Home » Archives for April 2018

Month: April 2018

Tu l-ai făcut, noi îl omorâm. Şi apoi…înapoi în România!

La 5 zile după ce aparatele au fost oprite, Alfie a murit. Pentru cei care nu ştiţi cine e, nu-i nimic, nici eu nu ştiam până acum 2 zile deşi treceau pe lângă mine ştiri despre el. Alfie Evans a fost un copil de numai 23 de luni, care s-a născut cu o boală neurologică şi care era internat la un spital din Liverpool. Săptămâna trecută, judecătorii din Anglia au decis că e “in interesul copilului” ca aparatele să fie deconectate iar el să fie lăsat să moară. După ce au fost oprite de 3 zile, bebeluşul se încăpăţâna să trăiască deşi nu mai primise deloc hrană. Până la urmă a cedat şi aşa cum a scris tatăl pe facebook: “Gladiatorul meu și-a pus scutul la pământ și a primit aripi.” Asta e povestea, dar partea care a enervat, intrigrat şi scos în stradă sute de britanici a fost că pe lângă această bătălie dintre părinţi şi justiţia din Anglia un spital din Roma s-a arătat dispus să îi ajute şi să îi ofere micuţului tratament în continuare şi o şansă la viaţă. Iar judecătorii au decis că nu, că părinţii nu au voie să-l mute. Şi mai jos v-am dat un link din Mirror cu alt caz asemănător din 2014, însă cu doi părinţi care au luat copilul din spital fără acceptul medicilor si au fugit în Spania unde a primit tratament.. Ei au fost mai norocoşi, desi autorităţile britanice i-au dat în urmărire internaţională atunci, ba chiar au petrecut 24 de ore în închisoare. Băieţelul e vindecat acum.

https://www.mirror.co.uk/news/uk-news/ashya-king-is-cancer-free-9813409

Si acum să revenim la oile noastre. În aceste zile mă aflu în Ardeal și plecând de la postarea cu Alfie mi-a povestit cineva apropiat o întâmplare. Acum un an, o femeie cu o situație materială foarte bună din Reghin îl avea internat în Spitalul din Târgu Mureș pe tatăl său. Femeia avea 54 de ani și a considerat că e nevoie să stea și ea în spital pentru a-si ajuta părintele. La 3 zile de la externare, femeia a început sa se simtă rău și a mers la medicul de familie, care i-a spus ca a contractat din spital o bacterie. Medicul i-a dat medicamente și antibiotice și degeaba, femeia a murit. Mi se pare incredibil, am și întrebat “nu a apărut pe nicăieri? Nu au anunțat pe nimeni?” Răspunsul a fost “Ba da, au mers la spital și le-au spus că a murit din cauză că femeia avea sistemul imunitar scăzut” Ce mai e de zis, când închidem țara? Ar trebui să o închidem și să fim și noi vizitați de turisti peste 40-50 de ani, ca la Cernobal “aici trăiau unii oameni în trecut care mureau pe capete din cauza mizeriei morale și fizice.”

Bebeluşi arşi, sufocaţi, morţi. Aşa, şi?!

Aseară am simţit un mare sentiment de nedreptate. Am fost prezent împreună cu soţia la proiecţia de gală a filmului “Scurtcircuit”. E filmul despre drama de la Maternitatea Giulești, unde 5 bebeluși născuți prematur au pierit în incendiu. Nu am putut să ajung la premiera din urmă cu mai bine de o lună, așa că atunci am lăsat-o doar pe Raluca, ce interpretează unul dintre reporterii din film. Spuneam că am simţit o nedreptate deoarece în sală au fost destule locuri libere, iar acest film nu a avut deloc parte de o promovare aşa cum ar fi meritat pentru mesajul pe care îl transmite. Eu unul recunosc, nu sunt cel mai mare fan al filmelor româneşi. Cu siguranţă, dacă nu o aveam pe Raluca implicată poate nu aş fi vizionat filmul. Dar cu toate astea, mă uit la producţiile autohtone tocmai pentru a vedea cine mai încearcă să facă un film bun şi eşuează. Şi asta în ciuda multelor premii primite pe la diferite concursuri.

Eeeh, însă, aici e o altă poveste. Toţi banii strânşi din biletele vândute merg ca donaţie pentru a cumpăra incubatoare nou-născuţilor.  Şi cu toţii ştim că avem o mare problemă în ţară cu aceste echipamente vitale pentru evoluţia micuţilor. Pe mine nu prea mă sensibilizează filmele în general, dar recunosc că mi-au dat lacrimile de câteva ori pe parcursul vizionarii. Emoţiile transmise de acest film sunt incredibile. Dramele părinților, frenezia reporterilor, fâstâceala cadrelor medicale, declarațiile organelor implicate, totul e surprins perfect încât să simți și tu în suflet focul ce a curmat câteva vieți chiar înainte ca acestea să înceapă.

La finalul proiecţiei, regizorul Cătălin Saizescu împreună cu câtiva dintre actorii implicaţi în proiect,  Magda Catone, Delia Puşcă, Georgiana Saizescu, Maruca Baiaşu sau Raluca mea 😛 au urcat pe scenă pentru un mic speech şi  câteva momente de întrebări primite din public.

 

Am pus şi eu doua întrebări. Una era o curiozitate despre partea de documentare, dacă au reuşit să obţină declaraţii şi din partea părinţilor afectaţi, pentru că poveştile din film sunt foarte atent prezentate şi îţi creează sentimentul de autenticitate. Filmul este bazat pe întâmplări reale, dar cu câteva aspecte fictive. Cam cum se întâmplă şi afară cu producţiile istorice.  Regizorul a răspuns că documentarea a fost temeinic realizată, s-a discutat cu toate organele implicate, cu martori, s-au studiat ziarele din acele zile şi au avut colaborări cu două televiziuni importante.  Astfel că părinţii nu au mai fost nevoiţi să retrăiască tragedia prin care au trecut. Un răspuns şi o decizie de bun simţ.

Întregul film are un mesaj puternic, unul care te pune pe gânduri. O tragedie care a marcat acea perioadă şi pe viaţă zeci de persoane, dar care nu a avut deloc urmări privind siguranţa în spitale, în locuri publice, şcoli sau alte instituţii. De altfel, în finalul filmului se face referire şi la evenimentul din Colectiv, iar coloana sonoră de încheiere e chiar melodia trupei Goodbye to Gravity – The Day We Die. Incendiul din maternitatea Giuleşti a avut loc în 2010, iar cel din Colectiv 5 ani mai târziu.

Și adevărata dramă e că singura care a plătit cu adevărat după această tragedie a fost asistenta care după 12 ore s-a dus 7 minute la baie. E singura care a intrat la închisoare. Nu s-a schimbat atunci nimic, nu s-a schimbat nimic nici după Colectiv, sistemul calcă în continuare pe cadavre. Dar filmul ne dă nouă celorlalţi o lecție pe care poate o învăţăm: sistemul suntem noi, toți. Poate că deja e un clişeu, dar schimbarea începe de la fiecare dintre noi.

Dacă aveţi timp, cautaţi pe unde rulează! Eu am dat 11 lei pe un bilet, cât un Pepsi în Centrul Vechi.

TRAILER SCURTCIRCUIT