendumului promulgată. Și știm cu toții că dacă îl organizam pe cel “Fără penali” trebuie să o facem după cel cerut de alți oameni, nu mulți, ci doar de 10 ori mai mulți decât cei adunați până acum pentru cel de mai sus. Adică nu sărim coada ca Tăriceanu, nu? Deci, spuneam, va fi interesant cum unii vor trebui sa susțină organizarea celuilalt ca să apuce să voteze la cel preferat de ei 🙂 Și apoi și mai interesant, cum ar fi ca USR să se vadă nevoită să susțină organizarea Referendumului pentru Familie în același timp cu al sau? 😂 Ca doar ne interesează cât costa organizarea unuia, nu? Doar nu o să plătim noi din buzunar pentru două? Au calculat deja unii cât ar fi costat Referendumul pentru Familie, bănuiesc ca ăsta pentru “Fără penali” nu e gratis nici el.

Balonul de Aur – cum au căzut unul câte unul!

Campionatul Mondial s-a terminat. Toată lumea aştepta ca acest turneu final să stabilească cine va fi noul câştigător al Balonului de Aur. Mulţi sperau ca Mondialul să încline balanţa în favoarea cuiva astfel încât ultimul trofeu al lui Ronaldo în Champions League să nu mai fie atât de relevant. Să vedem dacă s-a şi întâmplat aşa ceva şi o să luăm totul pas cu pas 🙂

Cu două luni înainte de Mondial cotele arătau aşa:
1. Mohamed Salah si Cristiano Ronaldo – 2.38
2. Leo Messi – 4.50
3. Neymar – 11.0

Era nebunia cu Salah care ucisese de unul singur Roma pe Anfield.

Şi a început Mondialul cu toţi favoriţii în block-starturi. Jumătate de planetă rugându-se ca Argentina să câştige titlul mondial să fie treaba încheiată ca să nu mai fie discuţii “care e mai mare, Maradona sau Messi?” sau “care e mai mare, Messi sau Ronaldo?”. Un succes în Rusia pentru Messi încheia definitiv  discutia despre cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, chiar şi cei 5 copii ai lui Diego nu ar mai fi putut susţine contrariul.

Faza grupelor primele meciuri:
Uruguay câştigă cu gol Jimenez cu un Egipt fără Salah, Franţa o bate pe Australia printr-un autogol, Argentina face doar cu Islanda fără gol Messi, Germania e bătută de Mexic, Brazilia doar 1-1 cu Elveţia, marele Hazard nu reuşeşte niciun gol cu puternica Panama, Columbia lui Falcao e bătută de Japonia, iar Lewandowski e impotent cu Senegal.

Singurii jucători favoriţi care şi-au făcut treaba în prima etapă au fost Harry Kane cu dubla care i-a adus victoria Angliei cu Tunisia şi hattrick-ul de efect al lui Ronaldo împotriva uneia dintre marile favorite la trofeu, Spania.

Lumea deja începuse să aibă ceva emoţii “Băi, reveniţi-vă, îl lăsaţi pe portughez să ia încă un Balon de Aur? Nu-i nimic, îşi revin băieţii în celelalte partide. Hai că se poate!”.

V-am povestit începutul din grupe, n-are rost să vă plictisesc cu fiecare meci în parte că nu s-a remarcat nimeni în rest. Hazard a dat şi el o dublă amărâtă cu Tunisia într-un meci câştigat cu 5-2. În rest, Ronaldo a dat un gol rapid cu Marocul şi a adus trei puncte. Despre alţii ce să vă spun? Poate nu reţin eu, poate cineva chiar a făcut un meci mare şi mi-a scăpat mie, nu am văzut chiar toate meciurile, vreo 2-3 mi-au scăpat din cele 64.

Bun, ajungem în optimi. Deja Salah era istorie. Măcinat de accidentarea suferită în finala UCL, egipteanul nu a putut să-şi ajute prea mult echipa eliminată încă din grupe. Au rămas însă ceilalţi. Cotele explodau, toată lumea făcea calcule “Dacă X face un Mondial bun şi echipa lui câştigă atunci gata cu Messi şi Ronaldo!”

În optimi am scăpat şi de Messi, şi de Ronaldo, învinsi de Franţa unui Mbappe magistral şi o Uruguay cu un Cavani exceptional în faţa porţii. Ambii cu câte o dublă.  Tot în optimi a ieşit Spania lui Ramos, Iniesta  sau Isco, creditaţi şi ei cu ceva şanse anul acesta la Balon.  Tot în această fază, lăudata Belgie s-a chinuit să treacă mai departe de Japonia pe care a învins-o cu 3-2 prin goluri Vertonghen, Fellaini şi Chadli. Deci Hazard iarăşi dator. În celelalte meciuri nimic interesant, Columbia – Anglia 1-1 cu gol Kane din penalty si apoi calificare la 11 metri. A dat Neymar un gol în Brazilia – Mexic 2-0. Tot aici a ratat şi Modric penalty important cu Danemarca în minutul 114.


Am ajuns în sferturi. Deja gluma se îngroşa, favoriţii la Balonul de Aur nu apăreau sau ăia care erau în cărţi nu făceau mare brânză. Croaţia lui Modric s-a calificat prin două goluri Kramaric şi Vida. Ok, deja discuţia se purta înspre faptul că Modric nu e marcator, iar în cazul în care ar ajunge în finală ar trebui să fie declarat Balon de Aur. Din păcate pentru el şi în general pentru jucătorii cu sarcini mai mult defensive oamenii votează mai mult marcatorii. Cannavaro a luat Balonul de Aur în 2006 când a triumfat cu Italia. De atunci, nu numai că nu a câştigat niciun jucător defensiv, dar niciun jucător de acest profil nu s-a mai aflat în primii 3 ai lumi. Doar Neuer în 2014, care a ieşit pe locul 4. În rest mijlocaşi sau atacanţi.

În sferturi, Griezmann a mai acumulat un plus că a dat un gol cu Uruguay. Hazard iarăşi nimic, iar Kane absent.

Au venit semifinalele peste noi. Toată lumea avea calculele făcute. Modric, Griezmann, Mbappe, Kane, De Bruyne sau Hazard. Aceştia erau favoriţi la Balon dacă îşi calificau echipa mai departe şi aceasta avea să câştige trofeul. Şi ce vedem aici? Franţa se califică în dauna Belgiei cu gol Umtiti, la englezi dă gol Tripper, iar Croaţia se califică graţie golurilor lui Perisic şi Mandzukic, din nicio pasă măcar Modric. Păi ce facem, vere?

În finală ştim ce s-a întâmplat, gol Griezmann din penalty şi unul din acţiune Mbappe pentru 4-1 când deja era decisă soarta.

Golgheter: Harry Kane cu 6 goluri, în timp ce pe locul 2 sunt 5 jucători, Griezmann, Mbappe, Cheryshev, Lukaku şi Cristiano Ronaldo.

Cui dăm trofeul anul acesta? Miza enormă e ca Ronaldo să nu treacă peste Messi. De aceea pe întreg parcusul turneului, după eliminarea Argentinei, am putut vedea la fanii lui Messi tot felul de argumente pentru care unul sau altul ar merita clar şi fără dubii Balonul de Aur. Şi unul câte unul au părăsit competiţia sau au dezamăgit.

Până la urmă, după acest turneu rămânem cu un singur meci decis de un jucător. Spania – Portugalia 3-3. E singura partidă despre care poţi să spui “da, uite, jucătorul X a făcut un meci mare”. In rest, nimeni nu s-a remarcat. Singurul care s-a ridicat dintre ceilalţi e Kylian Mbappe, care a făcut şi el o partidă foarte bună cu Argentina.  Dar acolo a fost o partidă cu 6 goluri, cu o reuşită decisivă a lui Di Maria, venită într-un moment crucial.

Deci, ce facem, tot la Ronaldo îl trimitem? 😀 E azi prezentarea la Torino. Dacă reuşeşte 15 goluri în turul de campionat eu zic că lucrurile sunt clare 🙂 Adevărat, eu sunt şi un pic subiectiv.

Dacă vrei să mai citeşti şi:
O Cupă Mondială pentru Messi, vă rog!
De ce Cristiano Ronaldo?