Home » Archives for July 2018

Month: July 2018

Top 10 seriale cu care să adormi :D

Sunt un om al serialelor, captiv în această lume a poveştilor fără sfârşit, a personajelor bine conturate şi a răufăcătorilor care nu se mai termină. Ăsta sunt eu. Aproape în fiecare seară, înainte de somn, mă pun să urmăresc un episod, două, trei împreună cu Raluca. Partea nasoală atunci când te pui seara e că te poţi trezi uneori cu câte un cot în stomac:

– Păi ce faci, iar ai adormit? Trezeste-te!.
– Păi nu dormeam!
– Eeeh, nu…deja sforăiai!

Ideea e că atunci când te însori trebuie să ţii cont şi de acest aspect “Ok, am înţeles, amandurora ne plac călătoriile, ne place să ieşim cu prietenii, să mâncăm la un restaurant, dar ce seriale îţi plac?” E întrebarea pe care trebuie să o pui înaintea ÎNTREBĂRII SUPREME! Că dacă ea spune că se uită la “Gilmore Girls” şi e fan “Keeping Up with the Kardashians” ai pus-o.

Pe vremea când aveam 7-8 ani erau multe seriale în vogă la televizor. Trebuia să te pui în faţa “Diamantului” la anumite ore ca să le poţi urmări, nu ca acum când poţi accesa episodul X în orice moment al zilei. Mai nou, nici nu au neapărat nevoie de un televizor, îl vezi în tren pe telefon sau tabletă. Knight Rider, Wonder Woman, A-Team, MacGyver, Love and Marriage, Colombo sunt doar câteva seriale clasice care m-au ţinut în faţa televizorului şi care au ajutat la dezvoltarea mea ca om. Nu se vede? Sunt descurcăreţ ca MacGyver, am umorul lui Al Bundy, conduc ca David Hasselhoff, am prieteni de nădejde ca în Echipa de Şoc, pun întrebari fără sfârşit ca detectivul Colombo şi sunt însurat cu o femeie fantastică 😀

Acestea fiind zise să vă prezint un top 10 al serialelor urmărite de mine. Evident că această selecţie e una subiectivă, dar voi încerca la fiecare să şi explic de ce. Nu trebuie să fiţi de acord cu mine, ba chiar mă aştept la acest lucru. Dacă vreţi puteţi să comentaţi si să îmi spuneţi si voi care este Top 10 pentru voi.

Aaah, era să uit. Un lucru foarte important în alegerea unui serial pentru mine îl reprezintă numărul de sezoane pe care-l are. Nu mă voi apuca niciodată să urmăresc un serial care abia a început să se filmeze sau abia ce a ajuns la sezonul 2. De exemplu, vreau să văd cândva Westworld însă aştept să ajungă măcar la sezonul 3, încheiat. Pentru că sunt zile când am timp şi vreau să văd 3 episoade. Păi în cazul acesta termin un sezon într-o săptămână şi apoi iau căutarea de la capăt. În plus, numărul de sezoane poate fi şi un fel de validare din partea publicului. Pentru că nicio reţea de televiziune nu comandă încă un sezon dintr-o producţie dacă nu există cerere, dacă publicul nu o vrea pe ecran.

 

10. ARROWVERSE (2012 – prezent)

Încep topul cu mai multe seriale pe o singură poziţie. Este ceea ce urmăresc în acest moment. Practic toată treaba a început în 2012 cu “Arrow”, care a avut mare succes. Apoi, prin sezonul 3 a apărut The Flash în două episoade. Oamenilor le-a plăcut atât de mult de noul Barry Allen încât i-au făcut şi lui un serial. Mai târziu au creat şi “Legends of Tomorrow” care a luat eroi şi răufăcători din cele două seriale şi a continuat povestea prin spaţiu şi timp. Mai apoi a apărut şi “Supergirl”. Toate aceste seriale se desfăşoară în acelaşi univers, în universul DC. De altfel, ca să urmăreşti totul cu o logică trebuie să cauţi pe internet în ce ordine trebuie privite toate episoadele, deoarece povestea şi personajele se tot intersectează între ele. În plus, apar tot felul de guest star-uri suprinzătoare. Ca Dolph Lundgren de exemplu. E foarte fun de urmărit dacă ţi-au plăcut desenele animate cu supereroi şi dacă îţi plac filmele de acum cu Ironman, Batman, Superman sau Thor. Un episod are durata de 43-45 de minute.

Îţi poţi da seama foarte uşor că producătorii erau fani ai serialelor din urmă cu ceva timp deoarece castingul este unul excelent. Interpretul lui Hercule din serialul din anii 90 apare ca un kriptonian, interpreta Femeii Fantastice din anii 90 apare şi ea. De asemenea, fratii din Prison Break sunt distribuiţi acum în aceeaşi formulă de doi. Superman din serialul anilor 90 e acum tatăl lui Supergirl. Mă rog, vă mai las şi pe voi să descoperiţi.

9. THE MENTALIST (2008 – 2015)

Povestea se învârte în jurul lui Patrick Jane, consultant al Biroului de Investigaţii din California (instituţie care nu există în realitate), care îi ajută pe cei de acolo să rezolve crime cu ajutorului talentului său special de a trage concluzii din mimica, expresiile şi gesturile oamenilor. Era interesant, m-a captivat, părea că rămân cu ceva după fiecare episod. Deja credeam că mă pot angaja la sectia 20 🙂 Un serial pe care l-am urmărit acum câţiva ani, prin 2013-2014. Un episod durează 40-45 de minute.

sursa foto: wallpapercave.com

8. FRIENDS (1994 – 2004)

Ce să spun despre el? E funny, dinamic, amuzant şi e serialul în care oricine îşi găseşte reprezentarea în unul dintre cei 6 prieteni. A fost savuros la vremea lui, însă eu l-am apreciat după ce alţii îl văzuseră de ani buni. M-am apucat să îl urmăresc cap-coadă acum vreo 5-6 ani. O să explic mai jos şi de ce.

7. AGENTS OF SHIELD (2013 – prezent)

Agenţii ăştia fac parte din universul Marvel, acelaşi cu Avengers, Iron Man, Hulk şi Spiderman (mai nou). A ajuns deja la al şaselea sezon, cu episoade de 41-44 de minute (o oră comercială). Povestea e interesantă, o agenţie secretă care se ocupă cu controlul fenomenelor inexplicabile. Partea captiantă e că serialul ţine cont chiar şi de evenimentele petrecute în filmele Marvel de pe marele ecran. Chiar apare de mai multe ori Samuel L. Jackson, “capul” din Avengers.  Un rol interesant îl face actorul care-l joacă pe Ghost Rider, Gabriel Luna, care mai nou va fi noul Terminator.

6. SEINFELD (1989 – 1998)

Tatăl serialelor de comedie. Prima oară cred că pe Pro TV l-am văzut, pe la finalul anilor 90, era difuzat seara destul de târziu, pe la 22 sau chiar 23. Ţin minte că încercam să ţin minte glumele auzite să le spun şi eu mai departe la şcoală. Era un nou tip de serial pe atunci, îmi aduc aminte că nu mi-a plăcut din start, primele episoade le priveam aşa cu întrebarea în cap “cine e ăsta şi ce mai vrea şi el? Se mai crede şi amuzant…”. Apoi am început să pricep că era alt tip de umor şi că întreg serialul trebuia privit cu alţi ochi faţă de comediile clasice. Bun, bun de tot chiar şi azi.  S-a filmat între 89 şi 98 şi a avut 9 sezoane cu o durată de 22-24 de minute pentru un episod. L-am reluat împreună cu Raluca de curând cap-coadă.  Spuneam mai sus la Friends că veţi afla de ce nu l-am urmărit la vremea lui. Era difuzat în aceeaşi perioadă cu Seinfeld şi voiam să fiu fidel unui singur serial de comedie 🙂

5. BREAKING BAD (2008-2013)

Ultima scenă m-a lăsat privind în gol câteva zeci de secunde bune. Deşi deznodământul final era aşteptat şi oarecum previzibil încă din primele episoade, privindu-l pe Walter în ultimele lui clipe îţi lasă un gol în stomac aşa cum rar se întâmplă în seriale. Şi apoi stai şi te uiţi în stânga şi în dreapta şi întrebi “gata, s-a terminat? Şi acum ce facem, cum ne continuăm viaţa?”. Episoade de 41-43 de minute, uneori unele speciale de 58 de minute. Ritmul in care era construită povestea nu era unul foarte ridicat, lucrurile avansau oarecum încet, însă totul era construit cu cap. L-am văzut pe Bryan Cranston reuşind să ne convingă că un profesor de chimie poate ajunge un magnat al drogurilor. Senzaţional serial. Păcat că spin-off-ul Better Call Saul nu se ridică la nivelul acestuia.

4. TWO AND A HALF MEN (2003 – 2011)

Am pus 2011 în paranteză pentru că vorbesc doar despre perioada în care rolul principal i-a aparţinut lui Charlie Sheen. După ce l-au “omorât” pe Charlie şi a venit Ashton Kutcher s-a mai filmat până în 2015 iar apoi, din cauza ratingului super “mare”, l-au oprit.  Charlie era senzaţie, ajunsese să câştige 1,8 milioane de dolari pe sezon, fiind atunci cel mai bine plătit actor de televiziune. Problemele personale, drogurile şi alcoolul l-au făcut pe Charlie să se certe cu toată lumea în ultimul sezon în care a apărut. Şi se vedea chiar şi pe post, slăbise enorm faţă de primele sezoane şi părea că nu e la locul lui. Un serial pe care îl poţi revedea de 3-4 ori fără să te plictiseşti. Raluca îl văzuse deja o dată când ne-am apucat să-l urmărim acum vreo 3 ani, eu nu. Recomand cu încredere şi pentru burlaci şi pentru ceilalţi 🙂

3. DEXTER (2006 – 2013)

Cel mai îndrăgit criminal în serie din toate timpurile. Cu siguranţă, cine l-a urmărit a fost marcat de scena morţii soţiei lui Dexter, Rita, din finalul sezonului 4. Scena memorabilă şi terifiantă, cu Rita înjunghiată în cadă, iar bebeluşul lăsat de rivalul lui Dexter în mijlocul camerei, înconjurat de sângele mamei sale. Finalul a fost destul de dezamăgitor pentru fanii lui Dexter Morgan, nevoit să se despartă de micul ecran în hainele unui tăietor de lemne. Mulţi au criticat acest deznodământ, care nu a surprins atât de tare şi a trădat o lipsă de imaginaţie din partea scenariştilor.  Durata unui episod e între 45 şi 60 de minute. Genul de serial la care ai nevoie după fiecare episod să-ţi tragi sufletul şi abia apoi să mai bagi un episod 🙂

2. HOW I MET YOUR MOTHER (2005 – 2014)

Ce nume de serial e ăsta? Cred că vreo 2 ani mi-a tot spus Raluca de el, că e mişto, că am putea să îl vedem şi de fiecare dată alegeam alt serial. Nu îmi suna mie bine deloc numele ăsta, credeam că e vreo comedie cu un cuplu de grăsuţi şi cu o mamă pe lângă ei :)) Mă rog, ceva de genul. Until one day…cred că s-a întâmplat acum vreo 2 ani după ce am terminat Two and a Half Men, parcă. “Ok, hai să vedem un episod şi apoi vedem…” Şi apoi ne-am uitat până la ultimul episod, cel cu numărul 208. Cel despre care auzisem că e dezamăgitor, însă pentru mine a fost unul cu o încărcătură emoţională foarte ridicată, în condiţiile în care vorbim despre o comedie. Subiectul filmului este despre un tip, Ted Mosby, care încearcă să găsească femeia vieţii lui. Asta la timpul trecut, pentru că fiecare episod începe cu o scenă în care “viitorul” Ted le povesteşte copiilor săi cum a cunoscut-o pe mama lor.

Tot atunci l-am descoperit pe Neil Patrick Harris, un actor cu o charismă incredibilă. Are el un păcat, dar nu stăm acum să discutăm de asta 😀 Prima oară l-am observat la o decernare a premiilor Oscar şi pe atunci habar nu aveam cine e şi ce vrea el. Actor excelent.

Graţie acestui serial, Cobie Smulders, interpreta lui Robin, a ajuns la o cotă foarte bună în acest moment şi a prins un rol important în seria Avengers. Are deja 4 apariţii pe marile ecrane în universul Marvel. De asemenea, o puteţi vedea în vreo 5 sezoane şi în Agents of Shield.

Vă spun în privat motivele pentru care a ajuns pe locul 2 😀

1. LOST (2004-2010)

Serialul despre supravieţuitorii unui accident de avion, naufragiaţi pe o insulă misterioasă. Serialul a debutat cu un episod care a costat 14 milioane de dolari, un record la vremea aceea. Probabil încă e cel mai scump din istorie. El a fost creat de J.J. Abrams, omul care se află în spatele multor producţii de succes ca Armageddon, Star Trek (2009), Mission Imposible sau The Force Awakens – primul episod din noua trilogie Star Wars.  Abrams e unul dintre producătorii preferaţi. A devenit aşa încă de când m-a lipit de canapea cu “Cloverfield”

Lost m-a fascinat încă de la primele cadre şi episoade în principal datorită modului de a spune povestea. Era pentru prima oară când vedeam într-un serial că se “abuzează” de flashbacks si flashforwards. Îmi aduc aminte ce şoc am avut când am aflat că personajul lui Evangeline Lilly era o condamnată la închisoare. Un penal cum ar veni 😛 Era total opus de ceea ce ştiam până atunci.

6 sezoane s-a uitat planeta la acest serial, cu episoade între 40-47 de minute. Lost e considerat unul dintre cele mai de succes show tv din istorie cu 11 premii Emmy câştigate din 54 de nominalizări, cu un premiu Golden Globe din 7 nominalizări sau un premiu Bafta. În rest, numeroase nominalizări şi premii dobândite.

MENŢIUNI: Prison Break, Suits, Heroes şi Mad Men. Aceste seriale nu au intrat în top, însă trebuie să spun ceva despre ele. Sunt foarte bune şi apreciate, însă pe mine m-au pierdut pe parcurs. Primele două sezoane din Prison Break au fost geniale, însă apoi au lungit-o încercând să obţină profit de pe urma unui serial rămas fără idei. La Heroes m-am uitat până la ultimul episod, însă la acela am adormit pe la jumătate. Şi nici nu am avut curioztatea să îl reiau a doua zi, atât de plictisitor devenise. La celelalte două m-am uitat la primele 2-3 sezoane apoi am constatat că nu mă mai interesa deloc ceea ce făceau Harvey Specter sau Don Draper, mă pierduseră definitiv, aşa că am luat decizia de a merge mai departe.

Acestea fiind zise, vă urez somn uşor! 🙂

PS: Acesta e topul meu, tu ai unul?

Poate te mai interesează:
Top 10 filme de război

Cum ar fi să existe un supererou în România

Cetatea Filmului Progresist!

Dreptul omului de a alege să fie elf!

Iată ce se mai discută pe la televiziunile importante de afară. Bine, nu foarte importantă, cu doar 95 de milioane de abonați în America. Că doar nu o să dăm share acum la toate emisiunile obscure.

Deci să ascultam ce s-a discutat aseară în timp ce unii mă acuzau că am o gândire învechită. Nu durează mult, doar 3 minute dar esențiale.

O domnișoară susține în acest filmuleț superb că până la vârsta de 4 ani copilului nu trebuie să îi spui tu că e fetita sau băiețel. Că nu e indicat să îi zici unei fetite “ești prințesa mea” sau unui băiețel “bravo, tigrul lui tata!” că îl zăpăcește și ar putea crede 🤔 că aparține unui anumit gen.

Să nu spuneți că nu v-am avertizat care sunt următorii pași

Always be my Theyby

Parents no longer want 'babies'. They want 'theybies'. Your theyby will decide their gender later on in life.

Posted by Tucker Carlson Tonight on 2018 m. Liepa 20 d., Penktadienis

 

Şi acum după ce am văzut că ar fi bine să lăsăm copilul de 4 ani să decidă cărui gen aparţine, iată o poză interesantă. Cât e ceasul? 12, la prânz, când toată lumea are acces la TV. Aceasta e o captură de pe E! Entertainment, parcă cineva îmi spunea să zappez tocmai acum să ajung aici. Și stăteam așa și mă gândeam, dacă ajungem vreodată să nu le impunem copiilor vreun gen, de ce să ne limităm, de ce să le furăm din opțiuni? Să le prezentăm toată gama. Cine suntem noi să le impunem să fie oameni dacă ei se simt orci, alieni sau predatori? Cum e băiatul asta, se simte elf și a parcurs pașii pentru a se simți bine în pielea lui. Hai să nu mai fim atât de limitați încât doar genul să fie pus în discuție. Mai open-mind oameni, hai!

Dacă vrei să mai citeşti şi alte articole aflate intr-o strânsă legătură cu acesta:
Care Referendum trebuie organizat primul? Şi de ce?
Familia monoparentală şi tradiţionalul pachet Family!
Am fost eu la “Call me by your name” ca să nu fii tu nevoit!
Cetatea Filmului Progresist!

 

 

 

Care Referendum trebuie organizat primul? Şi de ce?

Inițiativa “Fără penali în funcții publice” a ajuns la vreo 300.000 de semnături. Citesc că ieri au semnat și mari artiști ca Smiley sau Tudor Chirila. Pentru a ajunge să fie luată în seamă și dezbătută eventuala modificare a Constituției e nevoie de 500.000 de semnaturi, practic nu mai e mult până se întrunește numărul. Interesant e ceea ce se va întâmpla după. Că acum avem Legea Referendumului promulgată. Și știm cu toții că dacă îl organizam pe cel “Fără penali” trebuie să o facem după cel cerut de alți oameni, nu mulți, ci doar de 10 ori mai mulți decât cei adunați până acum pentru cel de mai sus. Adică nu sărim coada ca Tăriceanu, nu? Deci, spuneam, va fi interesant cum unii vor trebui sa susțină organizarea celuilalt ca să apuce să voteze la cel preferat de ei 🙂 Și apoi și mai interesant, cum ar fi ca USR să se vadă nevoită să susțină organizarea Referendumului pentru Familie în același timp cu al sau? 😂 Ca doar ne interesează cât costa organizarea unuia, nu? Doar nu o să plătim noi din buzunar pentru două? Au calculat deja unii cât ar fi costat Referendumul pentru Familie, bănuiesc ca ăsta pentru “Fără penali” nu e gratis nici el.

Balonul de Aur – cum au căzut unul câte unul!

Campionatul Mondial s-a terminat. Toată lumea aştepta ca acest turneu final să stabilească cine va fi noul câştigător al Balonului de Aur. Mulţi sperau ca Mondialul să încline balanţa în favoarea cuiva astfel încât ultimul trofeu al lui Ronaldo în Champions League să nu mai fie atât de relevant. Să vedem dacă s-a şi întâmplat aşa ceva şi o să luăm totul pas cu pas 🙂

Cu două luni înainte de Mondial cotele arătau aşa:
1. Mohamed Salah si Cristiano Ronaldo – 2.38
2. Leo Messi – 4.50
3. Neymar – 11.0

Era nebunia cu Salah care ucisese de unul singur Roma pe Anfield.

Şi a început Mondialul cu toţi favoriţii în block-starturi. Jumătate de planetă rugându-se ca Argentina să câştige titlul mondial să fie treaba încheiată ca să nu mai fie discuţii “care e mai mare, Maradona sau Messi?” sau “care e mai mare, Messi sau Ronaldo?”. Un succes în Rusia pentru Messi încheia definitiv  discutia despre cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, chiar şi cei 5 copii ai lui Diego nu ar mai fi putut susţine contrariul.

Faza grupelor primele meciuri:
Uruguay câştigă cu gol Jimenez cu un Egipt fără Salah, Franţa o bate pe Australia printr-un autogol, Argentina face doar cu Islanda fără gol Messi, Germania e bătută de Mexic, Brazilia doar 1-1 cu Elveţia, marele Hazard nu reuşeşte niciun gol cu puternica Panama, Columbia lui Falcao e bătută de Japonia, iar Lewandowski e impotent cu Senegal.

Singurii jucători favoriţi care şi-au făcut treaba în prima etapă au fost Harry Kane cu dubla care i-a adus victoria Angliei cu Tunisia şi hattrick-ul de efect al lui Ronaldo împotriva uneia dintre marile favorite la trofeu, Spania.

Lumea deja începuse să aibă ceva emoţii “Băi, reveniţi-vă, îl lăsaţi pe portughez să ia încă un Balon de Aur? Nu-i nimic, îşi revin băieţii în celelalte partide. Hai că se poate!”.

V-am povestit începutul din grupe, n-are rost să vă plictisesc cu fiecare meci în parte că nu s-a remarcat nimeni în rest. Hazard a dat şi el o dublă amărâtă cu Tunisia într-un meci câştigat cu 5-2. În rest, Ronaldo a dat un gol rapid cu Marocul şi a adus trei puncte. Despre alţii ce să vă spun? Poate nu reţin eu, poate cineva chiar a făcut un meci mare şi mi-a scăpat mie, nu am văzut chiar toate meciurile, vreo 2-3 mi-au scăpat din cele 64.

Bun, ajungem în optimi. Deja Salah era istorie. Măcinat de accidentarea suferită în finala UCL, egipteanul nu a putut să-şi ajute prea mult echipa eliminată încă din grupe. Au rămas însă ceilalţi. Cotele explodau, toată lumea făcea calcule “Dacă X face un Mondial bun şi echipa lui câştigă atunci gata cu Messi şi Ronaldo!”

În optimi am scăpat şi de Messi, şi de Ronaldo, învinsi de Franţa unui Mbappe magistral şi o Uruguay cu un Cavani exceptional în faţa porţii. Ambii cu câte o dublă.  Tot în optimi a ieşit Spania lui Ramos, Iniesta  sau Isco, creditaţi şi ei cu ceva şanse anul acesta la Balon.  Tot în această fază, lăudata Belgie s-a chinuit să treacă mai departe de Japonia pe care a învins-o cu 3-2 prin goluri Vertonghen, Fellaini şi Chadli. Deci Hazard iarăşi dator. În celelalte meciuri nimic interesant, Columbia – Anglia 1-1 cu gol Kane din penalty si apoi calificare la 11 metri. A dat Neymar un gol în Brazilia – Mexic 2-0. Tot aici a ratat şi Modric penalty important cu Danemarca în minutul 114.


Am ajuns în sferturi. Deja gluma se îngroşa, favoriţii la Balonul de Aur nu apăreau sau ăia care erau în cărţi nu făceau mare brânză. Croaţia lui Modric s-a calificat prin două goluri Kramaric şi Vida. Ok, deja discuţia se purta înspre faptul că Modric nu e marcator, iar în cazul în care ar ajunge în finală ar trebui să fie declarat Balon de Aur. Din păcate pentru el şi în general pentru jucătorii cu sarcini mai mult defensive oamenii votează mai mult marcatorii. Cannavaro a luat Balonul de Aur în 2006 când a triumfat cu Italia. De atunci, nu numai că nu a câştigat niciun jucător defensiv, dar niciun jucător de acest profil nu s-a mai aflat în primii 3 ai lumi. Doar Neuer în 2014, care a ieşit pe locul 4. În rest mijlocaşi sau atacanţi.

În sferturi, Griezmann a mai acumulat un plus că a dat un gol cu Uruguay. Hazard iarăşi nimic, iar Kane absent.

Au venit semifinalele peste noi. Toată lumea avea calculele făcute. Modric, Griezmann, Mbappe, Kane, De Bruyne sau Hazard. Aceştia erau favoriţi la Balon dacă îşi calificau echipa mai departe şi aceasta avea să câştige trofeul. Şi ce vedem aici? Franţa se califică în dauna Belgiei cu gol Umtiti, la englezi dă gol Tripper, iar Croaţia se califică graţie golurilor lui Perisic şi Mandzukic, din nicio pasă măcar Modric. Păi ce facem, vere?

În finală ştim ce s-a întâmplat, gol Griezmann din penalty şi unul din acţiune Mbappe pentru 4-1 când deja era decisă soarta.

Golgheter: Harry Kane cu 6 goluri, în timp ce pe locul 2 sunt 5 jucători, Griezmann, Mbappe, Cheryshev, Lukaku şi Cristiano Ronaldo.

Cui dăm trofeul anul acesta? Miza enormă e ca Ronaldo să nu treacă peste Messi. De aceea pe întreg parcusul turneului, după eliminarea Argentinei, am putut vedea la fanii lui Messi tot felul de argumente pentru care unul sau altul ar merita clar şi fără dubii Balonul de Aur. Şi unul câte unul au părăsit competiţia sau au dezamăgit.

Până la urmă, după acest turneu rămânem cu un singur meci decis de un jucător. Spania – Portugalia 3-3. E singura partidă despre care poţi să spui “da, uite, jucătorul X a făcut un meci mare”. In rest, nimeni nu s-a remarcat. Singurul care s-a ridicat dintre ceilalţi e Kylian Mbappe, care a făcut şi el o partidă foarte bună cu Argentina.  Dar acolo a fost o partidă cu 6 goluri, cu o reuşită decisivă a lui Di Maria, venită într-un moment crucial.

Deci, ce facem, tot la Ronaldo îl trimitem? 😀 E azi prezentarea la Torino. Dacă reuşeşte 15 goluri în turul de campionat eu zic că lucrurile sunt clare 🙂 Adevărat, eu sunt şi un pic subiectiv.

Dacă vrei să mai citeşti şi:
O Cupă Mondială pentru Messi, vă rog!
De ce Cristiano Ronaldo?

“Diversitatea” nu a acceptat-o pe Scarlett Johansson

Scarlett Johansson e o actriţă în mare vogă în ultimii ani, printre cele mai căutate de la Hollywood. Toată lumea o ştie acum din seria nesfârşită The Avengers+Captain America+Iron Man. Eu am văzut-o prima oară în filmul meu preferat “The Prestige”, dar a mai jucat şi în Lucy, Her sau Ghost in the Shell.

 

Johansson a acceptat în urmă cu ceva timp rolul lui Dante “Tex” Gill din filmul care urmează să apară cândva în viitorul apropiat “Rub&Tug”, tradus rapid cu un google translate ca “Freacă&Trage”. Gill a fost un gangster vânat de Poliţie şi urât de Mafie, cu afaceri şi mari crime în contul său. S-a făcut remarcat însă şi cu faptul că s-a născut femeie dar a murit bărbat.

 
Eeeh, povestea lui-ei trebuia pusă în scenă prin jocul lui Scarlett Johansson. Însă după ce lucrul acesta a fost anunţat, organizaţiile care susţin mişcarile transgender şi cele LGBTXY s-au revoltat şi au sărit în sus “Dacă personajul este un trans, de ce nu i se dă rolul unui actor trans?” a fost laitmotivul. Şi de aici au apărut tot felul de reacţii care au determinat-o pe actriţă să anunţe ieri că renunţă la rol deoarece “Am învăţat multe de la comunitate de când am făcut prima declaraţie despre distribuirea mea şi am realizat că am fost insensibilă. Am înţeles de ce mulţi simt nevoia ca Gill să fie portretizat de o persoană trasgender şi mă bucur că această dezbatere a generat o discuţie amplă despre diversitate şi reprezentarea în film”. Deci practic Scarlet şi-a cerut scuze că a îndrăznit să creadă vreodată că ea va intra în pielea personajului din “Freacă&Trage”.
 

Un cunoscut scenarist trasngender de la Hollywood, Jen Richards, a şi felicitat-o: E o decizie dreaptă luată de Scarlett. Ea a ascultat de aceste reacţii şi a realizat că nu ar fi cauzat decât durere dacă ar fi acceptat rolul”

 
Bun, acestea sunt datele, v-am povestit cam ce s-a întâmplat pe scurt. Şi acum, vă întreb, mai înţelegeţi ceva? Aici am ajuns? Şi spun râzând treaba asta pentru că dacă ar fi să acţionăm după logica acestor persoane ar fi foarte rău exact pentru ei-ele. Spuneţi-mi, dacă în filme personajele trans ar trebui să fie jucate doar de actori trans, nu ar însemna că personajele hetero ar trebui să fie jucate doar de actori hetero? Eu zic să le acceptăm dorinţa şi să stabilim aşa 🤣Să vedem apoi dacă peste 3-4 ani mai consideră că a fost o mişcare “smart” să o urecheze pe Scarlett.