Home » Archives for July 2020

Month: July 2020

Inception în viața noastră!

Azi s-au împlinit fix 10 ani de când a apărut filmul ăsta de ne-a șocat pe atunci, Inception. Cu Di Caprio și Tom Hardy care intrau prin visele oamenilor și le implantau idei în cap fără ca aceștia să realizeze.

Eu zic că este musai ca această tehnologie să fie dezvoltată și experimentată deja pe oameni. Ar trebui ca UE să acorde fonduri de milioane de euro în acest scop. Gândiți-vă cât de ușor ar fi să ne bage în cap unii niște idei pe care nu vrem sub nicio formă să le acceptăm altfel!

Nu ar mai fi nevoie de manipulări, de campanii, de o întreagă propagandă să îți spună că poți fi “mademoisellă” dacă te-ai născut cu cuc. De exemplu.

Și băieții plâng câteodată…la filme!

Mi-e greu să recunosc asta, mai ales public, dar uneori mai plâng la filme. Gata, am spus-o, am ieșit și eu din dulap.

Azi se împlinesc fix 30 de ani de la lansarea primului film la care am vărsat o lacrimă, Ghost. De atunci, Hachicko mi-a frânt inima, chiar și la moartea lui Jack Dawson nu m-am purtat bărbătește. Nu am putut să înțeleg de ce nu i-a făcut Rose și lui loc pe masa plutitoare.

Avea mama caseta cu filmul ăsta, era acolo în bibliotecă și scria “Ghost – Fantomă” cu markerul așa cum se scria pe VHS înainte. Și eram destul de mic, nu prea am avut curaj să mă uit, credeam că e de groază, cu orătănii, cu sperieturi și mie nu îmi plac astea 😁

Până când i-am dat play în lipsă de altceva și am descoperit că era cu totul diferit de ce credeam. A devenit unul dintre filmele preferate iar Unchained Melody una dintre piesele favorite. Melodia fusese lansată în 1955 pentru coloana sonora a unui film în care un deținut plângea după iubita lui speriat că această nu îl va aștepta ispășirea pedepsei.

Tradus la noi “Fantomă mea iubită” a avut încasări de 555 de milioane cu un buget de 22. A primit 5 nominalizări la Oscar și a câștigat două, pentru cel mai bun scenariu și cea mai bună actriță în rol secundar, Whoopi Goldberg.

Născut în aceeasi zi cu mine, 18 august 🙄, actorul principal Patrick Swayze a murit în septembrie 2009 la 57 de ani, la 20 de luni după ce a fost confirmat cu cancer la pancreas. Cântarea 47 de kg în ziua decesului.

Boala nu ține cont de faimă, bani sau vârstă.